• În căutarea râului perfect - Drina (II)

    Harta: https://www.google.com/maps/d/u/0/em...y3nq7WjVkIs7PQ

    Dimineața râul „fumegă”. Noaptea a plouat destul de tare, dar vremea rea pare să fi trecut și soarele ne încălzește iar. Ne luăm micul dejun printre caiace și la ora 8, înghesuindu-ne pe rampa strâmtă, ieșim pe râu.


    Dimineața la Vrhpolje

    Este a cincea zi pe Drina și suntem departe de a ne fi plictisit. Peisajul este într-o lentă și continuă schimbare, căci pornind din munți râul ajunge în câmpie și valea se deschide tot mai tare. Și vremea s-a schimbat alternând soarele plin cu cerul acoperit, iar nopțile sunt din ce în ce mai calde.

    Legănați în caiace ne bucurăm să fim în sânul naturii. Îmi plac călătoriile lungi, „drumurile” și mai ales cele lichide, adică coborârile pe râu. În copilărie am fost fascinat de două cărți: celebra „Cu caiacele pe Nil” a lui Andre Davy și de „Viața marelui fluviu” a polonezului Wiktor Ostrowsky. După puterile mele am coborât și eu de-alungul Mureșului, însă Drina e altceva, un râu minunat pentru caiace, aș putea spune chiar perfect. Mă gândesc cu regret că după etapa de azi vom mai avea numai două și de pe acum mă apucă tristețea, însă revin în prezent și mă dilat în curentul Drinei și-n crângurile umbroase răsunând de trilurile păsărilor. Este luna mai și la altitudinea la care am ajuns salcâmul și socul răspândesc în jur efluvii înmiresmate.








    Cursul de mijloc al Drinei

    La vremea prânzului căutăm o poiană în care să debarcăm pentru râvnita gustare însă, ca un făcut, malul sârbesc este mereu inaccesibil în timp ce pe partea bosniacă se succed una după alta oportunitățile. În cele din urmă un loc de debarcare ideal, cu mal jos, înierbat, completat cu o masă cu băncuțe mă atrage irezistibil astfel că, ignorând convențiile, trec frontiera urmat de toată echipa. Din calele caiacelor apar salamuri, pateuri și alte bunătăți pe care ne grăbim să le înfulecăm ca la sfârșitul lumii, abia observând caiacele ce curg în continuare pe râu. La un moment dat se apropie Bogdan (ete Bogdan!) pe care nu-l alungăm cu tradiționalul „vezi-ți de drum” ci chiar îl invităm la masă, însă odată ce se apropie găsește cu cale să ne dojenească pentru faptul că am trecut granita punând piciorul pe malul stâng și ne roagă să ne îmbarcăm cât mai repede. Cu toate că pare destul de improbabil ca cineva să ne detecteze și să și ajungă la noi în timp util nu vrem să le creem neplăceri organizatorilor și sfârșindu-ne frugalul prânz în timp record ieșim din nou pe râu.


    Locul prânzului

    De aici înainte Drina pare să se oprească din curgere. Se pare că pe nesimțite am intrat pe lacul zăgăzuit de barajul din Mali Zvornik. O dragă gălăgioasă își face de lucru în albie împroșcând în jur apă murdară, apoi râul rămâne din nou singur, din ce în ce mai lat, umplând valea. La mal apar cordoanele de stuf și odată cu ele trilul păsărilor din codru se schimbă cu măcănitul rațelor. Sunt familiarizat cu aceste sunete din escapadele de pe lacurile Tisei și-mi place mai ales una ce pare să mă strige pe mine: kiri, kiri, kiri!








    Pe lac

    O vale venind din Bosnia confluează cu lacul aducându-și prinosul de ape. Ploaia puternică din cursul nopții pare să fi făcut ravagii sau poate există minerit prin zonă, cert este că apele bosniece sunt iritate și nu vor să-și împartă jucăriile cu Drina astfel că lacul e bicolor: pe stânga roșcat-portocaliu, pe dreapta maro-verzui. Mă fascinează granița de ape, aproape netă, materială. Încerc să o stric răvășind-o cu padela și parcă simt în nări mirosul argilei. În această porțiune avem de parcurs dintr-un capăt în altul un lac cu lungimea de patru kilometri, așa că am timp să observ capriciile apei, ba mai mult, la un moment dat se pornește un vânt puternic din față ce ne obligă să luăm valurile în răspăr. Caiacul meu Rotomod are fundul plat chiar până în prova ceea ce face să nu taie valurile ci să le pălmuiască ridicând jerbe de stropi pe care vântul mi le aruncă apoi în față. Vântul cade la fel de brusc pe cum a și început și în final toată dezlănțuirea de forțe pare o biată furtună într-un pahar cu apă.


    Lacul bicolor

    După cei patru kilometri de lac deschis valea se strânge din nou încorsetată de contraforturi de calcar. De aici se reia din nou aspectul de defileu. Există șosele pe fiecare mal și zgomotul mașinilor reverberat de pereți ajunge până pe apă. Peisajul este din nou atrăgător, însă rezidurile plutitoare ne taie elanul. Pe șantierul unei case în construcție de pe malul bosniac urlă muzica.

    Padelăm pe lângă malul sârbesc, îngust și înalt. Înghesuiți de șosea pescarii și-au construit platforme artificiale pe care și-au ridicat mici căsuțe aproape de firul apei. După nenumărate construcții cu aer de încropituri urmează o vilă fastuoasă la pontonul căreia sunt trase două bărci cu motor cu linii agresive. Din acest punct valea se mai lărgește lăsând loc caselor unei localități și după un cot strâns ne apare în față barajul la ora când muezinul unei moschei de pe malul bosniac își lansează chemarea.


    Pe roți

    Pentru a ajunge pe stadion, unde ne e permisă camparea, ne căruțăm din nou caiacele. După ce ne ridicăm în grabă corturile o luăm înapoi spre Rogacica pentru a ne recupera mașinile. Etapa a fost destul de obositoare și șofatul cale de mai bine de 150 de kilometri pune punct unei noi zile pline de satisfacții.

    Ziua 6
    Harta: https://www.google.com/maps/d/u/0/em...8CNLQBTw197bYg
    Ne trezim dis de dimineață pentru a muta mașinile. În cursul nopții a plouat și valea e plină de ceață. Crna Bara, următorul loc de popas, nu e situat pe direcția căilor rutiere principale așa că trebuie să ne descurcăm într-un păienjeniș de drumuri „județene” slab întreținute, ce ne întârzie întoarcerea.





    Spre râu

    Cu caiacele pe cărucioare părăsim stadionul și coborâm la Drina. Cerul este închis prevestind ploaie, iar apa râului, până acum atât de frumoasă, e maronie și tulbure. Ne lansăm pentru cea mai lungă zi de canotaj căci etapa de azi totalizează 76 de kilometri.


    Din nou la Drina

    Curentul ne poartă repede pe sub podul metalic din centrul așezării, dincolo de care privirile ne sunt atrase de o biserică ortodoxă încadrată de două clopotnițe complet detașate ce se ridică înalte și zvelte ca niște minarete. De pe râu se vede clar că orașul de pe malul stâng e mult mai mare ceea ce explică și toponimia: orașul bosniac se numește Zvornik, iar cel sârbesc Mali Zvornik (mali = mic).







    Biserica din Zvornik

    Aval de Zvornik/Mali Zvornik Drina scapă definitiv în câmpie, ceea ce atrage după sine o schimbare a albiei. Având loc să se lățească râul își crează nenumărate brațe, ceea ce-i dă un aspect labirintic. Dacă până aici lucrurile au fost clare de acum înainte va fi nevoie de spirit de observație și de consultarea GPSului pentru găsirea brațelor principale și, pentru a ne ajuta, Bogdan se alătură grupului nostru în calitate de ghid. Departe de a lenevi râul continuă să curgă rapid, uneori chiar și cu 15km/h, ceea ce implică decizii rapide și mai ales luate din timp.






    Bogdan vine cu noi

    Cerul se burzuluiește adunând deasupra noastră nori negri, fotogenici. Câțiva stropi de ploaie fac să apară fustițele, dar fentăm ploaia luând prânzul la un restaurant de pe mal. În Serbia prețurile sunt decente și mâncarea gustoasă așa că popasul e binevenit. Suntem aproape de Loznica, la piciorul unui pod ce constituie punct de trecere a frontierei dintre Serbia și Bosnia și Bogdan ne informează că am parcurs deja aproape jumătate din traseu.




    Drina în câmpie

    După mai bine de o oră ne continuăm coborârea. Janu, mai harnic, a ratat ieșirea la restaurant însă Grasu a avut grijă de el preparându-i doi burgeri. Ploaia ne-a luat-o înainte lăsându-ne să ne bucurăm de soare. Cu cât coborâm mai în câmpie râul devine tot mai meandrat curgând cu viteză printre zăvoaie încântătoare în care apar uneori căsuțe de vacanță înecate în vegetație, sau ne poartă neauziți prin sectoare sălbatice în care suntem părtași la momentele lui de singurătate. Aici Drina este cu adevărat fermecătoare! Este o spălare de creier să te lași purtat de apă tresărind doar la zgomotul vreunei bulboane ce te readuce la realitate.

    Pauza pentru gustare o facem la mal, dar în caiace fiindcă apa e atât de mică încât eșuăm înainte de a ajunge la uscat. După ce ne îndulcim plecăm unul câte unul, primul Răzvan ce o ia drept în larg, apoi Janu, pe lângă mal. Curentul Drinei se înfige într-un prundiș, curgând mai departe într-o pânză nu mai înaltă de două degete și când își dă seama că e în pericol de a eșua, Janu vâslește cu disperare. Ne amuzăm urmărindu-i efortul până ce realizăm că de fapt acolo vom ajunge și noi și-atunci ne aruncăm pe padele forțându-ne să învingem șuvoiul de apă, dar degeaba, pentru unii e prea târziu: trei caiace eșuează într-o atmosferă generală de veselie.












    Vine uraganul?

    Pe nesimțite suntem ajunși din urmă de un nou front ce acoperă cerul cu nori dramatici ce se văd până hăt departe pe întinderea câmpiei. Peisajul pare luat din filmele vânătorilor de uragane însă, cu toate că instinctul mă îndeamnă să fug, nu mă îndur să las din mână aparatul foto. Am senzația unui tavan ce se lasă peste noi ca să ne strivească. De jur împrejur se văd perdele de ploaie, apoi, dintr-o dată suntem izbiți de un suflu rece ce încrețește suprafața apei și tinde să ne smulgă padela din mâini. Nu am îmbrăcat haina de ploaie și acum e prea târziu pentru a-mi scoate fustița și vesta. Luptând împotriva vântului intru cu greu sub mal într-o zonă de calm relativ ce-mi permite manevrele de echipare. În spatele meu Radu face același lucru ajutat de stabilitatea ridicată a Wood Duckului, după care ne grăbim să ajungem din urmă restul grupului ce sub amenințarea furtunii a început să padeleze ca iepurașii Duracel. Înaintea podului de beton de la care știu că mai avem încă 12 kilometri o ajung pe Cosmina și tot aici începe ploaia. Picăturile mari lasă urme pe suprafața apei însă fustițele strânse până la subsioară și glugile ridicate ne fac să ne simțim la adăpost, ca și cum am privi stihia de sub tenda cortului.


    Curcubeu (de două ori!)

    Ploaia a fost scurtă. Soarele coborât spre apus aruncă razant pe sub plafonul norilor o lumină ireală, așa cum numai după furtună apare câteodată și decorul singuratic al smârcurilor se înviorează dintr-odată în culorile saturate ale unui fantastic curcubeu dublu. Momentul este de top. Sunt împreună cu Cosmina, Marco, Mike și Radu și ca la o comandă toată lumea lasă padela vrând parcă să oprească timpul în loc. Norii rămași în coada furtunii împrumută cerului nuanțe închise de albastru gri, în contrast cu lumina puternică de dedesubt ce virează toate culorile spre portocaliu. Țintuiți în cockpituri uităm de noi, dar cu timpul până și cele mai sublime momente se banalizează și în cele din urmă pornim mai departe.


    Înserare

    Bogdan cu restul grupului au luat-o înainte așa că încercăm să ținem brațele de pe partea dreaptă, atenți să nu ne scape locul de campare. La un cot al Drinei vedem o cabană și câteva caiace pe mal și tragem într-acolo. Malul scobit e înalt și abrupt, situat în contracurent. Un participant la regată ne așteaptă și cu ajutorul lui reușim să debarcăm. Tragem caiacele pe iarbă și abia atunci aflăm că debarcaderul propriu zis e câteva sute de metri în aval, dar până mâine putem lăsa ambarcațiile fără frică pe mal.

    Ne regăsim cu restul grupului și ridicăm cortul într-o poiană în care se mai găsește un birt rustic și o gospodărie izolată. Satul e la 2-3 kilometri așa că poiana respiră aerul unui loc de picnic. Îi las lui Răzvan plăcerea de a pleca cu Grasu după Baghera și încheiem seara în cortul-bucătărie cu o cină prelungă.

    Ultima zi

    Ultima zi. Ca pentru a sublinia părerea de rău și vremea e mohorâtă. La prima oră mutăm mașinile la Sremska Mitrovica, apoi strângem tabăra și ne pregătim să ieșim pe râu.


    Marco și Radu vor rămâne la uscat

    Veteranii nu agreează această etapă. Confluența Drinei cu Sava e foarte aproape ceea ce înseamnă că din cei 45 de kilometri până la finiș mare parte sunt pe Sava, despre care se spune că este un râu lent. Juniorii, Marco și Radu, se dau loviți în aripă și rămân să mute mașina, prilej pentru mine și Mike de a abandona caiacele de plastic și de a prelua Endorfinul și Lady Ga Ga.

    Bogdan a plecat dis de dimineață și ne trimite un SMS încurajator: Sava are curent și vântul bate din spate. Pornim și noi.


    Grasu, Răzvan și Janu se îmbarcă la locul facil, noi… unde am debarcat cu o zi în urmă.

    Ieșirea pe râu se face anevoie. Malul înalt și abrupt nu ne lasă să coborâm decât printr-un singur loc ce ne scoate într-un cot al râului în care apa se izbește drept în mal. Cosmina pornește prima, dar nu apucă să iasă suficient și curentul Drinei o readuce în punctul de start încurcând caiacul periculos printre crengile unei tufe de pe mal. A doua tentativă eșuează din nou și abia a treia oară suntem destul de învățați ca să scăpăm din capcană.


    La bordul lui Endorfin

    Deocamdată vântul puternic ne e potrivnic obligându-ne la padelat. Efortul ne încălzește așa că hainele dispar una câte una în calele caiacelor. Scăpată în câmpie, Drina se lățește atât de tare încât la confluență pare de mărimea Savei.




    Pe Sava

    Sava este un râu navigabil, ceea ce face ca printre sălciile de pe mal să apară diferite panouri cu semne necesare traficului. Chiar dacă plutind odată cu curentul am fi tentați să bagatelizăm viteza, panourile ce afișează kilometri ne atrag atenția că ne deplasăm cu aproape 5 km/h chiar și atunci când nu vâslim.

    Odată cu schimbarea râului se schimbă și peisajul. Dacă Drina era nestatornică alunecând la vale de pe un braț pe altul, Sava pare definitiv canalizată pe albia ei marcată la țărm de un șir neîntrerupt de sălcii bătrâne. Cu toate că parcursul meandrat ne rotește față de soare ajutându-ne să ne bronzăm uniform, peisajul cade în monotonie. În trecut regatele continuau până în Belgrad, însă mare parte din participanți considerau că nu e interesant așa că s-a ajuns la devansarea finișul cu mai bine de 60 de kilometri. Pot să înțeleg acest punct de vedere, dar pentru mine a fi în natură este de ajuns. Padelatul ritmic îmi asigură tonusul, iar ciripitul păsărilor, legănatul molcom și calmul din jur creează condițiile ideale de a rămâne cu mine însumi.




    Sremska Mitrovica

    Kilometri se succed cu rapiditate și semnele orașului apar tot mai evidente. Un șantier naval se scurge pe lângă noi într-o ambianță industrială ce mixează zgomotul motoarelor cu zăngănitul fiarelor, apoi, neclintite și tăcute defilează vechi coșuri de fum din cărămidă și hale industriale decrepite, căzute în uitare. Pe deasupra sălciilor se disting în depărtare acoperișuri și turle de biserici, dominate de picioarele unui pod hobanat ce marchează finișul.




    Final

    Debarcăm pe plaja cu prundiș a clubului de canotaj „Val” unde suntem așteptați de Radu și Marco. Cu caiacele la picioare facem o fotografie de grup în amintirea regatei, după care urmează complicata operațiune de strângere și împachetare a echipamentului. Mutarea mașinilor de colo-colo a făcut ca lucrurile tuturor să se amestece în așa măsură încât trebuie să scoatem totul din mașini într-o grămadă impresionantă din care fiecare îți extrage propriile piese. Febra întoarcerii acasă pare să ne fi prins și alternăm strângeri de chingi cu strângeri de mâini cu alți participanți la regată de care urmează să ne despărțim.


    Strângem echipamentul

    La ora 17 pornim spre Belgrad, dincolo de care oprim într-un sat unde câțiva localnici ce vorbesc românește ne recomandă pentru cină castelul unor țigani. Marele nostru gastronom, Grasu, optează pentru un gril combinat specific sârbesc ce se dovedește extraordinar și mai departe, pe muzica lui Goran Bregovic, ieșim din Serbia nu prin rezervația Deliblatska Pescara ci pe drumul principal.

    Drina - concluzii

    La capatul parcursului pot spune ca Drina este râul perfect (în masura în care exista ceva perfect pe lumea asta) pentru caiac de agrement: peisajele și cadrul natural sunt de excepție, pe majoritatea parcursului râul este suficient de rapid cât sa nu te spetești vâslind iar cele doua lacuri de acumulare nu sunt de netrecut și mai diversifica programul și poate cel mai important pentru termenul „agrement”, nu prezinta pericole (altele decât rasturnarile), suprafața apei fiind curata, fara caderi sau bolovani ieșiți.
    Singura problema pe care o ridica tura pe Drina e de ordin administrativ, fiindca râul se confundă pe sute de kilometri cu granița între doua țari. Aceasta problema se rezolva de la sine în cazul participarii la regata (sârbii folosesc termenul de regata pentru orice ieșire pe apa) anuala „Regata Comemorativa Vitomir Dizdarevic – Amiralul Kuk”. Departe de a fi un cadru rigid, cu reguli stricte și ore de plecare și de sosire impuse, regata e cât se poate de lejeră și pot spune ca dealungul saptamanii pe râu m-am simțit complet liber și neînregimentat. La regata din 2017 au participat canotori din diferite tari, astfel: Germania-8; Austria-8; Ungaria-9, Croatia-5; Bulgaria-11, Macedonia-1; Bosnia (Republica Srpska)-2 sau 3. Serbia -7. Romania -30. Mulți au venit pentru traseul pitoresc din primele doua zile, dupa care au iesit. Multi au mai fost si in alti ani si le-a placut atat de mult incat au recidivat (îi inteleg ).
    Fiind vorba de un râu de munte (în amonte), am avut unele temeri pentru caiacele din lemn, însă înafara unor zgârieturi minore și a unei singure bușituri absolut reparabile nu au fost probleme.
    Pentru cei ce se gândesc să participe la viitoarele ediții, recomand cu căldură dotarea cu cărucioare solide și ușor de folosit.
    Cam astea ar fi. Dacă sunt întrebări vă lămuresc cu plăcere
    Acest articol a fost publicat iniţial în topicul: În căutarea râului perfect - Drina iniţiat de CrocodiluDiluDilu Vezi postul original
  • Posturi recente

    danielsg74

    Balena

    imi permit o gluma:
    Nu pentru comportament optim, ci ca sa poata Dorin sa stea in pic-ul prova. A vrut sa faca precum DiCaprio in Titanic...

    danielsg74 acum 2 ore Vezi ultimul post
    Alec Naneti

    Balena

    "LOA:
    4.80 m
    Beam:
    0.91 m
    Draft:
    0.15 m
    Displacement:
    Design 250 kg, max 360 kg"

    Alec Naneti acum 2 ore Vezi ultimul post
    CrocodiluDiluDilu

    Balena

    Nu. Pe interior am impregnat placajul cu rășina rămasă pe fundul paharului la laminarea fibrei de sticlă și fiindcă

    CrocodiluDiluDilu acum 7 ore Vezi ultimul post
    Boby69

    Salut prieteni pescari.

    Multumesc Mihai pentru sfat.Am intrat pe internet si am vazut barcile.Cred ca un K430 este exact ce am nevoie.O sa-i contactez sa vad ce pret au barcile

    Boby69 acum 22 ore Vezi ultimul post
    Mihai

    Salut prieteni pescari.

    Te poti uita si la modelele ucrainenilor de la Elling, Kardinal K430 sau 470 Kaboat. reprezentantul lor este in Galati. Eu mi-am achizitionat anul asta

    Mihai acum 23 ore Vezi ultimul post
    Boby69

    Salut prieteni pescari.

    Va salut cu respect Don Basilo.Cred ca ai dreptate in legatura cu lungimea barcii.M-am tot uitat in ultima vreme la multe modele de barci gonflabile si

    Boby69 acum 1 zi Vezi ultimul post