• O Vara Fierbinte

    O poveste mai scurta de pe partea cealalta a Atlanticului...

    Unii din voi stiti deja ca planuiam sa traversez Oceanul Atlantic vara asta cu velierul meu Northern Light. Proiectul asta a fost planificat in cel mai mic detaliu si dupa 4 ani de munca sa aduc o barca veche la standard de offshore, am ajuns in sfarsit la linia de plecare din Halifax, Nova Scotia. Pe 9 iunie am lasat tarmul Canadei in spate si ne-am aruncat in marele neant cu incredere si etos. Prima zi am facut un progres excelent si in logbook la 24 de ore acoperisem deja 167 de mile marine. Northern Light zbura spre sud-est fara efort, umbra panzelor sale traversand platourile de la sud de Grand Banks in mod silentios si discret, ca o pasare preistorica de prada. Dupa 3 zile ne-am aclimatizat cu miscarea constanta si sunetele care acompaniaza un vas pe ocean, si simturile noastre s-au recalibrat pe noul mediu marin.

    Vantul s-a oprit deodata, soarele a re-aparut pe cer si oceanul s-a linistit la mare plata. Am dat jos panzele, am pornit motorul si am deschis o cutie de pistachio, traditia mea si a lui Flavio cand avem calmuri. Si tot asa a mers cateva ore cand dintrodata un zgomot incredibil si o vibratie apare de sub cockpit. Punem motorul in neutral, deschid sa vad axul elicii, bagam un GoPro in apa sa vedem daca am prins vreo plasa de pescuit, nimic. Las motorul sa se raceasca cateva ore si pornesc din nou. Totul merge ca inainte, dar 4 ore mi tirziu acelasi sunet de roti dintate, metal pe metal si vibratie incredibila. Transmisia e dusa, in mintea mea. Scot griburi de pe Iridium Go si vad un gale, 25-30 knots care venea din North Carolina si ajungea la noi in urmatoarele 24 de ore.

    In curand trebuia sa intram in rutele de navigatie comerciale intre America si Europa, si in acelasi timp faceam intrarea in Gulf Stream, care e de fapt un rau oceanic a carui putere am simtit-o in trecut, cand am mers din Canada in Bermuda si inapoi intr-o Contessa 26. Fara motor si fara vant in conditiile astea eram o ambarcatiune in deriva, dar cand a aparut o briza, mi-am facut sperante ca vom putea continua doar cu panzele. Dar bucuria nu a durat mult: cand am desfacut jibul, am vazut ca doua sectiuni de la foil se detasasera si panza era prinsa intre ele. Cand am incercat sa rulez inapoi focul, doar partea de jos se rula, capul panzei ramanea deschis. Vantul a continuat sa se ridice si acum eram cu un gale peste mine, fara motor si cu o panza care nu se putea reduce si era pe cale sa se rupa. Long story short, dupa multa lupta interioara cu al meu ego si multe injuraturi originale, am decis sa pun coada intre picioare si sa intorc inapoi pe Northern Light. Ce a urmat ar fi putut fi epic, daca asta era un film de la Hollywood, dar in realitate a fost doar o tipica furtunita pe ocean, foarte necomfortabila si chiar as zice periculoasa, pentru ca a trebuit sa heave-to vreo 8 ore, si eram peste o platforma subacvatica unde adancimea urca de la 3000m la 100m, Emerald Shoal se cheama frumusetea. Valurile erau feroce si am aflat de la marinari de profesie din zona ca acolo s-au pierdut multe schoonere in trecut, care se rupeau pur si simplu in doua. Lectia lor era, cand se strica vremea fugi la adancime mare daca vrei sa supravietuiesti. Si uite asa ne-am trezit noi deodata unde nu trebuie. Flavio avea vesta de salvare pe el chiar inautru cabinei, "in caz ca se desface" a zis el. Eram sigur ca ar fi trait zece minute in plus fata de mine in conditiile de afara, asa ca eu m-am abtinut.

    In fine, a trecut si asta si am luat-o iar spre Canada, unde o zi mai tarziu vantul iar disparuse si acum eram pe o coasta plina de curenti, plina de stanci alte locuri dure, fara motor. Cand am ajuns la cateva mile de tarm, am umflat gonflabila si cu Tohatsul meu de 6hp am urcat pe St. Margaret's Bay la 2 nozi si am ajuns inapoi la baza pe forte proprii, fara nici o asistenta de la cineva.
    2 luni si cateva mii de dolari mai tarziu transmisia a fost reconstruita, intre timp incepuse sezonul de uragane si m-am gandit macar sa mai salvam ceva din vara asta, hai sa mergem in Cape Breton pentru o vacanta sa ne revenim dupa trauma de vara asta. Putin stiam noi ce va urma, ca adevarata trauma era de fapt in fata noastra si nu in spate.

    Fast forward, Cape Breton, frumos, ancoraje de vis, prieteni noi pe alte barci din alte tari, cruising life 101. Apoi vine un gale, si imediat dupa o furtuna tropicala cu numele Erin, apoi un anume uragan cu numele Dorian. Ce-o fi cu vara asta, ma intrebam si ce ne mai asteapta?

    Noi si un alt cuplu, Jim & Sue (Hunter 37) o luam la pas saltaret spre casa, dar venind inapoi pe coasta de la Nova Scotia nu e la fel de simplu, pentru ca vanturile predominante vin de la sud-vest, directia in care mergem noi. Traiectoria lui Dorian arata ca va lovi Nova Scotia din plin dar eram toti siguri ca Gulf Stream-ul era destul de fierbinte ca sa traga uraganul spre est, nu se poate asa sa vina direct pe acelasi track 5 zile la rand.

    Ca sa nu lungesc vorba, progresul nostru nu a fost la fel de bun cum anticipasem, si pentru ca prietenilor nostri le-a fiert motorul, am fost intarziati cu inca o zi, si nu mai puteam sa ajungem la baza noastra la timp. Atunci am hotarit sa intram in Ship Harbour, un fjord care intra 10 mile in interiorul terestru al provinciei.

    Acolo am decis noi sa-l asteptam pe Dorian. Aveam prieteni cu o casa pa malul marii acolo, si aveam doua ancoraje separate pentru noi doua yachturile. Idea era sa fim separati sa nu ne scufundam unul pe altul in caz ca ancorele nu tin.
    Am facut cateva ture de scanat ancorajele, primul nu mi-a placut pentru ca nu aveam loc de rotatie, dar Jim si Sue au hotarit sa ramana ei acolo. Eu am mers pana la capatul fjordului, unde practic se termina apa si era doar un riulet mic care venea din munti. Eram inconjurat de munti si paduri si aveam spatiu pentru lant si ancora. Am decis sa merg pe o singura ancora mare si 100m de lant. Nu am crezut niciodata in metodele de ancore multiple, ci o singura ancora mare si unraport de 12:1 fata de adancime. Fundul era din mal si ancora intrase aproape un metru sub fundul marii. Am scos absolut tot de pe punte, panze, bimini, dodger samd. Eu cu sotia eram epuizati spre seara. Am lasat doar lumina de ancora ca sa pot su urmaresc cu binoclul ce se intampla cu ea. Am plecat cu inima franta, dar nu m-am uitat inapoi, stiind ca poate fi ultima data cand imi vad barca mea, la care lucrasem 4 ani pentru un alt vis.

    Initial am crezut ca vom putea reveni dimineata inainte ca vantul mare sa apara, dar Dorian si facut un vant de zmeu si dimineata urmatoare a pus un artar de 300 de ani la pamant in fata casei prietenilor nostri, asa ca pe un chibrite. Toata noaptea, etajul de sus a casei se misca si patul parea sa plutesca in rafale.
    La fiecare ora ma duceam la fereastra so urmaream lumina slaba de pe varful catargului care aparea pe scurt printre ramurile torturate de vanturi. Pe la miezul noptii ochiul uraganului a trecut pe deasupra noastra si a aparut luna intr-o tacere de mormint, dupa care 75 nozi din directia opusa ca la buton.
    Dimineata urmatoare urc la etajul 3 sa ma uit cu binoclul din nou, dar am un nod in stomac. Ma uit si ma uit si nimic, nu mai era lumina acolo. Cobor jos si John, gazda noastra facea o cafea pentru toti.
    "Voi ati scapat. Jim e pe stanci," a spus monoton, fara sa-si intoarca privirea.
    Urc inca odata sus si dupa cateva minute vad lumina din nou, dar ceva nu e in regula. NL e acuma langa o insula, si catargul nu mai este vertical.

    Ne imbracam de razboi si sarim in gonflabila, pe care am gasit-o rasturnata cu tot cu motor langa o salupa de pescari. Toate pontoanele sunt rupte si trunchiuri de copaci plutesc in apa.
    Doua mile pana ajungem la ea, timp in care sa cugetezi la toata istoria umana. Ma gandesc la toate, dar cel mau mult la partile practice, ce sa salvam de pe ea, cand ca contactam asigurarea, care-i mareea atunci, am putea sa o salvam poate?
    Cand ajungem acolo vad ca este culcata pe o mica plaja inconjurata de stanci de 2 metri pe o insula mica mica, care acum este numita Chris & Petra Island, dupa noi. Deschid spre cabina si sunt socat ca nu este apa deloc inautru. Panoul electric merge, pornesc motorul. Misc timona si vad ca este libera. Apoi, ca englezii, facem un ceai si ramanem calmi. Reflux inca 2 ore dupa care apa va creste, langa noi avem un canal mai adanc, oare putem sa o scoatem acolo?
    In departare vad Calypso pe pietre, la un unghi de 45 de grade. John cu o barca cu motor cu 200 de cai e acolo cu Jim. Dupa un timp vad ca vin in directia noastra.

    "She has a 5-foot crack along the underside, water inside over the electrical panel," spune Jim. "What can we do for you?"
    "Help me to re-position the anchor," raspund eu.

    Si cu barca lui John scoatem lantul cu mana si incercam sa smulgem ancora din fundul marii. Cu motor de 200 de cai abia abia am reusit, iar ancora aveam un bulgare de un metru de mal pe ea. Repozitionam ancora pe canalul mai adanc si pun o ancora "la piept" 90 de grade fata de directia provei, pe care o duc la un winch. Pentru fiecare centimetru de flux, un centimetru cu winchul spre canalul adanc. Si tot asa o tinem vreo 2 ore cand deodata simt ca tarmul se misca.
    "Suntem liberi!!" strig la nevasta-mea. "Scapa de ancora asta laterala acuma!"
    Am pus niste flotoare la capatul lantului si l-am aruncat peste bord si uite asa, dintr-odata eram plutitori din nou.
    Am re-ancorat in pozitia initiala si am colapsat in cockpit, coplesiti si fizic si emotional. Era imposibil sa fim exaltati de bucurie cand prietenii noastri si-au pierdut barca lor iubita de 18 ani, in care si-au crescut copii si cu care auamintiri de neinlocuit, si era imposibil sa fim tristi si deprimati pentru ca Northern Light era din nou pe linia de plutire. Eram intr-un limbo emotional, un blocaj greu de explicat.
    In final, am ajuns inapoi inca odata, pe chila proprie, inapoi "acasa." Am fost ridicati imediat cu un Travelift unde s-a constatat ca sunt daune sub linia de plutire de 25.000$, carma era crapata in doua, chila sa detasat de corpul navei, plumbul chilei era facut varza.

    Epilog:
    Da, 2019 a fost o vara fierbinte. Morala e ca si atunci cand crezi ca ai totul sub control si ai planificat orice scenariu toate planurile pot fi aduse la un stop subit. Adica, planurile sunt inutile, dar planificarea este esentiala. Eu am fost fericit sa fac voiaje mari pana departe, asa de departe cum ar fi Marea Chinei, Indonezia si Australia, dar am invatat ca uneori lucrurile nu ies cum ti-ai planificat.
    Doar unde eram eu acolo s-au pierdut peste 30 de yachturi. Asta a fost cel mai mare uragan de la Hurricane Hugo, acum 30 de ani.
    Jim & Sue au primit un check de la asigurare si chiar ieri am aflat ca si-au cumparat un yacht clasic.
    Northern Light este acum intr-un spatiu inchis, fara chila. O noua carma a fost comandata si chila va fi refacuta ca din fabrica. Asigurarea a aceptat tot costul reparatiilor. Anul viitor om vedea ce alte aventuri mai pornim dar speram sa fie un an fara "evenimente."

    Acest articol a fost publicat iniţial īn topicul: O Vara Fierbinte iniţiat de Christian Tirtirau Vezi postul original
  • Posturi recente

    ianos10

    Sfaturi achizitie barca pneumatica

    Salutare! Sunt nou pe forum.Am urmatoarea situatie:de 4 ori pe an, o data primavara inainte de prohibitie, de 2 ori vara, o data toamna prin octombrie:

    ianos10 acum 2 ore Vezi ultimul post
    stefand600

    In mars am doar 3500 rpm

    Salut, ramai la 3 pale cu pas 8 cu conditia ca motorul tau are toti caii cu el si ca turatia maxima de 3600 rot/min nu este o consecinta a unei defectiuni

    stefand600 acum 11 ore Vezi ultimul post
    Don Basilio

    Sailing Romania

    am strabatut si eu Sinoe de la un capat la altul, si longitudinal si transversal. mai mult de jumatate din lac are adancimea de aproximativ 40 cm

    Don Basilio acum 15 ore Vezi ultimul post
    Florio

    Sailing Romania

    Ștefan a mers astă vară, īn Sinoe, la 1 km de țărm, cu apa pānă la genunchi. Fluxul micșorat al apelor īn lac, dă

    Florio acum 1 zi Vezi ultimul post
    IonutD

    In mars am doar 3500 rpm

    Salut, solicit si eu un pic de ajutor din partea celor care se pricep. Am o barca BlackSea Fishing 5.10 m echipata cu un motor in patru timpi Yamaha de

    IonutD acum 1 zi Vezi ultimul post
    x_petrolist

    Sailing Romania

    Sinoe va rezista un pic, jumatatea de Nord, datorita Canalului 5 si in mica masura a Canalului 2 si a deschiderii de la Edighiol.
    Efectele eroziunii

    x_petrolist acum 1 zi Vezi ultimul post
  • Comentarii in bloguri

    george563

    Thassos din velier

    Derivorul este ghilotina. Cand barca este pe apa coboara printr-un put sub velier si este mascat de o masa care este si foarte utila. Cand se ridica ajunge in tavan. Nu este un derivor cu care te...

    george563 28 Dec 2019
    waterspider

    Thassos din velier

    La NEGRU VODA NU MAI EXISTA VAMESI.....ci POLITISTI DE FRONTIERA (Fosti GRANICERI_ aia de te impuscau pe vremea comunistilor de fugeai la Yugoslavi . Isi depasesc atributiile cu mult ,probabil...

    waterspider 28 Dec 2019