Orez cu lapte

Cartul în nopţile cu lună plină are ceva magic. Lumina abundentă scoate în evidenţă detalii şi doar faptul că cerul şi marea oferă croazierei un fond întunecat, face ca peisajul să apară ca un negativ supraexpus.

Ieri am făcut prima mea notiţă în jurnalul de bord, înşirând în coloane toate acele viteze, aluri şi azimute, atât pentru yacht, cât şi pentru vânt şi curenţi marini, iar acum, la sfârşitul cartului, nu am de notat decât cifre. Marea e complet pustie: nu ne-am întâlnit cu nimeni.

*

Dimineaţa mă trezesc la timp ca să prind răsăritul. Am gura coclită, semn că pe partea digestivă lucrurile nu merg uns. Trec pe la baie cu periuţa de dinţi, încercând să scap de gustul neplăcut, apoi ies pe punte pentru a întâmpina o nouă zi. Din cartul lui Constantin navigăm cu motor pe o mare de gradul 2.


-Fac o omletă?

N-am poftă de mâncare însă sunt conştient că trebuie să mă forţez să mănânc. Constantin însă e tot timpul flămând, de parcă ar avea viermişori. Cobor în cabină şi prepar mâncarea, asezonând-o cu o roşie, apoi sting totul cu o cană cu lapte rece. Poate să pară ciudat dar menu-ul ăsta mi-a picat bine.


La ora 8:30 avem un transcontainer în tribord, apoi marea e din nou pustie. Mă lungesc pe punte la umbra velelor şi neavând nimic de făcut, picotesc plăcut, legănat de valuri.

E a treia zi plină la bord. Constantin spune că e ziua irascibilităţii. Poate de aia sau poate fiindcă soarele ne pârjoleşte din tăria cerului, nu am chef de nimic. Nici ceilalţi nu par mai în formă, omorându-şi timpul cu câte o ţigară sau o bere.

-Crocodile, dacă te mai văd aşa plouat, te leg cu o parâmă şi te trag după yacht.

E clar că ne lipseşte ceva dulce aşa că mă retrag în cabină să fierb un orez în lapte, în timp ce prin minte îmi trece un gând ...

-Constantin, unde zici că ai săptămânile alea de muzică?

-La mine în dulap, le găseşti pe un hard disk extern.

Pornesc laptopul şi-l cuplez la instalaţia de sonorizare a yachtului, apoi scotocesc pe hard disk, fără prea mare succes: Constantin a uitat că, vrând să facă loc pentru filme, a şters cea mai mare parte din albume. Nu găsesc decât nişte jazz şi în final mă opresc la Nina Simone. În timp ce pe aragazul săltăreţ laptele dă în clocot, din difuzoare se revarsă muzica, acea armonie sonoră capabilă să-ţi schimbe vibraţia. Nu capăt o poftă nebună de viaţă şi de-o ceapă spartă cu pumnul, dar totuşi, percep o schimbare de tonus şi când ies pe punte ca să văd ce mai e prin ogradă, Constantin mă reţine cu un gest:

-Gata, noi am votat: vi cu noi până la capăt.

Acum îmi este foarte clar că muzica şi-a făcut efectul, însă trebuie să-i temperez.

-Mi-ar place, însă sunt câteva inconveniente: mai întâi că biletul de avion de întoarcere e din Panama, apoi mă aşteaptă Cosmina acasă şi nu în ultimul rând, am un servici de la care nu pot lipsi mai mult ...

-Îţi cumpărăm noi alt bilet de avion iar în rest, dă-ne doar numerele de telefon că vorbim noi ...

Propunerea mă flatează. Ştiu că nu e nici o şansă de a-mi prelungi voiajul dar e plăcut să ştiu că prietenia pe care o simt pentru cei doi coechipieri e reciprocă.


Urmează invitaţia la masă. Cambuza oferă lângă desertul aburind, gem de lămâi verzi, de căpşuni şi de afine.şi optăm cu satisfacţie pentru cel din urmă. Acţiunea gastronomică aduce un strop de mulţumire şi de satisfacţie, de care aveam mare nevoie.


Dupăamiazele sunt cele mai periculoase. În bordul din vânt ţinem hublourile închise aşa că în cabină e zăpuşală, pe punte arde soarele iar la orizont e atâta lumină încât, în lipsa unor lentile heliomate, simt mereu imboldul de a închide ochii. Împins de motor, yachtul merge încet şi nu e nimic de făcut. Pentru a face faţă situaţiei, pornesc laptopul pe masa de navigaţie şi mă apuc să-mi editez jurnalul, Constantin doarme iar Ovi frunzăreşte un manual de navigaţie, găsit printre cărţile americanului.

Spre seară vântul ne vine aproape din pupa şi punem velele în foarfecă. Cu aripile întinse, yachtul îşi etaleză întreaga graţie, explicând prin curbele moi ce subjugă privirile, o parte din fascinaţia omului pentru ambarcaţie, mare şi navigaţie ...

-Ce-ar fi să facem o escală?

Cu un atlas geografic în poală, Ovi îmi întrerupe avântul meditativ propunând, nici mai mult, nici mai puţin decât o ieşire la mal, un gât de aer de uscat.

-Facem plinul de motorină în Curacao şi plecăm mai departe.

Iacă, acum avem şi motiv.

-Ce zici Crocodilule? Mă întreabă Constantin.

-Pe mine nu mă interesează decât să ajung la timp la avion. În rest, putem naviga pe oriunde ...

-Păi, dacă intrăm în insule, pierdem timp, însă facem aprovizionarea cu motorină şi fie că e vânt, fie că nu, avem asigurată o viteză de 5 noduri. Întârziem o zi, dar creşte siguranţa că vom ajunge la timp.

Chestiunea e tranşată. Îmi convine şi, de ce să nu recunosc, cu toate curbele moi şi toate deliciile - dar şi supliciile - yachtingului, ideea unui duş şi-a unei pizza e reconfortantă. Nemaivorbind de posibilitatea de a suna acasă. Coborâm în cabină şi facem roată în jurul mesei de navigaţie, câutând pe ecran insulele a căror prezenţă pare să ne atragă mai abitir ca sirenele. E vorba de Antilele olandeze, din vecinătatea Venezuelei, numite şi insulele ABC: Aruba, Bonaire şi Curacao. Constantin găseşte cu greu un port de yachturi pe coasta sudică a Arubei şi după ce încuviinţăm din priviri, schimbă cursul de la 251 la 238, ceea ce nu înseamnă un lung ocol ci doar o ajustare a ortodromei. Computerul calculează repede drumul şi, dacă lucrurile decurg conform planului, poimâine la prima oră vom fi în largul Arubei, pregătindu-ne să intrăm în port pe lumină.


Cartul de seară e al meu. Soarele apune printre grămăjoarele cumuluşilor şi din spate, luna refuză să vină la întâlnire. Ce naiba? Să se fi stricat orologiul Universului? Suntem în poveştile cu Haplea care a furat Luna de pe cer? Navigăm în întuneric şi faptul mă intrigă. Zilele trecute apusul de soare coincidea cu răsăritul de lună şi pentru prima dată îmi pun problema mişcării astrelor şi dureros, înţeleg profund de ce navigatorii cunoşteau cerul şi constelaţiile iar noi, pământenii, suntem interesaţi doar de Carul Mare. Deschid manualul Academiei Navale din Anapolis ce explică în câteva sute de pagini întreaga marinărie de la noduri şi formarea valurilor până la navigaţia electronică şi găsesc şi capitolul ce mă lămureşte asupra concubinajului planetei cu Luna si Soarele, cu creşterea şi descreşterea mareelor şi toate fenomenele ce decurg din ridicarea sevelor: putrezirea arborilor tăiaţi la lună plină, interzicerea operaţiilor chirurgicale în aceeaşi perioadă, creşterea părului, insomniile lunaticilor etc. etc.