Balcic-Mangalia
Aveam carburant, aveam provizii, aveam dor de ducă. În plus aveam şi fiorul dat de plecarea în necunoscut, atât timp cât necunoscutul ăsta e o mare ştiut supărăcioasă, ascunsă într-o noapte neagră.
Înaintea plecării, vecinii noştri forfoteau şi ei făcând pregătiri.
Aaa, nu v-am spus, la pontonul alăturat găsisem legat un caiac aflat vizibil într-o călătorie lungă, sau la începutul ei. Burduşit de bagaje, având panou solar, padelă "greenland", caiacul numit Kvarana, construit pe metoda "skin of frame", părea să aibă drum lung în prova.
Pe înserat, trei umbre legau, încărcau, dichiseau echipamentul caiacului, aducând din barca de alături, diverse accesorii. Desigur, nu plecau noaptea, ca noi.
În razele economice ale lunii, am făcut ochii roată să văd ce am uitat, ce mai trebuie legat, fetele au trecut la programul de seară cu pijamale şi spălat pe dinţi... atmosfera paşnică, ce să mai vorbim.
Eu aveam încă neliniştea. Oi găsi vreun ofiţer bulgar să ne facă formele? O dura mult? Om mai avea vânt?
La mine e simplu cu neliniştile. Când am vreuna, îi ies în întâmpinare, nu mai aştept, nu mă mai feresc. Confruntarea e cea mai bună soluţie.
-Cosmin, mola şi la drum !
Cosmin abia aştepta, de când mă îmboldea la un pasaj marin lung, în carturi! Avea să-i iasă pe nas, în numai câteva ore
. Dar el nu ştia asta şi nici eu...
Mă anunţ prin staţia radio...nici un răspuns. Repet de încă două ori şi o las baltă, n-o să-mi răspundă nimeni, e clar.
Traversând bazinul marinei, am căutat în beznă, să recunosc profilul cheiului Poliţiei de Frontieră. Se vedea nelămurit. De ce oare n-or avea băieţii ăştia şi nişte lumini? Aici era economia?
Mă rog, pe măsură ce mă apropiam, pupilele conlucrau cu retina şi se adaptau tot mai bine, aşa că mai văzând, mai intuind din memorie, am reuşit să fac un rondou acostând cu bine.
Leg barca de pupa, privesc în jur, nici ţipenie !
-Cosmin, leagă tu şi prova, eu mă duc să caut pe cineva, cu toate actele la mine să nu mai pierdem vremea.
Şi înaintez printr-un peisaj lugubru, rupt parcă dintr-un Counter-Strike. Betoane vechi, rupte, macarale, poduri rulante, fragmente de maşinării ruginite şi clădiri pe care jocul de întuneric spart ici colo de câte un bec, le făceau să-mi compună mental o atitudine defensivă. Dacă apar şi nişte câini, sar la ei, îi muşc de urechi !
La poliţia de frontieră, nimic. Linişte, beznă, beznă că-n nucă !
Ciocănesc... nimic. Ciocănesc, strig, sunt om, ce naiba! Îi ştiu eu că se trag la somn, dar dacă n-or fi acolo, ce fac, dorm aici?
Ei, minune, se aude o voce şi apare...prietenul meu de la sosire
. Bulgarul care ştia ceva germană! OK, mă înţeleg cu el în bruma de germană pe care mă "sforţez" s-o gavaresc, rezolvă actele, mă însoţeşte la barcă unde rezolvăm şi mai repede. Îi spun că fetele s-au culcat deja, rămâi flăcău cu bine, da-ne actele şi am fugit.
Gata! Nu ştiu cât a durat, totuşi am terminat repede.
Desprinderea de cheu ne-a mutat prova către larg, unde bine strâmtorată între nişte nori vineţii, luna aruncă o dâră pe ape. Şi n-am apucat să trecem de baliza din capătul digului de protecţie, că o hula venită din larg a început să ne ridice repetat prova în semn de atenţie. Intrăm în domeniul mării.
Pentru început l-am lăsat pe Cosmin la timonă şi eu am ridicat velele. Bătea aşa cum e şi firesc, o briză din largul marii. Deloc de neglijat vântul, însă mult mai mic decât arătau valurile. Se vedea de la o poştă că spinările alea lucioase, masive, care treceau pe sub noi saltandu-ne şi apoi alunecându-ne la vale, nu puteau fi stârnite de acel vânt. Undeva în larg fuseseră ceva forţe, care se disipau acum către ţărm.
Cu treaba rezolvată, m-am aşezat lângă Cosmin, care ţinea timona fiind atent la chart plotter, Navionics şi luminile ce ajungeau până la noi. Îi zic:
-Suntem doar doi, n-o să facem nişte adevărate carturi că nu te pot lăsa singur. Dar fiecare va ţine timona câte o ora-două, după cum vedem că ne e bine. Timp în care celălalt se va odihni pe bancheta. Eu n-am să dorm, dar o să stau culcat, e tot o odihnă şi asta. Tu te poţi culcă fără probleme, te trezesc eu dacă am nevoie de tine. Vrei să fac eu primul cart?
-Nu, stau eu, spune Cosmin.
-Ok, eu vin cu cafelele imediat.
Şi am continuat drumul nostru prin beznă, care ar fi semănat cu al lui Dante spre infern, dacă aş fi fost singur cuc: "Tacito, solo, e senza compagnia".
Cu cafeaua aburind, răcoarea nopţii marine era uşor suportabilă. În larg ajungeam şi depăşeam câte un vas de pescuit aflat în traulare, zăream câte o nava comercială de mari dimensiuni, urmăream o activitate destul de mare aş zice, pentru apele noastre.
Am luat în larg de golful Kavarna direct către cap Caliacra, exact aşa cum ne pica vântul bine şi puteam tăia valurile acelea potrivnice, mai frumos. Caliacra are ape adânci chiar de la baza promontoriului, nu există probleme acolo. Vom vedea ce direcţie va avea vântul după ce trecem de el. Deocamdată am parcurs cele 14-15 mile liniştiţi, m-am ridicat de câteva ori de pe bancheta să discut cu Cosmin despre luminile ce se vedeau, ce înseamnă, ce fel de nave sunt. E un bun exerciţiu pentru noi, ăştia care facem navigaţie sezonieră. Altfel sunt lucruri care nu neapărat se uită, dar poate apărea confuzia, odată cu trecerea timpului.
Îmi preiau şi eu cartul, însă Cosmin nu vrea să doarmă, e foarte atent la ceea ce facem, nu vrea să piardă nimic. Adevărul e că parcă marea alesese în această noapte, să-i dea ceva de neuitat.
Capul Caliacra vine peste noi din noapte, mare, maiestuos, iar luna îşi găseşte câte o spărtură din când în când printre nori . Acum poleia o rază peste spinările mari ale valurilor, exact în faţă noastră, iar în stânga se reflecta pe stâncile promontoriului, care ne dominau.
Frumos, copleşitor.
Minutele trec, vorbim încet, vântul se schimbă şi ajunge dinaintea traversului, valurile se măresc. Ne ridică şi ne coboară ceva mai mult de 2,5m totuşi sunt nişte uriaşi blânzi, nu au virulentă temutelor valuri abrupte ale Marii Negre. Tot atunci se răcoreşte şi noaptea, cât să pun o bluza mai groasă pe mine. Îl îndemn şi pe Cosmin să facă acelaşi lucru, el însă nu vrea.
E a două greşeală pe care o face în acea noapte. Prima este aceea că nu se odihneşte deloc. Eu chiar dacă nu dorm, mai stau întins pe bancheta, ţin ochii închişi, mă odihnesc într-un fel.
Cosmin intră din nou în cart când ne apropiem de capul Shabla şi mă atinge pe umăr.
-Ce este ?
-Văd nişte lumini, nu vrei să te uiţi şi tu?
-Normal, zic. Mă ridic şi privesc. Exact în prova noastră, avem o navă comercială de mari dimensiuni, care în afara luminilor de navigaţie, are toate punţile luminate.
-Nu e nici o problemă Cosmin, vaporul ăla are aceeaşi direcţie cu noi. Mai mult de atât, nici nu avem cum să-l ajungem cu cele 5 nd ale noastre, el merge de 3 ori mai repede.
Şi mă întorc la bancheta mea. În 20 de minute, Cosmin mă atinge din nou:
-Am tot urmărit nava aia, e mai aproape de noi.
Când mă uit, vaporul avea prova pe noi! Se vedeau clar luminile din borduri şi luminile de catarg, chiar şi aşa suprapuse pe circul luminos al punţilor. Când naiba s-a intors?
-Nu-i bai, îi zic eu, o să trecem prin faţa lui, e timp destul. Într-un minut ar trebui să îi vedem numai lumina verde de tribord. Şi rămân lângă el să observ.
Reuşim să trecem lejer prin prova lui, că e destulă distanţă.
Curios lucru, nava îşi schimbă cursul şi pune din nou prova pe noi! Mă îndepărtez de direcţia lui, dar el cârmeşte mereu şi ne pune pe curs de coliziune!
-Deja nu mai glumim, punem motor la 2500 de ture şi evităm mai de la distanţă, că nu mai e cazul să se apropie. E mare şi merge prea repede. Velele se flescaie mai întâi, apoi cu vântul anulat de viteză motorului, încep să fluture în spate.
Se întâmplă ceva incredibil. Noi mergem, şi mergem bine, iar ăla are constant prova pe noi! Firesc ar fi dacă parcurgem 80-100m adică o lătime de-a lui, să îi vedem doar unul dintre borduri. Ei bine, nu ! Se încăpăţânează să fie cu prova pe barca noastră! Contrariat estimez distanţa, e clar că aia sunt într-o manevră pusă pe autopilot, care în mod paradoxal coincide cu traiectoria noastră. Şi pare că ne urmăresc.
-Gata gluma, zic. Sunt prea aproape, ce naiba fac ăştia?! Merg după noi?
Renunţ, fac un rondou pe babord şi îi vin în spate. A fost o decizie bună, cu giganţii ăştia nu joci "la mai mare".
Trece, masiv, pe lânga noi, la circa 200m . Mai mult ca sigur nu era nimeni la comenzi, n-a dat nici un semnal sonor, nici radio, nimic.
-Ei, Cosmin, ce spui? Mă întrebai ce riscuri ar putea fi. Uite riscuri
!
Vizibil pus pe gânduri, Cosmin acumulează experienţa asta şi îşi reia locul la timonă.