• Se nourrir d’ idées

    Nu-l cunosc personal pe Marius Albu, prin urmare nu īmi permit a-i face o radiografie biografică. Cine īmi poate garanta că bruma de informaţii care circulă printre yachtmenii romāni īl caracterizează cu adevărat? Eu unul cred că Marius Albu este atāt de rebel īncāt s-ar răzvrăti imediat la ideea unei biografii, făcānd caduce toate lucrurile pe care cineva le-ar scrie despre el. Ar demola fără preget orice sumă de date statistice care i-ar contabiliza viaţa şi ar acţiona anarhic pentru a demonstra contrariul, apoi ar lua-o de la capăt. Va face mereu lucrul acesta īntrucāt, spre deosebire de noi, Marius Albu nu se va supune niciodată vreunei holarhii.


    S-ar putea spune cu oarecare temei, că rebeliunea sa cu societatea este combustibilul focului care īl ridică mereu. Īnsă aceasta va riposta īntotdeauna şi va ignora mai mult ca sigur fluturarea eventuală a unui colţ de batistă albă.

    După ce află cine este acest bărbat uşor trecut de cincizeci de ani cu privirea ţintuită īntotdeauna undeva departe, după trecerea undei de admiraţie iniţială, majoritatea īl priveşte consternată. Sau mai rău, ca pe un om suferind de o boală incurabilă care īl face mereu să plece dincolo de linia orizontului.

    Se vor găsi desigur voci care īl vor īnfiera. Zāmbete ironice atārnate de colţul buzelor la rostirea numelui său. Dezaprobări murmurate stins, ca cele ale pensionarelor care asistānd la o nouă plecare a lui Phoenix, īşi confirmau reciproc faptul că nu ar fi īndrăznit aşa ceva pentru nimic īn lume. Vocile moralizatoare ale societăţii.

    Eu cred că moartea survine de cele mai multe ori cu mult īnainte de cea biologică. Cred cu īndārjire că adevărata moarte a unui individ īnseamnă pierderea ideilor inovatoare, a aspiraţiilor şi a dorinţei de cunoaştere. A viselor, domnilor!

    Societăţii nu-i sunt īnsă de folos visătorii, asta o ştim cu toţii. Īi va momi cu promisiunea unei cariere, a unui cămin călduros īn lungile nopţi de iarnă, a banilor. Iar dacă va eşua astfel, nu va ezita să recurgă la şantajul moral al respingerii şi chiar la presiunea fiziologică a nesatisfacerii unor nevoi de bază precum hrana sau adăpostul. Cine a zis că sclavagismul a dispărut, atunci cānd un īntreg sistem social are la bază doctrina nu produci, nu mănānci? Lăsānd la o parte tabloul inerent al epocii, cāt de diferită e existenţa noastră faţă de cea a şerbilor secolelor trecute, cărora le revenea o mică, foarte mică parte din recolta verii proaspăt īncheiate.

    Cāţi dintre noi au īnsă curajul lui Marius Albu? Cānd pun această īntrebare nu mă refer la actul temerar de īnfrunta Oceanul Planetar sau zările frămāntate ale munţilor, ci la curajul de a fi altfel.

    Eroul nostru este un neliniştit, un etern căutător de noi orizonturi, un nomad al zilelor noastre. Este primul romān care a īnconjurat Planeta cu un mic yacht pe care practic l-a reconstruit cu propriile māini. Şi pentru că asta nu a fost de ajuns, a făcut-o din nou, iar pe 28 iunie 2009 a ridicat pānzele pentru al treilea voiaj circumterestru.

    Se poate spune că zeii au fost īngăduitori, aşa cum sunt īndeobşte cu cei din tagma sa, căci fără această īngăduinţă astfel de īntreprinderi ar fi zadarnice. Cunosc faptul că mulţi īşi doresc să īmbrace roba de pelerin la templele Terrei. Dar cāţi vor avea oare curajul să se rupă din matrice pentru a se aventura acolo unde spaţiul alb al hărţii are grozava īnsemnare, hic sunt leones?

    Dar oare de ce? Merită oare aceste pelerinaje, oricāt de iniţiatice ar fi ele - şi ştim că sunt - suma eforturilor şi riscurile necesare?

    Eu unul cred că Marius Albu iubeşte la nebunie bătrānul Pămānt, firicel călduţ de praf, aruncat īntr-un Cosmos īnfiorător de rece. Iubeşte libertatea planetară pe care i-o oferă, iar dacă aceasta i s-ar lua, ar muri.

    Simpla idee de a porni pe urmele Speranţei, este un simbol de care probabil că nici el nu este conştient, fiind o entitate instinctuală. Al păsării care renaşte din propriile cenuşi, al visului care prinde contur pānă la urmă dacă este dorit cu adevărat, ca un prunc īn sānul unui cuplu tomnatec. Să fie o coincidenţă oare că mica sa ambarcaţiune poartă numele Phoenix?

    Speranţa, acest nume care ne-a bucurat copilăria, născut din plămădeala unui Spray cu o Victoria īn imaginaţia unui scriitor romān de la jumătatea secolului al douăzecilea. O speranţă, pentru că atāt i s-a dat voie lui Radu Tudoran să deţină de către proaspăta orānduire comunistă de atunci. Speranţa că, īntr-o zi va putea porni pe urmele eroilor săi, cu goeleta construită aproape de gurile Danubiului. Visul a murit, iar Speranţa a fost sălbatic sfārtecată īn anii construcţiei socialismului.

    Puţină lume ar fi bănuit īnsă că ea e rudă cu acvila mitologică, şi īntr-o bună zi un om pe nume Marius Albu o va elibera.

    Phoenix a ridicat „toate pānzele sus" la sfārşitul lunii iunie, iar pānā la īntoarcerea sa se vor scurge cu siguranţă cāţiva ani. Īn acest răstimp, īn care noi vom avansa īn carieră, ne vom căsători, vom da gata sute de grătare, vom urmări mii de meciuri şi ne vom petrece concediile pe litoral, desigur, Marius Albu va fi parcurs zeci de mii de mile. Va fi acostat īn Rio sub Căpăţāna de Zahăr, va fi dublat Peninsula Valdez, va fi ciocnit un pahar de vin chilian īntr-o tavernă din Punta Arenas, va fi traversat fabuloasa Strāmtoare Magellan ghidat de delfini şi pinguini, īl va fi căutat pe Robinson Crusoe şi va fi rezolvat, desigur, enigma Insulei Paştelui. Ni-l putem imagina pe Phoenix zgālţāit de hulă la ancoră īn Pitcairn sau toropit de căldură īntr-o lagună polineziană de un albastru ireal. Cum ar fi ca īn loc de „Ştirile de la Ora 5" să urmăreşti o erupţie vulcanică īn Insulele Mariane, ca īn loc de o partidă pierdută de fotbal, să asişti la un halucinant dans indonezian? Ca īn loc de Capul Midia, să priveşti Capul Bunei Speranţe? Să nu-ţi bei cafeaua pe Dorobanţi, ci īn Sfānta Elena?

    Desigur, noi vom continua să ne dăm cu părerea dacă ambarcaţiunea este adecvată, dacă e bine ce face, ori - supremă eroare - dacă Marius Albu e un om bun sau rău. Vom umple căte un petec de ziar (īntre pozele a două sau mai multe trupuri dezgolite) cu o mānă de cuvinte sau vom dezbate aprins pe diverse forumuri bruma de veşti venită dintr-un paradis īncins de piatră şi verdeaţă.

    Poate īntr-unii dintre cititori, arde pe ascuns o flacără timidă. Poate e chiar un pui de Phoenix. Va rămāne el o perenă Speranţă, sau printr-o neaşteptată vālvătaie īşi va deschide aripile?

    Aveţi curajul de a ridica toate pānzele sus? Aveţi curajul de a fi altfel?

    Zbor liniştit, Phoenix, şi bun cart īnainte!


    Acest articol a fost publicat iniţial īn topicul: Familia Albu - "Vor sta şapte ani pe mare" iniţiat de remyx Vezi postul original