• Operatiunea Hiroshima

    Episodul 1: Cel ce i-a dat nume

    10 aprilie seara. Pun mana pe telefon, incerc sa imi fac curaj. Il deblochez, caut numarul lui Seba cat de incet pot. Apelez. Imi raspunde ca de obicei artagos:

    – Daeh

    Cu vocea mea cea mai dulce il intreb ce mai face, ii spun cat mi-a fost dor de el in ultima vreme, ce om deosebit e… sigur, nici nu asteptam sa mearga. Mi-o reteaza scurt:

    – Mai bine zi ce-ai de zis.

    Trag aer in piept si spun dintr-o suflare:

    – Am cumparat o barca. E in Creta. Mergem s-o aducem in Halkidiki de 1 mai, am luat biletele de avion.

    La celalalt capat al firului tacere. Numar secundele: 1, 2… Stiu ce urmeaza. 3, 4… daca dureaza mai mult de 5 e groasa. 5… vine prima replica taraganata:

    – Dar motor are?

    Ura! Pentru intrebarea asta sunt cel mai pregatit: Turui:

    – Seba, e o zana de motor, nou nout, are 140 de ore de functionare, toarce ca un motan cand e viscol afara si a mancat Kitikat…

    Dar Seba nu trebuie subapreciat.

    – Cand a fost pornit ultima data?

    – Acum doi ani, dar…

    – Vele are?

    – Sigur, sunt aproape noi, fosnesc ca asternuturile unei fete mari din Maramures….

    – Ai vazut cu ochii tai?

    – Fata mare din Maramures?

    – Bine ca esti tu desptept… Catargul cum e?

    Stiam ca o s-o nimereasca in cele din urma…

    – Ar mai fi de aranjat niste prinderi de sarturi, un pic de coroziune electrochimica la talpa, nu e mare lucru, mai ales pentru un maestru ca tine…

    – Lasa lasa, ce mai trebuie reparat?

    Acum fac eu o pauza…

    – Iti trimit poze pe mail.

    – Ok, te sun dupa ce le vad.

    Imi aprind o tigara. Astept. Pana sa o termin suna telefonul. Raspund si tac, sau mai precis dau replicile in gand:

    – Bai esti nebun

    – (Nu esti nici primul care mi-o zice si nici nu e prima data cand mi-o zici tu).

    – Cum crezi ca facem 400 de mile cu dracia aia?

    – (o luam spre nord, trecem prin Santorini, dupa care printre Ciclade si daca trecem de stramtoarea dintre Andros si Evia e ca si cum am fi ajuns)

    – Nici macar nu stii daca pluteste

    – (N-as putea sa te contrazic)

    – Te bazezi pe faptul ca a fost a unui neamt

    – (in Skopelos o sa aflam mai multe despre parerea lui Seba despre abilitatile tehnice ale poporului care a inventat foraibarul)

    – Tu stii ca o sa luam in bot si vantul si valurile si curentul?

    – (daca bate vantul din nord, ceea ce e doar probabil, nu si sigur)

    – Dupa cum arata instalatia electrica n-o sa functioneze nimic pe barca aia

    – (o carpim noi cat sa ajungem ca doar nu e cu computer central ca in Startrek)

    – Nici macar buda nu suntem siguri ca functioneaza

    – (avem ghiordel)

    – Pilotul automat arata ca din al doilea razboi mondial

    – (se va dovedi ulterior ca functioneaza perfect dar doar pe curs 350)

    – Fac pariu ca nu mai ai pe nimeni atat de nebun incat sa mearga

    – (ceva idei as avea dar…)

    – Daca vrem sa ne sinucidem putem gasi modalitati mai rapide

    – (dar nu atat de placute)

    Face o mica pauza, semn ca a obosit. Cu Seba e ca la drill la pescuit, daca a luat prima gura de aer incepe sa se calmeze. Incep sa sper ca scap fara intrebarea esentiala. Nici nu apuc sa sper asta ca vine sec:

    Acte are?

    Episodul 1 continuare

    – Acte are?

    La intrebarea cu pricina stiu ca orice as raspunde nu e bine. E ca si cum ai fi zgariat BMW-ul nou al smecherului cartierului care te intreaba cu o voce pe joase daca te grabesti rau. Produc un sunet care ar fi putut fi orice intre da, nu, oftat, gemet, sughit si scartiit de usa de hambar.

    – Ce-ai zis?

    Repet sunetul. De data asta iese mai mult ca un scheunat.

    – Bai, are sau nu acte?

    – Am contractul cu neamtul

    – Atat?

    – Seba, hai sa ne concentram la chestiile esentiale, la bucuria calatoriei, la locurile minunate pe care le vom strabate si pe care oamenii de rand le vad de pe mal…

    – Adica vrei sa mergem fara oprire?

    – Nu pornim cu idei preconcepute, vom simti vantul, valul, marea, armonia universului si vom decide impreuna cum ne vom integra in ea

    – Bai, stii ca ma enerveaza textele de om de vanzari.

    – Adica te-a convins vreodata vreunul?

    – Nu

    – Pai atunci ce ai cu mine?

    Seba pica pe ganduri. Stiu ca nu e bine sa intrerupi un om care se gandeste cum sa rezolve o situatie in care esti implicat. In plus, mizez pe sufletul mare al lui Seba. Intr-un final, de la celalat capat al firului se aude un oftat:

    – Mda, se va numi Hiroshima… operațiunea Hiroshima…

    Toata povestea pe masura ce e scrisa aici: http://www.scoala-nautica.ro/operatiunea-hiroshima/

    Ziua 0, când am ajuns in zona radioactivă, Heraklion, Creta
    Surpriza a constat în faptul că dezastrul nu era atât de mare, fotografiile aeriene luate de Călin îmi făcuseră impresia că barca necesita lucrări mai de amploare
    Unul din motivele stării tehnice îmbunătățite, comparativ cu pozele, a fost și grecul Gregori (peck), grec ce ne-a impresionat cu abilitățile sale în domeniul reparațiilor dar mai ales cu tariful final, emis probabil în baza pavilionului pupa.

    Oricum, primele discuții cu Călin despre obiectul în cauză, au sunat cam așa:
    - Călin, cât estimezi că e de lucru la barcă?
    - Maxim o zi!
    - Aha, deci cam o săptămână!

    In poze, Hiroshima și câțiva vecini de cavalet. Un fel de natura moarta cu substrat de operă vie...



    Ziua 1
    Datul la apă

    După negocieri cu macaragiii locali, deloc impresionați de strădaniile noastre de a face din rahat bici, care să pocnească și să nu stropească, înghițim sec și ne aliniem iarăși la preturi dictate de culorile pavilionului pupa

    Culmea e că macaraua nu a întârziat și a apărut la ora stabilită.

    După sumare pregătiri și ceva strigăte către Călin, foarte stresat in acele momente, reușim să plasăm destul de prost baloanele de acostare în borduri și încă două parâme, una in prova și una in pupa și începem...

    După alte strigăte intr-o amestecătură de română, greacă și engleză, condimentată de desele bip-uri ale macaralei, ne trezim brusc la nivelul 2 al operațiunii: Hiroshima plutește.
    Rearanjarea baloanelor, legarea parâmelor, legănatul bărcii, ne-au făcut să ne simțim ca atunci când ieși dintr-un examen la care știi că nu ai făcut totul perfect dar nici nu l-ai picat.
    Începe 'level 2'!





    Asadar, cu Seba convins intr-un final, barca e ca si in Neos Marmaras. Mai ramane sa o ducem acolo. Pentru asta ne-ar mai trebui unul-doi membri de echipaj. Incep sa ma gandesc la portretul robot: experienta in sailing, priceput la reparat orice, rezistent la oboseala, foame, sete, cu nervii tari (se va dovedi ulterior ca va fi nevoie), nivel de toleranta la risc ridicat (ma rog, iesit din scala), simt al umorului dezvoltat.

    Il sun pe prietenul meu de-o viata:

    – Ce mai faci?

    Pauza circumspecta. Numar in gand 1, 2, 3… incep sa ma obisnuiesc

    – Calin, tu nu ma suni nici de ziua mea.

    – Viata e atat de frumoasa si trebuie sa traim fiecare zi ca si cum ar fi ziua noastra.

    – Sau ultima… stiu teoriile tale. Ce idee ti-a mai venit?

    – Ai program de 1 mai?

    – Mi-e frica sa raspund

    – Vroiam sa te invit la o croaziera pe Marea Egee din Creta pana in Neos Marmaras

    – Adica ti-ai mai cumparat o barca?

    – Mda

    – Tot de pe ebay?

    – Evident

    – Pluteste?

    – Vrei raspunsul lung sau scurt?

    – Nu-l vreau pe niciunul. Uite cum facem: Stii ca tu esti barza chioara careia ii face Dumnezeu cuib, dar mai bine sa fim siguri ca macar unul dintre noi supravietuieste. Daca intri in vreo belea suna-ma ca de obicei. Vant de unde vrei tu!

    – Alo Seba, deja suntem trei. Ce-i drept nu toti pe barca.

    – Hm?

    – Al treilea e alaturi de noi cu sufletul

    – Sufletel, daca nu suntem macar trei va trebui sa ne oprim din insula in insula sa dormim.

    – Cum sa ne oprim, eu trebuie sa fiu la serviciu marti.

    – Atunci mai gaseste pe cineva…

    Reanalizez portretul robot. De fapt, cu minitehnicusul de Seba prin zona nu e atat de important sa fie priceput la reparat chestii. Dimpotriva. Si avem loc suficient pentru apa si mancare, mergem printre insule, asa ca nu trebuie sa fie vreun fost luptator din Afganistan. Incep sa imi vina idei.

    – Alo!

    – Calin, ce placere sa te aud, ce mai faci?

    – Nimic deosebit, ca omul… cu serviciul, cu casa, cu familia, cu un velier pe care l-am cumparat si trebuie adus de 1 mai din Creta in Halkidiki…

    – Cu ce???

    – Pai am zis, familia, serviciul….

    – Lasa mistourile, ce velier?

    – E o chestie care pluteste, pe care o impinge vantul

    – Stiu mai ce e ala velier, vroiam sa fiu sigur ca am auzit bine

    – Stii, oamenii sunt de doua feluri, cei care cauta certitudini si cei care cauta experiente. Nu te lasa atras de mirajul ca poti fi sigur de ceva in viata. Pe langa marea dezamagire pe care o vei avea cand vei realiza acest lucru, viata traita pana atunci va iti va parea trista si cenusie ca o profesoara de limba rusa care asteapta tranvaiul 23 in ploaia inghetata de noiembrie, carand dictionarul ortoepic in poseta din vinilin uzata la colturi.

    – Stii ce zic eu, hai sa impartim universul pe din doua, jumatatea ta cu incertitudinile cum ar fi pe cine o sa reusesti sa convingi, si jumatatea mea cu mici certitudini care plutesc intr-o mare de intrebari filozofice, ca niste zapaciti cu colace de salvare carora li s-a scufundat barca in marea Egee, cum ar fi ca nu vin cu voi nici sa-mi prinzi degetele la usa de la lift. Dar pot sa-ti imprumut o pluta de salvare.

    Reanalizez iar portretul robot. Ce mi-o fi venit cu experienta de sailing? Ca doar nu trecem Atlanticul in sezonul uraganelor. Si daca o fi vreun ardelean fara simtul umorului ce daca? Oricum Seba stie un singur banc, ala cu ariciul, pe care il spune in fiecare zi, pana ajungem s-o prinde el de poanta.

    – Alo! Ce mai faci maestre, tot internetul vuieste de ispravile tale. Nenumarate domnisoare corporatiste mi-au marturisit ca ti-au inramat poza si dorm cu ea sub perna. Ba cateva din ele m-au rugat sa le imprumut o freza sa rotunjeasca colturile ca se trezesc dimineata zgariate.

    – Pai si cu ce-ai vrea sa doarma sub perna? cu un Rembrandt?

    – Intotdeauna ti-am apreciat modestia. Ce program ai de 1 mai?

    – Merg in Grecia sa caut specii endemice de soparle

    – Fii atent aici: Mergem in Creta, luam o barca, plecam inspre Santorini, Ios, Paros, Mikonos, Tinos, Andros, Evia, Skopelos… ce mai, raiurile lighioanelor bolnave.

    – Cum adica bolnave?

    – Pai n-ai zis tu ceva de o epidemie?

    – Endemice, nu epidemice desteptule. Nu suna rau. In Mikonos traieste o soparla care a dat numele crocodilului de Nil. Cat stam acolo?

    – Nu oprim in Mikonos, doar trecem pe langa ea.

    – Cu un pic de noroc o gasim si in Paros. Acolo cat stam?

    – Nici acolo nu oprim

    – Dar unde oprim?

    – Nicaieri, dar poate iese vreuna pe plaja sa ne faca cu mana. Ai teleobiectiv?

    – In conditiile astea eu nu vin, dar stii ceva, pot sa iti iau masina din parcarea aeroportului din Salonic si sa ti-o duc in Neos Marmaras.

    Asadar n-am reusit sa conving pe nimeni dar ne-am ales cu o pluta, o mutare de masina si o polita de asigurare in alb. Toate bune, dar am senzatia acuta ca Seba n-o sa realizeze ca operatiunea a fost un succes. Nici n-apuc sa gandesc asta ca suna. Imi fac rapid un plan de comunicare, numar pana la 3, trag aer in piept si raspund.

    – Bai, tu stii cum e cu barza chioara?

    – Toti aveti impresia ca sunt barza chioara, ignorati munca, talentul si experienta de viata care constituie temelia, piatra unghiulara si contraforturile edif…

    – Bai ma lasi…

    – Ca sa nu mai vorbim de impactul pe care aceste vorbe le pot avea asupra unui psihic delicat, a unui suflet sensibil, a unei…

    – Am vorbit cu Mihai, vine.

    – ?

    – Nici n-a clipit cand i-am povestit ca nu stim daca pluteste, ca motorul n-a fost pornit de ani de zile, ca tu esti un inconstient pe care viata amara de la corporatie il face sa aiba tendinte suicidale, ca vrei sa mergem fara oprire. A zis da imediat.

    – Bai Seba, nu e de glumit cu asta. Cum vorbea? Parea in regula?

    – Mie mi s-a parut ca vorbea normal, n-am sesizat nimic deosebit.

    – Tie nu ti s-ar parea nimic deosebit nici daca te-ar suna Basescu sa se ofere voluntar.

    – Pai nu e marinar? Ce crezi, ca n-ar vrea si el sa scape cateva zile de nevasta?

    – Bai, daca te suna, zi-i ca s-a ocupat locul, l-am luat pe Piri Reis. Zi mai bine daca Mihai parea sa aiba depresie.

    – Nu

    – Seba, Mihai e om serios, asezat, cu scaun la cap, nu se poate sa vrea sa vina cu noi.

    – Bai tu n-auzi de aproape? Vrea si gata.

    Cateva saptamani mai tarziu misterul s-a lamurit. Cand l-a sunat Seba, Mihai tocmai se hotarase sa se insoare.

    In general, un hobby trece prin mai multe etape: Primul contact, interes, pasiune, obsesie, ostracizare sociala si familiala, adoptie si protectie de catre un grup social si intr-un final acceptarea si etichetarea de catre societate. In cazul pasiunii pentru barci aceasta evolutie e de obicei foarte rapida. Nici n-ai apucat sa inveti sa faci nodul de tachet ca iti si doresti sa inconjori pamantul solitar cu o barca construita de mainile tale. Astfel ajungi sa iti petreci mai tot timpul liber facand liste cu ce ar trebui sa iei pe barca, studiind curentii din marea Japoniei si socotind cati bani ti-ar trebui pentru toate astea.

    O subspecie interesanta de pasionat de barci reprezinta cei care viseaza sa isi cumpere una. Sunt abonati la toate site-urile de anunturi, cunosc in detaliu fiecare tip de velier ce s-a construit vreodata, stiu in ce culori e zugravit si in ce fel clipeste orice obiect care pluteste pe apa. Si ce e definitoriu pentru ei, au pareri de neclintit, si cand se intalnesc, ies niste scandaluri monstru in urma discutiilor despre subiecte de genul care e mai buna, funga metalica sau cea textila. Pentru ei, cea mai mare nenorocire ar fi sa isi cumpere o barca, asta ar insemna sa iasa din comunitatea respectiva, din zona lor de confort si sa se expuna aprobriului fostilor colegi de subspecie, care vor desfiinta decizia respectiva, aducand argumente de necombatut in favoarea alegerii altei barci. E ca si cum ar ramane brusc singuri pe lume. Dar n-ar accepta in ruptul capului acest lucru. Fiecare are o tinta extrem de clara, o anumita barca pe care si-o vor cumpara de indata ce vor avea bani si in apararea careia sunt in stare sa faca moarte de om. Cateodata se intampla ca unul dintre ei sa aibe brusc banii respectivi, ceea ce ii dezorienteaza teribil pe moment, dar se regrupeaza rapid si isi schimba tinta cu alta barca, un pic mai scumpa decat si-ar permite. Daca li se aminteste de vechiul lor vis se uita uluiti la interlocutor si ii explica de ce alegerea respectiva e complet gresita. Altfel, sunt oameni buni la inima, saritori, gata sa isi sacrifice timpul si resursele pentru un aproape in nevoie.

    Locul unde acesti oameni simt ca traiesc sunt site-urile de licitatii. Acolo apar diverse barci in licitatii care incep de la 1 euro. La vederea unui astfel de anunt, in sufletul fiecaruia incepe o furtuna de gradul 9 spre 10. Se fac analize, se cauta referinte, se socotesc cheltuielile aferente aducerii si repararii sale, se cauta loc de acostare si se rascoleste internetul in cautarea garniturii de pompa de apa care pare din poze ca a cam imbatranit, dupa care, intr-un moment solemn se plaseaza o licitatie de 1.5 euro. Sigur ca pretul final e de cele mai multe ori cateva zeci de mii de euro, dar asta nu inseamna ca emotiile prin care trec pe parcursul licitatiei sunt de neglijat si adrenalina eliberata de riscul la care se expun e mai putina decat cea generata de o confruntare cu un urs in salbaticie.

    Dar, cu toate mijloacele de precautie pe care si le iau, uneori se intampla si accidente. Cateodata, un neamt satul de costurile unei barci pe care o foloseste o data la doi ani si o repara in restul timpului, precum si de cicalelile nevestei pune cu naduf un anunt de genul: “barca in stringenta nevoie de reparatii; nu functioneaza nimic pe ea si costurile de intretinere sunt imense. Daca se gaseste un individ indeajuns de inconstient incat sa o vrea ii dau bonus si un set de cauciucuri de iarna”. Ceilalti nemti care si-ar dori o barca de genul ala, si care suna sa afle mai multe, sunt pusi pe fuga de povestile de groaza ale proprietarului, care in adancul sufletului lui nu vrea sa o vanda, si intr-un final prietenul nostru care viseaza cronic sa isi cumpere o barca se trezeste ca a castigat licitatia. Moment in care se simte atat de pierdut si dezorientat incat se roaga sa-i apara o zana buna care sa rezolve totul cu o fluturare de bagheta.

    In cazul meu pe zana o chema Grigoris

    Episodul 4 – Zana cea buna (partea a doua)


    Nimeni (intreg la cap) nu cumpara o barca. Pentru fiecare moment de bucurie pe care ti-o aduce folosirea ei, ai inca cinci in care trebuie sa rezolvi probleme spinoase de gen: unde o tii, cum o transporti, ce repari mai intai si cum o intretii. Sau de unde faci rost de banii pentru toate cele insirate mai devreme. Ca sa nu mai vorbim de invidia vecinilor, prietenilor si colegilor. De asta se recomanda sa faci intai un copil, sa construiesti o casa si sa plantezi un pom. Sau si mai bine, cate doua din fiecare. Ceea ce nu te scuteste oricum de analize amanuntite a surselor tale rusinoase de venit si a multelor feluri in care ai fi putut sa-ti folosesti mai bine banii. Sigur, a-ti vedea vecinii crapand de invidie e o satisfactie in sine. Si usor usor te obisnuiesti sa verifici partea de jos a clantei de fiecare data cand ajungi acasa. Dar oricat de mizerabila stii ca iti va deveni viata ca proprietar de ambarcatiune, in momentul in care o vezi prima data, te simti nici mai mult nici mai putin decat stapanul universului. Incepi sa ii intelegi pe grecii care sparg inventarul carciumii si iti vine sa scoti portofelul si sa imprastii bancnote fara numar. De asta e bine sa alegi cu grija momentul respectiv, astfel incat sa n-ai la indemana nici una din cele doua tentatii. Daca mai adaugi si o scenografie cat de cat, cu luna plina, pescarusi si macarele de cheu profilate pe cer, tabloul e complet, la concurenta cu cele cu apusuri de soare vandute pe la balciuri.

    Zana cea buna e constient de emotia momentului. Fara o vorba, scoate din spatele dubitei lui fermecate o scara si o reazema de pupa barcii. Dupa care ma desprinde cu blandete de derivorul pe care il imbratisam si mangaiam, si imi atrage atentia parinteste ca antifouling-ul e toxic, si ca daca imi va trece prin cap nastrusnica idee sa imi bag degetele in ochi, gura sau prin alte parti, sa iau cu mine la spital o eticheta de pe cutia de vopsea. Cat ai spune “volta” sunt in pestera lui Aladin, adica in cabina. Descopar comoara dupa comoara – incarcatoare de Nokia, lanterne ce ar putea fi reparate, harti de care probabil n-o sa am nevoie vreodata, suruburi de inox folosite, cleste de taiat tabla, ba chiar si o bicicleta vopsita in cea mai urata culoare pe care am vazut-o de cand eram in armata la munci agricole. Unde cainele fermierului fusese furat de un vecin si vopsit cu ce avea si omul prin gospodarie ca sa nu fie recunoscut, si anume email verde inchis, care, in combinatie cu cenusiul blanii, cu maroniul prafului de Ciorogarla si cu diluantul folosit de propietar intr-o incercare fara sorti de izbanda de a-l aduce la starea initiala, dadeau un efect cromatic caruia, ca sa-i gasesc un palid rival, a trebuit sa treaca 30 de ani si sa ajung pana intr-o insula din Mediterana. Si slava domnului, neamtul care a proiectat interiorul barcii nu s-a zgarcit la sertare si compartimente, am numarat peste 50. Chiar si acum, dupa luni de zile, mai descopar cate ceva prin vreun cotlon.

    Intr-un final realizez ca saracul Grigoris ma asteapta cam de multisor. Imi stapanesc cu greu vocatia proaspat descoperita de arhivar si ma smulg din raiul personal. Ma astepta, deloc nervos, sprijinit de duba. Niciodata n-am priceput cum pot sa aiba atata rabdare nefumatorii.

    Ma urc in masina si pornim spre casa. Imi adun bruma de simt practic ramasa dupa emotiile intense de mai devreme si il abordez:

    Grigori, daca ar fi barca ta, ce ai repara la ea?
    Sincer Calin, niciodata nu i-am inteles pe cei care isi cumpara barci. E atata bataie de cap. Mi-e greu sa ma pun in locul tau.
    Bun, hai sa presupunem ca ai primi-o de la o matusa bogata. Ce i-ai face inainte sa pleci cu ea pana in Halkidiki?
    Pai de la o matusa bogata m-as astepta sa primesc una gata reparata si dusa unde am eu treaba.
    Atunci una saraca
    In primul rand as apela la un specialist in motoare pentru o revizie temeinica. In al doilea rand as demonta catargul si l-as inspecta centimetru cu centimetru. In al treilea rand i-as schimba toate trecerile prin coca si furtunurile. In al patrulea rand i-as mai da un strat de antifouling. Restul sunt maruntisuri.
    Incep sa imi recapat agerimea de spirit. Ca Robert Downey Junior in rolul lui Sherlock Holmes, derulez in minte pe repede inainte evenimentele viitoare: Fac singur revizia la motor, inspectez de jos cu binoclul catargul, las pe data viitoare stratul de antifouling, rezolv cateva maruntisuri, mola barbetele si cap compas Santorini. Ce lipseste?

    Grigori, am avut ceva noroc sa cumpar barca asta, dar si mai mare a fost norocul sa dau peste tine. Ai putea sa schimbi through-hull-urile? Si cat m-ar costa?
    Sigur, 40 de euro de bucata, numai sa imi spui de care treceri vrei, mai ieftine sau mai scumpe
    Pai care e diferenta de pret?
    De exemplu pentru o trecere de jumatate de tol, cele de calitate buna costa vreo 10 euro si cele de cea mai buna calitate sunt vreo 12.
    Pai atunci sa luam de cea mai buna calitate.
    Si incerc sa gasesc si prinderile de sarturi. Nu sunt scumpe, dar trebuie sa fii norocos sa le gasesti.
    Grigoris, ma las pe mana ta. Sunt convins ca vei face o treaba minunata.
    Sa stii ca majoritatea clientilor mei nici nu mai intreaba ce e de facut, doar zic: Grigori, ocupa-te si ne socotim noi.
    Cursul de tehnici de manipulare, legea dovezii sociale: daca toata lumea face intr-un anumit fel, nu risti nimic daca faci si tu asa…. si invers



    Desi avea foarte multa treaba, chestie pe care ne-a spus-o de multe ori, ne-a rezolvat toate problemele. Cand am ajuns impreuna cu Seba si Mihai, trecerile si furtunurile erau schimbate, prinderile de sarturi instalate, plus niste bonusuri: mici reparatii la coca, anitifouling prin locurile mai greu accesibile, vreo doi stalpi de balustrada reparati. Si totul impecabil facut. Mai ramaneau niste maruntisuri pe care le-a facut in cele doua zile de dinaintea plecarii, ocazie cu care am putut sa admiram meticulozitatea si priceperea cu care lucreaza.



    Si tot asa, pe masura ce rezolva cu un telefon si un zambet orice problema ce ne parea insurmontabila, admiratia noastra fata de Grigori crestea. De exemplu daca vroiam sa cumparam o baterie, punea mana pe telefon si gasea un prieten care avea magazin de piese auto si care se oferea instant sa ne faca o reducere substantiala. N-am inteles de ce bateriile no name pe care le-am cumparat erau mai scumpe decat cele Bosh, dar Grigori ne-a asigurat ca e o oferta fantastica si ar trebui sa platim repede pana nu se razgandeste vanzatorul sau il prinde patronul ca vinde cu pretul ala. Cand a trebuit sa apelam la macara sa punem barca in apa nu ne-a lasat pe mainile lacome ale autoritatii portuare care cerea o suma nejustificata (180 de euro) si a apelat la un alt prieten care ne-a rezolvat (cost total doar 280 de euro). Pana si la magazinul de accesorii de barci ne-a insotit si inainte ne lase sa cumparam ceva il tragea de-o parte pe prietenul lui bun care lucra acolo si il ruga sa ne faca o reducere. N-am inteles totusi de ce eram singurii la care n-a mers plata cu cardul din toata coada.



    Finis coronat opera, a venit si momentul socotelilor. A luat un caiet si un creion si a inceput sa adune… 40 de euro de aici, 60 de colo, cativa firfirei pentru vopsea, a tras linia si a pronuntat triumfator totalul – cam de trei ori decat m-as fi asteptat. Probabil ca, la auzul sumei respective n-aveam cea mai inteligenta figura din lume, cu mazilarul cazut si cu ochii holbati ,dar tot el a salvat situatia cu remarca potrivita la timpul potrivit:

    Calin, pai tu ai spus ca vrei cea mai buna calitate!
    Cursul de tehnici de manipulare legea coerentei: E greu sa te contrazici pe tine insuti, odata ce ai zis ceva, vei actiona in concordanta cu afirmatia respectiva



    Toata povestea aici: http://www.scoala-nautica.ro/operatiunea-hiroshima/
    Acest articol a fost publicat iniţial în topicul: Operatiunea Hiroshima iniţiat de calin1967 Vezi postul original