Supa - Aproape de portul Colon

În dimineaţa zilei de 27 aprilie, GPS-ul localizează yachtul Promise Kept la 10º20`770N latitudine nordică şi 077º44`711 longitudine vestică, indicând 25 de ore până în largul portului Colon. Pentru mine călătoria pe mare se va încheia şi înainte de a mă întoarce în ţară voi mai avea vreme doar pentru un scurt intermezzo pe uscat, prin Panama, de la coasta estică, la cea vestică, la Pacific. Îmi plac călătoriile lente şi lungi fiindcă, la modul fundamental, nu sunt un turist ci un călător. Câteodată fac şi turism, dar nu-mi place să recunosc şi urăsc să fiu etichetat astfel. Socotesc că turistul este călătorul superficial, grăbit să ajungă la destinaţie, grăbit să facă fotografiile pe care le-a regizat încă de acasă, pe câtă vreme călătorul veritabil este preocupat doar de drumul său, atingerea destinaţiei fiind doar o consecinţă a demersului, nicidecum un scop. Ştiu că nu e vremea bilanţului, că adevăratele impresii le voi avea abia peste o vreme când percepţiile se vor clarifica scăpând de zaţul senzaţiilor de moment, aşa că nu cad în mreaja reveriei ci, prezent cu toată fiinţa pe punte, beneficiez de încă un cadou din partea Caraibelor. De astă dată ştiu lecţia şi mă reped cu aparatul de fotografiat la prova, acolo unde, împletindu-şi siajele, o nouă ceată de delfini se zbenguiesc veseli. Reprezentaţia poate să pară până la urmă monotonă însă aerul ghiduş pe care-l au aceste animale, precum şi frumuseţea corpurilor perfecte ne hipnotizează parcă şi nu abandonăm decât atunci când ultima pereche se depărtează, dispărând sub luciul şi sclipirile valurilor.


Cu toate că ne apropiem de gura canalului ce, ca o pâlnie absoarbe vasele ce vor să treacă bariera continentală, în mod misterios nu ne întâlnim cu nimeni. Întreaga dimineaţă navigăm pe o mare pustie, ca la facerea lumii. Inexorabil, cele 25 de ore rămase până la încheierea primei etape se împuţinează şi Constantin începe pregătirile pentru acostare cu stabilirea drumului yachtului, dincolo de punctul din largul portului, stabilit ca destinaţie finală pentru pilotul automat. Pe masa din careu este derulată harta cu care ne familiarizăm asupra zonei. Rada portului este protejată de valurile din larg de un aliniament de diguri artificiale ce lasă 2 intrări strâmte, balizate. Constantin măsoară distanţele cu compasul, după care urmează corecţiile magnetice şi toate celelalte, pe care GPS-ul le ignoră cu un aer de superioritate aruncând din văzduh răspunsuri precise. Din păcate pe ecranul fiecărui GPS există avertismentul prin care nimeni nu poate fi făcut răspunzător de eventualele consecinţe ale folosirii acestui sistem aşa că refuzăm să navigăm „orbeşte” şi încercăm să o facem bazându-ne pe ochii şi ştiinţa noastră. Ne-am programat sosirea mâine dimineaţă, pe lumină şi după stabilirea ultimelor amănunte nu ne mai rămâne decât să savurăm această ultimă zi în marea Caraibelor.


-Ce zici Crocodile, facem o supă?


Accept fără rezerve provocarea lui Constantin. Împreună cu Ovidiu curăţ legumele şi zarzavatul necesar, în timp ce skipperul foloseşte o lingură pe post de baghetă magică. Pentru noi, orice mâncare începe cu prăjirea cepei, peste care cad morcovii şi cartofii tăiaţi cubuleţe, ardeii şi roşiile. Stingem totul cu apă, apoi îi dăm culoare cu nişte paprică şi nişte aromă cu un cub Maggi. Aburii de sub capac anunţă poţiunea fericirii şi, pentru o teleportare în spaţiul ardelean, Constantin pregăteşte câteva bucăţi de şuncă afumată al căror miros ar fi în stare să zăpăcească rechinii din tot Atlanticul. Ca un ultim rafinament, înainte de a stinge flacăra aragazului, aruncăm înăuntru câţiva căţei de usturoi pisat şi o linguriţă de busuioc. La urma urmei, nu e decât o mâncare, însă una capabilă să ne stimuleze endorfinele, aşa că ne ridicăm de la masă fericiţi.


De când am renunţat să mai mănânc pâine şi produsele tartinabile, aşa zisele creme de unt şi smântână, mă simt mult mai bine, neapăsat de senzaţiile de rău şi de greaţă. Se pare că răul de mare e favorizat într-o oarecare măsură de alimentele nenaturale şi nesănătoase, chiar dacă pe uscat le tolerăm, considerându-le nepericuloase. Privind în urmă îmi dau seama că în dimineaţa în care am întocmit lista de alimente am fost neinspirat: am luat prea multă mâncare şi prea puţine fructe, în plus, din dorinţa de diversitate, ne-am aprovizionat şi cu alimente nepotrivite. La toate cele enumerate până aici s-a adăugat şi căldura, care a contribuit la reducerea apetitului. Fructele ar fi fost o alternativă mult mai potrivită însă stocurile noastre au fost infime, nemaivorbind de faptul că n-am avut condiţii potrivite să le păstrăm şi o parte s-au stricat. Raţia de portocale era de o bucată pe zi şi îmi aduc aminte cu mare plăcere cum am savurat pe îndelete fiecare fruct. Cineva mi-a povestit că a citit o cărticică ce descria de la prima la ultima pagină o portocală. La vremea respectivă mi s-a părut imposibil, însă acum, mai că m-aş încumeta şi eu la o atare ispravă. Ar fi incorect să spun că am mâncat portocale: le-am degustat, ronţăind miezul bucăţică cu bucăţică, atent la gustul şi senzaţiile produse.

Spre seară alimentăm din nou reuşind să turnăm aproape 30 de litri de motorină. Constantin şi-a tras nădragii la bord, resemnat la gândul că mai mult de atât doar detergentul poate să facă. Toată ziua a fost umbrită de nori, ceea ce a făcut-o suportabilă. Ne temem de schimbarea condiţiilor meteo, mai precis de ploaie. La ora când mă retrag în cuşetă puntea e încă uscată. Confirmând prognoza meteo, vântul s-a rotit din pupa babord, dinaintea traversului în tribord.