O Cafa la Stambul
Page 2 of 5 FirstFirst 12345 LastLast
Results 11 to 20 of 49
Like Tree30Likes

Topic: Povestiri la gura sobei

  1. #11
    gui
    gui is offline
    alter ego gui's Avatar
    Membru din
    Jul 2010
    Locația
    Timisoara
    Posturi
    148

    Default

    Orice comentariu ar fi de prisos si ar pali in fata acestei relatari. Nu imi ramane decat un singur cuvant: superb!
    Last edited by gui; 13 Nov 2010 at 07:28 PM.
    No pain, no gain

  2. #12
    Senior Member CrocodiluDiluDilu's Avatar
    Membru din
    Jun 2010
    Locația
    Oradea
    Posturi
    1.892
    Blog Entries
    16

    Default

    Quote Originally Posted by gui View Post
    Orice comentariu ar fi de prisos si ar pali in fata acestei relatari. Nu imi ramane decat un singur cuvant: superb!
    Multumesc gui! Umbland teleleu prin lume am realizat ca pe langa multe alte aspecte ce dau farmec unei calatorii, trebuie sa existe si varietate: fara desele schimbari de peisaj, aceasta relatare si-ar pierde savoarea.
    Life in colour!

  3. #13
    Senior Member CrocodiluDiluDilu's Avatar
    Membru din
    Jun 2010
    Locația
    Oradea
    Posturi
    1.892
    Blog Entries
    16

    Default Mormântul din lumea zeilor

    Azi fiecare îşi va face poftele: Cosmina se va simţi în vacanţă întinzând un pic somnul, apoi preocupându-se de baie şi plajă, Fred va porni într-o tură cu motocicleta iar eu … voi fi pasager pe locul din spate. Ne hotărâm să urcăm până pe vârful Lovcen aflat în plin parc naţional.
    La ora 9 suntem în parcare. Tura cu motocicleta fusese premeditată încă de la plecarea de acasă aşa că, în portbagajul Bagherei am şi eu o cască. Fred îmi întinde o pereche de mănuşi.
    -Va fi aşa de frig? încerc eu să glumesc
    -Nu sunt pentru frig, ci doar ca să mai ai palme dacă cumva cădem.




    Cu casca pe cap şi mânuşile pe mâini încep să mă simt ca un cavaler medieval. Anticipând nişte peisaje frumoase, Fred montează pe ghidon o cameră video şi cu asta suntem cam gata. Din şaua motocicletei îi adresez Cosminei salutul teuton şi plecăm.
    Pentru început înregistrez doar zgomotul motorului şi senzaţiile inerţiale mult mai pronunţate decât la volanul autoturismului, apoi ieşim la şoseaua mare de la înălţimea căreia pot observa coasta în cele mai mici detalii.
    Se anunţă o zi splendidă. Deja plajele sunt luate cu asalt de hoardele de turişti, probabil kosovarii pe care muntenegrenii îi aşteaptă ca pe pronia cerească. Din Budva părăsim coasta şi ne înscriem pe drumul spre vechea capitală, Cetinje, urmărind serpentinele strânse ce trebuie să ne scoată dincolo de culmile calcaroase ce flanchează ţărmul.
    Vechea capitală dormitează. Cu aspectul unui mic orăşel pe a cărui străzi liniştite circulă prea puţine maşini, pare mai degrabă o staţiune montană. Orasul a fost fondat în 1482, când Ivan Crnojevici, ultimul conducător al statului medieval Zeta şi-a construit aici castelul, dar n-am apucat să vedem prea multe că în doi timpi şi trei mişcări s-a şi terminat.
    Pentru Lovcen urmăm o nouă porţiune serpentinată ce se caţără abrupt pe coasta muntelui. La chioşcul unei bariere plătim taxa de intrare în parcul naţional şi ne continuăm drumul pe panglica asfaltată. Un restaurant cu parcări spaţioase pare să fie una din atracţiile locului, noi însă trecem mai departe spre vârful de 1654m. Undeva, sub vârf există o parcare dominată de o terasă rotundă ca punct de belvedere. Spre deosebire de cei cu autoturisme, noi găsim iute un loc de parcare, dar tot spre deosebire de ei, trebuie să cărăm cu noi accesoriile din garderoba teutonă.



    Până la mausoleul de pe vârful muntelui drumul continuă printr-un tunel. Construcţia a fost ridicată pentru Petar II Petrovic Njegos mare poet, episcop şi conducător al Muntenegrului, dar pentru a înţelege, trebuie să cunoaştem povestea. Pe pat de moarte, Njegoş, care s-a născut într-un sătuc de pe muntele Lovcen, a cerut poporului său să îl îngroape pe vârful Jezer, într-o capelă pe care chiar el o construise. Dorinta sa testamentară nu a putut fi îndeplinită atunci, deoarece exista pericolul real ca mormântul să-i fie profanat de invadatorii turci, din cauza simbolului de libertate ridicat de acest domnitor. Abia mai târziu, Cneazul Danilo a îndeplinit această dorinţă şi, alături de cei personalităţi muntenegrene ale epocii a purtat pe mâini, până pe vârf, rămăşiţele pământeşti ale acestuia. De ce ţi-e frică nu scapi şi iată că în 1916 austriecii au ras de pe vârf vechea bisericuţă. Pentru o vreme rămăşiţele domnitorului au fost mutate în Cetinje, apoi în 1925 capela a fost reconstruită, osemintele i-au fost din nou mutate şi cu asta se părea că s-a pus punct istoriei. Apariţia regimului comunist în căutare de subiecte pentru efuziuni patriotice a schimbat vechea rânduială. Capela a fost din nou demolată şi în locul vechiului aer de umilă pioşenie s-a încercat sugerarea forţei şi a măreţiei în maniera tipic comunistă: în ciuda protestelor celor ce l-au înţeles pe domnitorul poet, un arhitect croat (care nici măcar nu călcase pe Lovcen) a proiectat un mausoleu ce aduce mai degrabă cu anticele morminte ale egiptului.


    La mausoleul terminat în 1974 se ajunge urcând câteva sute de trepte printr-un tunel de mari dimensiuni. Tunelul se termină suficient de departe de edificiu, pentru ca privirea să-l poată cuprinde în toată splendoarea lui marţială. La gratiile intrării se plăteşte un nou bilet, apoi în curtea interioară se mai pot lăsa nişte euro la o tarabă cu suveniruri.




    În ciuda temei medievale, cele două cariatide ce flanchează intrarea în sala mausoleului au un aer tipic comunist. Ne strecurăm înăuntru printre turişti în şlapi lingând bomboane Cojak. Un bloc de 28t, migălos lustruit îl înfăţişează pe domnitor sub aripa ocrotitoare a unui vultur. Piatra neagră, gravă, contrastează cu bolta ce sugerează poleirea cu aur. Înregistrăm toate aceste detalii în timp ce turiştii se perindă unul câte unu prin cadru, fotografiindu-se reciproc cu telefoanele mobile.
    În spatele mausoleului se coboară într-o sală din marmură unde, la lumina parcimonioasă, putem vedea sarcofagul eroului muntenegrean, apoi, ca bonus, o alee conduce la o esplanadă circulară ce oferă o nouă privire panoramică asupra masivului.




    Facem cale întoarsă prin mausoleu, apoi prin tunelul de astă dată descendent, încălecăm pe Honda Africa Twin şi o pornim spre Sveti Stefan. De astă dată din Cetinje nu coborâm în Budva, pe drumul pe care am venit, ci, chiar dacă e mai lung, alegem drumul ce coboară în renumitul golf Kotor. Pentru început serpentinăm spre satul natal al domnitorului poet, un mic sat tradiţional cu case vechi, încântătoare. Peisajul este remarcabil însă are dezavantajul de a fi străbătut de şoseaua asfaltată ce conferă prea mare viteză trecătorilor. Mai departe trecem prin câteva tunele sfredelite în trupul muntelui şi ieşim de partea cealaltă, de unde uriaşul golf Kotor se vede ca-n palmă. Oprim pentru o scurtă şedinţă foto, apoi atacăm serpentinele strânse ce reduc orizontul drumului la câţiva zeci de metri. Suntem aproape scăpaţi când imediat după un viraj dăm nas în nas cu un avion! Efectul e copleşitor. Din cauza muntelui ce se prăvăleşte drept în mare zona litorală este extrem de îngustă aşa că avioanele ce vin la aterizare pe pista înghesuită trec foarte aproape de falezele de calcar în care e tăiată şoseaua.




    Până la Sveti Stefan suportăm aglomeraţia drumului naţional şi dogoarea soarelui de august. O recuperâm pe Cosmina de la umbra terasei şi coborâm la restaurantul cu kiwi să ne punem burta la cale, apoi, spre seară ieşim din nou pe plajă.
    Mâine vom lăsa în urmă Muntenegru şi vom trece în Croaţia. Deşi mică, este o ţară cu peisaje încântătoare. Pe litoral e nebunie, mai ales acum, în august, însă ne-a plăcut zona Skadar, cu pacea şi peisajele sale.

    -VA URMA-
    Life in colour!

  4. #14
    gui
    gui is offline
    alter ego gui's Avatar
    Membru din
    Jul 2010
    Locația
    Timisoara
    Posturi
    148

    Default

    Quote Originally Posted by CrocodiluDiluDilu View Post
    Multumesc gui! Umbland teleleu prin lume am realizat ca pe langa multe alte aspecte ce dau farmec unei calatorii, trebuie sa existe si varietate: fara desele schimbari de peisaj, aceasta relatare si-ar pierde savoarea.
    Cu placere. Si tine-o tot asa!
    No pain, no gain

  5. #15
    Senior Member CrocodiluDiluDilu's Avatar
    Membru din
    Jun 2010
    Locația
    Oradea
    Posturi
    1.892
    Blog Entries
    16

    Default

    Tocmai când gui mă îndemna "ţine-o tot aşa", firul povestirii s-a rupt. De ce? Fiindcă nu mai era cazul să fac focul în sobă! Vremea neobişnuit de caldă îmi dădea un nesperat răgaz pentru a începe un nou proiect şi în ultima săptămână am tras zi lumină pentru a termina prima fază, obligatorie înaintea îngheţului. Ieri am finalizat cu succes partea cea mai grea aşa că sunt şanse ca în câteva zile să mă aşez din nou la gura sobei şi la masa de scris, dar să nu vă ţin în suspans, noul meu proiect îl veţi putea urmări aici: http://www.barcaholic.ro/showthread....-de-b%C4%83rci
    Life in colour!

  6.  
     
  7. #16
    Senior Member CrocodiluDiluDilu's Avatar
    Membru din
    Jun 2010
    Locația
    Oradea
    Posturi
    1.892
    Blog Entries
    16

    Default În umbra cetăţii

    Dimineaţa devreme cobor cu Fred pentru o ultimă baie la Sveti Stefan. Soarele abia scăpătat peste orizont are raze catifelate: pare să fie momentul ideal pentru o întâlnire cu marea dar, cu toate acestea, plaja e pustie. Ne bucurăm de linişte, apoi, pe la ora 9 suntem înapoi, bem o cafea cu tanti arătându-ne satisfacţia cu nelipsitul „Supeer!”, apoi ne luăm sarsanalele şi coborâm în parcare.
    Plecăm spre Dubrovnik. Fred îşi îmbracă din nou accesoriile teutone şi iese în faţa noastră la şoseaua de coastă. Până la Budva refacem drumul deja ştiut. E momentul să mă ocup de maşină aşa că tragem într-o benzinărie de unde cumpăr ulei 5W40, care, conform specialiştilor consultaţi telefonic, e rudă de sânge cu inexistentul 5W30. Aleg unul bun, de import, şi înainte de a-l turna în motor mă uit la ţara de provenienţă: România. Baghera e mulţumită!


    Plecăm mai departe spre Kotor. Sezonul turistic e la apogeu şi de la intrarea în localitate se merge bară la bară şi se continuă tot aşa, căci aşezarea strangulată între mare şi faleza abruptă nu lasă loc pentru alte căi paralele. Ar fi de vizitat o biserică veche şi o fortificaţie dar ne e lehamite de circulaţie şi nu vrem decât să ne vedem scăpaţi. Într-adevăr, dincolo de Kotor nebunia dispare şi putem, în sfârşit, să ne oprim ca să savurăm peisajul maritim. O corabie cu 5 catarge alunecă în golf. Mişcarea surprinsă parcă într-un film mut are ceva din graţia lebedei. În goana după confort, omul tinde să distrugă tocmai esenţa, raţiunea de a fi a lucrurilor. Mă uit la yachturile albe, cu motoare puternice, apoi privirea îmi fuge din nou la corabie şi parcă înţeleg mai lămurit faptul că nu portul final contează cât călătoria în sine. Revenim la maşina cu habitaclu climatizat şi cu simţurile desfătate de vertijul curbelor luate în viteză nu simt nici-o clipă dorul după o călătorie cu căruţa, ba din contră, înţeleg din ce în ce mai lămurit magia confortului ce se destramă lamentabil atunci când ne târâm din nou bară la bară la intrarea în vama croată.


    Controlul actelor se face de formă şi ne vedem scăpaţi pe şoseaua dintr-o dată pustie. Parcă ştiind că am schimbat ţara, zona litorală se lărgeşte brusc, munţii se retrag spre interior iar şoseaua părăseşte coasta şi străbate o câmpie calcinată de soare.


    Un han rutier cu terasa umbrită de vrejuri îmi apasă pe frână. Ne e foame şi cea mai convingătoare reclamă e berbecul ce sfârâie la rotisorul acţionat electric. Tragem în parcare şi după ce învârt cheile în contact se face linişte, acea linişte cunoscută doar din westernuri, în care străinul ce soseşte la vremea prânzului pe calul cu mers poticnit, străbate un oraş mort, în care nici musca nu bâzâie. Nu se vede suflet de om, dar totuşi, înăuntru, în sala umbrită, o bătrână ne ia comanda. Revenim pe terasă. Sporadic, în orizontul drumului apare un punct colorat ce se măreşte odată cu zgomotul motorului ambalat, şuieră în conformitate cu fizica lui Dopler şi dispare în celălalt orizont.
    Plecăm mai departe mai grei. Înainte de Dubrovnik şoseaua se căţără pe versant şi de la înălţimea ei vedem oraşul-cetate cu imaginea binecunoscută a portului fortificat. Ne găsim loc cu greu la etajul unei parcări cu plată, după care suntem liberi să cutreierăm oraşul.






    Toate drumurile duc către zidurile crenelate ale cetăţii. Fiind locuită, accesul în cetate este liber, plătindu-se doar turul pe zid. Intrăm pe poarta principală ce debuşează pe strada axă. Rumoare. Maree de turişti. Suntem cu un picior în anticamera serii, prin urmare piatra construcţiilor împrumută nuanţe de portocaliu. Nişte muzicanţi în costume de epocă storc note muzicale lângă fântâna cetăţii. Mă frapează caldarâmul lutruit ca-n sălile muzeelor: nici nu e de mirare după fluxul de turişti ce-şi poartă paşii pe aici. Se simte ceva din aerul Veneţiei, doar că aici totul e mai auster: străzile sunt trase cu rigla, zidurile sunt din piatră masivă ...












    Deocamdată ne dizolvăm în mulţime. După pustietatea şoselei, rumoarea cetăţii ne aminteşte că suntem în vacanţă. Ne face plăcere să hoinărim curioşi şi strecurându-ne prin poarta-tunel ne scoatem umbrele lungi în portul apărat de bastioanele înfricoşătoare. Pe vremea când Geneva şi Veneţia îşi trimitea flota să nimicească corsarii de pe coasta dalmată, ce le sâcăiau comerţul maritim, zidurile Raguzei, cum se numea pe atunci Dubrovnikul, erau impunătoare. Azi nu mai sperie pe nimeni. Dinspre larg intră o veche corabie de corsari, plină ochi de turişti iar o alta pleacă de la cheiul de piatră, unde stau aliniate alte şi alte barcaze moderne, cu motoare puternice.


    Reintrăm în cetate. La umbra vechilor ziduri sunt întinse mese ademenitoare dar fugim să vedem stradelele părţii locuite. Doi localnici stau la taifas de-o parte şi de alta a străzii-trotuar, fără să se sinchisească de rarii turişti ce se rătăcesc pe aici. Rumoarea citadelei a rămas pe uliţa principală iar aici sus, pe stânca ce se semeţeşte deasupra mării e o linişte aparentă, colorată de rufăria întinsă pe sfori din perete în perete.














    Nu cunosc mai nimic despre trecutul înfloritor şi în lipsa legendei ne mulţumim cu impresiile simţurilor. Am mai rămâne în părculeţul umbrit de la poarta cetăţii, dar seara stă să cadă şi încă n-am stabilit unde ne vom întinde cortul, aşa că ne regăsim maşinăriile şi ieşim la şosea. Aval cu câţiva km, în lumina farurilor sclipeşte tăbliţa cu semnul binecunoscut al campingului, virăm pe un drum cu criblură şi nimerim la o vilă cu împrejurimile terasate. Asta-i tot: nu tu garduri, nu poartă de intrare. Gazda ne lasă să ne instalăm unde ne pofteşte inima dar apoi se răzgândeşte şi probabil cu gândul la autobusul cu kosovari ce ipotetic ar putea să apară ne mută pe o terasă mai mică, lângă viţa de vie cu strugurii aproape copţi.
    Facem un duş şi în seara caldă mirosind a pai uscat mâncăm potolit pe izolire şi cădem răpuşi de somn.
    Life in colour!

  8. #17
    Member calcaneu's Avatar
    Membru din
    Sep 2010
    Posturi
    54

    Default

    Superbe povestirile, mai ales daca esti indragostit de Adriatica !
    Undeva la 30 de km nord de Dubrovnik este o mica pensiune la malul marii, semnalizata doar de un indicator anemic "Sladenovic". Aici am vazut prima oara cum arata paradisul din punctul meu de vedere : camera la 2 metri de malul marii, 10 turisti in tot golful, cladiri din travertin abandonate si napadite de leandru, smochini crescuti din stanca, caracatite la discretie pe inserat. Amintiri de genul ciorbei de burta de la scandia incalzita la primus pe un debarcader ce iese in mare, totul invaluit intr-un apus demential, caracatita evadata din lada frigorifica cu apa de mare, aciuata in spatele frigiderului lipita de faianta si multe alte nebunii ma leaga enorm de Adriatica.
    Felicitari pentru talentul narator !

  9. #18
    Senior Member CrocodiluDiluDilu's Avatar
    Membru din
    Jun 2010
    Locația
    Oradea
    Posturi
    1.892
    Blog Entries
    16

    Default Spulberarea unei paradigme

    Mă trezeşte soarele sclipind pe pânza cortului. Alunec afară din sacul de dormit: fiuuuu! De pe înălţimea colinei am în faţă priveliştea liniştită a unui golf albastru în care sub soarele orbitor doarme la ancoră un yacht impecabil. Linişte. Peisajul pare decupat din “Marele albastru”. Uneori viaţa are nevoie de muzică pentru a se transforma în film şi în urechea internă aud virtual pasaje din Book of Roses a lui Wolenweider.




    În câteva minute lăsăm totul în urmă şi în costume de baie coborâm panta printr-o veche livadă de smochini, apoi printre case vechi de piatră ieşim la malul mării, umbrit de pini blănoşi. Un ponton impecabil ne scoate la apă adâncă şi alunecăm în apa clară, parcă anume încălzită pentru a ne dezmierda simţurile. Dăm ocol yachtului ce arborează drapelul Italiei. E atâta pace în acest golf liniştit … Nimic din litoralul strâmt şi aglomerat al Muntenegrului! Parcă toate astea sunt doar pentru noi şi culmea tupeului ar fi să urcăm la bordul yachtului pentru micul dejun!


    Ne desprindem cu greu de acest colţ feeric al cărui principal dar a fost singurătatea şi îmi vine în minte pilda cu discipolul ce, schimbându-şi maestrul, se declară gata pentru a învăţa orice ar fi nevoie.
    -N-am nimic să te învăţ, îi spune maestrul. Trebuie doar să te fac să uiţi ce te-au învăţat ceilalţi …
    La ora 11 suntem din nou în şosea. Rulăm cu viteză spre Split, destinaţia noastră şi tam – nisam ne trezim în punctul de trecere a frontierei în Bosnia Herţegovina. Vama e absolut formală, nici nu e necesar să oprim, apoi, după doar câteva minute se instalează senzaţia de deja vu şi ieşim din Bosnia Herţegovina, tot fără a opri. Am traversat o limbă de circa 10km, o concesie făcută de croaţi bosniacilor, pentru a le lăsa o fereastră spre mare.
    Imediat după traversarea Neretvei apar indicatoare de deviere spre Split. Ştiu că autostrada e în construcţie dar o văd în faţa noastră reală, ba mai mult, nişte tunele uriaşe cu indicatoarele luminoase în funcţiune o vâră sub munte. Încântaţi de benzile impecabile părăsim şoseaua de coastă şi ne aruncăm cu toată viteza de care e în stare Baghera, dar mirajul se destramă doar câţiva km mai departe, unde benzile largi se termină într-un drum naţional ce traversează munţii. Bun şi ăsta, serpentinăm o vreme până ce dăm de un blocaj. Minute în şir urmăm coloana ce se mişcă sacadat, trecând peste petele umede ce marchează apa scursă de pe radiatoarelor de climă ce funcţionează la fiecare maşină. În puterea amiezei e cumplit de cald şi Fred ne face semn cu mâna înmănuşată că o ia înainte. Adăstăm şi e cu atât mai frustrant cu cât e penultima zi de concediu. La naiba cu toate autostrăzile! Întorc şi refac drumul în sens invers prin tunelele nou nouţe spre şoseaua de coastă ce îmi permite 90 de km/h şi, cel mai important, minunate panorame maritime sau chiar montane.


    Opresc scurt într-o parcare pentru a fotografia un complex de lacuri pe care mi-ar place să le scarmăn cu caiacul. Până azi dimineaţă am urât Croaţia, fiindcă mi se părea un magnet al snobilor: toţi cei din jurul meu îşi făceau verile aici şi, neştiutor, îi suspectam de fiţe. Golful de azi dimineaţă mi-a zdruncinat serios aversiunea iar acum descopeream că Dalmaţia multiplică la nesfârşit acel colţişor feeric. Urmărim excelentul film din parbriz până ce o nouă luminiţă din bord reuşeşte să-mi acapareze atenţia. Ce mai e şi asta? O formă greu de descris luceşte galbenă printre acele Bagherei. Scot cartea tehnică şi citesc la pagina 18: defecţiune la motor. Ei drăcie! Maşina rulează fără probleme, nu tuşeşte, nu se screme, atunci de unde defecţiunea? Caut mai multe informaţii dar manualul e foarte secretos în acest sens.
    - Ce facem? mă întreabă coechipierul
    - Păi e lumină galbenă, deci nu poate fi o defecţiune severă. Mergem mai departe şi vedem cum se comportă.








    O las mai moale şi în scurt timp intrăm în Omis. Localitatea e însemnată şi chiar dacă muntele iese până în mare, construcţiile îşi fac loc pretutindeni. Reperez gura defileului ce se pierde în verticalele falezei. Aici dispăreau corsarii, urcând râul amonte şi eliberând în urma lor barajele submerse ce făceau să eşueze corăbiile Veneţiei venite să-i pedepsească pentru nelegiuirile lor.


    Opresc în faţa unui service auto dar nu e cu noroc: uşa e încuiată şi un anunţ lăsat în dosul sticlei anunţă perioada de concediu.
    Înainte de a pleca mai departe, îl sunăm pe Fred. A găsit un restaurant la şosea înainte de Split şi ne aşteaptă pentru prânz. Câteva minute mai târziu suntem împreună pe terasa ce dă spre nisipul plajei. Nisipul e o raritate pe coasta Dalmaţiei dar aici există din plin. Până să vină bucatele scotocesc după numărul mecanicului ce ne cunoaşte maşina şi după o scurtă consultaţie, mă liniştesc: nu e nimic grav, e foarte probabil ca lumina galbenă să fie urmarea unei benzine dubioase – ah, Moraviţa!










    Dintr-o dată viaţa e mai colorată. Apuc aparatul foto şi o iau pe ţărm. Cu toate că nisipul stârnit de valuri împrumută mării un aspect mâlos, în larg Adriatica e de un albastru incredibil. După ce istovesc să mai fotografiez, revin la preocupările gastronomice facilitate de răcoarea de sub verdeaţa terasei. Restaurantul îmi confirmă faptul că Croaţia e o ţară scumpă, cu oameni prea puţin ospitalieri, dar am convenit că peisajele ei fac toţi banii aşa că pornim mai departe în căutarea altor minunăţii.






    Splitul ne întâmpină cu păiengenişul străzilor. Ştiu că oraşul vechi e în zona portului aşa că ţintim instinctiv spre mare şi după ce abandonăm vehiculele într-o parcare, ne regăsim condiţia bipedă. Lenevim pe esplanada vârstată de cocotieri apoi găsim uimitorul palat a lui Diocleţian, cu subteranele sale încă înfundate, cu ruinele aducând în discuţie stilul roman, cu marea sală invadată de turişti şi o procesiune marinărească cu prapuri ieşind din vechea biserică în dangătul susţinut a clopotelor.








    Suntem în 15 august, ziua Sfintei Marii şi ne lăsăm târâţi pe uliţele strâmte cu caldarâm de piatră milenară. Oraşul îşi trădează vechimea şi cutreierăm la întâmplare în căutarea ineditului de care nu duce lipsă.






    Ieşim din oraş cu soarele în parbriz. De astă dată campingul nu are farmecul la care ne aşteptam dar seara e peste noi şi ne aruncăm în mare pentru o ultimă baie a zilei. A fost o zi memorabilă, ziua în care Croaţia mi-a învins scepticismul.
    Life in colour!

  10. #19
    Senior Member CrocodiluDiluDilu's Avatar
    Membru din
    Jun 2010
    Locația
    Oradea
    Posturi
    1.892
    Blog Entries
    16

    Default Din nou acasă

    La ora 8 suntem deja pe şosea. Azi avem de parcurs 1000 de km până acasă, majoritatea pe autostrăzi. Pentru a mai avea câteva panorame asupra litoralului croat ne decidem să nu ne întoarcem în Split pentru a urca pe autostradă, ci să continuăm pe drumul naţional încă 80km, până în Sibenik. Din păcate pe această porţiune călătorim fragmentat iar marea se vede rareori, însă chiar înainte de intrarea pe autostradă, ca pentru a avea prilejul să ne luăm rămas bun, se deschide panorama unui mare golf în care stă la ancoră un yacht cu două
    catarge.


    Cu această imagine pe retină accelerez la viteza de croazieră. Atunci când vrei să mănânci kilometrii autostrada e o necesitate şi urmăresc cu plăcere maximă deplasarea noastră pe hartă, mai mult, abia intrat pe autostradă am plăcuta surpriză să constat că beculeţul galben din bord a ieşit din funcţiune.
    La Zagreb schimbăm autostrada şi suntem vămuiţi pentru porţiunea parcursă, prilej de aglomeraţie şi mers bară la bară, apoi ne vedem din nou fără zăbală până la vama cu Ungaria.


    Abia intraţi în noua ţară, tragem la un han mai dosnic pentru prânz, după care suim din nou pe autostradă, spre Budapesta. Fred este tot timpul în faţa noastră, ceea ce ne dă aerul unei coloane prezidenţiale! Din păcate nimerim într-un fel de ambuteiaj: e duminică dupăamiază şi cei ce şi-au petrecut weekendul la Balaton se întorc în capitală. Cu chin şi vai scăpăm, traversăm marele oraş şi odată cu înserarea ne apropiem de casă.

    - THE END -
    Life in colour!

  11. #20
    Senior Member CrocodiluDiluDilu's Avatar
    Membru din
    Jun 2010
    Locația
    Oradea
    Posturi
    1.892
    Blog Entries
    16

    Default Turcia, pe scurt

    Fiindcă "un sfârşit e un început", continui azi seria poveştilor de la gura sobei, din ce în ce mai atracţioasă datorită frigului de afară, cu o nouă călătorie, în sens opus de astă dată. Este vorba de Turcia şi de cumpăna anilor 2007/2008. Traseul nostru este ilustrat mai jos.


    Iată cum începe jurnalul acelor fericite zile:

    Turcia! Poveste veche … Pentru europeni e cea mai apropiată Asie şi cine oare, uitând de istorie, n-a visat la geografie ei? Nu e tocmai anotimpul potrivit pentru escapada visată dar ne consolăm cu faptul că nu ne vom călca pe picioare cu gloatele de turişti. La vremea prânzului plecăm din Bucureşti cu Bosfor Expres, trecem Dunărea la Ruse, traversăm munţii înzăpeziţi ai Bulgariei şi pentru 12$/persoană primim viza la Kapicule. Nu mai e loc de îndoială: suntem în Turcia!


    - VA URMA -
    Life in colour!

Page 2 of 5 FirstFirst 12345 LastLast

Alte topicuri asemănătoare

  1. Jurilovca - Gura Portitei si inapoi
    de remyx în topicul Caiac, canoe, canotaj
    Răspunsuri: 40
    Ultimul post: 8 Aug 2010, 11:36 PM
  2. Gura portitei
    de Levy în topicul Dunăre şi Delta Dunării
    Răspunsuri: 23
    Ultimul post: 20 Apr 2010, 05:58 PM
  3. Povestiri despre Sf. Gheorghe si coardele filipineze
    de adrian.n în topicul Discuţii pe uscat
    Răspunsuri: 110
    Ultimul post: 30 Nov 2008, 03:25 AM

Tags for this Thread

Bookmarks

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •