Plecam din Budapesta la opt dimineata, in trei, Attila, prietena lui si cu mine. "Racheta purtatoare" este Pasarea de Argint, un Mitsubishi Galant. Pe autostrada M7 vantul aduce fasii subtiri de zapada viscolita si ne cam scutura la rafale, care ating in jur de 100 km/ora. Dupa vreo 60 de km, ne oprim in coada unei coloane de masini lunga cat vezi cu ochii. Dupa cum era de asteptat, vazand cum conduc unii dintre partenerii (sau sa spun adversarii?) la trafic, accident. Inaintam cate una, doua lungimi de masina, la intervale neregulate, de cate cateva minute. Dupa vreo ora buna - si vreo cinci kilometri, ajungem, depasiti pe drum de cateva masini de pompieri, salvari si platforme pentru transportat masini, la locul accidentului. Numar 17 masini trase pe dreapta, cu tablariile indoite. Unele sant doar "sifonate", dar sunt cateva care arata cu adevarat rau. In jurul acestora se agita pompierii si cei de pe salvari. Saracii oameni! Plecati cu treburi, cine stie unde si de ce, agatati de vreun bezmetic ce a condus mult mai repede decat ar fi trebuit, pe soseaua acoperita din loc in loc de zapada viscolita de vant. Oprim sa gustarim cate ceva la o pompa de benzina unde gasim foarte gustoase bucatele restaurantului Marche. Coborati din masina, ne dam seama ca vantul este foarte rece si ca sufla tare. Normal, simtisem si in masina ca sufla, dar abia acum, pedestri, simtim cu adevarat cat este de tare. Lacul Balaton se intinde in dreapta noastra, camp inghetat, pe care vantul ridica vartejuri de zapada inghetata. Soarele incepe sa mijeasca printre nori si cum ne bate in parbriz, ne incalzim incetul cu incetul. Dupa ce viram spre Slovenia, intalnim mai multe echipaje de Politie, care masoara viteza celor din trafic. Ne avertizam reciproc, pentru a nu le cadea in plasa, dar se pare ca pe unul nu l-am vazut, caci o masina a Politiei apare in spatele nostru, cu girofarul aprins, si o voce ne someaza prin megafon: "Opriti, va rog"!
Tragem pe dreapta, si ascultam cum agentul ne comunica zambind ca are doua vesti pentru noi, una buna si una rea. Cerem sa o auzim pe cea buna. "Nu trebuie sa platiti 30 000 de forinti pentru depasirea vitezei legale". Attila prinde din zbor: Multumim, nu suntem curiosi din fire, a doua veste nu mai trebuie sa ne-o comunicati, la revedere si o zi buna! Agentul rade, si spune ca totusi, am depasit viteza legala, si trebuie sa ne dea o amenda. Daca nu contestam observatia radarului, atunci amenda va fi jumatate din minim, adica 5 000 de forinti. Eu nu as accepta, dar Attila zice ok, asa ca agentul intocmeste hartiile, ni le da si ne ureaza drum bun. Eu bomban, Attila rade. In Slovenia, telefoanele noastre se hotarasc sa faca excursii pe cont propriu si primim multime de SMS-uri, de genul bine a-ti venit in... apoi urmeaza, la interval de doua, trei minute Croatia, Ungaria, Croatia, Slovenia, Ungaria si iarasi Slovenia. Obosite, se hotarasc sa ramana cu noi in Slovenia. Pe autostrada nu mai este pic de zapada, in peisaj se mai vede, dar numai ici-colo. Incet, trecem de Maribor. Legat de Maribor, este o gluma de familie cu fratiorul meu mai mic (196 cm, 136kg). Mergeam impreuna, in aceeasi masina, spre Italia, prin 2002 sau 2003 cand, undeva pe langa Maribor, primesc un SMS:" Salutari din Maribor.Zache". Nici azi nu stiu cine este Zache, dar de atunci si eu si fratiorul meu, ori de cate ori trecem pe langa Maribor, ne sunam si ne transmitem reciproc urari de bine din partea lui Zache. A devenit un fel de ritual de familie, daca vreti. Ma conformez si acum, pleaca mesajul si suna telefonul: Esti in Slovenia? Da, raspund eu, iar fratele i-mi ureaza drum bun si vant la pupa, cu intentionata conotatie. Este cald, este senin, soarele straluceste, norisori albi, diafani, pateaza ici-colo cerul albastru. Ne simtim bine, Pasarea de argint inghite kilometrii...
Trecuti de Ljubliana, vremea se incalzeste. Acum termometrul arata +10 grade Celsius. Vantul nu mai bate de loc, asa ca este cald si bine. Trecand pe langa Alpi, admiram coastele abrupte, acoperite de zapada si cadem de acord ca acolo, in munti, poate fi zapada! Aici, jos, sa nu fie. Pe tablele de circulatie apare intai Triest, apoi Koper si in sfarsit se vede si Izola! Mai avem doar 80 de kilometri. Vremea este din ce in ce mai buna, eu sunt emotionat. Interesant, vin de la mare, si abia astept sa vad marea!
Si in sfarsit, iata marea! Albastra, cu valurele marunte, mangaiata de soare, se rasfata lenes in fata ochilor mei. Doamne, cat o iubesc!
Ma intreb, de ce sunt atat de emotionat. Pe moment nu gasesc raspuns , asa ca renunt si ma imbat cu privelistea cunoscuta a Marinei din Izola. Recunosc nave, vad si nave nou aparute, caut cu privirea vechile cunostinte. Totul este curat, civilizat, primitor. E bine, am ajuns acasa. Ar trebui ca toti proprietarii de nave de agrement din tara sa vina aici, sa stea doua, trei zile, sa vada cu ochii lor cum arata o Marina, cum sunt serviciile, apoi sa pretinda si acasa, la Tomis, Eforie, Mangalia, Limanu, Sf. Gheorghe, peste tot, acelasi nivel de civilizatie, dotari, servicii. Atata timp cat nu cerem hotarat sa fim tratati ca peste tot in lume, nu vom fi. Gata, sa termin cu lamentarile de care m-am molipsit in tara, ca la noi, in Romania, asa ceva nu se poate, ca asta e, ca n-ai ce face. Fac un tur complet, ma plimb pe toate pontoanele, ma imbat cu privelisti, cu mirosul marii. Dar timpul trece, si la firma de charter ma asteapta, asa ca ma duc acolo. Ca de obicei, amabili, gata sa te serveasca. Rezolv formalitatile, apoi, insotit de Alex, reprezentantul firmei, preiau nava. Operatiunea nu decurge dupa tipicul obisnuit, in care sunt cusurgiu si ma uit de zece ori la toate cele, pentru ca ii cunosc pe oamenii acestia si ma incred in spusele lor. Va recomand sa nu faceti ca mine, s-ar putea sa va coste scump la predarea navei!*
Sosesc si ceilalti trei participanti la mars, asa ca acum echipajul "Venerei" este complet. Facem un scurt instructaj de imbarcare, ne despachetam bagajele, apreciem caldura placuta din cabinele navei (Venera are sistem de incalzire) apoi plecam sa gustam o piza si o bere. Nu stiu cand, dar timpul a trecut si ceasul arata ora 11, asa ca ne retragem la odihna. Adorm in drum spre cuseta, ca de obicei. Pentru mine nu exista somn mai odihnitor decat in cuseta unei nave legata in siguranta la cheu, in port.
Conform unui obicei impamantenit la mine de multi ani, pe la cinci dimineata scot capul pe tambuchi si constat: vant zero, valuri zero, cer senin. Este inca intuneric, dar se poate simti venirea zorilor, si faptul ca va fi o zi linistita, fara evenimente meteorologice. Presiunea atmosferica se mentine constanta, barometrul sta pe 1020 mmHg. Incet, pentru a nu-i deranja pe ceilalti, amestec o ceasca de Ness, apoi ies pe cheu. Desteptarea a fost aseara fixata pentru ora sapte, deci am doua ore ale mele, pot fi singur cu atmosfera aceasta atat de altfel a unei Marine. O mama iubitoare cu copii ei care stau cuminti si dorm la locurile lor. Nu bate nici un pic de vant, totusi unele nave se foiesc, se misca intr-o parte si revin. Nu toate, doar cate una. E o miscare ca de copil in somn. Privesc, in liniste, sorbind cand si cand din cafea. Oameni inca nu se vad, sunt singur cu navele. Le vorbesc, in soapta, si mi se pare ca raspund. Unele morocanos, altele dragalas, ba una, pe cavalet, mai batraioara ea, ma mormaie dea dreptul, ma stie din anii trecuti, mi se plange de soarta ei vitrega, de faptul ca simte ca nu o mai iubeste si nu o mai vrea nimeni, ca de ani de zile sta pe cavalet si incet moare. Asa cum pot, incerc sa o linistesc, fara prea mult succes. Nici nu cred ca va mai fi pusa pe apa, reparatiile de care are nevoie nu sunt atat de scumpe, dar necesita multa munca si dragoste. Ceea ce nu este.
Plec in oras, sa vad cum se trezeste Izola la viata. In piata, deja au inceput sa descarce marfa proaspata, o carciumioara primeste primii vizitatori, doritori de o cafeluta, uneori imbogatita cu o picatura de slibovita. Privesc fetele oamenilor: par a fi un pic mai contractate decat ultima oara cand i-am privit. Poate ca sunt efectele crizei, dar poate ca este doar prea devreme, nu pot decide.*
Ma uit la ceas, s-a facut sapte, trebuie sa dau desteptarea. Dar Attila, ca orice secund serios, a facut ce trebuia: tot echipajul este in picioare, se echipeaza pentru toaleta de dimineata. Scriu randurile acestea, ascult la radio (VHF) anuntul SECURITE al Radio Trieste. Echipajul revine la nava, se mananca micul dejun. Sunt un pic mai tacuti decat aseara, dar inca nu incerc sa-i mobilizez. Avem timp, plecarea este stabilita pentru ora opt.
Sunt bucuros ca sunt aici, ca voi revedea Venetia. Nu vreau, dar nu pot sa nu ma gandesc la cei trei doritori care nu au putut veni cu noi. M-au anuntat prea tarziu ca doresc sa vina cu mine sa vada festivalul venetian si nu am mai putut sa gasesc inca doi doritori, pentru a intocmi inca un echipaj. Ce frumos ar fi fost sa mergem cu doua nave...
Echipajul meu revine de la dusuri, se echipeaza, si cum s-a facut aproape opt, iesim in cockpit unde Attila le arata novicilor cum se fac nodurile la tachet, exersand de cateva ori cu fiecare.
Gata, este ora opt! Comand mola prova, apoi mola pupa, si VENERA, susurand din motor, se strecoara de la locul ei. Marsul a inceput. Iesim din bazinul portului, vant nu este de loc, asa ca ridic turatia motorului la 2000 rpm. Nava accelereaza si viteza se stabileste la 7 noduri. Sunt impresionat, batranul EQUATOR la aceeasi turatie nu prinde mai mult de 5- 5,5 noduri. Calculez in minte: 55 de mile, cu 7noduri, asta inseamna 8 ore. Deci, pe la 16 vom fi la intrarea in laguna. Inca vreo jumatate de ora pe canal, risc sa trebuiasca sa acostez seara. Ma uit la nivelul mareei la Venetia, la ora 16 si vad ca va fi reflux minim la ora 15. Bun, asta e, voi acosta pe seara. Trebuie sa va spun ca la Diporto Velico Veneziano, unde acostez eu de obicei, apa este mica. La reflux tarasc chila prin mal de fiecare data. Nu o singura data mi s-a intamplat sa trebuiasca sa dau parame la uscat, parame pe care cei de pe ponton le-au tras, ajutand motorul neputincios sa infranga malul. Marea este aproape pustie, doar doua sau trei nave de pescuit se zaresc spre Nord. Soarele a iesit si ne rasfata, marea este de gradul 1 spre 2 Bf, vant nimic. Prindem un curent care ne mareste viteza spre 8 noduri. Echipajul este vesel, glumele curg, atmosfera este cat se poate de placuta. Nu ma pot relaxa, prietena lui Attila - posesoare a unui permis croat de categorie B - ma bombardeaza cu intrebari. Raspundem, eu si Attila. Privesc permisul: ICC! Mai mult, scrie acolo ca permite conducerea unor nave de pana la 30 de tone (de pescuit, de pasageri, de marfa, veliere) si nu scrie nimic despre lungimea navelor respective. Poate ca ar trebui sa incep sa pregatesc viitorii skipperi unguri pentru sustinerea examenului in Croatia. Oricum, ei fac velism in Croatia in proportie de pe peste 90%. Iar permisele astea croate de categorie B, sunt recunoscute mai peste tot in lume, inclusiv in Grecia. Ar fi mai productiv, permisul se elibereaza imediat dupa examen, la cateva minute. Voi reflecta la asta.
http://a4.sphotos.ak.fbcdn.net/hpho...11598_100000517071670_1548324_115112955_n.jpg
In zare observ silueta unei nave mari, care se misca repede. Privesc spre Attila, dar a vazut-o si el, tocmai ia un relevment la ea. Peste 10 minute devine clar ca ne va ajunge din urmaa, si are acelasi drum ca si noi. Sunt atent, dar astept sa vad ce va face. Mergem destul de repede, la nevoie ma pot feri din drumul petrolierului (acum vad ca este petrolier). Vine de la Koper, port care cunoaste de vreo doi ani o dezvoltare la care slovenii nu sperau in trecut. Triestul, cu rafinaria lui, a devenit neincapator, astfel incat navele sunt acum dirijate si spre Koper, de unde titeiul si produsele finite sunt pompate pe conducte spre si de la Triest. Mai mult, si continerele incep sa fie descarcate/incarcate si la Koper. Criza, dar marfurile circula! In sfarsit, petrolierul schimba de drum, ne va trece prin pupa tribord. Chiar la timp, ma pregateam sa schimb eu de drum. Este complet gol si merge cu vreo 18-20 de noduri. In scurt timp ne si depaseste, apoi revine la drumul initial.*
Ne lafaim in caldura soarelui, VENERA macina milele. Deja vad cum coasta italiana incepe sa se apropie oblic in prova tribord. Apare in zare si o flotila de vreo 12 nave mici. Se dovedesc barci si mici yachturi cu motor ai caror ocupanti pescuiesc de zor. Facem slalom printre ele, apoi apare in ocularele binoclului si baliza din "Faire way". Asta este o baliza care marcheaza mijlocul canalului navigabil de intrare in laguna. I se mai spune si "Safety water buoy".*
va urma, cu fotografii
