Marina română la Dunăre

Marina română la Dunăre - din vechime până în sec. XVI

Din adâncul istoriei sale milenare Dunãrea a constituit vatra de civilizatie si culturã pentru popoarele din centrul si rãsãritul Europei. Facilitãtile oferite de cursul fluviului au determinat constituirea de-a lungul sãu a unor comunitãti umane puternice si desfãsurarea unor activitãti comerciale intense care au condus la progres economic si social.
Î n antichitate fluviul Dunãrea a fost numit de fenicieni Phison, iar Hesiod si Herodot l-au amintit sub numele de Istros.
Romanii au latinizat numele grec, denumindu-l Ister pe cursul inferior si Danubius, pe cursul superior.
Strãmosii nostri geto-dacii îl numeau DANARE "purtãtorul de mâl", iar Strabon afirma: "cursul superior al fluviului, pânã la cataracte, poartã numele de Danubiu".
La începuturile erei crestine Dunãrea s-a aflat sub stãpânirea Imperiului Roman. Mai târziu a intrat în sfera dominatiei Bizantului care avea baza navalã principalã la Noviodunum pe Dunãre (Isaccea de azi).
Dobrogea, tinut românesc dintre Dunãre si Mare a apartinut Imperiului Bizantin pânã cãtre sfârsitul domniei lui Constantin Pogonatul (sec. VII), secol în care slavii, popor migrator, au întemeiat o asezare în aval de localitatea de astãzi Reni pe care o vor întrebuinta ca bazã de plecare în incursiunile lor cãtre sud.
Î n secolul al XI-lea, într-o mare bãtãlie navalã, flota Bizantului condusã de drongarul Leon îl înfrânge pe cneazul Sviatoslav al Kievului, la Noviodunum.
Cruciadele occidentului pentru stãvilirea expansiunii islamului au avut ca axã principalã linia Dunãrii si gurile fluviului la vãrsarea în Marea Neagrã. Aici, la Chilia si Vicina, s-au asezat între 1212 si 1232 genovezii si venetienii.
Î n secolele XIII-XIV, datoritã modificãrii conditiilor hidrologice în Delta Dunãrii, calea principalã de navigatie se schimba de pe bratul Sfântu Gheorghe pe bratul Chilia si vadul principal al Chiliei va fi controlat de Licostomo.
Î n Evul Mediu linia Dunãrii a constituit coloana vertebralã a expansiunii otomane spre vest ca urmare a facilitãtilor oferite de transportul si aprovizionarea trupelor precum si evacuarea pe aceastã cale de navigatie a valorilor capturate.
Î n anul 1423, Dan al II-lea, Domn al Tarii Românesti, reface stãpânirea asupra cetãtilor din nordul Dobrogei.
Principele român Iancu de Hunedoara, în cruciada antiotomanã, a condus o importantã flotã crestinã care a pãtruns în Marea Neagrã venind de pe Dunãre si având ca scop de a bloca Bosforul. Înfrângerea de la Varna din 1444 a pus capãt intentiilor de a respinge otomanii din Europa. În anul urmãtor flota otomanã a pãtruns pânã la Belgrad pe Dunãre, asediindu-l aici pe Iancu de Hunedoara.
Î n 1461, Vlad Tepes a recucerit nordul Dobrogei, apoi a zdrobit gruparea lui Ianus Bei în confruntãrile navale de la Mãcin, Garvan si Jijila refãcând în urma unei ofensive pe directia Isaccea-Chilia-Enisala granita de est si întãrind apãrarea între Brãila si Chilia.
La ordinul lui Mahomed al II-lea, în 1462, o mare flotã otomanã condusã de Mahmud Bei a debarcat la Brãila si a jefuit-o. Aceasta a fost zdrobitã lângã Chilia de Stefan cel mare. Mahomed al II-lea, în retragerea din Moldova a ocupat din nou Dobrogea.
Î n 1476 turcii forteazã Dunãrea la Isaccea si Brãila, însã sunt din nou învinsi la Chilia, iar prin întreruperea aprovizionãrii armatei otomane pe Dunãre s-a putut realiza înfrângerea acestora în Moldova si Tara Româneascã.
Î n 1484 Sultanul Baiazid II recucereste Chilia slãbind capacitatea de apãrare a Moldovei si executând de aici incursiuni asupra Poloniei.
Î n 1595 Aron Vodã, cu o importantã flotã, în aliantã cu Mihai Viteazu atacã Ismailul, cucereste Oblucita si Chilia restabilind controlul românesc asupra Dunãrii de Jos si a Dobrogei.
Fotografiile sunt din Muzeul Marinei Romane - Constanta. Detalii aici: http://www.fortele-navale.ro/cultura/muzee/mr/prezentare.html
 

Atașamente

  • Baza navala bizantina.jpg
    Baza navala bizantina.jpg
    35.9 KB · Vizualizări: 38
  • Panzar moldovenesc.jpg
    Panzar moldovenesc.jpg
    66 KB · Vizualizări: 43
  • Stefan cel Mare.jpg
    Stefan cel Mare.jpg
    71.1 KB · Vizualizări: 43
  • Bombarda.jpg
    Bombarda.jpg
    79.1 KB · Vizualizări: 44
  • Caic brancovenesc.jpg
    Caic brancovenesc.jpg
    64.5 KB · Vizualizări: 115
  • Fresca cu nave - Polovraci.jpg
    Fresca cu nave - Polovraci.jpg
    82.4 KB · Vizualizări: 65
  • Nava genoveza de comert.jpg
    Nava genoveza de comert.jpg
    71.3 KB · Vizualizări: 43
  • Nava romana de comert.jpg
    Nava romana de comert.jpg
    165.3 KB · Vizualizări: 42
  • Nava romana de pe Dunare.jpg
    Nava romana de pe Dunare.jpg
    102.2 KB · Vizualizări: 39
  • Nave romane.jpg
    Nave romane.jpg
    106.1 KB · Vizualizări: 39
Ultima editare:
Inceputurile organizãrii marinei moderne

Slãbirea dominatiei otomane asupra Tãrilor Române, începând cu a douã jumãtate a secolului al XVIII-lea si prima jumãtate a secolului al XIX-lea, a creat premisele formãrii unei marine nationale la Dunãre. Regulamentele Organice adoptate în urma rãzboiului Ruso - Turc încheiat cu pacea de la Adrianopol în anul 1829, prevedeau cã paza granitelor Principatelor Române pe apã si politia portuarã sã fie executate cu nave de tip caic, încadrate cu marinari localnici. Pornind de la prevederile Regulamentului Organic, începând cu anul 1833 s-au luat mãsuri de construire a 12 caice pentru supravegherea si paza Dunãrii în Muntenia si opt caice pentru Moldova.
Atelierele navale din Galati au încheiat, în octombrie 1843, constructia unei goelete armate cu cinci tunuri de bronz de 120 mm si 75 mm, denumitã "EMMA". Ulterior au fost construite, tot aici, alte douã ambarcatiuni înzestrate cu câte un tun de 75 mm denumite "STEFAN CEL MARE" si "GALATI".
Î n anul 1845 Flotila de Dunãre a Munteniei a fost dotatã cu trei salupe canoniere achizitionate din Austria care se adãugau astfel celor 18 caice ce se aflau deja în serviciu.
Flotila de Dunãre a Moldovei, în aceeasi perioadã, a fost dotatã cu trei salupe-canoniere: "NATALIA", "ANA" si "MOLDOVA", armate cu câte un tun de 75 mm care au asigurat paza si supravegherea fluvialã a celor douã râuri, Prutul si Siretul.
Asigurarea circulatiei libere pe Dunãre a constituit obiectivul fundamental al flotilelor militare ale celor douã Principate pânã la unirea acestora.
Dupã Unirea Principatelor (24 ianuarie 1859), domnitorul ales, Alexandru Ioan Cuza, a acordat o atentie deosebitã întãririi legãturilor comerciale pe apã cu alte state, asigurãrii libertãtii de navigatie pe Dunãre, dezvoltãrii flotei militare si civile. În acest scop, prin Înalt Ordin de Zi nr. 174 din 22 octombrie 1860 cele douã flotile de Dunãre se unesc sub denumirea de Corpul Flotilei cu baza la Ismail. Astfel s-au pus bazele primei flotile militare a statului român modern, compusã din sase salupe canoniere, dispuse în porturile: Chilia, Ismail, Galati, Brãila Giurgiu si Calafat.
Salupele canoniere, construite încã din anul 1845, deservite de echipaje formate din câte 42 de marinari, aveau o lungime de 25 m si o lãtime de 5,5 m. Aceste nave au fost reparate si modernizate, fiind armate cu patru tunuri de 120 mm.
La 2 august 1862, la Giurgiu, a avut loc ceremonia de ridicare a pavilionului la prima nava militarã propulsatã cu aburi. Aceasta a fost botezata "ROMÃNIA". Fusese cumpãratã de la un antreprenor particular, modernizatã si armatã cu patru tunuri la santierele "Mayer", din Lintz (Austria). Avea o lungime de 35 metri, un deplasament de 130 tone si dezvolta o vitezã de 10 noduri. Reorganizarea si dezvoltarea Marinei Române la Dunãre, perfectionarea sistemului de pregãtire si instruire a efectivelor, au reprezentat preocupãri permanente ale domnitorului Alexandru Ioan Cuza si a conducerii armatei, situatie impusã de asigurarea libertãtii de navigatie, Dunãrea fiind obiectul unor dispute permanente între marile puteri europene ale timpului.
" Cheia mântuirii noastre este drumul Dunãrii spre Marea largã", afirma marele om de culturã si om politic, prim-ministru la acea vreme, Mihail Kogãlniceanu.
Efectivele marinei din 1865 se cifrau la 15 ofiteri, un medic, 23 de functionari civili de diferite specialitãti, 370 militari, trupã si subofiteri.
Preocupare deosebitã pentru dezvoltarea si modernizarea Marinei Române au manifestat si guvernele care s-au succedat la cârma tãrii dupã 1866 în timpul domnitorului
Carol I. Astfel, în luna martie 1867 este adusã în tarã, de la santierele navale din Lintz, o nouã navã cu aburi modernã, cu o lungime de 58 de metri, lãtimea de 9,8 metri si vitezã de 8 noduri. Ea a fost armatã la Galati si botezatã "STEFAN CEL MARE" dupã numele gloriosului domnitor moldovean (1457 - 1504).
Î n anul 1873 în înzestrarea Marinei Române de Dunãre intra o nouã canonierã construitã la Toulon (Franta), botezatã "FULGERUL". Aceasta avea o lungime de 25 metri, propulsie cu aburi (douã masini a 100 C.P.) atingând o viteza de 7 Nd. Era armatã cu douã tunuri cu tragere rapidã de 57 mm si cu douã mitraliere. Doi ani mai târziu, în 1875, a intrat în dotare salupa "RÂNDUNICA", o navã zveltã si rapidã dispunând de o mitralierã cu 10 tevi si amenajatã pentru a fi armatã cu torpilã de scondru. Astfel, în preajma intrãrii României în Rãzboiul de Independentã, Flotila de Dunãre numãra patru vase de luptã, patru slepuri, precum si un însemnat numãr de ambarcatiuni cu vele si bãrci pentru pazã si patrulare.
Un eveniment important în evolutia Marinei Române l-a constituit înfiintarea, la 17 noiembrie 1872, la Galati a primei scoli de Marinã, cu o duratã de doi ani, care îsi propunea sã efectueze perfectionarea si specializarea ofiterilor si subofiterilor din serviciul flotei.
Se poate afirma faptul cã, prin cunostintele de navigatie, matematicã, astronomie, marinãrie, dobândite în scoli, în exercitiile si aplicatiile efectuate la bordul navelor la Gurile Dunãrii si în Marea Neagrã, la începutul deceniului opt al secolului XIX, Flotila Românã se afirma deja ca o fortã navalã independentã.
 

Atașamente

  • Podul Cernavoda 1895.jpg
    Podul Cernavoda 1895.jpg
    59.3 KB · Vizualizări: 32
  • Batalia navala Giurgiu 1595.jpg
    Batalia navala Giurgiu 1595.jpg
    26.8 KB · Vizualizări: 29
  • Atacul din 1877.jpg
    Atacul din 1877.jpg
    29.1 KB · Vizualizări: 42
  • Salupa Randunica.jpg
    Salupa Randunica.jpg
    24.9 KB · Vizualizări: 31
  • Porturile Galati si Braila sec.XVIII.jpg
    Porturile Galati si Braila sec.XVIII.jpg
    40.2 KB · Vizualizări: 31
  • Porturile Galati si Braila sec XVIII.jpg
    Porturile Galati si Braila sec XVIII.jpg
    43 KB · Vizualizări: 31
  • Pod de vase.jpg
    Pod de vase.jpg
    43.2 KB · Vizualizări: 28
  • Bricul Mircea.jpg
    Bricul Mircea.jpg
    48.3 KB · Vizualizări: 29
  • Farul Sulina XIX.jpg
    Farul Sulina XIX.jpg
    44.9 KB · Vizualizări: 32
  • Nave militare 1899.jpg
    Nave militare 1899.jpg
    43.3 KB · Vizualizări: 30
Ultima editare:
RÃZBOIUL PENTRU INDEPENDENTÃ

Supusã unui important proces de reformare si unificare încã din vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), Flotila Româna de Dunãre dispunea, în ajunul rãzboiului, de patru nave de luptã: "România", yachtul "Stefan cel Mare", canoniera "Fulgerul", salupa torpiloare "RÂNDUNICA" si mai multe nave auxiliare (slepuri), încadrate cu un efectiv de 282 de oameni, dintre care 20 ofiteri, 20 civili si 246 marinari. Navele erau armate cu tunuri de 120 mm, având echipajele alcãtuite din cca.40 de oameni fiecare, din care marea majoritate o constituiau tunarii.
Imperiul otoman, cu un total de 122 nave, considerat, în epocã, a treia putere maritima a lumii, concentrase pe Dunãre, în primãvara anului 1877, 23 nave din care cinci ceamuri canoniere cuirasate cu câte trei tunuri fiecare, sase monitoare si 10 canoniere din lemn prevãzute cu piese de artilerie din cele mai moderne în timp ce Rusia, aliatul României, nu avea nici o navã pe fluviu. Dispersatã în raioanele fluviale cele mai importante între Sulina si Vidin, flota turceascã putea sã execute actiuni de luptã de duratã împotriva trupelor românesti de pe malul stâng al Dunãrii, sã sprijine eventuala debarcare a trupelor terestre proprii pe teritoriul românesc sau sã împiedice concentrarea si fortarea Dunãrii de cãtre armata rusã.
Luptele propriu-zise între trupele otomane si cele române pe linia fluviului au început la 21 aprilie 1877 când inamicul a bombardat cu artileria de la bordul navelor, localitãtile Reni, Galati, Brãila, Oltenita, Bechet, Cetãtuia si Cãlãrasi, provocând nenumãrate victime si pagube materiale.
La 26 aprilie / 8 mai 1877 s-a angajat un adevãrat duel de artilerie în zona Calafat-Vidin. Dupã primele sase lovituri trase de pe navele turcesti asupra Calafatului, bateriile noastre fixe, încadrate cu echipajele debarcate de pe navele puse la dispozitia Flotei rusesti au rãspuns provocãrii. Marinarii au fost astfel printre primii ostasi ai tãrii care au intrat în focul luptei pentru realizarea marelui ideal al Independentei.
În cadrul operatiei de acoperire a frontierei pe fluviu, prima mare operatie a armatei române în Rãzboiul de Independentã, marinarii români au îndeplinit importante misiuni de luptã. Primele nave intrate în luptã au fost: "România", "Stefan cel Mare", "Fulgerul" si "RÂNDUNICA", nave care, conform întelegerii au fost puse la dispozitia armatei ruse, executând misiuni de patrulare, bombardament si sprijin în operatia de fortare a Dunãrii de cãtre trupele acestei armate.
Din pãcate, cu exceptia personalului de la masini si a maiorului Ion Murgescu, fostul comandant al Flotilei, echipajele românesti au fost debarcate si înlocuite cu ofiteri si marinari rusi.
Realizând un veritabil cerc de foc în jurul Calafatului, cele 8 baterii de coasta comandate de ofiteri din Flotilã în frunte cu maiorul Nicolae Demetrescu-Maican au executat misiuni de tragere asupra Vidinului, puternic fortificat pe toata durata rãzboiului, împiedicând încercãrile inamicului de a crea o bresã în sistemul nostru de apãrare pe fluviu.
La adãpostul canonadei bateriilor de coastã de la Calafat si apoi a celor instalate pe Dunãre pânã la Oltenita, marinarii români au executat recunoasteri pe malul opus, au asigurat trecerea navelor proprii în aval sau amonte de zona Vidin-Oltenita, si au sprijinit cu foc fortarea Dunãrii de cãtre armata rusã si apoi cea românã.
Un episod deosebit de important în cronica actiunilor de luptã a fost scris de cãtre echipajul salupei "RÂNDUNICA", la bordul cãreia se afla maiorul Ion Murgescu.
Î n noaptea de 13 spre 14 mai 1877, o grupare de nave turcesti ancorate pe bratul Mãcin au fost atacate prin surprindere de o formatie de 4 salupe torpiloare, condusã de nava româneascã "RÂNDUNICA". Apropiindu-se la 60 de metri de navele turcesti, sub ploaia de gloante a marinarilor turci, "RÂNDUNICA" a atacat cu torpila de scondru cea mai mare navã din formatia turceascã, monitorul "Duba Seifi". Lovit în zona dintre centru si pupa, în urma unei puternice explozii s-a produs "o mare spãrturã în bordajul monitorului prin care a început sã nãvãleascã apa, nava scufundându-se." Salupa "RÂNDUNICA" încadratã de un foc intens este avariatã, cu mecanicul grav rãnit, dar va fi scoasã de sub tirul inamic si salvatã numai gratie prezentei de spirit si energiei maiorului Ion Murgescu care a luat personal comanda la masini. La sosire în portul Brãila marinarii sunt primiti triumfal, țarul însusi conferind maiorului Murgescu ordinul "Sf. Vladimir" cu spada iar Carol I ordinul "Steaua României".
Astfel se înregistreazã în premierã mondialã primul atac cu torpilã, încununat de succes din istoria confruntãrilor navale.
În continuarea desfãsurãrii actiunilor de luptã se remarcã participarea tuturor celor patru nave românesti la construirea podului de pontoane de la Ghecet si asigurarea fortãrii de cãtre trupele ruse a fluviului la Reni, Galati si Brãila, în vara anului 1877.
Marina Românã a avut de îndeplinit si alte misiuni legate de fortarea de cãtre armata operativã Românã a Dunãrii. O comisie din Ministerul de Rãzboi a fost însãrcinatã sã construiascã cât mai grabnic un pod peste Dunãre la Silistioara. Maiorul N. Demetrescu-Maican, care a fãcut parte din comisia ce a condus nemijlocit activitatea navelor românesti preluate de la pichetele grãniceresti sau închiriate (vaporul "Jiul", salupa "Sãgeata", remorcherul "Bucur") care au executat transportul si montarea pontoanelor podului între malul românesc si cel bulgãresc. Ulterior podul a fost montat la Turnu Mãgurele.
O premierã printre misiunile îndeplinite de Flotila de Dunãre o constituie instalarea barajului de torpile de la Nedeia, destinat apãrãrii podului de la Turnu Mãgurele, operatiune cu prilejul cãreia s-a remarcat sublocotenentul Emanoil Koslinski, specialist al flotei române.
A urmat, în ordine cronologicã, scufundarea de cãtre marinarii de la Dunãre, în ziua de 7 noiembrie 1877, a temutului monitor cuirasat otoman "Podgorita" si a navei "Socrate" care dupã efectuarea unor dese atacuri asupra malului românesc se adãposteau în apropierea insulelor împãdurite de lângã ostrovul Chiftele, de lângã Vidin. Si de aceastã datã s-a remarcat maiorul N. Demetrescu-Maican, din Flotilã, care a condus personal întreaga operatiune.
Î n dimineata zilei de 23 ianuarie 1878 a sosit ordinul de încetare a focului pentru armata Românã, încheindu-se armistitiu. Pentru Marina Românã însã, activitatea legatã de rãzboi nu a încetat. Armate cu echipajele revenite de la baterii, navele Marinei Militare au remorcat spre malul românesc pontoanele încãrcate cu bunurile ostirii, asigurând în bune conditii reîntoarcerea acesteia în garnizoanele de pace, iar apoi au redat navigatiei cursul Dunãrii.
Actiunile fortelor navale române în rãzboiul de neatârnare au contribuit direct la înfrângerea adversarului sprijinind nemijlocit efortul ofensiv al marilor unitãti terestre.
 

Atașamente

  • Tunuri la Calafat.jpg
    Tunuri la Calafat.jpg
    60.6 KB · Vizualizări: 38
  • Tunuri la Calafat .jpg
    Tunuri la Calafat .jpg
    56.9 KB · Vizualizări: 36
  • Torpilorul Alexandru cel Bun 1888.jpg
    Torpilorul Alexandru cel Bun 1888.jpg
    47.8 KB · Vizualizări: 38
  • Salupa Opanez pe cala in Arsenal.jpg
    Salupa Opanez pe cala in Arsenal.jpg
    37.5 KB · Vizualizări: 37
  • Maior Ioan Murgescu.jpg
    Maior Ioan Murgescu.jpg
    37 KB · Vizualizări: 35
  • Capitan Nicolae Demetrescu Maican.jpg
    Capitan Nicolae Demetrescu Maican.jpg
    36.1 KB · Vizualizări: 43
  • Canoniera Grivita 1880.jpg
    Canoniera Grivita 1880.jpg
    50.3 KB · Vizualizări: 36
  • Bombardarea Vidinului.jpg
    Bombardarea Vidinului.jpg
    64.5 KB · Vizualizări: 32
  • Arsenalul Flotei Galati.jpg
    Arsenalul Flotei Galati.jpg
    51.4 KB · Vizualizări: 38
Ultima editare:
ORGANIZAREA MARINEI LA FLUVIU ÎN PERIOADA 1878 - 1914

Dupã cucerirea independentei de stat si revenirea Dobrogei în limitele granitelor sale firesti, la România, prin iesirea la Marea Neagrã, posibilitãtile dezvoltãrii Marinei Române sporesc.
Sunt întreprinse primele mãsuri pentru achizitionarea de nave de luptã, astfel: canoniera "Grivita" - construitã la Triest (Austro-Ungaria), salupele grãniceresti "Grigore Cantacuzino", "Gândacul", "Santinela", "Poterasul", "Veghetorul", "Pandurul" si "Grãnicerul" - construite la Londra între anii 1882 - 1884, la care se adaugã torpilorul de baraj "Alexandru cel Bun" precum si torpiloarele "Soimul" si "Vulturul".
La 9 iunie 1886 este promulgata "Legea pentru organizarea flotilei si a serviciului porturilor", prin care se stabileau atributiile Flotilei, organizarea administratiei acesteia, ierarhia gradelor, recrutarea candidatilor pentru scolile marinei si a militarilor în termen, instructia în scolile marinei (Scoala Flotilei 1872 si Scoala copiilor de marinã - 1881, ambele functionând la Galati, unde era sediul Comandamentului Flotilei).
Î n anul 1888 vor intra în dotarea Marinei Române noi nave: la 25 august canonierele "Bistrita", "Siretul" si "Oltul" - construite la Londra, iar la 6 octombrie, torpiloarele "Sborul", "Smeul" si "Nãluca" - construite la Le Havre - Franta.
Î n anul 1894, prin intrarea în serviciu a salupelor torpiloare "Trotusul", "Vedes", "Teleorman" si "Arges", precum si a micului vaporas "Prut", construit în Germania se încheie un al doilea program de dotare a Marinei Militare.
Prin Înaltul Decret Regal Nr. 1093 din 26 februarie 1896 se hotãrãste organizarea Flotilei regale în douã mari unitãti navale: "Diviziunea de mare" si "Diviziunea de Dunãre".
Prin "Legea pentru organizarea Marinei Militare" din 28 mai 1898 se stabilea cã "Marina se compune din douã divizii: Divizia de Dunãre, cu resedinta la Galati si Divizia de Mare, cu resedinta la Constanta". Aceastã lege va stabili pentru prima datã denumirea gradelor specifice pentru marinã.
Î n primii ani ai secolului nostru 1906-1907, sunt luate mãsuri pentru modernizarea Flotilei Fluviale. Astfel sunt comandate patru monitoare cuirasate santierului naval din Triest (Austro-Ungaria) precum si opt vedete fluviale santierului naval "THAMES IRON WORKS" din Londra (Anglia).
Aduse în tarã demontate, acestea au fost asamblate si armate în santierul naval din Galati.
Botezul monitoarelor si al vedetelor fluviale de sigurantã a avut loc la 17 septembrie 1907. Monitoarele au primit numele unor cunoscuti oameni politici români: "Mihail Kogãlniceanu", "Lascãr Catargiu", "Alexandru Lahovari" si "Ion C. Brãtianu" iar vedetele, numele unor eroi ai rãzboiului de independentã: "Maior Constantin Ene", "Maior Gheorghe Sontu", "Maior Nicolae Grigore Ioan", "Locotenent Dimitrie Cãlinescu", "Cãpitan Valter Mãrãcineanu", "MAIOR D. GIURÃSCU" si "Cãpitan Nicolae Lascãr Bogdan".
Monitoarele aveau un deplasament de 650 tone, câte trei tunuri de 120 mm, în turele cuirasate, patru tunuri de 47 mm si douã mortiere de 6,5 mm iar vedetele aveau 95 de tone, un tun de 47 mm si o mitraliera de 6,5 mm.
Ele au constituit principala fortã navalã a Diviziei de Dunãre, din primul rãzboi mondial.
 

Atașamente

  • ap430.jpg
    ap430.jpg
    17.1 KB · Vizualizări: 37
  • ap428.jpg
    ap428.jpg
    21.1 KB · Vizualizări: 36
  • ap427.jpg
    ap427.jpg
    33 KB · Vizualizări: 32
  • ap426.jpg
    ap426.jpg
    25.3 KB · Vizualizări: 55
  • ap425.jpg
    ap425.jpg
    29.4 KB · Vizualizări: 35
  • ap419.jpg
    ap419.jpg
    25.1 KB · Vizualizări: 34
  • ap418.jpg
    ap418.jpg
    38 KB · Vizualizări: 33
  • ap42.jpg
    ap42.jpg
    35.7 KB · Vizualizări: 46
  • ap431.jpg
    ap431.jpg
    11.4 KB · Vizualizări: 39
Ultima editare:

Back
Sus