Interzis pe Lacul de Acumulare Mihailesti, pe Arges

Salut,

Duminica aceasta am iesit la o tura de incalzire cu doua caiace pe Mihailesti.
Acolo am fost abordat de o barca cu motor in care se aflau doua persoane care mi-au cerut sa parasesc lacul pentru ca acesta a fost concesionat de "domnul Gheorge Stefan", patronul firmei "Pelicanul Distribution SRL".

Dupa un google, am gasit asta :Prima cresc?torie intensiv? de crap > REVISTA LUMEA SATULUI.

In principiu, e posibil sa fi concesionat lacul pentru pescuit dar asta nu e treaba mea, eu vreau doar sa padelez nu sa pescuiesc.
Lacul este foarte mare si mi se pare total aiurea sa accept ca un taran sa isi ia in proprietate asa apa cu de la sine putere.

Intrebare :

Unde se poate afla care este starea legala a acestei suprafete de apa in acest moment ?
 
Daca lacul este proprietatea unei comune, afli la primarie, daca este al unei firme(sau alta entitate juridica) afli la respectiva firma. Intr-adevar este aiurea sa nu poti padela dar poate sperii pestele. Trebuie sa afli termenii concesiunii.
 
Ce sau cine te împiedică să vorbeşti cu Gheorghe Ştefan? Cine ştie.

Am ataşat legea aplicabilă acum, deşi nu cred că poţi afla mare lucru. Contractul de concesiune spune tot.
 

Atașamente

  • OUG privind concesiunile.zip
    359.2 KB · Vizualizări: 19
Bine ai venit in mafia concesiunilor :) Am si eu un mic lac de acumulare la 5 min de casa, si in repetate randuri mi s-a explicat ca nu ma pot da pe el cu caiacul, barca, navomodel, orice - pentru ca a fost concesionat de "un sef" de la apele romane.
 
Eu am ridicat problema aici pentru ca eram sigur ca nu sunt singurul care s-a lovit de problema asta. Probabil ca ar trebui sa gasim o abordare unitara si "cat mai de sus" pentru a rezolvat problema.
Ce o sa incerc sa fac eu :

1. Sa vad de cine apartine lacul
2. Sa obtin de la apele romane lista lacurilor pe care se poate face agrement
3. Sa obtin contractul de concesiune (angajatii "Pelicanul Distribution" sustin ca s-a concesionat lacul pentru "piscicultura si agrement")

Nu vreau sa vorbesc deloc cu acest Gheorghe Stefan pentru ca, in ciuda faptului ca ar fi cel mai simplu, nu garanteaza nimeni ca angajatii lui nu se vor lua de urmatorul caiacist sau barcaholic care va iesi cu barca pe acel lac. Doar cu o hartie in mana ii poti trage la raspundere pentru abuzuri de genul asta (daca, intr-adevar e vorba de abuz si nu e vorba de o concesionare "cinstita" )

Acum 2 ani am patit acelasi lucru pe lacul Caldarusani insa acolo nu m-a afectat prea tare pentru ca lacul este foarte departe de mine si a fost vorba doar de o plimbare. Aici insa e "lacul din spatele casei" si nu pot sta cu mainile in san.

BTW, sunt curios ce imi pot face de fapt.

1. Amenda (nu cred, doar politia poate face asta)
2. Scoaterea fortata de pe apa (nu cred, nu au voie sa abuzeze fizic)
3. Sa cheme politia (asta pare singura posibila)
 
Eu am ridicat problema aici pentru ca eram sigur ca nu sunt singurul care s-a lovit de problema asta. Probabil ca ar trebui sa gasim o abordare unitara si "cat mai de sus" pentru a rezolvat problema.
Ce o sa incerc sa fac eu :

1. Sa vad de cine apartine lacul
2. Sa obtin de la apele romane lista lacurilor pe care se poate face agrement
3. Sa obtin contractul de concesiune (angajatii "Pelicanul Distribution" sustin ca s-a concesionat lacul pentru "piscicultura si agrement")

Nu vreau sa vorbesc deloc cu acest Gheorghe Stefan pentru ca, in ciuda faptului ca ar fi cel mai simplu, nu garanteaza nimeni ca angajatii lui nu se vor lua de urmatorul caiacist sau barcaholic care va iesi cu barca pe acel lac. Doar cu o hartie in mana ii poti trage la raspundere pentru abuzuri de genul asta (daca, intr-adevar e vorba de abuz si nu e vorba de o concesionare "cinstita" )

Acum 2 ani am patit acelasi lucru pe lacul Caldarusani insa acolo nu m-a afectat prea tare pentru ca lacul este foarte departe de mine si a fost vorba doar de o plimbare. Aici insa e "lacul din spatele casei" si nu pot sta cu mainile in san.

BTW, sunt curios ce imi pot face de fapt.

1. Amenda (nu cred, doar politia poate face asta)
2. Scoaterea fortata de pe apa (nu cred, nu au voie sa abuzeze fizic)
3. Sa cheme politia (asta pare singura posibila)

1. Nu este cazul. Te pot taxa in caz ca pescuiesti evitand o taxa a lor ( in caz ca organizeaza pescuit sportiv) sau te pot preda politiei in caz ca te prind braconand.
2. N-au voie sa abuzeze fizic, dar nu te baza pe asta :) .
3. Daca o sa cheme politia, o sa fie ghici cine ? Politistul din sat, pentru care legea e adesea ce dicteaza omul cel mai puternic pe care il cunoaste. N-o sa se certe cu "sefu' " pentru tine.

Daca lacul apartine Apelor Romane, ramane in picioare ce am discutat pentru parcul IOR, cand a fost un scandal pe aceeasi tema. E bine sa ai textul de lege cu tine, iar daca se pune problema ca in contractul de concesiune se prevede altfel, discuta direct cu Gheorghe Stefan. Eu stiu ca apele se concesioneaza pentru piscicultura, agrementul ramanand liber pe luciul apei.
Asa imi si pare firesc, gandeste-te ca Dunarea in intregul ei e concesionata pe bucati, insa nu interzice nimeni deplasarea ambarcatiunilor .
 
Un extras din legea apelor ( legea 107/ 1996 )


---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

CAPITOLUL II
Regimul de folosire a apelor şi a albiilor

Secţiunea a 2-a
Regimul de folosire a albiilor
Art. 25

(1) Pe malurile apelor aparţinând domeniului public, dacă nu sunt impuse restricţii, orice persoană fizică are dreptul de acces liber, pe propria răspundere, pentru plimbare sau recreere, fără a produce prejudicii apelor, albiilor, malurilor şi riveranilor.

(2) În zonele special organizate ori amenajate pentru agrement pe malurile apelor, accesul este permis în condiţiile stabilite de deţinătorii acestor zone şi cu respectarea prevederilor înscrise în autorizaţia de gospodărire a apelor, eliberată acestora.

(3) Circulaţia pe cursurile de apă, lacuri naturale sau pe mare, cu bărci de agrement fără motor, se efectuează liber, cu respectarea drepturilor riveranilor şi reglementărilor legale.

(4) Dreptul de folosinţă a albiilor minore, a plajei şi a ţărmului mării, în alte scopuri decât cele prevăzute în alin. (1), se dobândeşte numai după obţinerea autorizaţiei de gospodărire a apelor.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------


Ca o concluzie, apele nationale care nu sunt ingradite in mod evident, si supuse unor anumite restrictii, pot fi accesate de orice cetatean .
Zonele special amenajate pentru agrement se vor supune regulilor celui care le-a amenajat.
Circulatia cu barci de agrement fara motor este libera.

Cu legea aceasta in buzunar, da o tura de caiac si vezi cum evolueaza lucrurile. Daca oamenii au o organizare de agrement permisa si autorizata, or sa iti perceapa o taxa. Daca nu, nu e cazul sa te deranjeze. Concesiunile pentru piscicultura se refera la albia acelei ape nu la luciul ei.
 
Multumesc Florio !

Week-end-ul asta ies din nou sa mai dau o tura si o sa vedem rezultatele. Am descoperit anul trecut o zona de revarsare in amonte de lac cu canale si mici ostroave, plina de pasarici de balta. Acum au inceput sa iasa bobocii asa ca o sa fie foarte frumos. Plus ca am vazut si bizami si le sunt dator cu o fotografie.
 
De obicei se concesioneaza digul si apoi terenul de sub apa, nu apa in sine.

Se pot prevedea in obiectul contractului de concesiune si activitati de agrement, dar asta nu inseamna ca acel concesionar are exclusivitatea activitatilor de agrement pe acel luciu de apa, ci doar ca isi poate organiza baze sportive daca a concesionat si teren pe malul lacului sau eventual direct pe luciul de apa (pe ponton de exemplu). Legea iti permite in mod expres circulatia pe apa cu ambarcatiuni fara motor, asa cum a scris Florio mai sus.

Daca reactioneaza aiurea si te ameninta suna la 112.
 
stiu ca exista lacuri de acumulare pt apa potabila de unde se alimenteaza localitatile si acolo e normal sa fie interzis agrementul (vezi lacul Uzului-BC sau altele)
pe de alta parte in contractele de concesiune nu ar trebui sa existe clauze care sa contrazica legea apelor, legile in vigoare, constitutia, etc....
dar incearca sa intri cu barca pe orice balta concesionata pt pescuit si baietii de paza o sa-ti "explice" ca n-ai voie, ca e balta lu' Sefu (am incercat experienta anul trecut, eram cu Shindo si lfy, nu stau sa ma cert cu prostii ca au mintea odihnita si oricum din cateva padele treceam toata balta, dar am vrut sa vedem)....
 
Multumesc Florio !

Week-end-ul asta ies din nou sa mai dau o tura si o sa vedem rezultatele. Am descoperit anul trecut o zona de revarsare in amonte de lac cu canale si mici ostroave, plina de pasarici de balta. Acum au inceput sa iasa bobocii asa ca o sa fie foarte frumos. Plus ca am vazut si bizami si le sunt dator cu o fotografie.

Dar daca organizam ceva si iesim mai multi...

PS... bizamii ca bizamii dar fa-le o poza si la bizoni. Sau inregistreaza-i video si da-i la TV. Astia abia astepata subiecte.
 
Eu voi iesi duminica pe 6 mai in jurul orei 11.

Oricine e binevenit, lacul e mare si ar fi frumos sa fim mai multi. Voi printa si legea trimisa de Florio asa ca o sa avem si o baza de discutii, daca e cazul.

Eu o sa cobor la apa de pe partea dinspre Mihailesti si voi urca in amonte vreo 4-5 km pentru ca apoi sa ma las dus de curent inapoi in lac. Padelatul in amonte nu este foarte usor, Argesul este la cote destul de ridicate si curentul este foarte puternic insa zona de inundatie din amonte de lac, cu insulele si lacurile ei este foarte frumoasa si merita efortul.

Ne vedem pe apa.

P.S. Aici am povestit o iesire cu caiacul pe lacul asta : 00014 – Pe lacul Mihailesti cu caiacul | Dusha.ro
 
a fost mult prea cald pt mine, mai ales ca inca nu si-au revenit antebratele dupa expunerea de 1 mai :)
te-ai mai dus? au mai aparut bagatorii de seama?
 
Mi se parea cunoscuta problema, am mai scris despre el acum 3 ani: http://www.barcaholic.ro/f3/accesul...sul-pe-lacurile-si-raurile-interioare-28.html

Reiau un pic cu noua Lege a apelor (Legislatie specifica - LEGEA APELOR Nr. 107 din 25 septembrie 1996,...)

Art. 3
(1)Aparţin domeniului public al statului apele de suprafaţă cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km şi cu bazine hidrografice ce depăşesc suprafaţa de 10 km2, malurile şi cuvetele lacurilor, precum şi apele subterane, apele maritime interioare, faleza şi plaja mării, cu bogăţiile lor naturale şi potenţialul valorificabil, marea teritorială şi fundul apelor maritime.
(2)Albiile minore ale cursurilor de apă cu lungimi mai mici de 5 km şi cu bazine hidrografice ce nu depăşesc suprafaţa de 10 km2, pe care apele nu curg permanent, aparţin deţinătorilor, cu orice titlu, ai terenurilor pe care se formează sau curg. Proprietarii acestor albii trebuie să folosească aceste ape în concordanţă cu condiţiile generale de folosire a apei în bazinul respectiv.

Art. 25
(1)Pe malurile apelor aparţinând domeniului public, dacă nu sunt impuse restricţii, orice persoană fizică are dreptul de acces liber, pe propria răspundere, pentru plimbare sau recreere, fără a produce prejudicii apelor, albiilor, malurilor şi riveranilor.
(2)În zonele special organizate ori amenajate pentru agrement pe malurile apelor, accesul este permis în condiţiile stabilite de deţinătorii acestor zone şi cu respectarea prevederilor înscrise în autorizaţia de gospodărire a apelor, eliberată acestora.
(3)Circulaţia pe cursurile de apă, lacuri naturale sau pe mare, cu bărci de agrement fără motor, se efectuează liber, cu respectarea drepturilor riveranilor şi reglementărilor legale.
(4)Dreptul de folosinţă a albiilor minore, a plajei şi a ţărmului mării, în alte scopuri decât cele prevăzute în alin. (1), se dobândeşte numai după obţinerea autorizaţiei de gospodărire a apelor.

Art. 33
(1)Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului poate concesiona sau închiria parte din domeniul public al apelor, pentru exploatarea apelor de suprafaţă sau subterane, cu excepţia apelor geotermale, a materialelor din acestea şi din maluri, precum şi pentru valorificarea vegetaţiei din albiile minore şi de pe maluri, folosirea energiei apelor, exploatarea luciului de apă pentru piscicultură, pescuit, agrement ori sporturi nautice, ca şi pentru alte activităţi, cu respectarea prevederilor legale.


Asadar, dupa parerea mea, e de studiat daca lacul respectiv e sub sau peste 10km2, adica daca apartine sau nu domeniului public. Daca nu apartine domeniului public e al "cuiva", deci adio arme. Daca apartine domeniului public trebuie intrebat la Apele Romane daca nu cumva e inchiriat si in ce conditii.

Nu mi-e clar daca prevederile Art.25(3) se aplica independent de Art 33(1) ?! O adresa oficiala la Apele Romane cred ca ar rezolva problema ...
 
"(3)Circulaţia pe cursurile de apă, lacuri naturale sau pe mare, cu bărci de agrement fără motor, se efectuează liber, cu respectarea drepturilor riveranilor şi reglementărilor legale."

Mihailesti este lac artificial. Cred ca lacurile artificiale au alt regim.
 
Salut, am fost si eu vreo 2 ore seara dar nu am intalnit pe nimeni care sa ma intrebe de sanatate. A mai fost o gasca care a intrat la apa de sus (si-au povestit aici plimbarea : cautand-apa-din-lacul-mihailesti)

Stiti ce e trist, ca plimbarea cu caiacul incepe sa semene cu biciclatul in Bucuresti. Pur si simplu incepe sa imi fie sila sa mai ies. Este asa o bataie de joc la nivel national incat ii inteleg pe toti prietenii care ma indeamna sa plec si eu ... Usor usor incep sa ma conving ca lucrurile nu se vor schimba si ca nu are rost sa mai stau...
 
Salut, am fost si eu vreo 2 ore seara dar nu am intalnit pe nimeni care sa ma intrebe de sanatate. A mai fost o gasca care a intrat la apa de sus (si-au povestit aici plimbarea : cautand-apa-din-lacul-mihailesti)

Stiti ce e trist, ca plimbarea cu caiacul incepe sa semene cu biciclatul in Bucuresti. Pur si simplu incepe sa imi fie sila sa mai ies. Este asa o bataie de joc la nivel national incat ii inteleg pe toti prietenii care ma indeamna sa plec si eu ... Usor usor incep sa ma conving ca lucrurile nu se vor schimba si ca nu are rost sa mai stau...

Nu dezarma, Remi !
Anturajul tau pe apa conteaza, nu traiesti cu toata natiunea :). SI daca noi suntem ok, vei fi si tu la fel.
Nicaieri nu ai sa intalnesti mediul perfect, abuzul si stupiditatea fac tandem bun oriunde in lume.
 
Ma aflu intr-o situatie interesanta. Vreau sa cumpar o parcela de teren intravilan cu deschidere 40 m la lacul Sarulesti (40 km de bucuresti). Acum 2 saptamani am dat un acont si maine ar fi trebuit sa semnez actele la notar. Am hotarat azi sa fac o plimbare pana acolo si surpriza... Concesionarul baltii a tras un gard de jur imprejurul lacului, ingradind in aces fel orice acces la lac. Am investigat putin, am vorbit cu administratorul si am aflat ca se construieste un bazin de exploatare piscicol cu fonduri europene pentru cresterea sturionilor. Orice acces in acea zona este asadar interzis. Proprietarul care vinde ma asigura ca ingradirea este ilegala. Am pus pauza la actiunea de cumparare si astept deznodamantul. Propietarul sustine ca e ilegala ingradirea si sa nu-mi fac griji. Mai mult, administratorul sustine ca pe intreaga suprafata a lacului Sarulesti agrementul este interzis si asadar accesul oricarei ambarcatiuni.

Locatie: Malul nord-vest al peninsulei ce apartine satului Magureni, com Sarulesti, jud Calarasi.

Orice sugestie, opinie este binevenita.
 

Atașamente

  • sarulesti.jpg
    sarulesti.jpg
    23.8 KB · Vizualizări: 62
Lacul este concesionat de Robert Raduta, foarte cunoscut pt populatia de crapi si salau, probabil ca acum a facut rost de bani si pt gard, chiar si inainte nu aveai voie pe lac sau pe mal.
 

Back
Sus