Constantin Lascu

Originally Posted by CrocodiluDiluDilu

Ce interesanţi suntem noi, oamenii! Poate că nu toţi, poate numai oamenii mării, sau poate că nici ei, poate doar eu. Atunci când eram pe mare îmi părea bine să ajungem pe uscat iar acum, după nici 40 de ore, abia aştept să mă văd în larg. Timpul plecărilor este întotdeauna un timp dens, aproape material căci metamorfoza de la terestru la acvatic presupune resuscitarea completă a yachtului, începând cu cele tehnice şi terminând cu cambuza. Amintirea dimineţii seamănă cu secvenţele dintr-un film rulat pe repede înainte: dus hainele la spălătorie, plecat la supermarket cu o nouă listă de cumpărături, cărat totul la yacht, făcut plinul la Nissan şi predat maşina la biroul Hertz, scos hainele de la spălătorie, golit, dezgheţat şi spălat lada frigorifică, făcut ordine peste tot, spălat puntea, făcut plinul în tancul cu apă potabilă, plătit marina şi nu în ultimul rând, curăţat petele dizgraţioase căpătate la frecarea cu cauciucurile de pe cheiul comercial fiindcă velismul presupune în primul rând frumuseţe, altfel nu ar fi decât transport de marfă. Ultimul act este aplicarea ştampilei marinei Renaissance în jurnalul de bord, apoi mola pupa, mola prova şi ne desprindem uşor de ponton.

Promise Kept


Barca de pescuit


Mi-a placut numele


Pregatiri de plecare




Stampila din jurnal

La ora 13:30 suntem legaţi din nou la cheiul portului comercial şi Constantin pleacă cu actele bordului pentru formalităţile de ieşire. De astă dată cerul e acoperit şi o briză consistentă trădează vântul de larg. La ora 14 Constantin revine cu documentele validate.

-Eu zic să mâncăm acum căci pe mare e vânt şi nu vom avea timp.

Aşadart mâncăm. Alergătura de dimineaţă ne-a făcut foame însă înghit cu greu dumicatul de pâine seacă. Parcă simţind că e din nou la bord, stomacul refuză mâncarea. N-am reuşit sîncă să ne reducem ritmul, suntem grăbiţi să ne vedem pe apă. Constantin porneşte motorul şi ia locul la timonă, în timp ce echipajul dezleagă parâmele şi-l eliberează pe Promise Kept. Punem prova pe larg. Promise Kept alunecă docil, fără împotrivire, apoi urmează clipa fatală în care derivorul hârşâie fundul nisipos şi yachtul se opreşte cu prova ţintind printre balizele de ielire. Derulez filmul sosirii în insulă şi-l revăd pe Ovidiu aplecat în balconul prova semnalând apă mică. Arunc o privire pe instrumente: 0 apă sub derivor.

Constantin pune maşina pe înapoi şi o ambalează treptat, însă nu facem decât să scormonim nisipul ce iese la suprafaţă în pete cafenii. Toate privirile sunt aţintite în valuri şi cu siguranţă, dacă razele de lumină ar avea consistenţă, singure, acele priviri ar fi în stare să-l împingă pe Promise Kept din bancul de nisip.

-Avem două posibilităţi. Unu: cerem remorcare şi asta o să coste usturător. Doi: ridicăm velele şi încercăm să ieşim cu vânt.

Trecem direct la varianta a doua. Ridicăm stoperele şi vinciul începe să păcăne din clicheţi. Cu fiecare centimetru câştigat de randă, yachtul prinde viaţă, cu consecinţele ce decurg din acest fapt. Totul se petrece în jurul centrului de presiune. Sub acţiunea vântului vela se arcuieşte, catargul vibrează şi în încleştarea de tip sumo pe care o joacă împotriva derivorului, iese învingător, părăsind verticala şi începând să se încline. Derivorul simte că îi fuge pământul de sub picioare şi că este luat pe sus de catarg şi-atunci, Promise Kept nu pierde prilejul de a evada şi se lansează prin valurile mici lăsând în urmă locul primejdios. Ca un scafandru ce iese la suprafaţă simt în interior efectele unei decompresii în timp ce, probabil în aceeaşi stare Constantin se destăinuie.

-Tot tremur. Sunt plin de adrenalină!

Trebuie să fac ceva şi primul lucru care îmi vine în minte e sticla de wisky din care torn în pahare, nu mai mult de un deget. Nimeni nu refuză lichidul ce odată ajuns în organism, galopează în toate direcţiile ...

-Bă Crocodilule! Wisky cald, cine a mai pomenit?

Efectul adrenalinei a fost spulberat. Ne reântoarcem la posturi acordându-ne direct şi intim la corpul marin al yachtului ce fuge cu 6 noduri, împroşcând jerbe de spumă de sub etravă. Marea e burzuluită, irascibilă, la fel şi vântul, la fel şi cerul şi din toată această ceartă Promise Kept îşi extrage energia ce-l împinge spre larg cu toată viteza. E minunat să simţi o ambarcaţie pulsând sub vânt! Ghiceşti arcuirea catargului, tensiunea din parâme, velele ce capătă volum, fumurile ce se ridică la orizontală, înclinaţia etravei şi pavilioanele ce-şi dau drumul arătându-şi complet desenul. Plini de încântare stăm cu ochii pe aparate. Vântul se înteţeşte până la forţa 25 şi yachtul simte, marşând la 8 noduri. Pentru omul uscatului 8 noduri poate să fie o glumă bună însă nu viteza în sine te umple de endorfine ci tensiunea pe care o simţi în orice element al ambarcaţiei. Atunci când te îmbarci pe un vas, e ca şi cum ţi-ai racorda cordonul ombilical la corpul lui. Până când vei acosta şi-l vei părăsi, vei fi intim legat de el, chiar dacă acest cordon e din fire nevăzute. Astfel, atunci când e calm plat şi velele flutură, vei fi apatic şi nu-ţi vei găsi locul, iar atunci când zboară pe valuri (ca acum), vei fi plin de încântare, nedezlipit de punte, încărcat de energie.

De astă dată vântul ne vine aproape din travers, ceea ce face să avem oarecare derivă. Yachtul fuge pe valuri până ce deriva îl îndepărtează suficient de mult de drum astfel încât să se sesizeze pilotul automat şi atunci urmează corecţia ce-l scoate din vânt şi-l încetineşte, apoi din nou fuga pe valuri şi iarăşi corecţia. Aceste cicluri se succed atât de egal că începem să le integrăm în propriul ritm, aproape să le ghicim.

Insula se vede din ce în ce mai mică la orizont. Ne intersectăm cu o barcă cu motor ce dansează pe valuri în aşa hal încât nu o vedem decât când se ridică pe val. Va avea de tras până la uscat!

Apusul se consumă aproape nebăgat în seamă. Primul cart e al lui Ovidiu. Mă retrag în cuşetă pentru două ore de somn.

Când revin pe punte e deja noapte. Luna răsare tot mai târziu aşa că acum e beznă. Ovidiu nu are nimic de raportat şi merge să se culce. Marea este pustie. Vîntul continuă să ne împingă cu 7 noduri. În bezna profundă, abia de ghicesc triunghiurile albe ale velelor. Ca să nu adorm, stau în bătaia vântului, ţinându-mă de mânerul sprayhood-ului. Îmi mut privirea centimetru cu centimetru pe cele 360 de grade ale orizontului, încercând să decelez eventualele luminiţe care pot să apară, însă înafara stelelor, nu se iveşte nimic.

Mâine e Paştele şi mă gândesc să colorez nişte ouă. Deoarece pe mare lucrurile se petrec mult mai lent decât pe şosea, îmi permit să aloc câteva minute pentru treburi gospopdăreşti. Cobor în magazie şi jupoi câteva cepe de hainele lor foşnitoare, apoi le fierb împreună cu ouăle şi mai mult, le mai las împreună până la sfârşitul cartului, să prindă bine culoarea, să fie faine. La ora 24 notez în jurnalul de bord, apoi după încă o oră îl trezesc pe Constantin şi-i predau cartul.

- VA URMA -