Constantin Lascu

Pe unul din forumurile de navigatie, unde s-a urmarit de asemenea acest mars, cineva a scris atat de frumos, incat m-am gandit sa va redau cuvintele:

"Salut Constantin. Ceea ce intreprinzi este o premiera in yachtingul Romanesc de croaziera. Golful Mexicului cu al sau faimos "Colombia low" este considerat unul din cele mai grele 5 segmente ale unei circumnavigatii. Apoi parcurgerea coatei Pacifice a Americii Centrale, solo, si trecerea prin Papagayo si Tehuantepec in Costa Rica si Nicaragua. Finalul, Cabo san Lucas - Ensenada (Bahja California), fugarit pe ultimele 800mile de furtunile tropicale ale sezonuliui cicloanelor abia inceput, cu vint si curent din prova si un tarm cu putine refugii mai ales pe vreme nefavorabila si solo iarasi. Ceea ce faci nu este o calatorie, este o aventura dar si istorie, indiferent daca modestia care te caracterizeaza spune altceva.
Iti doresc vinturi moderate, putere fizica si psihica, si sa termini cu bine aceast voiaj."

Este vorba despre un velist roman, care in prezent traieste in strainatate, si care este uimitor de bine informat, Aurelian Coca. Multumesc, Aurelian, sunt absolut coplesit de spusele tale!
Iata si raspunsul meu:

"Multumesc, cred ca exagerezi un pic. Da, este, a fost greu, dar asta mai ales pentru ca am fost singur. Golful Tehuantepec a fost o piatra de incercare: drumul de la Puerto Chiapas la Acapulco nu- l voi uita prea curand! In prima zi am facut 60 de mile! ( in loc de obisnuitele 110-140). Apoi, fugind de un alt ciclon, am vrut sa ma adopostesc in Lazaro Gardenas, care pe GPS-ul meu era marcat cu Marina: am ajuns in ultimul moment, pe vant de peate 30 de noduri, cu valuri urate, si a venit si surpriza: NU ESTE MARINA ACOLO! Este un foarte important port comercial, dar nu au nici un fel de dotari pentru yachturi, nu au putut sa ma primeasca! La ancora, nici o sansa; aveam doar aproximativ 50 de metri de lant, ancora era cea de rezerva, prea mica (pe cea mare, a pierdut-o proprietarul, in Corsica). Si in Lazaro Gardenas nu este vreun loc unda sa poti sta la ancora, nu esti ferit de vant! Asa ca m-au indrumat spre Ixtapa Zehuatenego, aflat la cam 35 de mile mai la SE. Deci, in plina furtuna, m-am intors, am plecat pe drumul pe care venisem, douasprezece ore de cosmar, iar cand am ajuns acolo, mi-au spus ca portul este inchis! Frumos, nu? Mi-au cerut sa astept pana dimineata, pentru ca este Swell periculos la intrare. Nu aveam pe GPS Marina la Ixtapa, nici un fel de date! Si nici harta pe hartie, nimic. Sa astepti, nu se putea, sa intri, nu te lasa... Am decis totusi sa intru, dupa ce am vorbit pe telefonul pe satelit cu proprietarul, care a lasat la decizia mea (firesc, eu eram acolo, eu trebuia sa decid). Am reusit sa intru, greu, dar am reusit! Apoi, au venit vanturile tari, de mai mult de 80 de noduri, dar eu si Promise Kept eram de acum in siguranta, legati la cheu. Atunci cand am plecat de acolo, pe lumina, am vazut ce risc mi-am asumat la intrare! Nu as face asta inca o data, am avut noroc reusind intrarea! Si la plecare au fost valuri, mari, dar pe lumina a fost mai usor. Nu recomand nimanui intrarea in Ixtapa, noaptea! O alta etapa cu probleme a fost cea de la Ixtapa la Ensenada: a trebuit sa ma opresc in Bahia de Tortugas, insemnata ca Marina pe GPS-ul meu: este un golfulet nenorocit, aparat oarecum de vantul dinspre N, complet deschis fata de cel din sud! Un satuc de pescari, unde poti sta la ancora. Combustibil poti lua de la barcile localnicilor, vin si aduc motorina la yacht. Trebuie platit in cash, in sat nu este ATM! Am mers cu un taxi 200 km dus, si inca atata intors, in valoare de peste 200 dolari americani (!), ca sa pot scoate bani din cel mai apropiat oras, iar drumul nu era asfaltat pe mai mult de jumatate din traseu! Ca sa pot plati cei 206 dolari, pretul motorinei! Acolo, am cusut cum am putut randa, avariata de vant, apoi am plecat spre Ensenada. Dupa ce am trecut de adapostul oferit de Insula Bonita, totul a devenit cosmar: doua zile si doua nopti, 48 de ore, in care am percurs 68 de mile.
Da, astea au fost momente grele, dar nu tot drumul a fost asa, am avut multe momente de vis, am trait experiente pe care le doresc tuturor. Greu, a fost mai ales pentru ca am fost singur, nu m-am putut odihni. Cine crede ca pui alarma la Radar si te culci linistit, se insala! Alarma functioneaza, dar numai pe targeturile pe care i le dai, adica, intai trebuie sa vezi ca vine o nava, sau mai multe, sa o insemnezi pe Radar, si asta numai daca este sau sunt la mai putin de 12 mile departare. Daca nu, nu ai alarma! Si daca socotim trei, patru noduri ale mele, si cele 12-16 noduri ale navelor comerciale, inseamna ca ne apropiem unul de altul cu 20 de noduri, deci 12 mile trec in foarte putin timp, nu poti dormi. Daca nu vezi nimic pe ecran, inseamna ca pe raza de 24 de mile nu sunt nave. Cat poti dormi, ca sa nu existe pericol de coliziune? Tot 20 de mile trebuie luate in calcul, deci ai avea o ora, dar daca socotesti si timpul necesar evitarii, ramane cam o jumatate de ora de liniste sigura. Nu e prea mult, pentru a dormi; asta, daca intre timp nu trebuie sa faci altceva, ca atunci nu mai ramane timp de dormit.
Si totusi, nu consider acest mars ca pe o aventura iesita din comun. Da, a fost lung, da, uneori a fost greu, dar sunt convins, ferm convins, ca sunt multi skipperi in tara capabili sa faca astfel de marsuri!"