Călătorie incredibilă de Oskar Speck

de Oscak Speck, aşa cum i-a fost povestită lui Duncan Thompson pentru publicaţia POST
Articol preluat de pe TIDRomania.ro


Aţi putea crede că a fost nevoie de Jocurile Olimpice de la Melbourne pentru a aduce caiacul în Australia. Vă înşelaţi, dar este de înţeles. Domnul Oskar Speck, cetăţean german din Hamburg, a introdus caiacul în Australia în 1939.

El a padelat singur timp de şapte ani, de la Ulm din Germania, în jos pe Dunăre şi până în Australia, înfruntând furia mărilor şi a oceanelor, alunecând din insulă în insulă, într-o ambarcaţiune care nu a fost gândită şi construită pentru mare.

Că nu aţi auzit nimic despre domnul Speck până acum nu este vina dumneavoastră şi nici a sa, ci faptul că a ales o perioadă nepotrivită din istoria omenirii pentru o aşa călătorie: 30.000 mile (48.280 km) într-un caiac fragil format dintr-un cadru interior din lemn peste care este întinsă o prelată. Atunci când călătoreşti cu caiacul pe mare sau ocean, trebuie să urmăreşti linia ţărmului. Deşi este cel mai lung traseu, întotdeauna este singurul către destinaţie.


Sursă foto: Wikipedia

In Germania era pace şi sărăcie când Speck a plecat din Ulm în 1932.

Şapte ani mai târziu, în Septembrie 1939, el a ajuns cu caiacul său pe plaja insulei Saibai, cea mai nordică insulă australiană aflată la 60 – 70 de mile nord de Thursday Island. În vârful caiacului său flutura o svastică pe care o purtase tot timpul cu el tocmai din Germania.

Trei poliţişti australieni l-au întâmpinat pe mal. Dacă aceasta era invazia germană, aceştia ar fi făcut faţă cu succes.
“Felicitări stimate domn!” au spus ei întinzându-i mâna politicos. “V-aţi descurcat de minune tocmai din Germania până aici în CHESTIA ASTA. Din păcate însă avem o veste nu foarte bună pentru dumneavoastră. Faceţi parte din forţele inamice. Va trebui să vă reţinem.” Şi asta au şi făcut.

Speck a fost închis la Tatura în Statul Victoria. Poliţia i-a sechestrat camera de filmat Leica şi filmele, pe care ulterior şi le-a recuperat.

De aceea nu aţi auzit nimic de Oskar Speck până acum.

Publicaţia australiană POST a avut onoarea de a relata pentru prima dată despre aventura lui Speck care a durat şapte ani.

AŞA A ÎNCEPUT…

Iniţial nu am intenţionat să scriu despre călătoria mea. Am vrut doar să le spun australienilor despre “Faltboots” (caiace demontabile), care sunt versiunea modernă a caiacului străvechi al eschimoşilor. Dar oare aveau ei să-mi recunoască dreptul de a vorbi despre asta?

In Germania eram un caiacist renumit înainte de 1932. Odată cu progresul voiajului meu şi a rapoartelor trimise acasă din Cipru, Grecia sau India am devenit cel mai experimentat caiacist de mare din lume.

Padela folosită de mine a devenit mult mai târziu un trofeu pentru câştigătorul “Maratonului Canoe Race”, Carl Toovey, care a padelat 100 mile pe Hawkesbury River în 18 ore şi 32 de minute.

Am fost ales membru de onoare al NSW Canoe Club iar caiacul cu care am sosit în Australia a fost prezentat membrilor River Canoe Club.

Dar restul australienilor nu auziseră de mine, poate decât cu excepţia apariţiilor periodice din publicaţiile locale cu scurte relatări despre partea de început a călătoriei mele.

Numai o relatare detaliată a voiajului meu m-ar fi putut face cunoscut. Sper să vă pot convinge că sunt un caiacist experimentat. Dacă nu aş fi fost aş fi pierit în numeroase ocazii în călătoria mea. Dar trebuie să recunosc că sunt şi norocos.



Numai datorită norocului am supravieţuit şi am căpătat experienţa necesară care m-a ajutat să trec peste părţile ostile ale mărilor din ultima parte a voiajului meu.

Caiacele tradiţionale cu forme primitive au fost folosite de eschimoşi multe secole. Caiacele moderne cu forme mai hidrodinamice fabricate din lemn sunt folosite de mulţi ani în sport şi agrement. Din păcate însă, nu sunt la dispoziţia locuitorilor din oraşe. Ei nu le pot transporta în apartamentele lor. În Europa să închiriezi un depozit pentru bărci este prea costisitor pentru oamenii de rând.

Era nevoie de o nouă ambarcaţiune destul de solidă pentru ape repezi, uşoară, dar mai ales care să se strângă într-un pachet destul de mic pentru a putea fi transportat cu trenul sau autobuzul până la locul unde va fi folosit în week-end.

Inventatorul caiacului demontabil a îndeplinit toate cerinţele de mai sus. Este format dintr-un cadru de lemn foarte uşor, demontabil, peste care prelata, tratată cu cauciuc laminat în partea inferioară, se mulează perfect ca o mănuşă.

Totul este aşa de ingenios gândit încât odată asamblat devine rigid precum prototipul fabricat integral din lemn. Demontat şi împachetat poate fi depozitat în orice colţ al casei. Sunt de două feluri, pentru o persoană şi tandem, cântărind primul 18 kg şi al doilea 29kg.

Companiile feroviare de transport practică preţuri speciale pentru caiacele demontabile pentru a sprijini dezvoltarea acestei activităţi de agrement printre oamenii de rând. Pe timpul verii caiacele demontabile mişună cu zecile de mii pe râurile şi lacurile din Europa.



Dimensiuni? Caiacul meu de dublu, căruia i-am scos al doilea scaun, cântăreşte 29kg, are o lungime de 5.48m şi o lăţime de 0.83m. Poate transporta o încărcătura de până la 300kg. Cu un vânt prielnic şi o mare liniştită poate atinge, navigând cu vela, o viteză de 6.5 noduri. Încărcat la maximum şi propulsat cu padela de o singură persoană poate atinge 3 noduri.

Desigur, curenţii marini pot afecta aceste viteze. Vela lui măsoară 4.78 metri pătraţi dar navigatul cu vele pe un vânt puternic poate deveni foarte riscant. Cârma se manevrează cu picioarele prin intermediul unor cabluri ce leagă pedalele de aceasta.

Pentru voiajul meu am avut cu mine o padelă de rezervă, o busolă, hărţi maritime şi hărţi terestre. Am avut două containere etanşe de alamă pentru filme, cameră şi îmbrăcăminte. Apa proaspătă de băut era transportată în două recipiente situate în părţile laterale ale caiacului având împreună un volum de 23 l.

Apă proaspătă am spus? În multe din zonele tropicale apa “proaspătă” era verde. Astfel, de multe ori eram nevoit să car în caiac nuci de cocos sau lapte condensat.

Am prezentat mai sus specificaţiile unui caiac demontabil. Dar caiacul meu s-a dovedit a avea calităţi nebănuite nici măcar de producător. Mi-a câştigat prietenii în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii.

Este un bilet la clasa I pentru orice loc din lume. Cu câteva restricţii într-adevăr, mai mult decât puţin periculos, dar mi-a adus privilegii pe care un pasager de lux într-un transoceanic nu le poate nici măcar visa.

Îmi voi aduce întotdeauna aminte de întâlnirea cu Guvernatorul Baluchistanului Britanic, Sir Norman Carter. Doi maharajahi locali organizaseră pentru acesta o vânătoare extravagantă amenajând în apropierea plajei o tabără somptuoasă.

Şansa a făcut ca eu să acostez pe acea plajă cu doar ceva timp înainte de venirea sa. În acel loc, în toată măreţia şi coloristica lor, erau cei doi maharajahi ai provinciilor Kalat şi Las Bella, aşteptându-l pe guvernator. Odată ce şi-a făcut apariţia, numele acestora i-au fost anunţate. Guvernatorul s-a înclinat destul de rigid către dreapta, înspre Înălţimea Sa Maharajahul din Kalat, apoi la fel de rigid către stânga, înspre Înălţimea Sa Maharajahul din Las Bella.

Apoi, văzându-mă pe mine, îmbrăcat în haine obişnuite, Sir Norman se grăbi să îmi întindă călduros mâna. “Lăsaţi-mă să va felicit, Domnule Speck.” spuse el. “O splendidă performanţă!”

A insistat să mergem la cortul său unde mi-a servit personal ceva de băut după care a ascultat cu plăcere istorisirile mele. Doi maharajahi invidioşi aşteptau afară să înceapă vânătoarea.

Astfel de recepţii nu sunt garantate de fabrica de caiace demontabile Pionier, producătorii caiacului meu.

Dar să începem povestea călătoriei mele…

In Hamburg eram proprietarul unei fabrici de aparatură electrică cu 21 de angajaţi. Apoi a venit criza. În 1932 fabrica mea nu a mai avut de lucru şi a trebuit să lichidez.

Nu mai exista speranţă pentru mine în Germania dar auzisem că ar fi de lucru în Cipru la minele de cupru. Pe atunci nici nu visam să ajung în Australia. Aveam puţini bani dar îndeajuns cât să îmi echipez caiacul.

Astfel, într-o dimineaţă mi-am luat caiacul demontabil, proviziile şi echipamentul şi am plecat către Ulm cu trenul. Acolo, pe malul Dunării, am montat cadrul şi am tras husa peste el. Am încărcat, şi fără a îmi lua la revedere de la cineva, am început să padelez către Marea Mediterană.

> citiți restul articolului pe TIDRomania.ro