Lacul de pe Tisa - Kisköre Reservoir - Kiskörei-víztározó

Cel mai mare lac artifical al Ungariei, e aproape de granita cu Romania, finalizat in 1990, are 127 km², 27km lungime, adancimea medie 1.3m.

http://maps.google.com/maps?ll=47.6,20.666667&spn=0.1,0.1&t=h&q=47.6,20.666667

http://www.kiskore.hu
http://www.tiszato.hu/

Preambul

Lacul de pe Tisa m-a ţinut toată iarna pe jar. Am aflat de el anul trecut prin octombrie, când vremea se răcise şi trestiile uscate, sunând metalic în vânt, nu ne mai îmbiau să le amuşinăm cu provele caiacelor. Aşadar, ce e toată povestea asta cu lacul?

E vorba de un lac artificial, copil al Tisei, destul de mare, plin de canale, sălcii şi stuf, cam ca în deltă şi în plus, (marea atracţie) la numai 130 de km de Oradea, în UE, deci posibil de a fi atins chiar fără paşaport.

Pe harta zonei lacul arată cam aşa:


iar pe Google Earth asa:


Nerezistând tentaţiei, anul trecut, într-o escapadă prin Europa apropiată, m-am abătut până acolo să văd, măcar de pe mal, cum arată peisajul. În primul rând, înainte de a ajunge la destinaţie, drumul trece prin Hortobagyi, considerat centrul pustei maghiare. Aici vecinii noştri au ştiut să facă turism din nimic, adică dintr-o câmpie întinsă de te plictiseşti, adunând într-un fel de "muzeu al satului" tot ce ţine de tradiţia creşterii animalelor, lângă care servesc desigur şi un bograci (gulaş).


N-am zăbovit prea mult ci am mânat mai departe, dornici să vedem apa.

Ce să spun? Lucrurile arată excelent. Există trasee nautice marcate pe ici pe colo, prin zonele cu orientare problematică, cu indicatoare. Există parcări, camping, ponton, rampă de lansare a ambarcaţiilor, piste de biciclete, trasee de călărie. Totul pare frumos dacă în realitate nu va fi deranjant (taxe exagerate, reguli peste reguli, interdicţii etc.). Ne-am hotărât să încercăm şi fiindcă prima înfăţişare ce era programată de 1 mai am ratat-o din cauza Caraibelor, vom încerca lacul cu degetul în acest weekend.

Peste câteva zile sper să vă pot arăta/povesti mai multe.

Plecăm

Iniţial trebuia să plecăm spre Tisa în formaţia de pe Mureş, adică Gigi Tolan, Felicia, Fred, Mike, Cosmina şi Crocodilu, însă Gigi şi Felicia n-au mai putut să vină. Sâmbătă dimineaţa Mike a ajuns de la Suceava, Fred de la Beliş, unde fusese să aducă un caiac şi la ora 13 ne-am întâlnit la garaj.


Am încărcat voioşi ambarcaţiile, ne-am urcat în maşini şi am luat direcţia punctului de trecere a frontierei de la Borş: eram pe drum şi nimic nu ne mai putea opri! Înainte de a intra în vamă am tras într-o benzinărie să ne luăm apă. Eram printre maşini, punând la cale itinerariul când Mike a început să se scotocească prin portmoneu: nu-şi găsea buletinul. Era greu de conceput una ca asta, dar un telefon la Suceava a pus capăt speculaţiilor: buletinul a rămas pe birou!


Bietul Mike! Cine a citit episodul de pe Mureş ştie că asemenea întâmplări se lipesc de el ca de magnet. Dacă tot eram la mai puţin de 1km de vamă, ne-am dus până acolo să încercăm o trecere cu celelalte acte pe care le avea Mike la el. Am parcat maşinile şi-l urmăream cum îi explica unui vameş care dădea continuu din cap a NU.
Aici s-a terminat tura noastră pe Tisa.
KONIEC FILM!

No' las' ca nu pleaca Tisa de-acolo

Frate, ma pregateam pentru o poveste faina tare si cand colo :iupi: Asteptam cu interes continuarea aventurii, mai ales ca ingredientele picante sunt prezente in toate povestirile colegului CDD.

Continuarea

gvincentiu a spus:

Frate, ma pregateam pentru o poveste faina tare si cand colo :iupi: Asteptam cu interes continuarea aventurii, mai ales ca ingredientele picante sunt prezente in toate povestirile colegului CDD.

Click pentru a extinde...

Vicentiu, te-ai prins: dupa episodul din vamă, a existat o continuare barcaholică. Dar să mă dau 2-3 paşi în spate, pentru avânt ...
*******************************************
O iarnă întreagă ne-au ţinut lacurile de pe Tisa cu gândul aiurea şi iată că, precum Fata Morgana, când să pornim spre ele, au ştiut să ne ridice în faţă piedici de netrecut. Mai întâi, primăvara a trecut departe de casă, apoi, când credeam că nu ne mai poate opri nimeni, ne-am poticnit cu tot cu caiace la graniţă. Ce era de făcut? Aveam ambarcaţiile pe maşini, mâncare pentru trei zile, corturi şi tot ce e necesar pentru campare aşa că am întors armele ca la 23 august 1944 şi ne-am îndreptat spre lacul de pe Valea Drăganului unde speram să găsim poieniţa noastră nepopulată.


Când schimbi planul din mers, inevitabil apar probleme. Ne pregătisem cu haine pentru joasă altitudine şi am coborât din maşini zgribuliţi, la limita pădurilor de conifere. Apoi am, găsit lacul vlăguit şi subţiat, aşa de scăzut cum nu-l văzusem niciodată. N-ar fi fost o problemă fiindcă rămăsese destulă apă cât să nu agăţam caiacele, însă malurile erau atât de abrupte şi apa atât de jos încât ne era imposibil că coborâm ambarcaţiile.


Vechile locuri de lansare rămăseseră suspendate, ca nişte balcoane, sub care se cascau pereţi înecaţi în grohotiş, aproape verticali. Am încercat fără succes toate locurile ştiute, dinspre baraj spre coada lacului, dar nicăieri nu se putea coborâ. Era teribil de frustrant şi sentimentul eşecului era atât de tangibil încât îmi venea să las totul baltă şi să mă întorc în oraş. Totuşi ... Am hotărât să întindem corturile într-o poieniţă şi să amânăm decizia pentru a doua zi. Mirosul reconfortant de răşină, mâncarea bună şi noaptea caldă ne-au remontat, aşa că în zori eram gata pentru a căuta alte luciuri de apă şi ne gândeam la Tarniţa.

Asa da ... cand ati ajuns la apa cred ca erati tare statuti

Gigi intă în schemă

Am pornit aşadar pe lungul forestier ce revine la baraj şi pe la mijlocul drumului ne-a ieşit în faţă un Clio cu două raţe deasupra: erau, desigur, Gigi Tolan cu Felicia care, aflând de schimbarea de plan, au lăsat deoparte gemul de căpşuni şi au pornit la drum.


Reânchegarea echipei de pe Mureş a înviorat dimineaţa mohorâtă cu calde strângeri de mâini şi feţe vesele. Printre noroaie şi băltoace cafenii am ţinut sfat şi ne-am hotărât să o luăm spre Tarniţa, trecând prin Beliş, unde aveam astfel ocazia să evaluăm şi nivelul lacului local.


Odată ajunşi la asfalt am scăpat şi de necontenitul vaiet al portbagajului. Cele trei maşini alcătuiau o caravană ce reţinea privirile sătenilor, obişnuiţi mai degrabă cu formele boante ale căpiţelor decât cu cele elansate ale ambarcaţiilor noastre, aducând a trupuri musculoase de delfini. La ora prânzului parcam în staţiunea Beliş Fântânele, de pe promontoriul căreia se zărea ademenitoare întinderea vânătă a lacului, şerpuind prin valea sinuoasă, întretăiată de muchii.
Faţă de Drăgan, malurile erau mult mai line, în plus nivelul apei nu era nici pe departe atât de scăzut. În aceste condiţii lansarea caiacelor nu presupunea un efort deosebit , mai mult, mai spre coada lacului aveam posibilitatea de a înopta în cabana unui prieten, aşa că ne-am hotărât să tragem frâna de mână şi să descărcăm.



A urmat obişnuita vânzoleală premergătoare unei lansări, cu împachetări/despachetări, cu cărat caiace, cu înămolit la mal şi chiote de plăcere şi nu în ultimul rând, cu declicurile aparatelor foto. Eram în sfârşit pe apă şi parcă nu mai conta că în loc de trestii şi sălcii vedeam maluri stâncoase şi brazi. Lacomi, cufundam penele padelelor iar şi iar, şi caiacele ţâşneau ca nişte ogari scăpaţi din lesă, zbârlind sub etrave mustăţi albe de stropi. Ce plăcere! Am luat lacul în lung, bucurându-ne că dincolo de orizontul unei muchii se năşteau mereu alte orizonturi şi nu ne-am oprit decât târziu în jurul unui strâmt perimetru de piatră închipuind o ciudată fântână.


Fântâna a fost dintotdeauna un simbol al altor tărâmuri. Prin fântâni se cobora în lumi tainice şi ştiind că acel perimetru zidit, abia iţindu-se peste ape, este de fapt turnul bisericii satului inundat, ne este uşor să ne închipuim schimbul energetic coborând ca har divin asupra preotului învăluit în fumul de tămâie, invocând protecţie şi iertare. Se prea poate că aceste ape nu miros a peşte şi a baltă. Se poate de asemenea ca pe ele să nu apară vreodată nuferi şi pelicani şi de asemenea e puţin probabil ca ele să-ţi deschidă drumul spre mare. Însă, aceste ape, niciodată tulburi, sunt un ecran pe care se reflectă frumuseţea deplină a unei civilizaţii născute în jurul bradului, cu căsuţe din bârne, acoperite cu paie, cu buţi şi ciubere aromind a răşină, cu doniţe pline de brânză, cu cergi de lână şi miros de iarbă grasă, proaspăt picată sub tăişul coasei. Acesta este aerul Apusenilor şi chiar dacă coroana lui Neptun este în altă parte, aici, cu siguranţă este o pietricică scăpată din montura sa.


Gigi şi Felicia trebuie să se întoarcă acasă aşa că marcăm despărţirea cu o ciocolată consumată la bord. Siajele se despart şi, tăcuţi, pornim mai departe. Încetinesc, parcă ţinut locului de prezenţa discretă a bisericii şi abat prova spre mal, acolo unde versantul, cândva submers, e populat de ciudate creaturi. Buturugi rămase în amintirea brazilor de demult s-au transformat în creaturi marine ce ies acum din nou la suprafaţă ca fantomatice caracatiţe. Fotograful se desparte cu greu de subiectele neaşteptate şi îmi ajung prietenii abia pe prispa cabanei, unde robotesc în jurul prânzului târziu.


Deşi am padelat mai bine de 6km, încă nu ne-am ostoit pofta de apă aşa că sărim din nou în caiace şi pornim spre coada lacului până unde mai avem încă pe atât. Mike a fost ciudat de cuminte azi şi începem să-l recunoaştem abia când îşi iese din mână şi, pierzând simţul direcţiei, se fâţâie dintr-un mal în altul ca dus de un cal nărăvaş. Plasticele nu au cârmă şi din cauza fundului rotund necesită multă atenţie şi echilibru la padelat, lucru ce la această oră pare să-l depăşească pe Mike, de vreme ce şi-a încropit un cântec al cărui laitmotiv este: “hai să urâm caiacele rotunde”.
Seara se consumă la foc, în jurul vinului de Eger lăsat de Gigi. Din păcate oboseala zilei m-a doborât înainte de a auzi pocnetul dopului aşa că la un ipotetic proces, după jurământul depus cu mâna pe Biblie, nu pot susţine decât că a doua zi am găsit sticla goală.

Foarte frumos, tot raul spre bine.

Final

Pentru azi nu ne-a mai rămas decât întoarcerea, aşa că o lungim cu somnul atât cât permite buna cuviinţă. După o masă tihnită, strângem lucrurile de prin cabană, cărăm caiacele la apă şi ne lansăm pentru traversarea în sens invers.


Excursia s-a încheiat parcă prea repede. Ca pentru a mai trage de timp, înainte de a porni spre casă ne-am abătut până pe baraj, pentru un tur de orizont şi o fotografie.

În sfârşit, Tisa

Aşa cum am încercat să sugerez încă din titlu, de astă dată am ajuns pe lacul de pe Tisa. Sâmbătă dimineaţă am plecat din Oradea împreună cu Cosmina şi nelipsitul Mike şi după 2,5 ore (130km) parcam la complexul balnear din Tiszafured, situat chiar pe malul gârlei (parcare gratuită - cum treceti peste calea ferată la ieşire din localitate, prima intrare pe stânga).

Pentru început ne-am asezat româneşte la prânz - un prânz grăbit de peisajul în mişcare ce ne trecea prin faţa ochilor: câteva canoe din care se vâslea alene. Chestia asta este în stare să te înebunească aşa că am aruncat cât colo merindea şi am ieşit pe apă.


În sfârşit eram pe Tisa! Numai noi şi cititorii acestui thread ştiu ce greu a fost! Am pornit pe canalul umbrit, minunându-ne de frumuseţea naturii sălbatice: maluri înţesate de arbori năpădiţi de plante căţărătoare, canalul împestriţat cu nuferi, raţe sălbatice şi alte păsări şi, din când în când câte o barcă cu motor ca să ne trezească din reverie.


După 1,5km canalul ne-a vărsat în Tisa. La subsuoara canalului am găsit un stâlp cu tăbliţe indicând locul în care ne găsim şi direcţiile de urmat pe traseele de agrement ce treceau prin acel loc.


Mare apă! Cu ochii pe GPS consemnez un curent de 0,8km/h. În scurt timp trecem pe sub poduri (rutier si de cale ferată) şi nimerim în plin poligon de arătat muşchii motoarelor de pe bărci: din toate părţile suntem asaltaţi de siaje nervoase printre care micile noastre ambarcaţii fug speriate ca rudele de la ţară nimerite în mijlocul bulevardului. Planul era să coborâm câţiva km buni pe Tisa însă în aceste condiţii ieşim pe primul canal cu indicator, căutând liniştea umbrită a unei căi necirculate. Brrr, ce experienţă neplăcută!!!


Da, ştiu că par din secolul trecut însă în materie de agrement nu îmi place motorul. Indienii americani numeau civilizaţia "marele zgomot" şi se retrăgeau din calea ei fiindcă le distrugea serenitatea. Iată ce scrie Sam Rizzetta ăn prefaţa cărţii sale (Construcţia de caiace şi canoe, calea rapidă şi uşoară): "De atunci am avut multe şi interesante experienţe cu bărci, de la cele mai mici caiace până la monstruoasele vase de linie şi aproape totul între aceste limite. Am fost propulsat de către vele, electricitate, gaz, petrol, cărbune, şi abur, dar eu mă mulţumesc să vâslesc solo într-o mică ambarcaţie uşoară. Bărcile cu motor pot fi rapide şi au posibilitatea de a transporta lucruri pe ape mari. Dar ele aduc, de asemenea, zgomot, fum, poluare, costurile ridicate, precum şi probleme complexe de întreţinere, remorci, şi taxe. Am vândut ultima mea barcă cu motor anul trecut. Există o bucurie specială atunci când te deplasezi tăcut peste apă, doar prin puterea ta. Exerciţiul este reconfortant şi revigorant. Pacea vine de la conexiunea intimă cu apa şi natura sălbatică şi în timp înveţi să apreciezi frumuseţea naturii. Excursia necesită o planificare atentă, precum şi învăţarea şi exersarea abilităţilor care te fac tot mai competent, mai degajat în aer liber, şi mai independent pe apă. Şi, probabil, antrenamentul mental şi fizic au făcut să devin un fan de bărci.
Canoele şi caiacele m-au purtat prin locuri în care bărcile cu motor nu pot ajunge. Am fost înconjurat de sute de lamantini prietenoşi în apele tropicale şi am luat cina în sunetul cufundarilor şi în strălucirea luminii nordului, pe lacurile pustii din zonele boreale. Am navigat cu canoea mile întregi prin lacuri ca o bijuterie, precum şi pe râuri unde rareori întâlneşti o fiinţă umană. Elani, urşi, vidre, castori şi delfini bruni au înotat alături de mine, fără prudenţă. De multe ori am privit nemişcat cum vulturii au smuls peştii din apă chiar de lângă canoea mea şi a zburat deasupra capului aproape la îndemână. Râurile înspumate din Appalachia au fost un minunat loc de joaca si refugiu natural unde, uneori, a trecut o zi fără să văd o altă fiinţă umană.
Acestea sunt doar mostre de minuni deschise de noi, ca vâslaşi. Un caiac sau canoe poate fi un magic prilej de aventură şi o legătură mai strânsă cu natura."
Poate că nici Sam nu v-a convins: nu are importanţă. Să vă arat totuşi cum ne-am tupilat neauziţi pe acest canal.


-VA URMA -

Mi s-a intamplat de mai multe ori, sa ma plimb singur cu batranul meu CuiRasat, pe un canal( oarecum "secret", din cauza ca era nepracticabil pentru ambarcatiuni incarcate cu turisti ori pescari). Acel canal duce de la Crisan spre lacul Bogdaproste, din Delta Dunarii.Canale naturale lungi si destul de inguste, care din loc in loc comunicau cu un canal principal.Puteam sa-mi fac intinerariu, astfel incat sa nu ma intorc tot pe unde am mai fost. Salbaticie si natura nealterata...Padelam despuiat.Mirific era cand padelam in nopti cu luna plina, senine si calduroase. Plescaitul padelei se auzea mult mai discret decat salturile din apa, a pestilor. Multumesc Kiru pentru postarea ta, care ma ajuta sa nu uit , o anumita perioada din viata noasta.( Delafluviu & Cuirasat).Inefabil era totul totul...

Fred ne salvează din nou


Străbaterea canalului a fost deosebit de plăcută, nu numai datorită peisajului, ci şi pentru că arborii umbreau traseul asigurând răcoare. Bineânţeles că ne-am fi putut întoarce "pe propriile urme" numai că nu ar fi fost aventuros şi atunci am hotărât ca la capătul canalului să ieşim in largul lacului de unde, bazându-ne pe hartă şi GPS, să găsim în zidul de trestii un îngust canal ce ne-ar fi adus din nou la cursul principal al Tisei. Doar că ...

Pe hartă întinderile albastre par nesfârşite numai că, la faţa locului, aceste întinderi sunt fragmentate de brâuri de trestii, de câmpuri de plante plutitoare, etc., astfel că doar pe canale se poate trece nestingherit. Înaintam aşadar pe canal sperând să debuşăm în marele lac, ceea ce nu se întâmpla. Canalul se lărgise şi vegetaţia arborescentă cam ceda în faţa păpurişului, însă întinderea de apă pe care o aşteptam se lăsa aşteptată mai ceva ca marea falie Atlantică. La un moment dat am ajuns la un îmbietor ponton din lemn unde am făcut popas de o piersică.



Un mare panou ne-a pus în temă cu fauna locală, în timp ce la mică depărtare se ghicea printre coroanele copacilor un observator. Ne-am îndreptat într-acolo cu gândul de a urca să vedem mai bine peisajul însă un ranger ne-a oprit la piciorul scării să ne întrebe dacă avem bilet şi cum nu ştiam ce-i ăla, ne-a trântit un:
-Go away!
Ceea ce am şi făcut. În porţiunea asta a canalului ne-am întâlnit din ce în ce mai des cu canoe pline de tineri râzând, ceea ce însemna că ne apropiem de un punct de închiriere de echipament nautic şi în scurt timp am ieşit la larg: în faţă se zărea ştrandul şi debarcaderul de la Porozlo.

Aici ne-am fi dorit să înoptăm numai că maşina era în Tiszafured, de cealaltă parte a lacului. GPS-ul arăta că la venire am făcut 13km şi cum drumul de întoarcere era cu ceva mai lung mi-am văzut coechipierii desumflându-se. După ce le-am expus situaţia, de comun acord am hotărât să tragem la mal şi să merg pe şosea după maşină (cam 8km).

În Porozlo, pe lângă caiace şi canoe se puteau închiria şi biciclete, numai că eu nu aveam la mine bani, în plus maşina era plină şi nu aş fi avut cum să o aduc înapoi, aşa că am pornit curajos perpedes. Ştiam că Fred era pe drum spre noi cu motocicleta şi după aproximativ 1,5km l-am recunoscut rulând pe şosea. Cu ajutorul mâinilor nu mi-a fost greu să-l opresc şi pe şaua motocicletei, fluturând din pleoape din cauza vitezei, am ajuns în doar câteva minute la destinaţie.
Seara am petrecut-o în campingul din capătul sudic al localităţii, răcorindu-ne cu bere Borsodi, apoi încălzindu-ne la loc cu un vin roşu de Recaş. Sub asaltul nu foarte convingător al ţânţarilor, vecinii noştrii mestecau într-o căldare uriaşă cu bograci.

Lacul

Dimineaţa am strâns tabăra şi ne-am mutat în micul port de ambarcaţii. Deoarece aveam de gând să închiriem un caiac pentru Fred, aveam parcarea gratuită (altfel costa 500 forinţi - 100 de forinţi = 1,6lei). Până ce prietenii mei au dat la apă caiacele, în ciuda faptului că habar n-am să gesticulez maghiara, mi-a revenit cinstea să tratez închirierea, fiind orădean de baştină, adică mai de la graniţă: Fred - francez, Mike - din Suceava şi Cosmina din Sibiu.
Am găsit cu uşurinţă dugheana şi m-am adresat cât se poate de simplu:
-Egy kajak, kérem (un caiac vă rog)
Bineânţeles, e o capcană în a pronunţa corect singurele trei cuvinte pe care le cunoşti dintr-o limbă căci tipa s-a apucat să-mi turuie pe limba ei, lucru ce mi-a adus aminte de încă trei cuvinte:
-Nem értem a magyar (nu înţeleg maghiara)
M-a privit bănuitoare:
-Mielőtt beszélni ... (înainte vorbeai ...)
În fine, cu pixul si hârtia am înţeles că ne va costa 400 forinţi/oră şi vom plăti la întoarcere aşa că am luat o vestă, o padelă (rudimentară) şi un caiac străvechi din fibră de sticlă şi am ieşit pe apă.
Pentru azi am lăsat canalele şi ne-am propus să experimentăm luciul întins al lacului, spre care am pornit pe braţul Tisei Mici.


La fel ca şi Tisa Mare, dar nu cu aceeaşi intensitate, şi acest braţ este parcurs de multe ambarcaţii cu motor, însă de cum ieşim pe un canal lăturalnic ce ne varsă în lac, rămânem aproape singuri. Apa e aproape oglindă, deja este torid şi atunci când în cursul unei şedinţe foto de la marginea unui câmp de flori galbene îl aud pe Fred plescăind în spatele meu, suspectez că mişcarea a fost voită. Din fericire apa nu e adâncă (doar până la brâu) dar chiar şi aşa reintrarea în caiac se lasă cu căteva giumbuşlucuri.

Continuăm traseul pe lac însă pe la ora prânzului realizăm că circuitul propus este prea mare pentru a-l termina în timp util (Mike are un tren de prins) şi hotărâm să facem cale întoarsă.

Cu toată ora înaintată, mai găsim timp de o baie, prilej pentru a încerca tehnicile de reintrare în caiac şi chiar rollback-ul (nereuşit!)






Fazele reintrării în caiac

Urmeaza rollbackul:


Chiar dacă nu ne-a reuşit rollbackul (a mers doar roll-ul, în loc de back a ieşit doar Fered), am concluzionat că ieşirea a fost plăcută şi mai mult, că zona este frumoasă, meritând cu prisosinţă să mai venim. Ne-am împachetat jucăriile şi am dat să plecăm ... dar parcă lipsea ceva. Aaaa, daaaa: Mike n-a făcut nici o boacănă!
-Nici nu şti câtă lume ai dezamăgit, îi spun.
-Lasă că s-a răsturnat Fred în locul meu ...

Exceptionala descrierea, exceptionale locurile. Planuiam un concediu acolo in iunie, dar nu a mai fost sa fie (stie Boc de ce...). Pana la urma tot ajung eu pe acolo cu caiacul, dar intai cred ca am sa fac o tura de recunoastere cu bicicletele. Ai idee cam ce preturi se practica in campinguri (cort+masina+doua persoane)?

BogdanTimisoara a spus:

Exceptionala descrierea, exceptionale locurile. Planuiam un concediu acolo in iunie, dar nu a mai fost sa fie (stie Boc de ce...). Pana la urma tot ajung eu pe acolo cu caiacul, dar intai cred ca am sa fac o tura de recunoastere cu bicicletele. Ai idee cam ce preturi se practica in campinguri (cort+masina+doua persoane)?

Click pentru a extinde...

Urmeaza un post cu date "tehnice": lungimi, latimi, adancimi, trasee, preturi, locuri si obiceiuri etc.

Lacul de pe Tisa - informatii

Obiectiv/descriere:
Lacul de pe Tisa este artificial. Are o lungime de aproximativ 30 km si inafara bratelor Tisei si a canalelor este putin adanc (1,5m).

Localizare:
Lacul este situat aproximativ in partea centrala a Ungariei, la 130km de Oradea. Malurile lui ating mai multe localitati insa cele mai importante sunt Tiszafured si Poroslo situate pe drumul 33 Debretin - Eger. Drumurile principale sunt bine intreţinute dar cele "judeţene" sunt deşelate, cu gropi pe margine.

Posibilitati de campare:
In ambele localitati (Tiszafured si Poroslo) se poate campa in campinguri sau pensiuni dar cele din Poroslo sunt mai aproape de apa. In Poroslo sunt 2 campinguri si 2 porturi cu debarcadere de unde se pot inchiria caiace, canoe sau biciclete (pe digul ce inconjoara lacul este amenajata o pista impecabila pentru ciclism sau calarie - nu am vazut cai). Am văzut locuri de campare şi vetre de foc şi pe bucăţile de pământ de pe marginea canalelor, dar puţine ca număr. În general e junglă şi nu se prea poate pune piciorul pe uscat.

Trasee:
Suprafaţa de apă este destul de mare iar tipul de peisaj se aseamănă cu cel din Delta Dunării. Totuşi, în perimetrul digurilor sunt cuprinse limbi de pământ, şosele, căi ferate, întinderi de stuf sau câmpuri de plante acvatice, ceea ce înseamnă că a ajunge la o destinaţie implică alegerea unui anume traseu, de regulă dealungul unor canale. Există 2 braţe ale Tisei (Tisa Mare şi Tisa Mică) şi o întreagă reţea de canale iar pe aceste căi principale sunt marcate cu stâlpi indicatori şi tăbliţe. Există 5 mari trasee. Stâlpii apar la fiecare bifurcaţie, astfel încât orientarea este destul de facilă, asta nescutindu-ne totuşi de a avea la noi hartă sau GPS (se găsesc hărţi foarte bune în magazinele Decathlon din Ungaria sau in cel mai rau caz se pot face printuri din Google Earth - eu am harta, dacă sunt doritori pot să o scanez). Pentru cei ce doresc linişte e de preferat ocolirea braţelor Tisei unde abundă ambarcaţiile cu motor. Acestea se întâlnesc uneori şi pe canalele mari, cu diferenţa că pe Tisa "barcagii" sunt cam nesimţiţi şi nu se prea sinchisesc de tine, pe când pe canal reduc motorul şi poţi trăi pe lângă ei.

Preţuri:
Paritatea leu forint este 1,6lei = 100 forinti (HUF)
Inchiriere caiac - 2500 forinti/zi sau 400/ora
Camping Poroslo: 1400 forinti/persoana, + cort + auto
Noi am platit 7000 forinti pentru 4 persoane, un cort, un autoturism si o motocicleta

Atmosferă/peisaj:
Zona este foarte frumoasă, cu floră şi faună bogată, nepoluată cu PET-uri şi pungi, cu peisaj variat, lacustru, ideală pentru petrecut concedii sau weekenduri. Se poate de asemenea pescui.

Invitatie la caiaceala!

Deoarece sunt liber in aceasta saptamana, nu pot sa o las sa treaca doar cu munca la atelier: profitand de vremea buna, e cazul sa deschid sezonul turelor pe apa. Asadar, va invit miercuri 11.04.2012 la un traseu pe lacurile de pe Tisa, in Ungaria, cu plecare dis dimineata si intoarcere seara (ma rog, eu asa intentionez, dar daca cineva vrea sa ramana mai multe zile ... nu ma opun
Pentru cei ce nu cunosc zona, aici pot consulta reclama "oficiala" in limba romana: http://www.proexpedition.org/asociatia/idei/40tisa/Lacul Tisa.pdf
Pentru orice alte detalii pot fi contactat si telefonic 0726 627278
Sper sa gasiti tentanta aceasta invitatie.

Timpul trece, ora plecarii se apropie: doritori?

CrocodiluDiluDilu a spus:

Timpul trece, ora plecarii se apropie: doritori?

Click pentru a extinde...

Trag de sfori pentru o zi libera miercuri. Daca-mi ies socotelile cum vreau, atunci musai eu :happy-banana::kaiac:!