Caimanu Manu Manu

După Crocodilu Dilu Dilu, Caimanu Manu Manu a fost o continuare firească. De multe ori ne trăim prezentul fără ca măcar să intuim măreţia lui, pe care ajungem să o realizăm undeva, într-un oarecare viitor, când amintirile se perindă cu o altă semnificaţie. Aşa s-a întâmplat şi cu coborârea noastră pe Mureş din 1992: abia după 7 ani a ieşit la iveală măturând orice prioritate din calea ei şi în primăvara acelui an m-am trezit meditând la construcţia unei noi plute. Îmi doream o călătorie şi pentru asta aveam nevoie de o ambarcaţie mult mai comodă şi mai mare decât un caiac. Camere de tractor nu mai aveam, aşa că trebuia găsit altceva şi toate gândurile mele reveneau constant la flacoanele de plastic (PET) ce poluau malurile oricărei ape. PET-uri puteam strânge în orice cantitate, problema era cum să le fac să stea laolaltă? Mă gândeam mereu la treaba asta până într-o bună zi când soluţia mi s-a revelat cu claritate: voi face precum Papillon cu sacii lui cu nuci de cocos.



Într-un weekend am făcut proba pe Criş. Am cusut 8 saci unul de altul în maniera cusăturilor calde, apoi i-am umplut cu PET-uri de diferite dimensiuni, obţinând o plută suficientă pentru două persoane, cu care am străbătut în siguranţă un parcurs 20 de km. Ideea era viabilă! „Marinarii” din 1992 aveau diverse obligaţii aşa că n-au răspuns chemării la arme, în schimb îi aveam pe Mike, pe Ciribel şi pe Cosmina de partea mea, echipaj la care s-a alăturat neaşteptat Codruţ, un cameraman de la TV Atomic, venit în misiune.

Urma să plecăm mai departe de unde sfârşisem cu Crocodilu cu 7 ani în urmă şi în această idee am trimis la Aiud, câţiva saci burduşiţi cu flacoane. Am stabilit „şantierul” acasă la Ciribel, în satul Rădeşti, pe malul Mureşului, şi în dimineaţa zilei de 18 septembrie 1999 Ciribel ne-a aşteptat la gară, am umflat de la mesagerie sacii ce ajunseseră de câteva zile şi la bordul unei bătrâne Dacii am pătruns în sat, unde Ciribel a oprit în faţa poliţiei şi s-a scuzat:
-Aşteptaţi-mă vă rog 5 minute.
L-am aşteptat contrariaţi până când a revenit, vizibil mulţumit.
-Zilele trecute mi-au spart casa şi mi-au furat nişte bani dar tocmai au prins hoţul şi azi va fi reconstituirea.

Ne-am trezit dintr-odată în mijlocul acestei povestiri poliţiste ce părea să condimenteze acţiunea, căreia nu-i lipsea deloc suspansul, dar eram în concediu şi nu ne interesa decât că mâine vom fi pe apă.

În faţa curţii lui Ciribel ne-a întâmpinat o mare pancardă: „Atenţie!!! Se fură!”
-Ce mai e şi asta?
-Păi credeţi că ar fi prins hoţul dacă nu făceam presiuni ...
Am descărcat flacoanele lângă uriaşa grămadă pe care o strânsese sârguincios Ciribel şi ne-am apucat să coasem sacii şi să-i umplem. Vestea neobişnuitei expediţii se întinsese prin tot satul şi sub un pretext oarecare toţi curioşii, în frunte cu popa şi profesorul, au trecut prin curte, profeţind eşecul. Degeaba le-am calculat flotabilitatea ce se ridica la 2 tone, nimeni nu ne-a dat şanse!



Dupăamiaza a apărut un echipaj al poliţiei cu Mimi, vecina prinsă cu banii furaţi. Am întrerupt lucrul pentru a lăsa liber teatrul de operaţiuni însă n-am putut urmări furişarea mlădioasă printre butucii de vie şi escaladarea pervazului ferestrei fiindcă Mimi se ruşina de fapta ei şi jura să-şi pună capăt zilelor. Acţiunea părea să ia o turnură nefavorabilă, căci în asemenea circumstanţe bunica lui Ciribel nu era bucuroasă să rămână singură, trădând aceasta printr-o dulce dojană adresată nepotului:
- Nu ştiu cu te-ai găsit tu, singur din tot Rădeştiul, să mergi cu pluta pe Mureş!
Seara am făcut o escapadă în vie, la gustat struguri, apoi în pădurea satului de unde ne-am întors cu nişte crengi drepte cu care am consolidat cele două borduri. Pentru această zi era suficient aşa că ne-am retras la somn.



LANSAREA

Dimineaţa ne trezim cu furnici pe talpă. Primim veşti bune: Mimi încă trăieşte, aşa că o liniştim pe bunica lui Ciri, cocoţăm Caimanu pe Dacie şi descindem la Mureş. Sub ochiul camerei de luat vederi oficiem cu vin botezul, apoi, luându-ne rămas bun de la cei ce ne-au condus, ne desprindem de mal cu un rondou elegant. Suntem pe apă, malurile cu sălcii defilează pe lângă noi şi Codruţ lasă camera şi apucă mobilul:
-Alo! Andreea! Sunt la bord!! Chestia asta chiar pluteşte!!! E formidabil!!!!!!

Intrăm intenţionat în câţiva brizanţi, ca să vedem cum se comportă megasalteaua noastră şi terminăm experimentul mulţumiţi. E soare, e cald şi echipajul trage pluta spre mal, la umbra sălciilor. După o jumătate de oră, în zare apare un sat.
-Ce localitate e aia? Îl întreb pe Ciribel
-Rădeşti!
Simt că se întoarce pământul cu mine:
-Rădeşti?!!!
-Aici Mureşul face un meandru mare iar satul uneşte practic baza meandrului. Când eram mici ne duceam la Mureş, ne lăsam duşi de curent şi la capătul scaldei ajungeam ... tot acasă!

Împins la rândul lui de curentul slab, Caimanu trece printre maluri înţesate de pescari şi oameni ieşiţi în week-end. Suntem încântaţi peste măsură de calităţile nautice ale ambarcaţiei noastre antic-moderne, iar Mike are deja inovaţii pentru următoarea plută în care, la lansare, vrea să strecoare jumi-juma PET-uri goale şi PET-uri pline, în saci cu fermoar: tragi fermoarul, tragi o duşcă şi … pluta-i mai uşoară!!!



Abia spre seară reuşim să trecem pe sub podul de la Teiuş, dincolo de care întunericul ne obligă să punem cortul în raza localităţii Sîntimbru. Prăjim nişte cârnaţi şi ascultăm până târziu clipocitul molcom al apei: a fost o zi plăcută în care am făcut cunoştinţă cu vehiculul nostru, o zi fără evenimente deosebite, chiar plicticoasă pentru orăşanul prea puţin deprins cu subtilităţile râului.
-Văd că pluta se ţine bine, Mureşul e molcom, ce-ar fi ca mâine seară să nu mai tragem la mal şi să continuăm coborârea nocturn?



E vocea lui Mike, veşnic în căutare de bonusuri. Încercăm să ne închipuim primejdiile ce ne-ar pândi noaptea dar cum nu găsim vreuna, adormim electrizaţi de idee.