Bărci de vis

În anul 2001 a fost difuzat pe Discovery ”Dream Boats”, un serial în 12 episoade de câte 30 minute, în care un englez, Anton Fitzpatrik, face o barcă în genul lotkii de la Jurilovca, dar din placaj, și în pauzele de lucru, câte două pe fiecare episod, prezintă câte un anumit tip barcă, deci 24 tipuri de bărci diferite.

Atunci, în 2001, ca și acum, fierbea rău de tot în mine microbul bărcilor, așa că am avut marea inspirație să înregistrez pe VHS acest serial pentru ca acum, după 10 ani, să-l pot pune la dispoziția barcagiilor din Ro. Am început cu episodul 2 din păcate, iar la prima reluare (nu am idee să fi fost difuzat mai mult de două ori) am reușit să înregistrez și primul episod. Deci serialul este integral înregistrat și titrat în română, numai că primul episod este înregistrat ultimul.

Mult timp m-am gândit la acest serial și mă gândeam când o să ajung să am și eu utilajele pe care le avea prezentatorul în documentar să pot să-mi fac și eu o barcă. Până am descoperit acest forum și am văzut că de fapt lucrurile sunt mult mai ușoare decât mi le închipuiam eu.

Știu, știu, aveți dreptate, de ce vă spun asta abia acum, la doi ani și ceva de când sunt membru al acestui forum. Păi, pentru că abia acum 5 minute am terminat o discuție telefonică cu Nicu care a avut marea bunăvoință (Să-i dea Dumnezeu sănătate!) să-l transfere de pe VHS în sistem digital să se conserve mai bine și să poată fi vizionat de toată suflarea de barcagii din România.

Datorită scurgerii timpului vreo 5 minute din episodul doi (începutul primei casete) are o calitate slabă. Dar eu zic că nu-i bai. Restul e OK mi-a spus Nicu căci eu încă nu l-am revăzut. OK la nivelul aparatului pe care l-am avut eu atunci, al timpului, etc..,

În concluzie, cine este interesat de acest serial să se înscrie pe acest topic unde desigur sunt așteptate opiniile și discuțiile despre bărcile din serial. Dacă vor fi foarte mulți Nicu s-a oferit să-l pună pe transfer.ro și să-l ia toată lumea de acolo.

Dacă vor fi doar câțiva îl pun eu pe DVD și îl trimit pe unde este nevoie.

S-a deschis lista la ”Bărci de vis”.
Cine se înscrie primul?
 
da de ce nu?,din tot ce este legat de barci avem ce invata si nu numai.chiar te rog fac si cinste da la tulcica .
 
Ultima editare:
Am vorbit aseară cu Nicu să-l pună pe transfer şi mi-a promis că încearcă azi, 12 mai 2011.
 
neaparat vreau si eu acest serial
Daca e vorba de Nicu 7metri e de bine (el trece in drumul lui spre casa prin fata Santierului Naval Militari )
Cu multumirile de rigoare,
Legendaru'
 
Am vorbit cu Nicu și nu a reușit să le ”urce” pe transfer, nu prea are și timp, el fiind de dimineață până seara târziu la serviciu..
Problema este că și fișierele sunt mari. Toate episoadele au intrat, comprimate fiind, pe 3 DVD.
Mai încearcă și mâine.
 
Ieri am descărcat ultimele episoade şi primul episod, circa 80 min. Adică ultima parte.
Nicule, aşpteptăm şi celelalte episoade.
A mai descărcat cineva?
 

Back
Sus