• Ziua națională în yachting: 1 decembrie 2017

    Fiind în prag de zi națională, prins în euforia momentului, nu mai am răbdare până la ora 24



    Acest an 2017 se arată a fi unul foarte important pentru navigația românească.
    Avem ceea ce n-am avut niciodată:

    -Dorel Nacou la distanță de câteva ore de a încheia traversarea solitară a Atlanticul (barca Minitransat, 6,5m ). Dorel este primul român neaoș care trece solitar Atlanticul, mai mult de atât, făcând asta într-o barcă de 6,5m lungime!

    -Sorin Drugan în urma lui, la început de traversadă a Atlanticului (micul velier Ajax, 8m lungime, o barcă obișnuită, așa cum avem toți de aici. Eu și Smokey am făcut școală pe această bărcuță )

    Tot în Atlantic, în acest moment, aflați la mijlocul traversadei, în cadrul cursei Atlantic Race for Cruisers (ARC), culmea, cursă devenită tradițională la organizarea tot a unui român (”Jimmy Cornell” - Corneliu Cișmașu):
    -Velierul Andrew cu câțiva prieteni ai noștri la bord incluzândul pe Răzvan (Legendaru”), formând echipaj vesel și destoinic în toate (inclusiv în ale pescuitului de ton și doradă). Barca, un Elan 434. Skipper Adrian Vîrlan. Proprietar Aurelian Bâzgu. Prietenii nostri se află în acest moment al cursei, pe locul 3 la clasa E !

    -Velierul Cassiopeia, tot barcă românească, un Benneteau Oceanis 38, având ca skipper și proprietar pe Liviu Chiric; surpriza face să se afle in cursă la clasa F, tot pe locul 3!

    Așa ceva n-a visat România niciodată!
    Ziua de 1 decembrie, zi națională, ne găsește într-o postură excelentă pentru yachtingul autohton
    Acest articol a fost publicat iniţial în topicul: Ziua națională în yachting: 1 decembrie 2017 iniţiat de Florio Vezi postul original
  • Posturi recente

    ozenel

    Bucuresti -Lefkada

    Excelenta informatie. Chiar am vrut anul asta sa intreb la vama Ro/Bg si Bg/Gr de acte pentru trecut barca dar cand ii vad pe ai nostri si pe bulgari

    ozenel acum 13 ore Vezi ultimul post
    mihaio07

    Caiac Point65 Raider

    Nu mai e valabil.

    Se poate inchide. Multumesc de gazduire.

    mihaio07 acum 20 ore Vezi ultimul post
    StoeDan

    Caiac Point65 Raider

    Mai e valabil anuntul? Daca da, unde mai exact se poate vedea caiacul in Bucuresti?

    Mersi,
    Dan

    StoeDan acum 20 ore Vezi ultimul post
    Tyno

    Bucuresti -Lefkada

    Salut tuturor pasionatilor, cum aceasta locatie in Grecia Lefkada , am aflato de acest site acum 4 ani si m am indragostit total de locatie. Ma simt obligat

    Tyno acum 1 zi Vezi ultimul post
    Alex1958

    Zakynthos cu barca Baha Cruiser Weekender 225

    Salut,
    In delta sa nu te astepti la facilitati gen cele din Norvegia. Pontonul de ancorare e cam tot ce poti avea. Atentie la amplasarea statiilor

    Alex1958 acum 1 zi Vezi ultimul post
    Florio

    Zakynthos cu barca Baha Cruiser Weekender 225

    În Grecia o să găsești doar taverne care au ponton pentru acostarea bărcilor în tranzit, care doresc un prânz. Sau sunt golfuri cu

    Florio acum 1 zi Vezi ultimul post
  • Comentarii in bloguri

    Smokey

    Sailing și ploaie în Grecia

    In fiecare an am avut cel putin un copil (al meu, de la 3 ani vine pe barca), iar maxim am fost 6 copii :skip:

    Smokey 13 Aug 2018
    Smokey

    Sailing și ploaie în Grecia

    Da, parca am stat trei saptamani, nu una. Saptamana trecuta am stat pe uscat, si am realizat ca de cand cu sailingul n-am mai fost "la mare cu umbrela" si ne-am dezobisnuit ...

    Smokey 13 Aug 2018
    Smokey

    Sailing și ploaie în Grecia

    51" , 51' ... ce mai conteaza o virgula acolo :rock:

    Smokey 13 Aug 2018
    CrocodiluDiluDilu

    Sailing și ploaie în Grecia

    Imi amintesc de primele voastre vacante pe yacht si de frustrarea ta in urma „comenzilor” din cabina: „indreapta barca” :) Acum Maria e deja de nadejde (ce a crescut!) si te poti aventura putin....

    CrocodiluDiluDilu 8 Aug 2018
    waterspider

    Sailing și ploaie în Grecia

    minunate pozele minunata aventura ....vreau si eu...la anu ma bag in vre-un echipaj...felicitari ca ai curaj sa iei si copii si ii inveti lucruri ce niciodata pe uscat nu le-ar putea invata

    waterspider 7 Aug 2018
    Florio

    Sailing și ploaie în Grecia

    Super! :) Am avut ce citi, am avut de ce mă bucura! Din povestire pare mult mai mult de o săptămână. Probabil din cauza vremii nestatornice și a suspansului care scoate capul la orice ancoraj, la...

    Florio 1 Aug 2018