• Rasaritul

    Rasaritul ....

    Ninge. Si e frig. Stau zgribulit in casa si privesc la griul de afara.

    Sunt nascut in miezul verii, si daca astroloagele au dreptate, doar asa se explica de ce iubesc sa stau in soare si sa ma topesc sub razele sale blande.

    Scriind ce-am scris mintea-mi fuge catre vara. Catre soare si caldura. Catre locul care primeste primul soarele in Romania. Delta Dunarii.........

    Rasaritul e frumos pe peste tot, insa mai frumos ca-n delta nu e. Da, poate-s subiectiv, insa chiar si-asa ..... tot pe-a mea o tin. Rasarit ca-n delta nu exista.

    In unele dimineti ma trezesc inaintea lui. E cald, nu bate vantul, iar pe canal, pe langa mine, pescarii matinali se-ndreapta catre lacuri, sa scuture vintirele. Motoarele le merg incet, de parca inca-s somnoroase. Mi-aduc aminte de mine copil fiind cand ma trezeam greu sa merg la gradinita. Ieseam din casa jumate adormit si cu manuta-n mana mamei, intinsa, dus parca de zgarda, si pasind alandala, cu rucsacelul balanganindu-mi-se-n spate. Ma trezeam de-a binelea abia in capu' strazii. Abia acolo mi se deschideau ochii si mi se limpezea mintea.

    Asa si motoarele astea. Baraie la relanti si se tureaza abia cand intra-n Dunare.

    Se indreapta fiecare catre unde au vintirele bagate. Barcile lasa in urma spuma argintie, licarind timid sub ultimele stele. Eu imi beau incet cafeaua si ii invidiez. Acolo unde se duc ei vor avea parte de un rasarit fabulos. Pe lacuri.

    Pe lacuri, acolo pe marile lacuri, este o incantare sa intampini soarele. Deci da, ii invidiez. Eu o sa-l vad de-aici, terminand cafeaua.

    Barcuta mea sta legata cuminte la mal. Doar se misca-ncet leganata de valuri. Motorul, ridicat, ..... mi se pare mie, sau parca fornaie incet ca un manz la iesle? Nu, n-are cum sa fornaie, ca doar e oprit. E doar o plasmuire a mintii mele. Probabil sunt inca invelit cu ultime fire de somn.

    Si continui sa privesc pescari iesind pe apa, si continui sa ii invidiez.

    "Baaaaai, dar ce dracu sunt atat de prost ???" imi urlu-n gand ! "Pai eu stau aici sa ii invidiez, motorul da din "copite" si parca ma roaga sa iesim la inviorare, iar mintea mea scartaie ca o roata neunsa??? Ce dracu stau pe ganduri ?" Sar din scaun, fug la barca, o dezleg si ..... cheie ! Fuga pe Radacinosu ! Cu cafeaua intr-o mana, cu celalalta pe volan, cu tigarea-n coltul gurii, si cu motorul parca fericit ca i-am dat de treaba dis-de-dimineata, ma indrept catre Eracle. Nu e pic de val. Glisez frumos, lin, si privesc cerul in fata. Bezna se pierde, stelele se sting pe rand, si-un gri-roscat promite parca sa-nveleasca delta.

    Fac dreapta la vechiul foisor al Frontierei si intru pe canal. Aici e inca intuneric. Il mai tin legat de apa doar crengile de salcie. Inca mai sta ratacit printre frunzele lor.

    Stiu de ieri ca nu-i nicio structura-n fata, asa ca merg fara grija, ghidat doar de capatul canalului pe care il vad ca pe un spot, ca pe un fascicul din acel gri-roscat.

    In acele 2-3 minute cat am parcurs canalul s-au mai stins iarasi din stele. Iar griul se deschide. Barca-mi intra-n lac si opresc motorul. O mai las sa alunece din inertie, si unde-o fi sa se opreasca ..... de-acolo am sa privesc rasaritul.

    Cafeaua inca-mi este calda. Iau o gura, pun ceasca pe bord, imi aprind o tigare, si ma asez comod. Ca intr-un fotoliu de la cinema.

    Si chiar asa simt, ca la film, cum ruleaza prezentarea. Ca un generic de casa de filme, insa fara lei, zane, sau fulgere portocalii izbind in gogoloaie albastre.

    Genericul meu e marea de stufi de dincolo de lac, iar coloana sonora imi sunt broscoii enervanti.

    Intr-un colt al "ecranului" o lisita fuge pe apa printre colicii de la vintire. E primul semn al vietii ce se trezeste pentr-o noua zi. Dar las lisita, c-o sa vad mai multe peste zi. Ceea ce pot sa vad azi doar o data, protagonistul, isi anunta in suspans venirea. Celesta-i aparitie!

    Si ca un rege, ca un suveran a toate si a tot, imi trimite inainte un alai de raze. Curtencele lui diafane. Acestea umplu cerul intr-un dans sublim, si-ntr-o tacere asurzitoare. Doar ele-si aud muzica, doar lor le-o canta regele.

    Simt ca incepe! Din clipa in clipa trebuie s-apara. Insa ca sa continuie suspansul parca are puterea de-a intinde timpul! Clipele sunt parca minute! Ore! Sunt cele mai lungi clipe ale zile.

    Mereu asa a fost.

    Si dintr-o data ..... iata-l! Intr-o explozie de sangeriu, cu pelerina din ultimii fulgi de noapte, cu guler imparatesc impletit din nori subtiri, se ridica semet, falnic, peste lume. Da, e regele! Soarele! El a inventat culorile. Fara el totul e negru. Isi arunca peste lac un covor de stralucire. La fel de rosu ca el. Ca pe scarile palatelor. Dar nu il va pasi. Alege sa se ridice, sa se inalte, sa lase tot in urma, si sa isi intareasca stralucirea.

    Eu, pierdut in senzatii, cu mintea golita de orice, stau cu ceasca intr-o mana si cu tigarea fumata singura in cealalta. Simt ca si daca as respira as strica din armonia venirii lui. Dar imi revin. El a rasarit, eu imi termin cafeaua si o iau spre casa. Imi va fi deasupra toata ziua si-mi va arata cararile. Doar imi este rege! Sunt nascut sub semnul lui, asa spun astroloagele.

    Iar diseara am sa merg pe Ligheanca, sa-l privesc cum se duce la culcare. Intr-un alt generic fabulos de film .......
    Acest articol a fost publicat iniţial în topicul: Oameni, ape, barci, apusuri, ... si cutii de bere! iniţiat de modi Vezi postul original