Croaziere : litoralul bulgaresc

Tot Nisipuri

Miercuri 13 august

Eu pe 13 sunt norocos. Azi o sa fie mai "cu cantec" :)

Barca rămâne la pontonul 1, lângă nenorocirea de Princess, care bubuie muzică. Azi nu bubuie deloc, are de plimbat două grupuri de nemţi care or să vină pe la ora 14. Vedeţi, intuisem eu că tot scandalul era să atragă clienţi.
Noi luăm micul dejun şi plecăm la plajă, că doar e lângă dig. Frumos e că nici nu avem aglomeraţie gen Mamaia. Aglomeraţie e mai în centrul staţiunii, aici suntem chiar la marginea ei.
După ce ne săturăm de bălăceala, fac o incursiune între ape cu Cosmin şi culegem un juvelnic de rapane. Exclusiv rapane. Azi recidivăm, aşa că trebuie să iasă ceva bun. Juvelnicul meu are la gură trei mici flotoare, probabil puse să nu se scufunde dacă îl scapă pescarul în apă. Astea ne-au făcut activitatea subacvatică foarte interesantă, fiindcă astfel toată captura stătea în suspensie între ape, iar noi ne vânzoleam în stânga şi în dreapta, întorcându-ne să mai punem câte o mâna de rapane peste cele deja adunate.
Pentru cine nu ştie, rapana este acel melc mare, uşor roşcat, pe care îl găsim pe mal adus de valuri, la mare. E o specie invazivă, de prin Marea Japoniei, care din cauza rapacităţii sale, cam distruge populaţia autohtonă de scoici. Pe scurt spus, acolo unde sunt rapane, în puţin timp n-o să mai găseşti midii, nici stridii.
Partea faină e că rapana, deşi e rea, e buuna :) ! La gust. Aşa că scopul culinar merge mâna în mâna cu acela ecologic. În plus de asta, , le culegi uşor şi spornic, nu te tai (ca în midii), nu trebuie să le cureţi, le opăreşti şi gata!
Trebuie că masa de ieri a lăsat ceva urme în gândul celui care n-a participat. Ca atare astăzi, Tania îşi face drum niznai, către festin: "vă fac eu compoziţia pentru pane, că voi nu va pricepeţi" .
-Da, da, siiigur, alt motiv nici nu există ! ;)
Într-adevăr, ea face mult mai bine compoziţia aia şi un sos-crema, cu smântânică, usturoi, praf de ardei... Dumnezeule Doamne! Au ieşit rapanele aurii, moi, gustoase, tăvălite în sos sunt desăvârşite! Ce fapte bune am făcut eu Doamne, de-mi dai asemenea bucurii ? :D

DSC01616.JPG


DSC01623.JPG


După masa într-adevăr copioasă, alunecăm scurt în somn, dar nu pentru mult timp, că ieşim la o altă bălăceala.
Seara avem spectacol (ne-a anunţat Maria că e "peţacol de dans" ) "Dancers of the wind" sau cam aşa ceva.
A fost drăguţ, dansuri tradiţionale, cântece, totul petrecut în amfiteatrul mărginit de turnurile medievale de lângă marina.
La întoarcere, am aprovizionat cu de-ale gurii de la supermarket şi am făcut o baie îmbrăcat, într-un mod cât se poate de stupid :D. Am încercat să salvez o bere de la pierzanie şi m-am trezit gata înmuiat. Am ieşit repede şi elegant, pe scara bărcii mele, fiindcă Tania se îngrijorase, aoleu, credea că mă strivesc între barcă şi cheu. Eleganţa mea era una hilară, atât timp cât şiroiam de apă în costumaţia mea albă, acum fleşcăită.
Totuşi noaptea nu se sfârşise, mai aveam de tras!
Lângă noi, vaporul Princess, îi dădea tare cu Bump-Ţţţţ, Bump-Ţţţţ, Bump-Ţţţţ ! Nu se poate să rezistăm la aşa ceva, mă duc într-un târziu, urc pe vapor, vorbesc cu tipii de acolo, nişte flăcăi tomnatici de vreo 50 de ani, ăia mă recunosc mă mai conversează niţel şi reduc muzica de la 200 de decibeli, la vreo 50. Chefuiau şi ei.
Ne culcăm în balanganeala valurilor şi muzică. Apoi pe la ora 11, muzică piere. În sfârşit, se aude marea, nu muzica house!
Ce vorbeşti, pe la ora 2 revine muzica în forţă, la sutele de decibeli, de-am sărit toţi din pat cu ochii injectaţi! Ce mai e frate?!?
Ies cu totul din barcă şi înainte să iau pe cineva de gât, mă uit ce s-a întâmplat. Aaaa... cocalarii se îmbătaseră şi îşi aduseseră gagici! Dansau pe puntea de sus.
-Cosmin, e o cauza pierdută, zic. Hai să mutăm barcă undeva.
Unde naiba? Aaaa...hai la staţia de carburanţi, că e în capătul celălalt.
Bună treaba, într-un mod ciudat, nenorocirea aia de zgomot se disipa până acolo în aşa fel, încât abia se mai auzea.
-Aţi văzut? le zic eu când îi văd potoliţi. Asta fu cea mai rapidă şi eficientă soluţie. Specia invazivă de tip cocalar, trebuie evitată :) Toate manevrele au durat sub 10 minute.
Drept e că "nebunie de tip staţiune" n-am mai suportat de când avem barcă. Ăsta a fost un accident.
Dimineaţă aveam să luăm calea apelor, către Balcic. Şi abia aşteptam :)


Capture.JPG


Capture1.JPG


2.JPG


3.JPG


4.JPG
 
Ultima editare:
Nisipurile de Aur- Albena-Balcic

Joi 14 august

Peisajul se încadra în zorii unei zile prevestindu-se frumoasă. Uite o croazieră lungă, fără furtuni, fără ploi, fără zile mohorâte. Suntem deja în a treia săptămâna de vacanţă.
Trec prin ritualul cafelei, simplu, visările de dimineaţă lipsesc. Nu prea e locul predispus reveriilor şi parcă nici timp n-aş avea. Bate N-V, numai bun pentru direcţia noastră. Mai târziu ştiu că se va schimba şi vreau să-l valorific.
Cum s-ar zice, dacă m-o întreba cineva în Balcic "ce vânt te aduce?" eu să-i pot răspunde: " 14 noduri, nord-vest" :)
Până pun în ordine totul, trece suficient timp, ca atare părăsesc marina la ora 7, cu aceeaşi senzaţie matinală ca la ora 5, deoarece nimeni nu mişcă. Nici în marina, nici pe ţărm.
Am pe cer două astre, într-o parte soarele , într-o parte luna. Astfel părăsesc marina, ocolind digul de est, pe o apă liniştită, abia leganandu-mă.

vlcsnap-2015-03-05-06h52m58s132.png




Ieşit din protecţia digurilor, trag de funga randei şi o văd cum se desfăşoară acoperind soarele, apoi se umflă spre tribord, mutând ghiul lăsat liber.
-Vino-ncoace cucoană, să te văd la treaba, zic. Şi o trag din palanc, la locul ei, aproape de axul bărcii.
Imediat simt cum barca pleacă de sub mine, ruliul dispare, siajul începe să clipocească.
-Bun, acum să trecem la partea uşoară. Desfăşor genovezul, el face mai întâi o burtă, pe care i-o ajustez eu până la gradul de supleţe :) . Nu folosesc manivela vinciului aproape niciodată. M-am obişnuit, ca pe vremea căpitanului Cook, să trag cu mâinile goale, prin smucire.
Ştiţi că pe velierele clasice, nici un marinar nu trăgea pur şi simplu. Toţi smuceau repetat parâmele, cu hei-rup-uri. Era clar că scripetii aceia de lemn aveau o inerţie mare, iar forţele date de velele uriaşe erau pe măsură de mari.
La mine e mai simplu, consider că la mărimea bărcii mele nu are rost să mă complic cu manivela de vinci, cu atât mai mult cu cât velismul este un sport. Trag de scote până mi se umflă palmele dacă e cazul, iar după o zi cu vânt serios, fac febra musculară de la tălpi până la ceafă :) . Aşa-mi trebuie !
Cu vântul asta dinaintea traversului, înaintăm frumos, uşor bandat, cu 5 nd. O viteză frumoasă de croazieră. Ca idee, la mărimea asta, tot ce depăşeşte 4 nd este foarte bine. 6 nd e deja sport extrem :) . Povesteam odată, că am străbătut 8,4 mile într-o ora, cu vânt foarte puternic travers şi dinaintea traversului, iar spuma dată de creastă valurilor mai înalte, trecea spulberată peste cockpit, fără că măcar să ne ude. Ei bine, deci se poate şi cu 8 nd, dar e ceva rarisim.

vlcsnap-2015-03-05-06h54m35s35.png


Acum era lejer, pe o mare de gradul 2, înaintăm cu 5 nd, amândoi: eu şi cafeaua mea vărsată. 'Tu-i mama măsii, aşa îndemânatic sunt eu cu chestiile casnice :) .
Las barca să meargă, intru, mai fac o cafea şi mă întorc în 10 minute cu ea aburind, ceva mai prevăzător. Dacă o răstorn şi p-asta, mă arde la tălpi !
Înăuntru toată lumea doarme. Cred şi eu, acum fâşâie valurile, nu bubuie boxele.
Mă delectez cu frumuseţea navigaţiei timp de un ceas, defilând prin faţa litoralului Albenei, până ajung la capătul nordic al acesteia, unde decid că e cazul de un mic dejun şi iau calea către ţărm.
Între timp s-au trezit şi somnoroşii, zdrăngănesc ceva pe la bucătărie, bâjbâie ceva pe la baie, se spală pe dinţi, mişună.
Aduc barca până la apă de 1,2m adâncime, fiindcă vântul s-a schimbat deja către N-E (ce spuneam? ) şi ridică puţintel valuri. Doar cât să fie deranjante dacă te prind în travers, la ancora.
Ca atare ambosez cu a doua ancora pusă către ţărm.
N-am chef de mic dejun, dar trebuie să trăiesc. Imediat ce termin de mancat, ieşim la valuri.
Cam toată lumea de la noi doreşte bărci cu pescaj mic, dacă e una care are chila de 70 cm lumea strâmbă din nas, că e mult. Nu e mult deloc, uite la 1,2m adâncime, apa îţi trece niţel de buric.
Noi ne dăm cu bărcile vara, nu iarna. Aşa că e o plăcere nu un supliciu :) .
Şi da-i bălăceala, eu am făcut şi o plimbărică pe ţărm să văd ce au ăştia în vestita Albena.
N-au nimic deosebit, cel puţin acolo unde oprisem eu, la capăt. Era cam ca la noi, la 2 Mai. In plus vegetatie frumoasa şi un picior tocit, de munte impadurit.
Desigur, în staţiunea propriu-zisă trebuie să fie mare şmecherie turistică, dar n-am eu stomac pentru aşa ceva.

vlcsnap-2015-03-05-06h28m46s132.png


vlcsnap-2015-03-05-06h30m15s40.png


vlcsnap-2015-03-05-06h31m40s118.png


vlcsnap-2015-03-05-06h35m16s185.png


vlcsnap-2015-03-05-06h42m22s121.png


vlcsnap-2015-03-05-06h45m39s62.png



Sar peste alte distracţii şi revin la drumul nostru. Bătea acum N-E cum spuneam, fapt care ne pune volens-nolens pe direcţia Balcic, cu vânt de bulină.
Într-o ora şi jumătate eram deja în marina Balcic, încercând să tragem la pontoanele ştiute, care erau libere.
Dar nu ! Apare un tip mai în etate de dată asta (nu puştanul de dată trecută) care ne fluieră ascuţit intenţia lui şi ne face semn să trecem la rândul doi de pontoane, între bărcile mai mici. Bine bre bulgarule, venim.
Şi venim. Legăm barca, bulgarul ne spune sec, dar sec de tot, că tre' să-i plătim (cum s-ar zice, nici salut, nici f.... :) ) . Ok, zic, e normal, cât face?
Întrebare pusa pentru că anteriorul ne spusese că plătim ca şi yachturile mari de 50 de picioare, fiindcă n-au locuri la alea mai mici. Acum ne trăsese la mai mici.
- 42 leva, zice ăsta plictisit.
-The same? întreb eu mai mult formal.
-Yes.
Mă întreabă câte zile stau, îi spun că două ore să aprovizionăm.
-Nu-i nimic, plăteşti, îmi spune el.
Hahahah ! Care va să zică nu contează nimic în Balcic. Ai un vapor sau o şalupă, asta-i treaba. În plus, dacă vrei să pleci într-o ora-două, te taxează pe o zi întreagă, nu scapi. Oamenii ştiu poziţia lor de port of entry şi se folosesc maximal de ea.
Trec de aspectul asta, îl văd pe Dimitri, cel cu Mac-ul 26X ca al meu. Vine la noi, foarte bucuros că ne revede, ei sunt două familii cu doi copii mari, la plimbare. E frumos să întâlneşti oameni prietenoşi. Simpatia lui şterge de pe obrazul Bulgariei, pata lăsată de cel de la marina.

DSC01652.JPG


vlcsnap-2015-03-05-06h47m41s219.png


vlcsnap-2015-03-05-06h48m59s5.png


DSC01683.JPG


DSC01687.JPG




Nu avem nici un plan decis încă.
Cosmin dorea demult o navigaţie de noapte. Îmi tot spusese încă de la plecare, din marina Eforie. Atunci şi pe tot parcursul, i-am zis că nu se poate, Cristi e la prima ieşire lungă pe mare, e şi aşa destul de solicitant, nu pot să îl iau într-o navigaţie de noapte.
Am aflat ulterior că şi-a schimbat tactica şi l-a abordat pe Cristi în moduri mai diplomatice, prin învăluire :) . Cristi l-a lăsat, dar i-a zis-o clar: nici gând.
Acum, Cosmin a revenit la dorinţa lui şi motivează: suntem doar noi, nu plecăm diseară? Navigăm toată noaptea iar dimineaţă suntem la Mangalia.
Cum s-ar spune "ce motive mai găseşti, ia zi? " :)
-OK, spun eu, dacă doreşti putem naviga de noapte. În principiu nu îmi asum riscuri dacă am alte posibilităţi, dar odată ce vrei tu, o facem.
-Ce riscuri ? mă întreabă el mirat.
-Băiatul meu, riscuri există întotdeauna când ieşi pe mare, iar noaptea sporeşte gradul de pericol. Şi am început să-i enumăr câteva posibilităţi.
Important e, spun eu, să fim atenţi cu absolut orice: traseu, lumini, vânt, mers pe roof până în prova şi înapoi, totul.
Bun, acum că tot plătisem marina, nu ne-am mai grăbit să aprovizionăm, ci am făcut totul lejer, în plimbare, pe faleză. La întoarcere îmi evaluez autonomia dată de combustibil şi o găsesc puţin cam la limita. Dacă se stârneşte o furtună locală la Cap Caliacra, ceva nedetectabil pentru site-urile meteo, va trebui să strângem velele şi să mergem pe carburant. Mai bine să fac plinul.
Aici o bilă alba pentru bulgari, e ora 8 seara, telefonez la numărul de la staţia de carburanţi şi vine în 20 de minute cineva care ne face plinul rezervorului. Şi la un preţ mai mic decât în România: 2.55 leva / litru.
Cade seara până să ajungem la barcă, ronţăim ceva şi ne pregătim de drum.
Peste dig se vedeau lucind în lumina lunii, spinările negre ale unor valuri mari, de hula.
 
Ultima editare:
Ha, ha ….. asa este, Cosmin, care are multa experienta alaturi de tine, si in plus este si la varsta cuceririlor si autodepasirii, isi dorea sa urce o treapta in raport cu nivelul momentului. Inca de la Nessebar m-a invaluit ispititor cu propunerea, foarte romantat dar in acelasi timp discret prezentata, de a face navigatie de noapte. Coarda batrana cum ma stii, am zambit in sinea mea apreciindu-i tactica, dar prevazator, am zis sa nu ispitesc Divinul si am raspuns, bland dar ferm cum ar zice organu’ , ca nu se poate.
 
Ultima editare:
Balcic-Mangalia

Aveam carburant, aveam provizii, aveam dor de ducă. În plus aveam şi fiorul dat de plecarea în necunoscut, atât timp cât necunoscutul ăsta e o mare ştiut supărăcioasă, ascunsă într-o noapte neagră.
Înaintea plecării, vecinii noştri forfoteau şi ei făcând pregătiri.
Aaa, nu v-am spus, la pontonul alăturat găsisem legat un caiac aflat vizibil într-o călătorie lungă, sau la începutul ei. Burduşit de bagaje, având panou solar, padelă "greenland", caiacul numit Kvarana, construit pe metoda "skin of frame", părea să aibă drum lung în prova.
Pe înserat, trei umbre legau, încărcau, dichiseau echipamentul caiacului, aducând din barca de alături, diverse accesorii. Desigur, nu plecau noaptea, ca noi.

DSC01651.JPG


DSC01654.JPG


DSC01664.JPG


DSC01655.JPG







În razele economice ale lunii, am făcut ochii roată să văd ce am uitat, ce mai trebuie legat, fetele au trecut la programul de seară cu pijamale şi spălat pe dinţi... atmosfera paşnică, ce să mai vorbim.
Eu aveam încă neliniştea. Oi găsi vreun ofiţer bulgar să ne facă formele? O dura mult? Om mai avea vânt?
La mine e simplu cu neliniştile. Când am vreuna, îi ies în întâmpinare, nu mai aştept, nu mă mai feresc. Confruntarea e cea mai bună soluţie.
-Cosmin, mola şi la drum !
Cosmin abia aştepta, de când mă îmboldea la un pasaj marin lung, în carturi! Avea să-i iasă pe nas, în numai câteva ore :) . Dar el nu ştia asta şi nici eu...
Mă anunţ prin staţia radio...nici un răspuns. Repet de încă două ori şi o las baltă, n-o să-mi răspundă nimeni, e clar.
Traversând bazinul marinei, am căutat în beznă, să recunosc profilul cheiului Poliţiei de Frontieră. Se vedea nelămurit. De ce oare n-or avea băieţii ăştia şi nişte lumini? Aici era economia?
Mă rog, pe măsură ce mă apropiam, pupilele conlucrau cu retina şi se adaptau tot mai bine, aşa că mai văzând, mai intuind din memorie, am reuşit să fac un rondou acostând cu bine.
Leg barca de pupa, privesc în jur, nici ţipenie !
-Cosmin, leagă tu şi prova, eu mă duc să caut pe cineva, cu toate actele la mine să nu mai pierdem vremea.
Şi înaintez printr-un peisaj lugubru, rupt parcă dintr-un Counter-Strike. Betoane vechi, rupte, macarale, poduri rulante, fragmente de maşinării ruginite şi clădiri pe care jocul de întuneric spart ici colo de câte un bec, le făceau să-mi compună mental o atitudine defensivă. Dacă apar şi nişte câini, sar la ei, îi muşc de urechi !
La poliţia de frontieră, nimic. Linişte, beznă, beznă că-n nucă !
Ciocănesc... nimic. Ciocănesc, strig, sunt om, ce naiba! Îi ştiu eu că se trag la somn, dar dacă n-or fi acolo, ce fac, dorm aici?
Ei, minune, se aude o voce şi apare...prietenul meu de la sosire :) . Bulgarul care ştia ceva germană! OK, mă înţeleg cu el în bruma de germană pe care mă "sforţez" s-o gavaresc, rezolvă actele, mă însoţeşte la barcă unde rezolvăm şi mai repede. Îi spun că fetele s-au culcat deja, rămâi flăcău cu bine, da-ne actele şi am fugit.
Gata! Nu ştiu cât a durat, totuşi am terminat repede.

Desprinderea de cheu ne-a mutat prova către larg, unde bine strâmtorată între nişte nori vineţii, luna aruncă o dâră pe ape. Şi n-am apucat să trecem de baliza din capătul digului de protecţie, că o hula venită din larg a început să ne ridice repetat prova în semn de atenţie. Intrăm în domeniul mării.

Pentru început l-am lăsat pe Cosmin la timonă şi eu am ridicat velele. Bătea aşa cum e şi firesc, o briză din largul marii. Deloc de neglijat vântul, însă mult mai mic decât arătau valurile. Se vedea de la o poştă că spinările alea lucioase, masive, care treceau pe sub noi saltandu-ne şi apoi alunecându-ne la vale, nu puteau fi stârnite de acel vânt. Undeva în larg fuseseră ceva forţe, care se disipau acum către ţărm.
Cu treaba rezolvată, m-am aşezat lângă Cosmin, care ţinea timona fiind atent la chart plotter, Navionics şi luminile ce ajungeau până la noi. Îi zic:
-Suntem doar doi, n-o să facem nişte adevărate carturi că nu te pot lăsa singur. Dar fiecare va ţine timona câte o ora-două, după cum vedem că ne e bine. Timp în care celălalt se va odihni pe bancheta. Eu n-am să dorm, dar o să stau culcat, e tot o odihnă şi asta. Tu te poţi culcă fără probleme, te trezesc eu dacă am nevoie de tine. Vrei să fac eu primul cart?
-Nu, stau eu, spune Cosmin.
-Ok, eu vin cu cafelele imediat.
Şi am continuat drumul nostru prin beznă, care ar fi semănat cu al lui Dante spre infern, dacă aş fi fost singur cuc: "Tacito, solo, e senza compagnia".

DSC01696.JPG


vlcsnap-2015-03-08-21h47m17s141.png


vlcsnap-2015-03-08-21h51m16s35.png





Cu cafeaua aburind, răcoarea nopţii marine era uşor suportabilă. În larg ajungeam şi depăşeam câte un vas de pescuit aflat în traulare, zăream câte o nava comercială de mari dimensiuni, urmăream o activitate destul de mare aş zice, pentru apele noastre.
Am luat în larg de golful Kavarna direct către cap Caliacra, exact aşa cum ne pica vântul bine şi puteam tăia valurile acelea potrivnice, mai frumos. Caliacra are ape adânci chiar de la baza promontoriului, nu există probleme acolo. Vom vedea ce direcţie va avea vântul după ce trecem de el. Deocamdată am parcurs cele 14-15 mile liniştiţi, m-am ridicat de câteva ori de pe bancheta să discut cu Cosmin despre luminile ce se vedeau, ce înseamnă, ce fel de nave sunt. E un bun exerciţiu pentru noi, ăştia care facem navigaţie sezonieră. Altfel sunt lucruri care nu neapărat se uită, dar poate apărea confuzia, odată cu trecerea timpului.
Îmi preiau şi eu cartul, însă Cosmin nu vrea să doarmă, e foarte atent la ceea ce facem, nu vrea să piardă nimic. Adevărul e că parcă marea alesese în această noapte, să-i dea ceva de neuitat.
Capul Caliacra vine peste noi din noapte, mare, maiestuos, iar luna îşi găseşte câte o spărtură din când în când printre nori . Acum poleia o rază peste spinările mari ale valurilor, exact în faţă noastră, iar în stânga se reflecta pe stâncile promontoriului, care ne dominau.
Frumos, copleşitor.
Minutele trec, vorbim încet, vântul se schimbă şi ajunge dinaintea traversului, valurile se măresc. Ne ridică şi ne coboară ceva mai mult de 2,5m totuşi sunt nişte uriaşi blânzi, nu au virulentă temutelor valuri abrupte ale Marii Negre. Tot atunci se răcoreşte şi noaptea, cât să pun o bluza mai groasă pe mine. Îl îndemn şi pe Cosmin să facă acelaşi lucru, el însă nu vrea.
E a două greşeală pe care o face în acea noapte. Prima este aceea că nu se odihneşte deloc. Eu chiar dacă nu dorm, mai stau întins pe bancheta, ţin ochii închişi, mă odihnesc într-un fel.
Cosmin intră din nou în cart când ne apropiem de capul Shabla şi mă atinge pe umăr.
-Ce este ?
-Văd nişte lumini, nu vrei să te uiţi şi tu?
-Normal, zic. Mă ridic şi privesc. Exact în prova noastră, avem o navă comercială de mari dimensiuni, care în afara luminilor de navigaţie, are toate punţile luminate.
-Nu e nici o problemă Cosmin, vaporul ăla are aceeaşi direcţie cu noi. Mai mult de atât, nici nu avem cum să-l ajungem cu cele 5 nd ale noastre, el merge de 3 ori mai repede.
Şi mă întorc la bancheta mea. În 20 de minute, Cosmin mă atinge din nou:
-Am tot urmărit nava aia, e mai aproape de noi.
Când mă uit, vaporul avea prova pe noi! Se vedeau clar luminile din borduri şi luminile de catarg, chiar şi aşa suprapuse pe circul luminos al punţilor. Când naiba s-a intors?
-Nu-i bai, îi zic eu, o să trecem prin faţa lui, e timp destul. Într-un minut ar trebui să îi vedem numai lumina verde de tribord. Şi rămân lângă el să observ.
Reuşim să trecem lejer prin prova lui, că e destulă distanţă.
Curios lucru, nava îşi schimbă cursul şi pune din nou prova pe noi! Mă îndepărtez de direcţia lui, dar el cârmeşte mereu şi ne pune pe curs de coliziune!
-Deja nu mai glumim, punem motor la 2500 de ture şi evităm mai de la distanţă, că nu mai e cazul să se apropie. E mare şi merge prea repede. Velele se flescaie mai întâi, apoi cu vântul anulat de viteză motorului, încep să fluture în spate.
Se întâmplă ceva incredibil. Noi mergem, şi mergem bine, iar ăla are constant prova pe noi! Firesc ar fi dacă parcurgem 80-100m adică o lătime de-a lui, să îi vedem doar unul dintre borduri. Ei bine, nu ! Se încăpăţânează să fie cu prova pe barca noastră! Contrariat estimez distanţa, e clar că aia sunt într-o manevră pusă pe autopilot, care în mod paradoxal coincide cu traiectoria noastră. Şi pare că ne urmăresc.
-Gata gluma, zic. Sunt prea aproape, ce naiba fac ăştia?! Merg după noi?
Renunţ, fac un rondou pe babord şi îi vin în spate. A fost o decizie bună, cu giganţii ăştia nu joci "la mai mare".
Trece, masiv, pe lânga noi, la circa 200m . Mai mult ca sigur nu era nimeni la comenzi, n-a dat nici un semnal sonor, nici radio, nimic.
-Ei, Cosmin, ce spui? Mă întrebai ce riscuri ar putea fi. Uite riscuri :) !
Vizibil pus pe gânduri, Cosmin acumulează experienţa asta şi îşi reia locul la timonă.

vlcsnap-2015-03-08-21h50m52s35.png
 
Ultima editare:
Suspans!
Ultima poza e magica dar parca ma ia si cu un pic de rece si neliniste.

Ai rabdare, ca n-a trecut totul, "the night is young" cum spune englezul. :)
Energia lui Cosmin ardea ca o lumanare, de adrenalina, de excitarea aventurii, el ramasese doar in camasa, lucru care ii topea resursele si asta avea s-o traga mai tarziu.
Facusem jumatate din drum, deci oricum stateam bine. Tineam largul, pentru ca oricum la capul Shabla trebuiau ocolite fierataniile conductelor din apa.
Poza pe care o vezi e intr-un moment in care norii lasau luna sa treaca printr-o crapatura. In rest era bezna ca pe drumul spre iad.
Iar calitatea pozei e slaba nu din cauza aparatului, ci a valurilor de hula si desigur a beznei. Nici n-a putut focaliza :)
 
Nu-mi pot inchipui ce s-a intimplat in noaptea aia! :) Nu l-am auzit pe Florio sa spuna ca se lasa de barci, deci presupun ca n-a fost chiar ceva groaznic. :) :)
 
Nu-mi pot inchipui ce s-a intimplat in noaptea aia! :) Nu l-am auzit pe Florio sa spuna ca se lasa de barci, deci presupun ca n-a fost chiar ceva groaznic. :) :)

N-a spus nimeni de ceva groaznic, a fost chiar o noapte magica, cumva dintr-un scenariu de film.
Presarata cu diversi stimuli care i-au sporit senzatiile.
Mie mi-a placut, lui Cosmin i-a placut, de aia a si stat treaz toata noaptea. E si spiritul de echipa care se sudeaza, mai e si senzatia lucrului aventuros, care te transporta intr-o alta zona decat cea obisnuita, de concediu.
Oricum nu "groaza" e cuvantul, ci "mister" :)
Si asa am trecut de la Hitchcock la Agatha Christie :)
 
Ne continuăm drumul în noapte, în prova babord apar luminile capului Shabla, un punct important de supraveghere. Îl iau în serios ca de fiecare dată şi mă anunţ prin VHF.
Linişte...
Din când în când, staţia mai face auzit câte un "all ships" dat de "băieţii mari", navele de tipul aceleia care ne urmărea cu prova :) .
Mai chem o dată prin staţie...aceeaşi tăcere. La venire am fost mai insistent, de data asta îmi fac datoria pentru a treia oară şi apoi renunţ. Probabil bulgarul n-a catadicsit să se ridice din pat pentru apelul meu. Oricum ştia că trecem, de la poliţistul de frontieră.
De ceva vreme mă călăuzesc după stelele care-mi apar în faţă, e mai eficient şi mai comod decât privitul compasului. Dacă tot s-a mai spart plafonul noros, de ce să nu profit? Mai vorbim, mai glumim, timpul trece trăgând pe sub noi milă după milă, până prind în nări un parfum. Ce-i asta?
-Uite Cosmin, acelaşi fenomen pe care l-am întâlnit şi anul trecut. Miroase a fân proaspăt cosit!
Exact ca anul trecut când veneam din "expediţia de recuperare :) " Skopelos-Mangalia , apropiindu-ne de graniţa românească, în largul marii a venit un miros de fân atât de puternic de parcă auzeai caii nechezând.
Nu înţeleg de unde, nu înţeleg cum se propagă până în larg, însă mă bucur de el copilăreşte.
Deja intrăm în zona românească, pe o hula masivă cerurile din tribord încep să îşi dilueze negrul intens, în nuanţe uşor mai deschise. Odată cu zorile pică şi Cosmin pe bancheta, invelindu-se cu sacul de dormit. E rece, a fost rece pe mare toată noaptea.
Cu siguranţă că întrezărind finalul călătoriei aproape, s-a relaxat în sfârşit. Doarme de o jumătate de ora. Dar ştiţi cum se spune:"Is not over, 'till is over " .
Fiind deja intraţi în ţară, la 2,5 mile de portul Mangalia, îi pun o mâna pe umăr :
-Cosmin, ţine puţin timona, trebuie să ne anunţăm prin staţie.
Băiatul se ridică, zice da, apucă timona, pune privirea înainte, preia comanda bărcii.
Eu apuc speaker-ul staţiei şi dau un mesaj...degeaba. Ledurile speaker-ului sunt stinse.
-Mai, ce naiba?
Bag capul înăuntru să văd staţia, ea închisă. Staţia închisă, dar butonul deschis.
Nu avem curent!
Sunt uimit, mă uit la tabloul de siguranţe, totul stins!
Ies iute în cockpit să văd luminile de navigaţie: totul mort!
Barca mergea către mal.
-Cosmin!
-Da.
-Ţine direcţia! 340 grade, ai compasul în faţă! Unde te duci? spun eu miscand automat de timonă să corectez.
-Da, zice Cosmin automat, ca un roboţel.
Îmi dau seama că nu fusese conştient pentru câteva momente, ştiu cum se manifestă trezirile astea false, în oboseală cruntă. Alunecase probabil în somn, ca un şofer surmenat.
Dar ce fac eu acum, rapid ? Înşfac aparatul de măsură, ridic capacul acumulatorului pentru "vitalii" bărcii, măsor... e bine. Mă arunc aşa, în ruliul bărcii, spre heblul care comută contactul general între baterii, reuşesc să nu mă lovesc, în schimb sunt năucit că totul pare în regulă, nimic greşit.
Comut rapid pe acumulatorul mare.... nimic!
Or fi siguranţele? Dar chiar aşa, toate?!?
Ies pe punte, gândindu-mă cât timp am, să desfac panoul de afară, care are şi nişte siguranţe mari, pe circuitele generale. Ce să vezi?
Barca noastră mergea din nou către mal, acum chiar perpendicular.
-Cosmin !!!!
-Da. Ce e?
Cosmin avea o privire care se limpezea văzând cu ochii, privirea unuia care începe să înţeleagă. Apărea în ea o îngrijorare şi o uimire totodată. Nu înţelegea ce se întâmplase cu el.
Oboseala accentuată, frigul nopţii care îi secase energia, atenţia sporită la orice, timp de o întreagă noapte, îl duseseră pe la capătul puterilor. Însă lovitură de graţie i-o dăduse tocmai acea jumătate de ora de somn din care creierul nu voia să mai iasă, deşi corpul se comporta că al unui om treaz.
Aţi văzut uimirea unui boxer care a încasat o lovitură decisivă, din senin? Meciul s-a terminat, el nu înţelege de ce, protestează, ar vrea să mai lupte, iar toată lumea îi zice împăciuitoare "gata, e ok, s-a terminat" :)
Oricum, nu e timp de reflecţii, Cosmin e treaz-treaz, acum cred că n-o să îl mai ia somnul toată ziua, de la treaba asta :) . Şi mai acumulează o experienţă importantă, pe apă: cruţa-ţi energia, ai nevoie de ea.
Zorii s-au crăpat deja, în zare se vede portul Mangalia. Decid că nu mai e timp de siguranţe şi alte alea. Dacă aş fi fost departe, aş fi făcut-o. Aşa, suntem pe lumina, ne văd toţi şi nici noi nu navigăm în şenalul mai-marilor marii. Despre staţie, dacă va fi cazul, voi explica defecţiunea.
La intrarea în port, nici o mişcare. Farul vechi captează primele raze din soarele dimineţii, iar în spatele lui se iţesc siluetele unor nave de război.
E Ziua Marinei, e sărbătoare mare, am picat cum nu se poate mai bine. :)

DSC01713.JPG


DSC01723.JPG


DSC01725.JPG


DSC01733.JPG


DSC01734.JPG
 
Ultima editare:
15 august.

Intrarea între stabilopozii digului Mangaliei, îmi aruncă un sentiment cald, de protecţie, peste barcă : eram acasă :) . Totul părea amplificat de liniştea ce domnea peste tot, acum, la orele 6. Apa îşi domolise undele odată cu intrarea către portul industrial, vântul dispăruse, zarea era clară, uşor aburind. Şenalul, însemnat ici-colo cu nişte balize temporare, anunta festivităţile de Ziua Marinei, totuşi portul era pustiu. "Timing-ul" e excelent, dacă am fi ajuns mai târziu, după începerea festivităţilor, n-am mai fi avut cum să intrăm.
Trecurăm pe lângă Lindor, acostând la acelaşi ponton că la plecare: vizavi de barca lui Nicu Home-made. Cum am legat barca, l-am vizitat desigur, doar că pe Home-Made se dormea la greu. Or fi avut oamenii chef asta noapte :)
Gata, şi în barcă la mine se execută somn. Eu ca eu. Fac documentele pachet, dau fuga la poliţia de frontieră, la căpitănie, formalităţile durează, se face târziu. Totuşi fiindcă la întoarcere încă portul cam dormea, intru şi eu în cabină, pun un prosop la tambuchi să nu mi se mai vâre soarele în retină şi mă întind în pat. Aiurea! Lângă mine, Maria se întinde cu un căscat, deschide nişte ochi albaştri mari şi, veselă, se pune pe ciripit diverse.
Aţi avut un copil de trei ani şi jumătate în casă, nu? Ei, înseamnă că ştiţi despre ce vorbesc. Adio somn.
Oi dormi eu mâine, sau când o fi timp :) . Gata, acum programul de dimineaţă.
Oricum, se aduna lumea pe promenadă, punţile vapoarelor deveniseră animate, iar în timp ce noi luam micul dejun în cockpit, în jurul lui Nemo se adunaseră câteva skiff-uri, nişte bărci "Optimist", o şalupă şi alte plutitoare din recuzita de paradă a armatei de marina, toate candidate cu brio la posturile de exponat-muzeu. Cred că dacă mai caută cineva asemenea bărci, nu mai găseşte nicăieri, decât în recuzita marinei :) . Dar asta avem, cu asta defilăm.
Desigur, parada are părţi serioase si părţi amuzante. Doar de distractie, o să amintesc unele amuzante.
arinarii se înşiră pe lângă noi în bărcuţe (locul era un fel de culise de unde urmau să iasă pe rând, să concureze), cei din skiff-uri abia îşi ţineau bieţii echilibrul, supraveghetorii din şalupa Rândunica târţâiau un motoraş desigur rusesc, de vre-un centenar vechime, înaintând încetişor într-un noruleţ de fum. Nu contează dom'le, ne distrăm :) ! Eu ştiu altă vorba din bătrâni: "nu contează de mireasă, bani să iasă "!
Pe când filmăm Rândunica, o aud pe Tania dăscălind marinarii din skiff, cum să vâslească, să poată trece de pontoane, că nu se descurcau. Şi dă-i râs, dă-i veselie !
Din larg, în sunetele de sirenă ale tuturor vaselor, venea barca-balenă pe care trona zeul Neptun cu tot cu trident, care declara începute "jocurile şi manifestările prilejuite de această mare sărbătoare" .
Şi balena avea un norişor de fum sub coadă, dar nu spun asta răutăcios, ci doar să subliniez veselia momentelor acelea. Nu-mi iese din minte Tania: "băieţi, vâsliţi pe dreapta şi-o s-o luaţi în stânga" :D
Maria îl priveşte pe Neptun, sus pe balena cu dinţi, grăsuţ cum e el, cu trident şi plete lungi, întrebând curioasă:
-El e picătan?
-Da Maria, e picătan mare !
-Oooo !

Încântarea mare a fost când a debarcat ditamai Neptunul bărbos şi burtos, îmbrăcat într-un veşmânt ca tata Noe şi a vrut să salute lumea adunată. Pe modelul iepurelui cu pielea scurtă, care când clipeşte, ştiţi voi ce se întâmplă, Neptun ridică ambele mâini să fie ovaţionat de popor. Numai că odată cu mâinile, se trage pe burtă şi veşmântul, până un pic mai jos de cuc. Lui Neptun îi apar coapsele şi pulpele roze, lumea ovaţionează (nu ştim ce, noi priveam mai din spate ;) )
Treaba s-a desfăşurat rapid, cine a văzut cucul lui Neptun, l-a văzut. Cine n-a apucat, mai aşteaptă un an, ce să-i faci ?
Şi a început distracţia cu jocurile şi întrecerile. O fi marina deficitară la capitolul "entertainment", dar când vine vorba de treburi militare, se schimbă socoteala. Au fost şi elicoptere, avioane cu reacţie, scafandri plonjând din elicopter şi recuperaţi mai apoi, etc...
O demonstraţie de forţe, serioasă.

DSC01739.JPG


DSC01736.JPG


vlcsnap-2015-03-11-06h35m20s18.png


DSC01741.JPG


vlcsnap-2015-03-11-06h35m50s47.png


vlcsnap-2015-03-11-06h37m01s18.png


Neptun.jpg


vlcsnap-2015-03-11-08h51m43s164.png


vlcsnap-2015-03-11-08h51m18s169.png


vlcsnap-2015-03-11-08h53m29s194.png





Nea Nicu era demult lângă noi, bucuros de revedere şi participa activ la veselia generală.
Întreaga zi s-a desfăşurat în mod festiv, cu distracţii şi gustări de staţiune. Am recuperat maşina să dăm o fugă în Vama Veche, îl aşteptau nişte prieteni acolo pe Cosmin.
Crezând că putem să ne facem şi noi veacul prin zona, am căutat un loc de parcare.... nu există. E plin sezon şi e nebunie. Ok, după ce l-am lăsat pe Cosmin, am plecat la 2 Mai. Nu bun, litoralul e o chinuială aglomerată, prăfuită, în care nu poţi călca. Ce să va spun, Tania observă o zona cu densitate mai mică şi mergem într-acolo. Ha ! Era plajă de nudişti (precis îl găseam acolo pe Neptun cu cucul gol).
Ei, dar nu ne dezamăgim noi din atâta lucru. Fuga înapoi la Ziua Marinei, muzică în draci, spectacol Bosquitos, Lipan-Ţăndărică, prieteni, artificii, etc...
Noaptea nea Nicu revarsă pe cheu nişte muzică adevărată Rhythm&blues. Stăm la şuetă până târziu la bordul Home-Made, împreună cu alţi prieteni, după care într-un final, închei şi eu ziua. Aveam de fapt două zile întregi fără somn, dar nu mă resimţeam deloc.
Mai ales că mâine e altă petrecere, avem regatta ! :)

DSC01768.JPG


DSC01774.JPG


DSC01783.JPG


DSC01787.JPG


DSC01849.JPG
 
Ultima editare:
16 august

Zi de regată, zi festivă! Regata Bricul Mircea este deja tradiţională. Traseul este între Constanţa şi Mangalia, titulatura cap de afiş este "PORT TOMIS – MANGALIA – LifeHarbour LIMANU", organizat de Yacht Club Regal Român.
Adi nu-mi răspunde la telefon, semn că este în focul regatei.
Încă din zori a început să plouă cu prieteni, ca într-o potriveală de horoscop. Şi nici n-am fost atent la Nety Sandu. Pe ponton lume veselă, urcă pe Home Made (barca, nu omul :) ). Între ei se află şi prietenul nostru Andy, pentru cine nu-l cunoaşte, un mare pasionat, injectat demult cu virusul bărcilor cu vele, organizator de regate şi alte evenimente conexe.
Ieşeau la o plimbare matinală, de weekend, fiindcă se pare că era sfârşit de săptămâna. Normal că noi nu ştiam asta, doar pierdusem şirul zilelor încă de la începutul călătoriei :) .

DSC01855.JPG


DSC01852.JPG



Nici nu apucă amicii noştri să iasă dintre pontoane, că pe faleză, o defilare inedită atrage privirile. Nenumărate maşini de epoca, trec încet, într-o paradă elegantă, către platoul din faţă tradiţionalei scene-scoică a Festivalului Callatis. Sunt chiar superbe! Trebuie să mergem să le vedem de aproape.
Ăsta norocul nostru. Tot nimerim din eveniment, în eveniment!

DSC01872.JPG


DSC01858.JPG


DSC01859.JPG


DSC01870.JPG


DSC01866.JPG


DSC01874.JPG


DSC01877.JPG




Puţin mai târziu, am format un grup vesel împreună cu Andy şi ceilalţi, care grup şi-a găsit adăpost pe terasa de sus a Tavernei Piraţilor. Să vedem finalul regatei :) .
Dar ce final? Că după o ora, soarele torid de până atunci a supărat niţel Marea Neagră (nici nu-i greu, asta e mereu cu capsa pusă) şi o barieră grea de nori negri a acoperit mai întâi partea nord-estică a cerului, înaintând cu repeziciune către noi. Tot atunci au trecut şi primele două veliere, linia de finish. Al doilea fiind Incognito, cu Adi la timonă.
Stăteam niţel în cumpăna. Instinctul îmi zicea să fug la barcă, să strang toate cele, că vine furtună. Anturajul trăgea pe partea de feel good, hai că poate nu loveşte furtuna. Până la urmă, prima rafală de vânt, m-a convins uşor, să merg să protejez barca. Ei, cum apar în capătul de sus al scării, aud de la parter un strigat: Florio !
Când mă uit, prietenul şi colegul nostru de forum, Adi Lăzăroiu.
Dar nuuu... chestiunea e prea frumoasă, trebuie s-o povestesc şi din celălalt unghi.
Adi era cu soţia lui pe litoral, în plimbări cu una dintre bărcile lui cabinate (câte are, eu nu mai ştiu :) ). Şi decid ei să se oprească la Tavernă, dau să între, iar la intrare e piratul ăla cu piciorul pe butoi.
-Băi ce seamănă ăsta cu Florio! Zice Adi şi îi face o poză (pe care o vedeti mai jos), că era prea izbitoare asemănarea.
După care trec ei pe lângă pirat, se opresc la scară, priveşte în sus, mă vede şi zice iar :
-Băi, ce seamănă ăla cu Florio ! :)
Numai că a două oară eram chiar eu :) . Nu va mai spun, ştiţi şi voi cu ce bucurie se întâlnesc nişte prieteni, dar mai ales în situaţii din astea total întâmplătoare !

taverna%2Bpiratilor.jpg


DSC01888.JPG


DSC01895.JPG


Rafalele, deşi foarte violente, n-au fost de durata. Norii aceia care ar fi putut face ravagii, s-au disipat în toate părţile cerului, lăsând în urmă doar câteva picături mari şi un plafon uşor încărcat. Oricum, n-aveam timp de prostii, începea petrecerea de regată, la Limanu!
Ne-am desprins de pontoane, mergând cu motorul la relanti, întâi pe lângă vapoarele din zona portuară, apoi pe traseul sinuos al lacului Limanu. Peste noi, veneau cu rapiditate umbrele serii.
Am ajuns în marină chiar la căderea întunericului, iar marina era plină-ochi! Dintr-o privire, reuşesc să găsesc un locşor, chiar în capătul unui ponton, opresc, leg, asigur şi declam: "Hai la distracţie!"
Peisajul nocturn era unul sublim! În zare, fulgere, de pe ţărm se revarsă o muzică delicată de saxofon, în întuneric era concentrat un halou de lumina discretă, albastră, suprapusă pe razele venite din restaurantul de sticlă de pe lac, undele sporeau licăririle acestora, pontoanele încărcate de bărci pe stânga şi pe dreapta, se legănau uşor, iar echipajele care mai rămăseseră între veliere, discutau amical impresii de la regată.
Frumuseţea era sporită de faptul că trecând printre ei, salutam aproape tot atâţi cunoscuţi. Şi era normal fiindcă o regată românească la Marea Neagră, adună cam toate velierele româneşti. Atunci cum să nu ne cunoaştem între noi ?
Petrecerea a fost deosebit de frumoasă, oamenii deosebit de simpatici, întreagă atmosfera îţi dădea impresia că nu eşti în România. Prea era consens şi bucurie :) .
După o distracţie nebună, ne-am retras târziu, către barcă, la somn. Petrecerea nu se terminase dar partea frumoasă e că muzica discretă nu deranja deloc. Ar trebui să afle secretul asta peruvienii din Mangalia, tipii din Nisipurile de Aur şi alţii . Am lăsat fetele la programul de seară şi eu mai rămas totuşi încă o ora pe punte la Incognito, la vorba şi şpriţ. Decid să plec la ora 6 către Mangalia.
Ei, în sfârşit, după acele două zile şi o noapte de navigaţie, noaptea trecută în care prinsesem doar 5 ore de somn, venise vremea să mai recuperez. Aşa credeam eu.
La nici un ceas după "stingere", o rafală violentă a mişcat pontonul cu tot amarul de veliere legate de el. Sar, scot capul pe tambuchi şi văd un dans interesant al bărcilor, ca supapele unui motor funcţionând. Evaluez dacă e cazul să închid bimini top-ul, dar mă mulţumesc doar să strâng pernele din cockpit. Tot atunci, la ora 2, începe şi ploaia, o răpăială atât de intensă, o perdea de apă cât să nu se mai zărească nimic în jur. Am închis rapid tambuchiul principal şi în legănatul pronunţat, am trecut la somn.
Oarecum somn. Polaia a dat să se mai potolească după o vreme şi chiar când alunecam în somn, pornea o nouă răpăială :) . Apoi la ora 3 răpăiala s-a transformat în grindină. Auzeam gheaţa lovind ascuţit puntea şi parcă o vedeam ricosand. Evident m-am ridicat iar din pat şi privind către bărcile din faţă, particulele ce ricoşau din ele, le dădeau aspectul unor arici. Bine, de ajuns cu poezia, hai la somn din nou. Ei bine, grindina s-a potolit, a mai venit o rafală de torenţială, apoi aversa a continuat cu o ploicică simplă, normală, lejeră...pe care somnul şi-a făcut apariţia.
Până în momentul în care am sărit ca ars! O succesiune rapidă de 3-4 picături, mi-a căzut în ureche, în chiar somnul cel mai adânc! Ce naiba ?!?! Ridic mâna şi îmi dau seama că dormind chiar sub o fereastră prova, probabil se acumulase undeva puţină apă şi îşi găsise într-un târziu drum spre...urechea mea! Curat Caragiale..."o noapte furtunoasă" :)
Asta s-a transformat într-o picătură rară, chinezească. Da-o naibii, mi-e somn.
La 6 îmi sună ceasul, eu îi trag una şi mă culc la loc. Îl amân pentru ora 7.
În câteva minute sună iar. Ce naiba mai are?
E 7 !!! Deja ?!?
Mut alarma la 8. Ei, la 8 mă scol, fac o cafă, ies în cockpit, mă salută echipajul de pe Incognito...fără Adi. Adi a fost biruit. :)
N-are rost să trezesc fetele, mă desprind uşor de pontoane şi defilez din nou prin faţă vaselor de marina militară, pe traseul ondulat al lacului Limanu....

DSC00522.JPG


DSC01913.JPG


DSC01929.JPG


DSC01956.JPG


DSC00526.JPG


DSC00540.JPG


DSC01971.JPG


DSC01976.JPG


DSC01963.JPG
 
Ultima editare:
Si poze cu piratul in carne si oase linga copia din plastic nu ai?

N-am , piratu' era preocupat sa-si puna corabia la adapost.
Urat aratau norii aia, dar a fost mult zgomot pentru nimic. A trecut rapid si fara complicatii, cat sa nu ne intrerupa ultimele zile de vacanta.

Ziua urmatoare aveam in plan sa scoatem barca si sa incheiem aventura.
Lucru care s-a si intamplat ... insa cu ceva peripetii :)
 
Ultima editare:
Home, sweet home

În Limanu era linişte. Puţinii treziţi îşi iţeau capetele din bărci, cu nasurile în cafele şi vorbe domoale, de parcă erau în sanctuar. După furtună domneau calmul şi mirosul de curat de ploaie, jos apele abia unduiau iar sus eram înveliţi de plafonul gros de nori gri.
Am ocolit cu grijă prima curbă a malului drept; ştiu de la regata de anul trecut că e întinsură şi rămâi suspendat. Lacul ăsta are şi el capcanele lui. Unele dintre ele sub forma unor epave din care se iţesc bucăţi ruginite deasupra apei. Tare aş fi curios să văd o scanare a apelor astea, dar şi mai curios să aflu un istoric povestit de vre-un bătrân localnic, bun cunoscător.
Drumul de ieri făcut în sens invers, mă poartă pe lângă siluetele aceloraşi vapoare, masive pentru statura noastră tip Liliput de agrement. La capătul drumului, unde incinta mare a portului Mangalia se deschide pe un kilometru şi jumătate în faţă mea, ştiu să nu pun prova direct pe capătul digului de sud al marinei, cum ar fi normal, fiindcă nu e bine. Sunt depuneri, iar apele au adâncime foarte mică. Aşadar ocolesc, doar de aia avem balizare :) .

DSC01998.JPG


DSC01999.JPG


DSC02001.JPG


DSC01994.JPG






Acum, fetele se treziseră, Cosmin mă sunase din Vama Veche şi era pe drum, deja echipajul se adună pentru încheierea vacanţei. Aveam de pus barca pe peridoc şi odată cu drumul către casă, se încheia şi aventura noastră în croaziera bulgărească.
E dimineaţă zic, nu îl mai trezesc pe nea Nicu, dar trec musai pe la Adi Lăzăroiu, că aşa am stabilit. Îi caut cabinata la pontonul pe care mi-l indicase ieri, n-o zăresc, dar debarc şi-l leg şi eu pe Nemo în acelaşi loc. Decât să caut anapoda mai bine risc un telefon, dar n-o fi prea devreme?
Nu era, prietenul nostru plecase de la crăpătul zorilor, după furtuna de cu noapte. Fusese cam extremă şi pentru mine, dacă-mi amintesc grindina şi picătura chinezească :)
Bun, atunci nu mai pierdem vremea. Trag maşina, duc peridocul la rampă, pe poziţie, hai copii s-o facem şi pe asta ! I-am promis lui nea Nicu să bem o cafea împreună, nu pot pleca totuşi aşa, fără să-i zic două vorbe. Cât stăm împreună pe Home Made, vântul deja se ridică în rafale puternice, apă e măturată în bazinul portuar, norii au venit iarăşi negri şi opaci, puşi pe furtună.
- Nicule, rămâi sănătos, noi plecăm acum .
-Vin şi eu să va jut !
-Păi ...la ce să ne ajuţi? Că totul se rezolva uşor la noi.
Fuga cu Maria în braţe (venise cu mine, nu se putea altfel), urcăm toţi în barcă şi mă gândesc:
-Aş putea să scot barca direct, însă e prea grea. Hai s-o fac frumos, ca la carte. Merg către gura portului să scot lestul (cei 700 l de apă) şi apoi o încarc deja uşurată.
Ei...asta-i socoteala de acasă. Aia din târg spunea altceva.
Numai ce turez puţin motorul să ridicăm o idee prova pentru a ieşi balastul prin supapă, barca începe să câştige viteză pe măsură ce bazinul se golea. Eu ca să câştig timp şi să nu ajung să fac ture prin portul comercial, turez pentru prima dată la maximum motorul. Motor puternic, elice mare, viteză, siaj. 10-15 secunde, cât să ieşim deja în dreptul balizei de dreapta şenal, în portul comercial.
Balastul era aproape scos, iar motorul.... motorul tuşeşte puţin, bâlbâie anemic şi moare.
Cum ?!?
Motorul asta n-a avut ani la rând nici o ezitare!
Îi dau o cheie, porneşte frumos, pun în viteză şi... bâlbâială, tuse, deces.
Incredibil !!!
Vântul deja puternic mă dusese în cele 7-8 secunde de tatonare, aproape să mă lovesc de uriaşa baliză verde, de tablă.
Nu-i vreme de şuetă, trebuie să pornesc alt motor. Şi desfăşor într-o secundă genovezul. Deja barca se smuceşte sub forţă vântului şi evităm frumos baliza, facem apoi o voltă şi încerc din nou să pornesc motorul . Ăla cu combustie :) .
El porneşte din nou, merge ok la relanti, dar pus în sarcina, bâlbâie şi moare. N-are putere. În urmă lui rămâne şi o dară fină de carburant, care se lăţeşte în curcubeie, pe apă. E clar e înecat cumva, dar cum de porneşte?
Parcă mai contează? Decid să merg cu vele înapoi, lucru destul de dificil, fiindcă deja începea furtuna iar rafalele veneau exact din nord. Adică aveam vânt fix din prova.
A mers iniţial în volte, însă când să trec prin zona cea mai îngustă dintre diguri, am înţeles că s-a terminat povestea cu o singură velă. Trebuia scoasă şi randa, altfel nu mai urcam în veci. Şenalul deja îngust era strâmtat în stânga şi mai mult, de o baliză pusă şi ea acolo pentru ceva.
Cosmin zic eu calm, hai să ridicăm randa. Am remarcat că şi aşa, cu rafalele pe noi, fără motor, într-un pericol destul de vizibil, la mine în cockpit nimeni nu s-a panicat :) . Bravo lor.
Ei, dar cu randa sus, s-a schimbat socoteala! Am început să urcăm mai frumuşel în vânt, doar că situaţia cerea să fiu atent, barca nu mai era lestată cum trebuie. Şi am început să ţesem volte, altă soluţie nu exista. Am parcurs rapid acel kilometru până în apropierea rampei, care era dispusă chiar în fundul bazinului marinei şi am apreciat din ochi câte volte mai am, cum le programez, în ce poziţie ajung, ce o să fac. Un fel de mutări de şah :) . Totul dintr-o singură încercare. A doua şansa nu mai exista.
De pe ţărm, mă striga cineva. Era nea Nicu, bine-nţeles.
-Ce faci?
-Volte! N-am motor.
-Şi pe urmă?
- Vin aşa, cu vele şi o pun pe peridoc.
Nu băgasem de seama, că ştiam cheiul cam gol (cel puţin în zona rampei nu e promenadă şi nu e niciodată nimeni), dar văzându-ne se adunase o mulţime de curioşi, apreciaţi aşa, la grămadă, vreo 40. Ca preţ de-un autocar. Vreo 15 erau numai lângă nea Nicu, la rampă. De unde fraţilor, din pământ, din iarbă verde?
Ei, fiindcă vântul bătea chiar dinspre rampă, ideea mea era să vin cumva într-un punct, de unde să am direcţia paralelă cu malul.
Iar când ajung în dreptul peridocului, să eliberez velele, să pun cârma bandă tribord şi să virez la 90 grade, urcând barca din inerţie, pe peridoc. Viteza şi ea suficient de mare să poată urca, dar nici prea mare, să nu facem vreun pocinog.
Vin exact conform planului, barca urcă frumos pe traversele peridocului, se aşează cuminte şi asta e ! Nea Nicu o leagă de vinciul peridocului, noi coborâm elegant, totul e bine.
Mulţimea a fost apreciativă, deşi cred că pe undeva am dezamăgit niţel pe unii care poate voiau să vadă un buf, o spărtură, o răsturnare sau mă rog... ceva teribilist de filmat cu telefonul :) .
Câţiva au spart gaşca, unii au mai rămas să vadă: cum o să scoatem noi ditamai barca, cu maşina aia relativ mică, o berlină? S-au făcut pronosticuri, se chibiţa, erau acolo şi cei care asigurau paza, nişte fini "cunoscători" care ştiau ei cum se scot bărcile, că erau de acolo.
O undă apreciativă a lovit din nou asistenţa, maşina a scos barca din apă fără nici un efort vizibil, am dat drumul şi supapei de balast, am dus tot "atelajul" mai încolo la loc sigur şi am început dezarmarea bărcii.

Urma lungul drum către casă.


20140817_102442.jpg


20140817_102502.jpg
 
Ultima editare:
"-Băi ce seamănă ăsta cu Florio! Zice Adi şi îi face o poză (pe care o vedeti mai jos), că era prea izbitoare asemănarea."
Ce mare dreptate are! Ai zice ca te-au impaiat baietii, ti-au dat un tinci si te-au pus la intrare sa sperii musterii! Pardon! Tu esti simpatic si nu sperii pe nimeni!
Frumos concediu! La mai multe!
 
La întoarcere, am aprovizionat cu de-ale gurii de la supermarket şi am făcut o baie îmbrăcat, într-un mod cât se poate de stupid :D. Am încercat să salvez o bere de la pierzanie şi m-am trezit gata înmuiat. Am ieşit repede şi elegant, pe scara bărcii mele, fiindcă Tania se îngrijorase, aoleu, credea că mă strivesc între barcă şi cheu. Eleganţa mea era una hilară, atât timp cât şiroiam de apă în costumaţia mea albă, acum fleşcăită.


:)
Asteptam momentul asta. Ieri vorbeai de Jean Gabin... O stiu din proprie experienta: de cate ori vorbesc despre ce au patit altii, imi vine si mie randul.
 
:)
Asteptam momentul asta. Ieri vorbeai de Jean Gabin... O stiu din proprie experienta: de cate ori vorbesc despre ce au patit altii, imi vine si mie randul.

Normal. Nimeni nu e ferit de fatalitate. :)

De obicei lucrurile îmi ies bine fiindcă mă mişc rapid. Într-un caz asemănător, o sandaluta a Mariei a căzut în apă, între cheu şi barcă, tot la un cheu înalt cât bordul liber al bărcii.
Dezamăgire, văleu, iaca ai pierdut sandaua, şi ce tare îţi plăceau astea, măi mamă ! Ştiţi, probleme de fete (sissy stuff :) ).
Eu pun o mâna pe cheu, una pe barcă, mă las între ele până la umeri şi culeg săndaluţa cu vârful picioarelor. Evident, devin erou instantaneu, inerţia celor 2,5T ale bărcii nu au lăsat-o să se îndepărteze de cheu, în cele 3-4 secunde cât a durat mişcarea.

Aici, la Nisipuri, am încercat să recuperez butelca aproape sferică, picată tot între cheu şi barcă. Ei, a mers, doar că aducând-o sus, mi-a alunecat şi am încercat să o recuperez din nou.
Mare greşeală, barca deja începuse să se îndepărteze uşor de cheu, iar mâinile mele urmau mişcarea. Tindeam să arăt ca Dan Grecu la inele, în poziţia aia faimoasa.
Corbis-42-33351063.jpg


Doar că eu nu-s Dan Grecu. Şi am făcut fleoşc! în apă, spre disperarea Taniei care m-a văzut dispărând în întuneric, undeva, crezând totodată că mă poate strivi barca de cheu. Nu era pericol, am încercat să mă ridic pe parâma unui fender, însă era prea sus şi prea greu.
Aşa că, fără să mai pierd vremea, am înotat pe lângă barcă, ieşind cum spuneam "cu eleganţă" pe scara de la pupa. Eleganţa unuia îmbrăcat fain-frumos, cu cămaşă, pantalon alb, într-o demnitate creponată, şiroind de apă :)

De aceea în micul video de dimineaţa următoare, când singur pe punte navigam fericit (cu cafeaua vărsată pe picioare), pe bordurile bandate ale bărcii se văd fluturând în vânt, nişte haine ude. Mărturia murată a unei demnităţi ciopârţite :)
 
Ultima editare:

Back
Sus