Spuma poliuretanica imbibata cu apa!!!

Buna tuturor.Am o nelamurire cu privire la barca mea achizitionata anul trecut din Italia.Are 4,20m ,dublu fund si este batranica(de prin anii 80).Am observat ca dupa o plimbare pe Dunare intra apa in dublul fund -in jur de 10 l in cateva ore.Dupa ce am fost sfatuit sa o umplu cu apa pentru a vedea pe unde pierde ,am facut intocmai si intra apa pe langa carligul din fata de tras pe peridoc , dopurile din spate de jos(pe unde se elibereaza apa din barca) si pe langa garnitura de cauciuc unde se intalnesc partea de sus cu cea de jos a barcii.Am etansat cu silicon locurile acestea.
Nedumerirea mea ramanein privinta spumei din dublul fund.Mi-a spus altcineva ca daca spuma se imbiba cu apa ingreuneaza mult barca si nu se mai usuca.Si cred ca este adevarat ,caci de doua saptamani tot picura apa din ea pe la dop.Deci solutia ar fi sa desfac fundul, si sa scot afara toata spuma si cu ocazia asta sa verific daca scheletul este sanatos.
Astept parerile voastre.Poate ca si voi v-ati confruntat cu astfel de probleme.
 
Solutia din pacate e cam intensiva in ore de munca. Taiat fundul, scos spuma (cata o mai fi ramas din ea, daca intra apa se poate produce fenomenul de eroziune, adica se sfarama spuma) lasat barca la uscat cate saptamani, inlocuit spuma, pus fundul la loc. Dupa marime probabil e o barca de fibra inscufundabila, daca e asa nu cred ca are schelet, fibra a fost laminata pe spuma pe ambele parti. Locul unde e carligul si in jurul dopurilor trebuie umplut complet cu epoxi, sa nu mai fie spuma in jur, altfel fenomenul se produce din nou. Cauta pe net poze cu reparatii de punti cu miez de spuma sau balsa, e acelasi fenomen. succes
 
... Nedumerirea mea ramanein privinta spumei din dublul fund.Mi-a spus altcineva ca daca spuma se imbiba cu apa ingreuneaza mult barca si nu se mai usuca...

Cu spuma asta e invers ca la femei: functioneaza in parametri doar uscata si e foarte nasol cand se uda !
Eu am flotoarele umplute cu spuma si de fiecare data cand scot barca pe uscat la iernat dau vreo doua gauri sa se scurga apa, asa ca un fel de Bunramas cu bormasina. Si se tot scurge pana cand, primavara, astup gaurile cu chit, dau barca la apa si o luam de la capat cu udatul. Unii cu barca ca a mea au taiat flotoarele numai ca sa scoata kktul de spuma si sa-l inlocuiasca cu niste sticle de pet!
Asa ca decat sa te chinui acum fara spor, asteapta pana la toamna cand o scoti pe uscat si atunci da-i la gaura!

PS Era sa uit episodul cel mai olfactiv. Sub rezervorul din inox pt mocorina, era un compartiment voit ca etans si rezerva de flotabilitate. Guess what? Toata spuma aia de-a lungul anilor s-a imibat cu mocorina si mi-a luat o juma de zi s-o dau jos cu spaclul stand cu capul in jos in duhoare si la 45 de grade grecesti ! C'est beau le yachting!
 
Ultima editare:
Haios Skipper, ca de obicei...o placere sa-l auzi povestind :D .

Despre rezerva de flotabilitate cu polistiren are cineva opinii , experiente ?
Daca e mai putin permisiv la apa, poate devine o solutie in cazurile de mai sus. N-am vazut bula de polistiren care sa se imbibe cu apa, sau sa-si piarda flotabilitatea.

Un alt mod de a mari flotabilitatea ar putea fi (stiu, suna bizar ) cu mingi de tenis de masa :D . Nu, ideea nu e a mea :) . Am vazut o emisiune Discovery in care au ridicat o epava cu ajutorul a mii de mingi de tenis de masa .
A functionat acolo, poate functiona oriunde.
Iar acele mingi sunt total nepermisive la apa :)
 
Despre rezerva de flotabilitate cu polistiren are cineva opinii , experiente ?
Daca e mai putin permisiv la apa, poate devine o solutie in cazurile de mai sus. N-am vazut bula de polistiren care sa se imbibe cu apa, sau sa-si piarda flotabilitatea.

Am doua vesti, una proasta si una buna, o sa incep cu cea rea.
Eu am intalnit destul de des polistiren imbibat cu apa si destul de usor se imbiba. Eu l-as pune intr-un flotor, dar m-as astepta ca intr-un sezon sa se ingreuieze sensibil.

Vestea buna e ca n-am virusi la calculator.

PS: maine la ce ora se populeaza herastraul?
 
Confirm si eu ca polistirenul se imbiba . Cand eram copii ne faceam plute din "scartaietoare" si ne dadeam pe Sabar; dupa cateva zile incepeau sa se ingreuneze si pana la urma sa se faramiteze. Sau poate fiind pe vremea lui Ceau era foarte prost acel polistiren expandat . Oricum , mihaizzr poate sa experimenteze in cada cu mai multe tipuri de materiale plutitoare.


:eek:t:Hmmmmm, mihaizzr....Kawasaki ZZR... oare chiar asa de mare sa fie afinitatea intre motociclete si barci ? Cam multi suntem pe aici cu aceste pasiuni comune ca sa fie doar o coincidenta.
 
Salut Mihai, cred ca barca e de tipul celor facute din corp si suprastructura laminate din fibra, suprapuse apoi ca sa formeze dublul fund, unde ulterior s-a expandat spuma. Daca ne pui o poza, se vede ce fel e. Am un prieten din Cluj care a avut aceeasi problema, avea o barca destul de buna, dar nu glisa, si cand i-a desfacut dublul fund, erau cateva sute de kile de spuma imbibata cu apa. Parerea mea e ca spuma la dublul fund e o mare prostie, fiindca de obicei se folosesc spume ordinare care se imbiba imediat cu apa, si o spuma hidrofuga e foarte scumpa si nu se merita decat la barcile scumpe.
Cel mai bine desfaci suprastructura, scoti toata spuma, etansezi toate gaurile, si lasi dublul fund gol, sau bagi peturi cum a zis skipper. Polistirenul nu e bun, fiindca e hidrofil si el, se imbiba serios cu apa, iar mingile de tenis sunt cam scumpe ca sa poti umple dublul fund :). Mai da niste detalii, ca sa stim cum sa te ajutam.
Apropo, ce ZZR ai :)?
 
Si mai e o solutie pe care am intalnit-o la altii, in functie de barca si spatiul disponibil: exista niste rezervoare de apa flexibile facute dintr-un fel de cauciuc/panza cauciucata care se muleaza pe spatiul gol si care se pot umple fie cu aer, fie cu apa, fie cu apa neagra/gri, fie cu mocorina/benzina.
Am vazut un obsedat care isi pusese un rezervor din asta cuplat la o pompa pt apa de mare: pe vreme caca umplea compartimentul flotoarelor din pupa si ridicand prova "scadea posibilitea de rasturnare a trimaranului (sic!)". Am avut o discutie absolut dubitativa despre eficienta metodei prin 2008 cu personajul si de atunci a disparut, sper doar ca metoda a functionat si el se bucura de nou-descoperita multifunctionalitate a flotoarelor prin Med.
 
Aveti dreptate.Acum barca este mai grea si nu mai gliseaza cum trebuie.Recunosc ca imi este cam groaza sa o desfac si sa o tai.Are partea care se vede cu forma scaunelor si care este unita cu fundul barcii la acea garnitura de cauciuc ca un cordon dimprejurul barcii si care va trebui sa o ridic simplu sus,apoi dedesupt cred ca este a doua patura de fibra care alcatuieste dublul fund si pe care va trebui sa o tai.Voi posta si foto din timpul lucrarilor insa trebuie sa le incarc pe net prima data.M-am gandit ca a doua patura din fibra sa o tai la 10 cm de marginea exterioara ca sa o pot uni ulterior cu centrul prin fasii de fibra.Nu am idee cum este inauntru.Daca are sau nu crevace sau cum este intarita structura barcii.Ma apuc de lucru prin 15 iunie.Nu am cautat imagini pe net pentru ca nu stiu limba engleza.Daca vreti voi sa ma ajutati ..bine.
Zzr-ul este de 600 dar si el este cam batrânel insa mergeeee.Cu asta nu am probleme.Am vrut sa-l vand la un moment dat insa am aflat apoi ca este cel mai bun compromis intre sportiv si touring , deci m-am razgandit.
 
Ultima editare:
Mi s-a parut interesantă ideea de a pune un rezervor de benzină în dublul fund pentru că acolo este un spaţiu neutilizat.Asta doar dacă are loc bineînţeles.Totuşi , privind barca spaţiul de acolo ar fi cam scund sau puţin inalt.Cred ca ar merge cum a spus mai sus Skipper un rezervor fexibil si care sa reziste la benzină.Exista asa ceva de vânzare?
 
Salutari, stiu ca e un subiect vechi dar pentru mine de actualitate.

Se poate utiliza spuma poliuretanica cu celula inchisa ? Din ce am gasit pe net, are rata de absorbtie <1% la 28 de zile. Ma intereseaza pentru confectionarea unui ponton gen kickboat fara sa etansez, o structura simpla de placaj sau tabla de aluminiu pentru rigiditate si spuma poliuretanica cu celula inchisa la interior. Utilizarea nu va fi permanenta, un weekend pe apa, o saptamana la uscat.

Solutia polistiren XPS am studiat-o si pare interesanta doar ca e mai greu de gasit in blocuri mari, trebe luate den5-10cm si lipite ... cu spuma poliuretanica umplu mai bine spatiile si e la fel de rigida.

Care ar fi durabilitatea unei astfel de solutii ? Se macina in timp sau isi pastreaza forma, tinand cont ca nu va avea rol structural, doar de umplere si flotatie ?
 
Salutari, stiu ca e un subiect vechi dar pentru mine de actualitate.

Se poate utiliza spuma poliuretanica cu celula inchisa ? Din ce am gasit pe net, are rata de absorbtie <1% la 28 de zile. Ma intereseaza pentru confectionarea unui ponton gen kickboat fara sa etansez, o structura simpla de placaj sau tabla de aluminiu pentru rigiditate si spuma poliuretanica cu celula inchisa la interior. Utilizarea nu va fi permanenta, un weekend pe apa, o saptamana la uscat.

Solutia polistiren XPS am studiat-o si pare interesanta doar ca e mai greu de gasit in blocuri mari, trebe luate den5-10cm si lipite ... cu spuma poliuretanica umplu mai bine spatiile si e la fel de rigida.

Care ar fi durabilitatea unei astfel de solutii ? Se macina in timp sau isi pastreaza forma, tinand cont ca nu va avea rol structural, doar de umplere si flotatie ?

Daca flotoarele sunt confectionate din placaj, nu văd motivul umplerii cu spumă. Eu unul aș merge pe varianta clasic uzitată, stitch&glue. Un strat de fibra de sticla si rășină epoxidică.
Ușor de realizat, ușor de reparat.

Ca răspuns la întrebare, da, spuma cu celulă inchisă este clar superioară și poate fi folosită, mai ales că plutitoarea nu va sta pe apă tot timpul. Totuși orice moment petrecut pe apă înseamnă contact permanent fiindcă nu dorești etanșare. Acel mic procent de 1% /28 zile eu unul nu l-aș dori, din două motive:
1. Nu știu cât de bine funcționează datele de fabricație ale produsului cumpărat de mine. S-ar putea să am ghinion, cum ar zice un politician :)
2. Procentul de apă intrat, nu mai iese în principiu, niciodată. Se tot acumulează.
 
Ultima editare:
:titanic:Nu recomand nici un fel de spuma ....!!!am facut eu prostia sa bag in dublufund ...la mijlocul verii e plin de apa !!, cu celula fara ce lula se duce drak si se uda ..de la vibratii sau altele in 2 ani ia apa , ...problema este ca nu se scurge tot asa cum intra !iar acum ar trebui sa tai iar fundul sa o scot !
La urmatoarea barca a lui ,,Mumul" s a folosit polistiren , DAR NU ORICE POLISTIREN , si e simplu!:
- daca extrudatul de densitate mica este scump , atunci expandat de densitate mare !se taie exact dupa forma si se inchide in sac de polietilena si tras in folie dupa ce se formeaza , fiind protejat de UV nu are moarte !!!
 
Placajul ma gandeam sa-l pun doar pe 2 fete, doar pentru rigiditate. Un sandwich.

Edit:

Ceva in genul:
http://texasfishingforum.com/forums/ubbthreads.php/topics/7131524/Re:_Any_water_wagon_Fisherman

Doar o idee mai mare, gen ponton cu o mica platforma pentru stat in picioare.

De la o saptamana la alta cred ca se usuca chiar daca absoarbe 1-2 kg de apa. Polistirenul sau spuma pot eventual sa fie vopsite ca sa nu absoarba usor apa.

Alin, apa intră oriunde găsește posibilitatea, în sau între celule, prin capilaritate. Dar nu se mai usucă în principiu niciodată fiindcă nu are suprafață de evaporare. Poți face un test, ca să te convingi. E mai puțin costisitor decât să construiești ambarcațiunea.

Apoi a face două flotoare simple din placaj, învelite în fibră și rășină, e destul de facil, aducând totodată și calități suplimentare: hidrodinamică bună, rezistență și în final estetică.
Când spun rezistență mă refer și la cea a flotoarelor propriu-zise dar și la cea a îmbinărilor cu platforma.
Nu văd rostul unei improvizații, în forum vei găsi câteva cazuri de astfel de întreprinderi care au însemnat cheltuială fără rezultat.
Până la urmă dacă dorești doar o plutitoare, găsești oricând o gonflabilă.
 
Ideea era de ceva ieftin si foarte simplu de facut fara scule si operarii complexe. O sa mai analizez.

Pneumarica nu vreau, in ultimul an am vazut nai multe cu probeme exact pe genul de ape pe care vreau eu sa merg.
 

Back
Sus