• Călătorii în India



    Cu bucurie anunț publicarea cărții „Călătorii în India”, cu desene realizate după fotografiile autorului de Florin Drăghici, cunoscut în lumea navigatorilor ca Roz Avel. Chiar dacă, de astă dată, nu e vorba despre o carte nautică (am mers în India cu avionul ), în paginile ei am acordat atenție bărcilor tradiționale întâlnite pe subcontinent. Cartea poate fi comandată pe siteul ProExpedition ( http://www.proexpedition.org/…/calat...dia-dorin-ch…/ ), dar până atunci vă propun o scurtă degustare:



    „La capătul River Road se termină plasele şi coasta face un cot, ieşind spre Marea Arabiei. Locul îmi aduce aminte că India este o ţară murdară. În India, elementul antropic este semnalat de mormane de gunoi, şi această plajă nu face excepţie. În mod normal, ne‑am îndepărta dezgustaţi, însă câteva ambarcaţii trase pe nisip îmi reţin atenţia. Ignorând resturile eteroclite rulate de mare şi uitând până şi de plasele ce cu câteva minute înainte mă fascinau, mă apropii să studiez bărcile din lemn înnegrit, având alură de canoe. Sunt frumoase, solide, lucrate impecabil şi, contrar spiritului indian, cu precizie, însă ceea ce mă entuziasmează sunt cusăturile. Am citit prima dată despre bărcile cusute în cartea lui Tim Severin, „Expediţia Sindbad”. Corabia cu care Tim a traversat Marea Arabiei din Oman până în India a fost construită prin metode tradiţionale, cu filele cusute cu sfoară.
    Potrivit lui Tim, navele cusute erau făcute de arabi, de la care probabil s‑au inspirat şi indienii de pe coasta Malabarului. S‑a găsit chiar şi o explicaţie, mai mult sau mai puţin credibilă, potrivit căreia arabii îşi coseau corăbiile, temându‑se că pe fundul mării există un mare magnet, capabil să smulgă cuiele din structura vaselor ce treceau peste el. În orice caz, despre calităţile unei astfel de nave, din relatările lui Marco Polo nu tragem mari speranţe: „Corăbiile lor sunt foarte proaste şi multe dintre ele se scufundă pentru că nu sunt încheiate în cuie de fier, ci cusute cu sfoară din coajă de nucă de cocos. Ei înmoaie cojile până când ajung să aibă consistenţa părului de cal, apoi le transformă în sfoară şi cu aceasta sunt cusute corăbiile... ceea ce face să fie periculos să călătoreşti cu asemenea corăbii. Să mă credeţi pe cuvânt că multe din ele se scufundă, pentru că Oceanul Indian este adesea furtunos.”
    Istoricii navali moderni confirmă că aceste vase se sfărâmau în bucăţele, arabii renunţând în cele din urmă la coasere din pricină că structurile lor nu rezistau la şocul produs de reculul tunurilor de punte. Dar cum înmuiau arabii nucile de cocos? Le ţineau în apă de mare, probabil un procedeu similar topirii cânepii la noi. Pentru ca sfoara să fie rezistentă, era esenţial ca fibrele astfel obţinute să fie răsucite manual şi mai ales ca în procesul de prelucrare să nu fie folosite ciocane de metal, care le‑ar fi putut strivi. Din păcate, comoditatea şi pierderea înţelesurilor anumitor cutume au alterat tradiţiile, şi marangozii lui Tim, ştiind că în zilele noastre cojile nu se mai duc la mare, ci se „topesc” local, în bălţi cu apă dulce, aveau metodele lor de a încerca sfoara: tăiau o mostră şi o băgau în gură, căutând să detecteze gustul sărat. Tim, care îi însoţea, făcea la fel: „Mestecam cu solemnitate fibra din nucă de cocos, încercând să nu mă gândesc la noroaiele fetide din bălţile cu apă stătută unde nucile de cocos fuseseră puse la putrezit".
    Expediţia Sindbad a fost realizată în anii ’80 cu o navă cusută, construită special pentru această călătorie. Corabia Sohar a călătorit de la Mascat, din Oman, până la Canton, în China, parcurgând mările fără probleme deosebite. La finalul cărţii, Tim susţine că structura cusută a navei a supravieţuit călătoriei în condiţii excelente: „cu un rând de vele noi ar fi putut să plece înapoi spre Mascat la începutul următorului muson...”
    Nu‑mi închipuiam cum poate o ditamai corabia să stea în câteva sforicele, dar azi, în Fort Cochin, am ocazia să văd cu ochii mei aceste bărci, descoperire ce mă umple de încântare. Când doar visa la Expediţia Sindbad, Tim Severin a plecat să caute nave tradiţionale în Oman. Nu a prea găsit. De cealaltă parte a mării, după 30 de ani, pe această plajă, descopăr ambarcaţiile arhaice încă în uz. Una tocmai e trasă la mal de către doi pescari ce, îndată ce se văd pe uscat, se apucă să‑şi descâlcească năvoadele.”
    Acest articol a fost publicat iniţial în topicul: Marinari pe submarin iniţiat de CrocodiluDiluDilu Vezi postul original