• La Holod

    Anul ăsta n-am apucat să scot caiacele la apă și de câteva zile mă tot gândeam unde aș putea face o tură scurtă când ceva treabă la Petid m-a făcut să deschid Googlemaps. Crișul Negru este un râu frumos, mai ales în zona Ginta, dar vroiam ceva scurt căci eram pe fugă și în plus nu puteam coborî pe râu neavând cine să mute mașina. Am văzut în zonă un afluent al Crișului Negru, Holodul, un râu mititel, scurt și mai ales având malurile împădurite. Nefiind o apă mare, cu curent puternic, m-am gândit că aș putea face o tură de cinci kilometri dus întors, alocând pentru această ispravă cam două ore.

    Am parcat mașina pe dig, în proximitatea podului dintre Ginta și satul Holod și am lăsat caiacul. Râul avea apă suficientă cât să nu ating fundul și pe alocuri chiar și ceva curent. Fundul mâlos era plin de alge ce unduiau sub apă ca niște șerpi.


    În urmă cu câțiva ani am parcurs în Ungaria câteva râuri mici ce meandrau prin pădure și am rămas marcat de frumusețea peisajului și mai ales de sălbăticia acelor locuri. Din păcate la noi în țară asocierea rău/pădure este foarte rară, majoritatea apelor curgând prin terenuri agricole sau pe lângă pășuni, dar în imaginile aeriene Holodul părea să aibă copaci pe maluri și în zona finală, la confluența cu Crișul Negru meandra de-a dreptul prin pădure, ceea ce mă făcea să sper la un parcurs frumos.


    După câteva sute de metri de maluri golașe au apărut copacii și peisajul s-a schimbat. Albia liniară trăda faptul că râul fusese regularizat, pe alocuri observându-se pe mal gabioane înecate în mâl. Uneori râul se lățea pierzându-și adâncimea, alteori crengi picate în albie trebuiau ocolite, dar eram bucuros să fiu pe apă, mai ales că, lucru rar, peisajul era curat, fără pungi de nylon și (aproape) fără PETuri.


    După primul kilometru eram încântat. Deja mă gândeam că cele câteva crengi ce mi-au ieșit în cale ar putea fi înlăturate ușor într-o tură de curățare a răului și astfel s-ar putrea creea un traseu nautic de agrement, când înaintarea mi-a fost oprită definitiv de un baraj serios format din trunchiul unui copac căzut perpendicular pe rău și o grămadă de alte crengi adunate pe lângă el.


    Obstacolul era serios și nu putea fi depășit decât scoțând caiacul pe mal. Din fericire n-am luat cu mine decât o haină și aparatul foto, așa că n-am avut probleme de trambalare a bagajelor.


    Chiar dacă în general apa curgea lin, pe un pat de mâl, destul de des apăreau repezișuri, în zone cu prundiș. Uneori, încadrându-mă pe curent reușeam să trec cu bine, dar de cele mai multe ori auzeam pietrele zgâriind fundul caiacului și odată chiar a trebuit să cobor ca să nu eșuez.


    După o oră pe apă nu ajunsesem încă în zona meandrelor, unde râul trebuia să intre în pădure. Socotind în minte obstacolele trecute îmi era foarte clar că în amonte voi avea nevoie de mult mai mult timp, pe care nu-l aveam.


    Trebuia să mă opresc. Am ieșit la mal și am observat că la o oarecare distanță de firul apei exista un dig continuu de pământ, pe care se putea circua cu mașina. Am socotit că decât să o iau pe apă în amonte mă voi înapoia la mașină mult mai repede pe jos, așa că am pitit caiacul în tufe și am luat-o la fugă pe dig.


    Cei 3,5km parcuși pe apă i-am făcut în fugă în mai puțin de 30 de minute, apoi am revenit cu mașina fără probleme. Râul e destul de frumos, dar pragurile și repezișurile îl fac impracticabil pentru caiac.

    Acest articol a fost publicat iniţial în topicul: Lumea apelor iniţiat de CrocodiluDiluDilu Vezi postul original