DoiNomazi
Seasick & Grumpy
Uneori pot trece chiar si treizeci de ani intre doua volte. Desi primul meu contact cu Delta Dunarii a fost oferit la Murighiol in noaptea de 1 Mai 1973 de o iesire "la iarba verde" cu parintii, indragostirea de Delta s-a produs de abea in vara lui 1982.
Imi amintesc ca prin vis cerul instelat si oracaitul broastelor in intunericul din spatele unei locuinte din Murighiol unde fusesem gazduiti la o familie de lipoveni. Ecoul cuvintelor "aici incepe Delta" inca reverbera in imginatia mea de copil. Ce putea fi delta? Cum arata? Mi se spusese clar ca de aici incepea si parea ca pot sa-i simt prezenta fizica acolo in intuneric. Incercam sa o vad, sa o cuprind, sa o adulmec, sa o simt. Dincolo de concretul intepaturilor tzantzarilor, intunericul Deltei parea o vietate uriasa care respira vant si vibra in clipocit nevazut de ape. M-am simtit dintr-o data mic si vulnerabil. M-am intors la adaposul casei si m-am furisat in pat. Ramasa dincolo de usa incuiata, respinsa pentru o vreme de lumina otravitoare si rece a unui bec industrial cu vapori de mercur, Delta inghitea treptat asemeni unui sarpe urias si becul si casa si patul in care ma cuibarisem. Cu o ultima impotrivire am coborat pleoapele incercand s-o zavorasc in afara mea. De abea in momentul in care am inchis ochii am descoperit ca Delta mi-o luase inainte si se strecurase deja in sufletul meu. Inca nu puteam s-o vad dar simteam ca devenise parte din pulsul meu.
Noua ani mai tarziu, in 1982, instructorul de canotaj si inot Mircea Criveanu de la Casa Pionerilor din Constanta, mi-a oferit prima sansa de a participa la o excursie in Delta. Am plecat cu cinci barci "universale" incarcate intr-un Saviem cu remorca "tocmit" de la I.T.A. si am pus barcile la apa in aval de Tulcea, la Nufarul. Am coborat pe Sf. Gheorghe pana la canalul Erenciuc, apoi am urcat pe Erenciuc, am iesit in Puiu si in Rosu. Tabara de pe malul lacului Rosu a fost punctul cel mai de nord atins in 1982. Acolo am mancat prima ciorba de peste si tot acolo am invatat sa prepar ciorba de peste. Ma pot lauda ca astazi una din cele trei feluri de preparate pe care ma incumet sa le ofer unor invitati este ciorba de peste (reteta proprie perfectionata ulterior). Celelalte doua preparate sunt bulzul ciobanesc si mielul la vatra (desi prefer oaia sau capra). In timp ce scriu imi amintesc iar de felul cum se sacrifica caprele in Mongolia.
Am ajuns intr-o seara in sudul Desertului Gobi, aproape de granitza chineza, la o familie de pastori. Eram insotit de o soferita de vreo saizeci de ani din Ulaan Bataar care conducea cu o dexteritate incredibila un UAZ 469 kaki. Soferita era mandra de nelipsitele manusi albe si de decoratia de erou fruntas in productie ce o primise in tinerete. In Desertul Gobi nu exista drumuri si indicatoare si soferii se orienteaza exclusiv dupa pozitia soarelui si relieful muntilor de la orizont. Plin de praf si fragezit de zdruncinaturile UAZ-ului a carei suspensie robusta poate fi comparata cu cea a unei carute, mi s-a facut brusc pofta de carne de capra. Familia de pastori unde urma sa petrecem noaptea intr-un ger special pentru oaspeti, avea capre. Eram curios cat poate sa coste o capra... Dupa oarece negocieri s-a stabilit ca 25 de dolari americani sunt suficienti pentru a cumpara o capra vie in salbaticia din sudul Mongoliei. Am cumparat capra si cum nu puteam sa mi-o tai si s-o mananc singur, (desi miei am taiat de unul singur) spre bucuria tuturor, am convenit s-o taie pastorul, sa-si pastreze pielea si s-o mancam cu totii. Asa am descoperit ca in Mongolia caprele nu se taie... Au asezat-o cu fata in sus "pentru a o lasa sa vada cerul", i-au facut o mica incizie in dreptul sternului si sub indrumarea si privirea atenta a tatalului, fiul pastorului si-a strecurat mana prin incizie in cavitatea toracica a caprei si i-a smuls "aorta". Mi s-a explicat ca este mult mai uman decat taierea gatului. Am filmat capra si de cate ori revad imaginile nu sunt convins de justetea argumentului...
In urma cu ceva ani in urma am fost invitat la un "party" pe acoperisul unei cladiri de patruzeci de etaje din Manhattan si mi s-a parut extrem de amuzant jarul meu de carbuni si lemne in care care rostogolisem cate un bulz ciobanesc pentru fiecare invitat. "What is it?" "Mamaliga..." "Mama what?" Carbunii ardeau mocnit si fumul alb se ridica in noapte pe fundalul zgarie norilor din jur. Un jar "mioritic" in inima Manhattanului... Bulgarii de mamaliga acoperiti de o crusta maronie acoperita cu praf fin de cenusa au captivat imaginatia si apetitul invitatilor. "How do we eat it?" Imbolditi de curiozitate se aliniasera disciplinati sa-si primeasca bulzul promis si se auzeau strigate de mirare cand crustele de mamaliga coapta se crapau brusc si firisoare de branza topita amestecata cu unt si galbenus de ou li se prelingeau pe degete, pe barbie si, din pacate, nu de putine ori, chiar si pe imbracamintea de seara. Unora le-a placut, altora nu. Unii au incercat doar o imbucatura si au zambit politicos "it's different!", altii chiar au vrut sa invete cum se prepara.
De la tabara de pe lacul Rosu am coborat inapoi spre sud si am iesit pe canalul Dunavat intr-un mars interminabil de 9 ore. Barca din fata era echipata cu un motor de sase cai (Forreli?) si le remorca pe celelalte patru. De la intrarea din Sf. Gheorghe pe Dunavat si pana la iesirea in Razem a plouat incontinuu. Ne adapostisem cu totii sub prelate si priveam afara printre bordul barcii si coltul prelatei. Am fi vrut sa facem pipi dar nu aveam cum pentru ca Dom' Profesor nu voia sa facem nici o escala. Eu si prietena mea eram cei mai mari dintre "pionieri" si trebuia sa avem grija de cei mici care, la fel ca in bancul cu pisoiul si motanul iesiti la agatat pe acoperis intr-o zi de iarna, incepusera sa se cam sature de conditiile din Delta..
Dupa inca o noapte petrecuta chiar la iesirea pe Razem am pornit odata cu zorii spre Insula Popina unde am debarcat sa ne dezmortim oasele incalzite de soarele diminetii. Spre rusinea mea, trebuie sa marturisesc ca am omorat un sarpe pe insula Popina doar pentru ca am vrut sa-i daruiesc prietenei mele pielea. (Aveam sa pastram pielea de sarpe intr-un borcan cu sare multa vreme dupa aceea. Intr-o zi a putrezit. Intr-o alta zi ne-am despartit.)
De la Popina am iesit in portul Jurilovca unde am asezat ultima tabara. Noaptea a adus o ploaie torentiala care a inundat tabara si la doua dimineata alergam cu cei mici in carca la barci sa-i evacuam in sat la o familie de lipoveni ce s-a oferit sa ne gazduiasca pe toti. Dupa ce ne-am asigurat ca cei mici aveau un acoperis deasupra capului ne-am intors impreuna cu cei trei instructori si am orbecait prin ploaie si apa pana in zori sa recuperam materialele din tabara inundata. In mod miraculas nu s-a pierdut decat o butelie de voiaj si o canistra goala de benzina. Acolo s-a intrerupt filmul primei volte in Delta Dunarii.
In 1998 am petrecut doua nopti in Dunavatul de Jos cu o prietena si am iesit cu o mica barca cu motor imprumutata de la o cunostinta pana la Perisor si inapoi. La Perisor la cherhana am legat barca si am traversat la mare cu o sticla de sampanie italiana incalzita de soare si o punga de piscoturi faramitzate de zgaltaieli... (Cei de la cherhana scapasera un tractor in canal si se chinuiau sa-l scoata. "Mama ei de viata!")
Ne-am retras mai la sud, spre Periteasca, am abandonat putinele haine pe mal si ne-am avantat goi in apa calda ca o supa. Am mancat firmituri de piscoturi imbibate cu apa sarata si am baut sampanie calda tavalindu-ne in spuma calda a valurilor... Cand ne-am intors la barca ne astepta un ARO kaki cu doi subofiteri de la politia de frontiera. (Tractorul era inca in apa canalului Perisor iar cei de la cherhana renuntasera si se retrasesera la umbra. In mod ciudat tractorul de un rosu aprins parea sa se bucure de apa ca un animal de povara iesit la scaldat. I-am zambit complice.) Habar nu aveam unde puteau fi actele barcii... Am explicat ca pot verifica proprietarul prin postul de politie din Dunavatu de Jos. Cei doi subofiteri erau piliti bine de tot si in timp ce unul ma asigura ca nu le merge statia, celalalt repeta intr-una, neintrebat, ca el nu bause nimic (!) Ne-au perchezitionat barca de peste si benzina, ne-au intrebat daca "faceam contrabanda din Ucraina"(?), fara a specifica cu ce si dupa ce s-au convins ca nu aveam nici peste, nici undite, nici benzina, nici cort, nici prea multe haine, ne-am hotarat sa cadem la pace si sa impartim in patru o unica si pretioasa sticla de Stolichnaya ramasa dumnezeu stie de cand intr-un cotlon al barcii si aparuta brusc la perchezitie...
Ecce homo! Ramane o dilema perpetua daca acest aspect, cat se poate de uman pana la urma, este de preferat atitudinii unui "robocop" cu pliurile uniformei aliniate impecabil cu ochelarii fumurii si o totala lipsa de interes in Stolichnaya... Vodca calda dupa sampanie calda si soarele dogoritor al dupa amiezei de vara au cam atenuat amintirile drumului de intoarcere pana in Dunavatu De Jos. Nu mai stiu pe unde ne-am intors, orobabil ca s-0 fi intors barca singura ca o vaca ce revine acasa cu inserarea, dar cert este ca seara si tzantarii ne-au gasit la ponton inapoi in sat cu barca intacta. Mai putin sticla de vodca.
In vara lui 1999 am luat un "pasager" de la Tulcea la Chilia Veche cu o alta prietena si ne-am fatzait pana la Letea. Am intalnit un calugar tanar pe acoperisul unui schit din apropiere de Chilia Veche care se straduia sa prinda semnal de celular. Nu mai stiu daca era Connex sau Dialog. N-am putut rezista tentantiei de a-l filma, mai ales ca ca era antrenat intr-un dialog aprins despre niste bani imprumutati cuiva. Undeva in conversatia inregistrata se aude o referinta directa la Necuratul. "...dat dracului!" Ne-am intors a doua zi in Tulcea cu un ARO alb de ocazie care in mod sigur mi-a rearanjat toate pietrele de la rinichi. Stiu sigur ca am cateva. Fara a avea vreo legatura cu zdruncinaturile, de atunci n-am mai calcat in Delta...
In vara lui 2012 vreau sa refac volta de acum treizeci de ani si sa pornesc pe urmele expeditiei din 1982 urcand pe Erenciuc, Puiu, Rosu. Lipsa de timp si teama de a nu ramane blocat intre Puiu si Rosu ma poate determina sa ma las cat mai repede spre sud. Chiar daca nu voi mai avea piscoturi si sampanie italiana voi incerca sa mai trec pe la Perisor...
Desi s-a nascut si a crescut tot in Constanta, M. nu a fost niciodata in Delta si pentru ea va fi ceva nou. Si daca marea ne va lasa, vom incerca sa iesim la Constanta sau Eforie, inchizand sirul emotiilor si amintirilor dintre cele doua volte. Mai multi colegi de forum de pe Barcaholic mi-au atras atentia, pe buna dreptate, ca exista locuri "mai frumoase" intre bratele Sf. Gheorghe si Sulina, sau la nord de bratul Sulina. Asa este, stiu, dar pentru noi calatoriile, mai important chiar decat peisajele, sunt uneori directionate de destinatii... Vreau sa ne "intoarcem" in Constanta natala de pe mare...
De abea astept...
Imi amintesc ca prin vis cerul instelat si oracaitul broastelor in intunericul din spatele unei locuinte din Murighiol unde fusesem gazduiti la o familie de lipoveni. Ecoul cuvintelor "aici incepe Delta" inca reverbera in imginatia mea de copil. Ce putea fi delta? Cum arata? Mi se spusese clar ca de aici incepea si parea ca pot sa-i simt prezenta fizica acolo in intuneric. Incercam sa o vad, sa o cuprind, sa o adulmec, sa o simt. Dincolo de concretul intepaturilor tzantzarilor, intunericul Deltei parea o vietate uriasa care respira vant si vibra in clipocit nevazut de ape. M-am simtit dintr-o data mic si vulnerabil. M-am intors la adaposul casei si m-am furisat in pat. Ramasa dincolo de usa incuiata, respinsa pentru o vreme de lumina otravitoare si rece a unui bec industrial cu vapori de mercur, Delta inghitea treptat asemeni unui sarpe urias si becul si casa si patul in care ma cuibarisem. Cu o ultima impotrivire am coborat pleoapele incercand s-o zavorasc in afara mea. De abea in momentul in care am inchis ochii am descoperit ca Delta mi-o luase inainte si se strecurase deja in sufletul meu. Inca nu puteam s-o vad dar simteam ca devenise parte din pulsul meu.
Noua ani mai tarziu, in 1982, instructorul de canotaj si inot Mircea Criveanu de la Casa Pionerilor din Constanta, mi-a oferit prima sansa de a participa la o excursie in Delta. Am plecat cu cinci barci "universale" incarcate intr-un Saviem cu remorca "tocmit" de la I.T.A. si am pus barcile la apa in aval de Tulcea, la Nufarul. Am coborat pe Sf. Gheorghe pana la canalul Erenciuc, apoi am urcat pe Erenciuc, am iesit in Puiu si in Rosu. Tabara de pe malul lacului Rosu a fost punctul cel mai de nord atins in 1982. Acolo am mancat prima ciorba de peste si tot acolo am invatat sa prepar ciorba de peste. Ma pot lauda ca astazi una din cele trei feluri de preparate pe care ma incumet sa le ofer unor invitati este ciorba de peste (reteta proprie perfectionata ulterior). Celelalte doua preparate sunt bulzul ciobanesc si mielul la vatra (desi prefer oaia sau capra). In timp ce scriu imi amintesc iar de felul cum se sacrifica caprele in Mongolia.
Am ajuns intr-o seara in sudul Desertului Gobi, aproape de granitza chineza, la o familie de pastori. Eram insotit de o soferita de vreo saizeci de ani din Ulaan Bataar care conducea cu o dexteritate incredibila un UAZ 469 kaki. Soferita era mandra de nelipsitele manusi albe si de decoratia de erou fruntas in productie ce o primise in tinerete. In Desertul Gobi nu exista drumuri si indicatoare si soferii se orienteaza exclusiv dupa pozitia soarelui si relieful muntilor de la orizont. Plin de praf si fragezit de zdruncinaturile UAZ-ului a carei suspensie robusta poate fi comparata cu cea a unei carute, mi s-a facut brusc pofta de carne de capra. Familia de pastori unde urma sa petrecem noaptea intr-un ger special pentru oaspeti, avea capre. Eram curios cat poate sa coste o capra... Dupa oarece negocieri s-a stabilit ca 25 de dolari americani sunt suficienti pentru a cumpara o capra vie in salbaticia din sudul Mongoliei. Am cumparat capra si cum nu puteam sa mi-o tai si s-o mananc singur, (desi miei am taiat de unul singur) spre bucuria tuturor, am convenit s-o taie pastorul, sa-si pastreze pielea si s-o mancam cu totii. Asa am descoperit ca in Mongolia caprele nu se taie... Au asezat-o cu fata in sus "pentru a o lasa sa vada cerul", i-au facut o mica incizie in dreptul sternului si sub indrumarea si privirea atenta a tatalului, fiul pastorului si-a strecurat mana prin incizie in cavitatea toracica a caprei si i-a smuls "aorta". Mi s-a explicat ca este mult mai uman decat taierea gatului. Am filmat capra si de cate ori revad imaginile nu sunt convins de justetea argumentului...
In urma cu ceva ani in urma am fost invitat la un "party" pe acoperisul unei cladiri de patruzeci de etaje din Manhattan si mi s-a parut extrem de amuzant jarul meu de carbuni si lemne in care care rostogolisem cate un bulz ciobanesc pentru fiecare invitat. "What is it?" "Mamaliga..." "Mama what?" Carbunii ardeau mocnit si fumul alb se ridica in noapte pe fundalul zgarie norilor din jur. Un jar "mioritic" in inima Manhattanului... Bulgarii de mamaliga acoperiti de o crusta maronie acoperita cu praf fin de cenusa au captivat imaginatia si apetitul invitatilor. "How do we eat it?" Imbolditi de curiozitate se aliniasera disciplinati sa-si primeasca bulzul promis si se auzeau strigate de mirare cand crustele de mamaliga coapta se crapau brusc si firisoare de branza topita amestecata cu unt si galbenus de ou li se prelingeau pe degete, pe barbie si, din pacate, nu de putine ori, chiar si pe imbracamintea de seara. Unora le-a placut, altora nu. Unii au incercat doar o imbucatura si au zambit politicos "it's different!", altii chiar au vrut sa invete cum se prepara.
De la tabara de pe lacul Rosu am coborat inapoi spre sud si am iesit pe canalul Dunavat intr-un mars interminabil de 9 ore. Barca din fata era echipata cu un motor de sase cai (Forreli?) si le remorca pe celelalte patru. De la intrarea din Sf. Gheorghe pe Dunavat si pana la iesirea in Razem a plouat incontinuu. Ne adapostisem cu totii sub prelate si priveam afara printre bordul barcii si coltul prelatei. Am fi vrut sa facem pipi dar nu aveam cum pentru ca Dom' Profesor nu voia sa facem nici o escala. Eu si prietena mea eram cei mai mari dintre "pionieri" si trebuia sa avem grija de cei mici care, la fel ca in bancul cu pisoiul si motanul iesiti la agatat pe acoperis intr-o zi de iarna, incepusera sa se cam sature de conditiile din Delta..
Dupa inca o noapte petrecuta chiar la iesirea pe Razem am pornit odata cu zorii spre Insula Popina unde am debarcat sa ne dezmortim oasele incalzite de soarele diminetii. Spre rusinea mea, trebuie sa marturisesc ca am omorat un sarpe pe insula Popina doar pentru ca am vrut sa-i daruiesc prietenei mele pielea. (Aveam sa pastram pielea de sarpe intr-un borcan cu sare multa vreme dupa aceea. Intr-o zi a putrezit. Intr-o alta zi ne-am despartit.)
De la Popina am iesit in portul Jurilovca unde am asezat ultima tabara. Noaptea a adus o ploaie torentiala care a inundat tabara si la doua dimineata alergam cu cei mici in carca la barci sa-i evacuam in sat la o familie de lipoveni ce s-a oferit sa ne gazduiasca pe toti. Dupa ce ne-am asigurat ca cei mici aveau un acoperis deasupra capului ne-am intors impreuna cu cei trei instructori si am orbecait prin ploaie si apa pana in zori sa recuperam materialele din tabara inundata. In mod miraculas nu s-a pierdut decat o butelie de voiaj si o canistra goala de benzina. Acolo s-a intrerupt filmul primei volte in Delta Dunarii.
In 1998 am petrecut doua nopti in Dunavatul de Jos cu o prietena si am iesit cu o mica barca cu motor imprumutata de la o cunostinta pana la Perisor si inapoi. La Perisor la cherhana am legat barca si am traversat la mare cu o sticla de sampanie italiana incalzita de soare si o punga de piscoturi faramitzate de zgaltaieli... (Cei de la cherhana scapasera un tractor in canal si se chinuiau sa-l scoata. "Mama ei de viata!")
Ne-am retras mai la sud, spre Periteasca, am abandonat putinele haine pe mal si ne-am avantat goi in apa calda ca o supa. Am mancat firmituri de piscoturi imbibate cu apa sarata si am baut sampanie calda tavalindu-ne in spuma calda a valurilor... Cand ne-am intors la barca ne astepta un ARO kaki cu doi subofiteri de la politia de frontiera. (Tractorul era inca in apa canalului Perisor iar cei de la cherhana renuntasera si se retrasesera la umbra. In mod ciudat tractorul de un rosu aprins parea sa se bucure de apa ca un animal de povara iesit la scaldat. I-am zambit complice.) Habar nu aveam unde puteau fi actele barcii... Am explicat ca pot verifica proprietarul prin postul de politie din Dunavatu de Jos. Cei doi subofiteri erau piliti bine de tot si in timp ce unul ma asigura ca nu le merge statia, celalalt repeta intr-una, neintrebat, ca el nu bause nimic (!) Ne-au perchezitionat barca de peste si benzina, ne-au intrebat daca "faceam contrabanda din Ucraina"(?), fara a specifica cu ce si dupa ce s-au convins ca nu aveam nici peste, nici undite, nici benzina, nici cort, nici prea multe haine, ne-am hotarat sa cadem la pace si sa impartim in patru o unica si pretioasa sticla de Stolichnaya ramasa dumnezeu stie de cand intr-un cotlon al barcii si aparuta brusc la perchezitie...
Ecce homo! Ramane o dilema perpetua daca acest aspect, cat se poate de uman pana la urma, este de preferat atitudinii unui "robocop" cu pliurile uniformei aliniate impecabil cu ochelarii fumurii si o totala lipsa de interes in Stolichnaya... Vodca calda dupa sampanie calda si soarele dogoritor al dupa amiezei de vara au cam atenuat amintirile drumului de intoarcere pana in Dunavatu De Jos. Nu mai stiu pe unde ne-am intors, orobabil ca s-0 fi intors barca singura ca o vaca ce revine acasa cu inserarea, dar cert este ca seara si tzantarii ne-au gasit la ponton inapoi in sat cu barca intacta. Mai putin sticla de vodca.
In vara lui 1999 am luat un "pasager" de la Tulcea la Chilia Veche cu o alta prietena si ne-am fatzait pana la Letea. Am intalnit un calugar tanar pe acoperisul unui schit din apropiere de Chilia Veche care se straduia sa prinda semnal de celular. Nu mai stiu daca era Connex sau Dialog. N-am putut rezista tentantiei de a-l filma, mai ales ca ca era antrenat intr-un dialog aprins despre niste bani imprumutati cuiva. Undeva in conversatia inregistrata se aude o referinta directa la Necuratul. "...dat dracului!" Ne-am intors a doua zi in Tulcea cu un ARO alb de ocazie care in mod sigur mi-a rearanjat toate pietrele de la rinichi. Stiu sigur ca am cateva. Fara a avea vreo legatura cu zdruncinaturile, de atunci n-am mai calcat in Delta...
In vara lui 2012 vreau sa refac volta de acum treizeci de ani si sa pornesc pe urmele expeditiei din 1982 urcand pe Erenciuc, Puiu, Rosu. Lipsa de timp si teama de a nu ramane blocat intre Puiu si Rosu ma poate determina sa ma las cat mai repede spre sud. Chiar daca nu voi mai avea piscoturi si sampanie italiana voi incerca sa mai trec pe la Perisor...
Desi s-a nascut si a crescut tot in Constanta, M. nu a fost niciodata in Delta si pentru ea va fi ceva nou. Si daca marea ne va lasa, vom incerca sa iesim la Constanta sau Eforie, inchizand sirul emotiilor si amintirilor dintre cele doua volte. Mai multi colegi de forum de pe Barcaholic mi-au atras atentia, pe buna dreptate, ca exista locuri "mai frumoase" intre bratele Sf. Gheorghe si Sulina, sau la nord de bratul Sulina. Asa este, stiu, dar pentru noi calatoriile, mai important chiar decat peisajele, sunt uneori directionate de destinatii... Vreau sa ne "intoarcem" in Constanta natala de pe mare...
De abea astept...
Ultima editare: