Eforie N. -Sacalin si retur

Care va sa zica Eforie Nord-Sacalin si retur.

Planul de pasaj, facut de mine anterior, era:
Ziua 1: Eforie N- Edighiol 40 MM
Ziua 2: Edighiol- Sacalin 32 MM
Ziua 3 Sacalin - Eforie N. 72 MM

Evident, astea sunt distantele in linie dreapta, fara deriva, fara volte, fara altceva. In realitate ma asteptam la minimum 80 de mile marine, ca popa . 160-180 mile pe intregul traseu.

Pregatirea mea pentru calatorie, a fost ceva de 20 de minute. Sunt ca soldatul de front, gata oricand sa puna bagajul pe umar
Am ajuns la Eforie pe la ora 10.15, unde m-a intampinat prietenul nostru. Ma simt acolo ca acasa, m-am imbarcat, am plecat la un dus, m-am intors proaspat si pus pe cotrobait prognoze. Am aflat mai tarziu ca in marina era si Adi (cheloo ) care m-a certat ca nu i-am dat un telefon sa incingem un chef!
Fara sa-mi pun ceasul sa sune, m-am trezit inainte de ora 4, simtind ca s-a intetit vantul in sarturi. Am scos capul afara, asa era!
Pai sa dam mola, zic, sa nu irosim bunatate de vant.
Si pana am facut cafeluta, pana ne-am mai pregatit, s-au crapat si zorii.
Pe mine ma mancau palmele, dar Nicu a zis sa mergem cu motorul pana trecem de digul portului mare.

Ca un facut, dupa ce trecem de gura portului, cade vantul. Cum ar zice Johannis, ghinion !
Marea era de gradul zero. Zero absolut. Fara incretituri, balta, oglinda.
Ma rog, noi fiind nevorbiti, am tolerat usor motoreala mulcoma si ne-am intretinut in mod placut. Nici nu mai stiu daca mancasem ceva sau nu.
Am traversat si golful Mamaia, ne-am apropiat de Navodari unde am trecut destul de "prea aproape" de baliza de descarcare a titeiului ( detalii la Pelican), cat sa ne apeleze respectivii prin radio, sa ocolim ceva mai mult.







Imediat dupa asta, marea a inceput sa increteasca razlet in bataia unor rafale delicate. Hopaaa, incepe vantul !
In asteptarea lui, cat Pelicanul verifica orizontala cusetei babord, am luat chitara drept aliat :

In sfarsit, se aseaza un vant suficient cat sa merite deschise velele, iar White Russian incepe sa-si faca menirea de velier.
Merge barca asta , o frumusete ! Derivorul lestat ii tine o asieta mandra, desi catargul e mare comparativ cu lungimea barcii (catarg 8,5m , barca 6,6m).
Daca imi amintesc bine, intai am ridicat randa si focul, dupa care imediat am renuntat si l-am inlocuit cu un gennaker.
Usor-usor, dupa aproximativ doua ore de mers sustinut, am ajuns la Edighiol cand vantul crestea din ce in ce mai tare.

Zice Pelicanul:
-Daca mergem de astazi pana la Sacalin, la intoarcere o sa avem drumul mai scurt, din doua bucati.
Desi mi-ar placea un popas acolo, ii dau dreptate cu toata sustinerea: avem vant bun, cum sa renunt la el?
Pe mare ca si pe uscat, ce-i in mana nu-i minciuna. Stim noi cum va fi peste doua zile ?

Si luam din nou largul, cu directia Sacalin. Sau...ma rog... ceva asemanator.
Genovezul barcii era unul bun ca marime, dar nearanjat bine. Marginea de cadere flutura in partea de sus, bordul de atac flutura si el, asa ca am luat o directie cu 10-15 grade est. Directia asta ne-a dat o deviatie de 6 mile, dar cata satisfactie am incercat, cand barca a mers mai tot timpul peste viteza ei tehnic maxima ( intre 6,2 si 7,2 nd, pentru lungimea ei de 6m LWL).
Am trecut pe langa Gura Portitei intr-o goana, abia cu teleobiectivul aparatului (18-270) fixat la maximum de apropiere, am putut zari ceva.








Ramas singur pe punte (Nicu la odihna, jos), am reglat cat am putut de bine velele si am inceput sa ma joc. Ba cu aparatul foto, ba cu chitara, ba mai aranjand ceva ce mi se parea de perfectionat prin cockpit.

White Russian e o barca excelenta, o spun cu toata gura. Are o constructie robuste, e echilibrata bine din lest, detaliile si finisajele interioare sunt demne de un yacht dintre cele mari, dotarile la fel.
Are doar doua marunte lipsuri, unul dintre ele fiind lipsa bimini top-ului.
Dar cat am stat singur afara, am incropit unul din sacul meu de dormit, prins intre o pataratina si cateva manevre intinse pe punte.
A fost un moment amuzant cand Pelicanul, trezit, a facut ochii mari la aratarea ce umbrea partial cockpitul.
Si s-a varat sub umbrar.

Ultimele mile au fost o frumusete de sailing. Marea incepuse sa ridice valuri, de la vantul din ce in ce mai tare. Oricum, valurile nu depaseau 1,5m, iar deviatia
data de unghiul nostru, a facut sa ajungem sa strabatem ultima distanta cu vant de pupa 100%.
Abia atunci am luat echea in mana si nu i-am mai dat drumul. L-am rugat pe Nicu sa puna un preventer la randa sa nu ampanam anapoda si am pus velele in foarfeca, ridicati permanent de valurile care incercau sa ne suceasca barca.

Asa am strabatut cele 6 mile catre sudul Sacalinului, pana cand apropierea de insula a devenit iminenta.
Abia atunci am strans ambele vele si am deschis focul de pe roller, continuand drumul asa.

Am fost surprins sa vad ca harta mea Navionics are o exactitate nebanuit de mare. Intre intinsura semnalata si cea din realitate, era o diferenta intre 50 si 100 m ! Am trecut la mai putin de 150m de marginea intinsurii de pe harta si aveam adancime de 3m .

Asa fiind, am ocolit capul insulei incercat sa mergem pe izobata, pe masura ce asta ne permitea sa ne apropiem de tarmul adapostit. Am decis ca acela trebuie sa fie cel mai bun loc de popas, fiindca se prognozase vant tare de est si sud.

Intre timp apare in babordul nostru o salupa care venea pe un curs care l-ar fi intersectat pe al nostru.
-Ecologistii! Zice Nicu. Vin la noi in control.
-N-as crede, ii raspund eu. Ba as zice ca dimpotriva, partea adversa . Daca ar fi ecologistii, ar veni direct catre noi. Astia au alta treaba, eu banuiesc o plasa.

Si ca o verificare (de parca mai era nevoie), strig catre ei cand ne-am apropiat, ca am oprit acolo, sa nu agatam elicea in plasa.
Sigur ca oamenii au raspuns la obiect. Nu erau niste braconieri din industria care se sustine pe asa ceva, ci mai degraba erau dintre cei care subzista dintr-o mica plasa, cu cativa pesti pe zi.
-Ei, avem un peste in seara asta? ii intreb.
-Nu, maine dimineata, raspund oamenii la fel de joviali.
-Cand, la ce ora? plusez eu in zona concretului.
-Dimineata de tot.
-Va astept, eu n-am somn nici acasa, darmite aici

La o distanta apreciabila de noi, se zarea ostenita pe o coasta, epava





Eu eram innebunit sa fac o baie, asa ca am sarit imediat ce am ancorat, in apa.
Pelicanul a mai zabovit un pic, dar deznodamantul a fost acelasi.
Cu pielea-gaina m-am uscat pe roof in bataia tare a vantului de seara.
Asfintea.

Intrati in cabina, ne-am protejat inutil de tantari, cu o plasa pusa pe intrare si una pe tambuchiul prova.
Inutil, fiindca pe vantul ala nu era aripioara de tantar.

Calatoria de o zi intreaga, soarele, vantul, baia rece, toate se concretizasera intr-o foame de lup. Nu stiam din ce sa musc mai intai.
Pana la urma am votat pentru cate o ciorbita de burta, pe care am incalzit-o la primusul meu, pe masa din cabina .





P.S.
Pelicanul are in barca niste dotari de exceptie, din care face parte si zona de bucatarie, cu o chiuveta de inox marisoara cu doua robinete in presiune si un aragaz dublu, cu protectie de inox sa nu stropesti cu ulei, etc... Butelia afara intr-o bancheta din cockpit, ehei...treaba socotita. Doar ca e lenes, nu i-a curatat butoanele, care sunt, spune el, intepenite
Acum ca l-am sifonat, n-o sa aiba incotro si o sa rezolve treaba

Cu stomacul plin, lumea parea mai frumoasa.
Gresesc. Lumea era mai frumoasa !
Telefoanele prindeau si niste bruma de semnal, iar Nicu si-a pus pe tableta un reper pentru ancoraj.
Vantul crestea din ce in ce mai puternic, iar eu, hulpe batrana, am mesterit un pet intre fungi, ca sa nu ne nauceasca mai tarziu cu loviturile in catarg.
Povesti, rasete, discutii, pana pe la miezul noptii, cand am adormit.
La ora doua sar din pat (la propriu) intr-un sunet de sirena de-aia veche, de militie!
-Ecologistii!!! zic. Au venit la aia cu plasa lor de buzunar.
Si instantaneu, cand am ajuns la verticala pe drum sa ies afara, realizez ca sunetul vine mai dinauntru. Tableta, 'tu-i mama ei !
Pelicane, struneste tableta aia ca face scandal !

Nicu lua startul mai greu, omul asta o sa traiasca 120 de ani, nu se tulbura de la nimic. Abia atunci s-a ridicat intr-un sold.

Tableta zicea ca ne-a grapat ancora. Ok, am iesit afara, am apreciat ce se vedea in noapte si am concluzionat ca nu-i nici un pericol chiar daca mai alunecam nitel. Oricum, zic, nu ies sa dau alta ancora nici batut.
Ne culcam la loc , adorm cu greu si pana in ora 4 ma trezesc cu grija: simteam ca s-a intetit vantul.
Ma ridic, vad steagul pupa drept ca de tabla, iar varful ii flutura turbat. Avem peste 20 nd ! Scot capul, barca nu mai plecase din ancora.
Ei, asta e, fac o cafea in soapta flacarii de gaz sa nu-mi trezesc prietenul si ies afara in semiintuneric.
Nici roua nu cazuse pe vantul ala.
M-am mai plimbat pe roof, am mai facut cateva poze, iar din umbra malului apare salupa care ma zarise somnambul.

-Ei, baieti, avem ceva chefal ?
-Avem ceva bun, zic ei. Ia uite: pastrav somonat, de-ala rusesc !
Casc eu ochii, aveam in mana un chefal si doi pastravi, toti miscand :O .
Mai, pastravului de mare ii zice somon. Interesant e ca n-am auzit de somon de Marea Neagra, insa un localnic, ghid din Sfantul Gheorghe, mi-a spus ulterior ca el a mancat frecvent asa ceva.

Mi-am luat la revedere de la baieti si fiindca Pelicanul era in dulcele somn de dimineata, mi-am facut cafeaua 2 si m-am mai jucat cu aparatul foto .

In principiu, fiindca plasa de tantari n-a folosit la protectie, i-am gasit o utilizare

Desigur, prietenul meu a facut ochii mari cand a vazut pestele.
Si fiindca atunci cand l-am luat la mine pe barca, el a pregatit pestele prins de noi, acum i-am intors favorul si am curatat exemplarele solzoase, punandu-le in rondele faine in tigaie .
Nicu facu mujdeiul, salata, stoarse lamaile, eu mai scosei o sticla de vin alb din santina si gata ! Am pus de un festin in pustietatea golfului de capat de tara !

Excelent pestele!
Somonul nostru autohton, chiar avea gust si textura de somon, iar carnea nu era portocalie ci de un roz pal.
Multumiti, am ridicat ancora indreptand barca spre epava.






Totusi golful nu are un fund regulat, ci este adanc sau colmatat dupa propriile reguli. In apropiere de epava, apa a devenit din ce in ce mai mica, asa ca am adaptat cursul, am vazut-o cat de aproape am putut si am cautat iesirea calauzindu-ma dupa punctele puse de ieri pe Navionics.

Pe fondul zumzait al motorului nostru am auzit un alt motor mult mai serios.
Era un elicopter care a aterizat pe Sacalin.
Mi-am pus intrebarea retorica: daca astia au declarat ca n-avem voie pe Sacalin nici cu caiacele, sa nu deranjam pasarile, oare motorul ala de elicopter o fi mai usor de tolerat de catre zburatoare, nu ?
Dar sa lasam asta si sa ne bucuram de natura.

Vantul ne-a fost cam potrivnic la intoarcere, motiv pentru care m-am bucurat ca l-am folosit intens pe cel de ieri.
Astazi aveam de gand sa facem prima jumatate de drum, cu popas in canalul Edighiol.
Drumul nu ne-a mai rezervat surprize iar povestirile noastre au acoperit intregul timp de calatorie in mod placut.
Velele au lucrat cat timp a fost ceva vant, iar cand acesta a inceput sa fie si slab si de prova, am pus in functiune motorul, pe autopilot.
White Russian are autopilot functional! Mica, mica, dar....

La intrarea in Edighiol era un curent puternic dat de apele lacului Sinoe. Valurile marii se opinteau in curentul asta si se ridicau putin in gura canalului.
Intinsura prezenta mereu in partea sudica, era acum taiata de curenti si e prima data cand am vazut dezvelite pietrele de margine de senal.
Un fenomen care ii innebuneste pe pescari: sarea rapitorul si ciupea din forfigai, ca in visul cel mai nebun.

Dupa o mica ezitare, am decis sa legam barca la stuf, ca Terente, talharul baltilor .
Asa cum a spus Pelicanul, a venit o barca a celor de la Politia de frontiera, ne-am conversat si legitimat, apoi ne-au lasat sa ne vedem de tantarii nostri.
Pe la glezne aveam urmele lasate de micii vampiri, cat timp am fost ocupat cu legatul barcii.
Bestii. Pe care le-am anihilat cu Autan din rafturile Rusoaicei Albe.

Aceasta a fost seara dedicata vinului rosu, dupa care somnul meu a devenit o dulce alunecare in lumi paralele. Apa canalului era neclintita, barca statea nemiscata, vantul incremenise si el, racoarea patrundea pe tambuchi.
Idilic.

Zorii zilei de duminica ne-au prins cu rolurile inversate: Pelicanul amusina pe afara iar eu nu ma dadeam dus din pat .

In final am reusit sa ies numai cu gandul ca voi face o baie matinala, in apa marii. Stiti zilele alea in care marea e atat de lina incat abia sclipeste soarele in ea, iar reflexiile razelor fac undele greu de privit ?
Ei, asta era una din acele dimineti!
Am iesit din canal si am aruncat ancora la 200 m de tarm, unde apa avea inca 1,5m.
Marea un pic racoroasa, doua mici corturi pe mal. Sportul de dimineata a fost inviorator. Eu voiam sa mai stam nitel, poate sa mancam. Pelicanul era pus pe fapte mari, sa mergem si mancam pe drum.
Evident asta a insemnat ca odata plecati, am ramas flamanzi pana la ora 6 seara .

Dar ziua a fost tot una faina, desi vantul a fost la fel de inselator ca promisiunile unui politician. A trebuit sa punem in functiune autopilotul si sa ne vedem de povestirile noastre. Am aflat ce facea pelicanul in facultate si mai ales am retinut ce inseamna:
-Getuto, pune-le cate un pahar de vin la baieti, ca sunt nervosi !










Defilarea noastra s-a petrecut ceva mai aproape de tarm, asa ca am parcurs o distanta mai mare. dar am putut observa viata celor cu corturi, de la Edighiol la Vadu si Navodari

Pana la destinatie, calatoria ne-a mai rezervat doua surprize.

Intai a inceput sa bata vantul. Jos autopilotul, sus velele !
Apoi vantul s-a intarit, barca a inceput sa bandeze frumos si sa incalece valurile starnite deja.
In zare a aparut un yacht care parea mic, dar stiam sa apreciez distanta cat sa-mi dau seamaa ca e mare:
-Nicule, noi suntem mici. Ala are vreo 42 de picioare.

Cand se apropie il vedem in toata splendoarea! E un Elan de 43 picioare.
E Coquetta!
Lumea iubitorilor de vele e mica, toti se cunosc intre ei.

Coquetta face o volta in spate venind perpendicular pe noi, apoi inca una pe directia noastra, si trece pe sub vantul nostru asa cum trece un tren pe langa o gara! Abia apuc sa le fac cu mana si sa trag cateva cadre (pe care apoi le-am dat cu bucurie skipperului si proprietarului Coquettei).
In golful Mamaia directia vantului iar se schimba usor, cat sa facem volta peste volta, cu o vela nepropice pentru a strange unghiul.
Apoi s-a mai tesut o hula cu valurile de vant, cat sa nu mai intelegi nimic din ce se intampla.
Adica am avut suficiente surprize cat sa nu ne plictisim

In final am reusit sa ajungem in Eforie, sa legam barca la cheu si sa ne strangem mainile cu promisiuni de viitoare iesiri, la fel de frumoase si poate mai lungi ca durata (daca vom mosteni ceva averi gen Tamara, sa nu mai fie nevoie sa lucram)

Şi-am încălecat pe o şa .....

Ce sa mai zic? Big like si multumesc pentru poze!

Multumim, un adevarat narator, si data viitoare sa ma luati si pe mine ca sa nu mai ramaneti nemancati pana seara.

Ce dream team

Pozele voastre ar trebui publicate in cartea pilot a Marii Negre, daca vad strainii vor si ei

Faina iesire, felicitari!
Baietii de la ROMPETROL v-au cerut sa va departati de "baliza" cum ii zici tu - de fapt SPM (Single Point Mooring) pentru ca pe langa el plutesc niste furtune pe care le iau petrolierele la bord si le cupleaza la manifoldurile navei ca sa pompeze titeiul la mal. Dupa poza ta chiar atunci faceau mentenanta la aceste furtune.
N-am auzit in Marea Neagra de pastravul somonat. Am vazut in Egee la greci dar pe la noi nu!
Ihtiologii denumesc lostrita drept "somonul" de Dunare dar in MN n-am auzit.
Oricum va invidiez!
Bafta!