Florio
Member
Povestiri de iarnă, despre vremuri de vară.
Aşa e datul: vara ne plimbăm cât putem, de povestit avem timp când barca se odihneşte iar noi facem planuri pentru noul sezon.
Anul 2015, fiind pentru mine sezon de dat pe apă până în miez de decembrie (Dunăre, caiac, cort şi foc de tabăra ) am găsit acest timp de poveşti tocmai acum, după o altă ieşire printre sloiuri.
Una peste alta, reveria Greciei de astă vară, mă face să depăn câteva impresii şi informaţii care pot fi utile şi pentru voi, într-un jurnal de călătorie fără pretenţii literare, ca de obicei.
Planul a fost generat de reuşita fără echivoc a croazierei bulgăreşti din vara lui 2014, când lunga călătorie a umplut de bucurie 7 suflete legănate pe două bărci similare.
La întoarcere, Cristi(ZZ) exalta stârnind un iureş de idei, învârtind Google Earth pe toate părţile, înghiţind mile peste mile în trasee ce vizau puzderie de insule . Era şi firesc, dat fiind faptul că prima lor călătoriecu barca a comportat aşa un succes încât după final, întreaga familie abia aştepta să se îmbarce din nou .
Aşa ne-am petrecut iarna, căldura din casă fiind nimic faţă de focul din imaginaţie.
Eu unul, ceva mai temperat, am vrut să începem călătoria cu nordul marii Egee. Apoi, văzând şi făcând: timpul va dicta cât de mult şi unde vom ajunge. O idee era călătoria înspre sud, Samothraki, Lemnos, Agios Eftratios...etc... urmând să lăsăm bărcile acolo, să ne întoarcem în ţară şi să reluăm călătoria după 2-3 săptămâni.
În principiu, minunat. În realitate greu de îndeplinit; am făcut astfel de călătorii în Egee şi sunt obositoare pentru familie. Noi, băieţii, înnebunim când simţim vela cum ne zboară pe val, am fi în stare să îndurăm orice . Dar fetele sunt mai delicate.
Ei, cu planul făcut, am intrat în febra pregătirilor bărcii. Barca e ca o fată mare, pregătită de măritiş. Întotdeauna frumoasă şi gata de acţiune, niciodată complet pregătită .
Ştiu asta demult, aşa că privesc relaxat totul: tehnic am două pagini scrise mărunt, de lucrări şi accesorizari. Practic, n-am făcut nimic din toate astea, însă m-a tras inima tot către confortul la bord. Am conceput un raft-bibliotecă (foarte necesar, zău !) şi un dulăpior de haine, în care să poată sta frumos, pe umeraşe, cămăşile, pantalonii, rochiile, fără să se şifoneze. O să râdeti în pumni de treaba cu dulapul, dar eu nu fac stand-up comedy degeaba. Experienţa spune că după 4 zile de locuit la bord, hainele vor fi creţe că hârtia creponată. Şi dacă skipperul nu ţine mult la eticheta, d-na căpitan are reguli stricte . Oricum, e frumos când vizitezi un oraş-port, să nu arăţi ca ieşit din maşina de spălat.
Am lucrat la barcă exact două zile, timp în care am confecţionat şi lăcuit dulăpiorul şi biblioteca. Spun ambele denumiri cu amuzament, fiindcă nici biblioteca nu e o bibliotecă, nici dulapul nu e un dulap.
Capodopera a fost o masă mare, de cockpit, la care să avem loc toţi 7.
E adevărat că nu-mi funcţiona chart plotter-ul, nu-mi făcusem ingineriile proiectate la lazy jack's, lumina de ancoră încă nu era cuplată, alte etc-uri trenau în incertitudine.
Dar ce contează, când plecarea suna din sirene ? Buluc la maşină! Bani avem? Acte avem? Ăsta-i esenţialul! Hai la drum !
Plecarea e întotdeauna, ca o plonjare în ape necunoscute. Bucuria are undeva, un dram din teama de necunoscut. Drumul e lung, barca e grea, destinaţia e departe iar locul de lansare (rampa) e cumva bănuit, din imagini Google Earth. Adică e un fel de "blind-date" .
Am ales cel mai scurt traseu, care pare ca o linie aproape dreaptă, pornind din Bucureşti şi atingând la final ţărmul mării Egee, în Makri, lângă Alexandropolis.
Am să explic şi de ce. Bărcile noastre au marele avantaj al transportabilitatii. Ar fi o prostie să nu îl folosim. Exemplu: ca să petrec două săptămâni în Egee, aş face o săptămâna pe mare până acolo, două săptămâni Egee, apoiîncă o săptămâna pe mare, parcurgând drumul înapoi. Cu eforturi şi cheltuieli mari, fiindcă la întoarcere avem şi vântul şi curenţii, potrivnici. Aşadar pentru două săptămâni de navigaţie în Egee, cheltuieşti ca timp, o luna.
În schimbul acestei variante istovitoare şi cronofage, am dus barca pe ţărmul grecesc în câteva ore ( pe GPS 7 ore, în realitate, cu pauze, 10 ore).
Tot acest traseu, deloc monoton, a fost preponderent prin munte. La un moment dat am şi uimit cetăţenii unui mic orăşel, tractând ditamai barca, ce rădea pe sus frunzişul copacilor, în trecere. Într-un sătuc de vârf de munte, oamenii căscau gura după noi, sideraţi .
Vama grecească se află pe viaductul de la Makaza, deloc aglomerată. Barca mare a stârnit curiozitatea vameşilor, nu răi, dar nici foarte amabili. Cu un control destul de strict şi nişte întrebări care se doreau incomode, ne-au lăsat să plecăm.
Fără să ştim, am avut alt traseu decât prietenii noştri. Noi am trecut prin Stara Zagora, ei prin altfel de Zagora trăind şi o emoţie cu prea apropiata vama turcească.
Tehnica unui simplu telefon mobil, m-a dus aţă către punctul de destinaţie, unde am avut surpriza să întru într-un sătuc cu vreo 50 de case (din ce zăream eu) , nişte străduţe înguste-înguste, că două maşini adesea nu puteautrece una pe lângă cealaltă, un centru cu două magazinaşe, câteva terase şi o farmacie.
Makri .
Relaxat, deşi situaţia cerea o răpăială de tobe pe fundal, am condus pe meandrele micilor uliţe, ştiind că o greşeală de drum m-ar putea prinde ca într-o capcană: n-aş mai fi putut întoarce "atelajul" în aşa locuri înguste.
Cu toate acestea parcursul sinuos a curs lin, în pantă, până la intrarea în port. Nu-mi venea să cred !!! Totul era exact aşa cum bănuiam, n-am oprit nici măcar pentru două secunde. Virajul spre dreapta intrării m-a dus pânăla capătul portului, unde într-adevăr, pata gri din Google pe care o bănuiam a fi o rampă de lansare, era chiar o rampă de lansare . Dar nu una micuţa că în Tomis, ci una largă, unde puteai lansa şi 3 bărci în acelaşi timp.
Acela a fost momentul în care zâmbetul larg de pe figura mea, s-a deschis odată cu relaxarea întregului corp. Eram la destinaţie
Aşa e datul: vara ne plimbăm cât putem, de povestit avem timp când barca se odihneşte iar noi facem planuri pentru noul sezon.
Anul 2015, fiind pentru mine sezon de dat pe apă până în miez de decembrie (Dunăre, caiac, cort şi foc de tabăra ) am găsit acest timp de poveşti tocmai acum, după o altă ieşire printre sloiuri.
Una peste alta, reveria Greciei de astă vară, mă face să depăn câteva impresii şi informaţii care pot fi utile şi pentru voi, într-un jurnal de călătorie fără pretenţii literare, ca de obicei.
Planul a fost generat de reuşita fără echivoc a croazierei bulgăreşti din vara lui 2014, când lunga călătorie a umplut de bucurie 7 suflete legănate pe două bărci similare.
La întoarcere, Cristi(ZZ) exalta stârnind un iureş de idei, învârtind Google Earth pe toate părţile, înghiţind mile peste mile în trasee ce vizau puzderie de insule . Era şi firesc, dat fiind faptul că prima lor călătoriecu barca a comportat aşa un succes încât după final, întreaga familie abia aştepta să se îmbarce din nou .
Aşa ne-am petrecut iarna, căldura din casă fiind nimic faţă de focul din imaginaţie.
Eu unul, ceva mai temperat, am vrut să începem călătoria cu nordul marii Egee. Apoi, văzând şi făcând: timpul va dicta cât de mult şi unde vom ajunge. O idee era călătoria înspre sud, Samothraki, Lemnos, Agios Eftratios...etc... urmând să lăsăm bărcile acolo, să ne întoarcem în ţară şi să reluăm călătoria după 2-3 săptămâni.
În principiu, minunat. În realitate greu de îndeplinit; am făcut astfel de călătorii în Egee şi sunt obositoare pentru familie. Noi, băieţii, înnebunim când simţim vela cum ne zboară pe val, am fi în stare să îndurăm orice . Dar fetele sunt mai delicate.
Ei, cu planul făcut, am intrat în febra pregătirilor bărcii. Barca e ca o fată mare, pregătită de măritiş. Întotdeauna frumoasă şi gata de acţiune, niciodată complet pregătită .
Ştiu asta demult, aşa că privesc relaxat totul: tehnic am două pagini scrise mărunt, de lucrări şi accesorizari. Practic, n-am făcut nimic din toate astea, însă m-a tras inima tot către confortul la bord. Am conceput un raft-bibliotecă (foarte necesar, zău !) şi un dulăpior de haine, în care să poată sta frumos, pe umeraşe, cămăşile, pantalonii, rochiile, fără să se şifoneze. O să râdeti în pumni de treaba cu dulapul, dar eu nu fac stand-up comedy degeaba. Experienţa spune că după 4 zile de locuit la bord, hainele vor fi creţe că hârtia creponată. Şi dacă skipperul nu ţine mult la eticheta, d-na căpitan are reguli stricte . Oricum, e frumos când vizitezi un oraş-port, să nu arăţi ca ieşit din maşina de spălat.
Am lucrat la barcă exact două zile, timp în care am confecţionat şi lăcuit dulăpiorul şi biblioteca. Spun ambele denumiri cu amuzament, fiindcă nici biblioteca nu e o bibliotecă, nici dulapul nu e un dulap.
Capodopera a fost o masă mare, de cockpit, la care să avem loc toţi 7.
E adevărat că nu-mi funcţiona chart plotter-ul, nu-mi făcusem ingineriile proiectate la lazy jack's, lumina de ancoră încă nu era cuplată, alte etc-uri trenau în incertitudine.
Dar ce contează, când plecarea suna din sirene ? Buluc la maşină! Bani avem? Acte avem? Ăsta-i esenţialul! Hai la drum !
Plecarea e întotdeauna, ca o plonjare în ape necunoscute. Bucuria are undeva, un dram din teama de necunoscut. Drumul e lung, barca e grea, destinaţia e departe iar locul de lansare (rampa) e cumva bănuit, din imagini Google Earth. Adică e un fel de "blind-date" .
Am ales cel mai scurt traseu, care pare ca o linie aproape dreaptă, pornind din Bucureşti şi atingând la final ţărmul mării Egee, în Makri, lângă Alexandropolis.
Am să explic şi de ce. Bărcile noastre au marele avantaj al transportabilitatii. Ar fi o prostie să nu îl folosim. Exemplu: ca să petrec două săptămâni în Egee, aş face o săptămâna pe mare până acolo, două săptămâni Egee, apoiîncă o săptămâna pe mare, parcurgând drumul înapoi. Cu eforturi şi cheltuieli mari, fiindcă la întoarcere avem şi vântul şi curenţii, potrivnici. Aşadar pentru două săptămâni de navigaţie în Egee, cheltuieşti ca timp, o luna.
În schimbul acestei variante istovitoare şi cronofage, am dus barca pe ţărmul grecesc în câteva ore ( pe GPS 7 ore, în realitate, cu pauze, 10 ore).
Tot acest traseu, deloc monoton, a fost preponderent prin munte. La un moment dat am şi uimit cetăţenii unui mic orăşel, tractând ditamai barca, ce rădea pe sus frunzişul copacilor, în trecere. Într-un sătuc de vârf de munte, oamenii căscau gura după noi, sideraţi .
Vama grecească se află pe viaductul de la Makaza, deloc aglomerată. Barca mare a stârnit curiozitatea vameşilor, nu răi, dar nici foarte amabili. Cu un control destul de strict şi nişte întrebări care se doreau incomode, ne-au lăsat să plecăm.
Fără să ştim, am avut alt traseu decât prietenii noştri. Noi am trecut prin Stara Zagora, ei prin altfel de Zagora trăind şi o emoţie cu prea apropiata vama turcească.
Tehnica unui simplu telefon mobil, m-a dus aţă către punctul de destinaţie, unde am avut surpriza să întru într-un sătuc cu vreo 50 de case (din ce zăream eu) , nişte străduţe înguste-înguste, că două maşini adesea nu puteautrece una pe lângă cealaltă, un centru cu două magazinaşe, câteva terase şi o farmacie.
Makri .
Relaxat, deşi situaţia cerea o răpăială de tobe pe fundal, am condus pe meandrele micilor uliţe, ştiind că o greşeală de drum m-ar putea prinde ca într-o capcană: n-aş mai fi putut întoarce "atelajul" în aşa locuri înguste.
Cu toate acestea parcursul sinuos a curs lin, în pantă, până la intrarea în port. Nu-mi venea să cred !!! Totul era exact aşa cum bănuiam, n-am oprit nici măcar pentru două secunde. Virajul spre dreapta intrării m-a dus pânăla capătul portului, unde într-adevăr, pata gri din Google pe care o bănuiam a fi o rampă de lansare, era chiar o rampă de lansare . Dar nu una micuţa că în Tomis, ci una largă, unde puteai lansa şi 3 bărci în acelaşi timp.
Acela a fost momentul în care zâmbetul larg de pe figura mea, s-a deschis odată cu relaxarea întregului corp. Eram la destinaţie
Ultima editare: