• Delivery Grecia-Romania



    Am pus acest titlu pretentios, pentru ca aventura simpatica traita alaturi de Adrian.N si datorita lui , se inscrie cert in sablonul “delivery “. De fapt, totul a fost o vacanta benevola, dorita, generata de achizitia unui velier “Elan 45” din Grecia. Barca trebuia adusa in Romania, asa ca la propunerea lui Adrian, eu am spus “DA” cu convingere ca la starea civila , desi sa plec 10-12 zile (cum preconizam) de la birou, asa hodoronc-tronc, era o extravaganta mare in acel moment.

    Am plecat intr-o buna zi de luni, cand pe fetele lungi ale bucurestenilor se incrusta incrancenarea cu care incep o saptamana de lucru . Stiti senzatia aia studenteasca, de “je m’en fiche” ? Ei, asta eram eu in acea zi de luni -student .
    Plecam. Si atat.
    Habar n-aveam unde, habar n-aveam cat dureaza , totul era sa fiu la timp in Constanta.
    Cu cateva zile inainte, avand in memorie aventura “delivery Spania-Irlanda “ a lui Ghyoc si problemele lui cu echipamentul, l-am intrebat pe Adrian ce ar trebui sa iau la mine .
    - Pai ce sa iei, schimburi ! Chiloti, sosete, 3-4 tricouri, sorturi …cam asta .
    - Lasa asta ! Echipament, haine ! Ce ar trebui ?
    - Pai…(pauza, gandire) . N-ai ce sa…. E bine sa ai vreo 7 perechi de chiloti, vreo…
    - Hahahahah… las-o frate cu chilotii !!! Hanorace, smecherii de ploaie, de frig, de apa…Nu stii ce-a patit Ghyoc catre Irlanda ? Daca nu gasea echipament pe yacht, mustea in suc propriu si rebegea de frig.
    - Ei, pai ce, noi mergem in Irlanda? Mergem in sud ! Si daca e sa ne ploua, e cald. Ia chilotii aia si gata
    Dom’le am facut bagajul, am bagat intre chiloti ( Ha ! ) un Chivas Regal de 12 ani si inca doua batranele de vin Chenet de pays D’oc sa fac deschiderea, si am taiat-o in creierii diminetii catre Constanta.
    E drept ca pe drum ma tinea in priza fiorul aventurii necunoscute , care anihila flescaiala nesomnului. Am lasat masina in fata portului lui Copos si am fost luat catre Grecia de un prieten al proprietarului barcii, un tip in verva, simpatic,vesel, care m-a facut sa-mi amintesc inca odata ca SINGURUL motiv pentru care n-am ramas prin tari straine, e ca exista in Romania astfel de oameni .

    Am strabatut in mare viteza o Romanie aglomerata, o Bulgarie saraca,seaca si pustie, cu politisti “incoruptibili” , cu drumuri care se opresc la 5m (si 1m diferenta de nivel) de autostrada, si am intrat in Grecia cu un GPS cam debusolat la bord .
    Debusolat sau mai degraba neactualizat, fiindca ne-a scos de pe autostrada in Thessalonika si am ajuns pe niste varfuri de munti impaduriti in Chalkidiki, unde amicul meu (deja eram prieteni la catarama) conducea pe carari intortocheate, cu abilitatile lui Titi Aur la raliurile de la Brasov .
    Peripetii…peripetii…
    Frumos e ca pe inserat am ajuns in portul Neos Marmaras din peninsula Sithonia, unde ne astepta un grup relaxat, glumet, zambitor, cum e tot omul proaspat leganat de valuri, parcurgand alene terasele din portul pitoresc.
    AM facut cunostinta cu proprietarul yachtului si restul grupului, ocupand doua mese chiar pe faleza marinei. Toti niste oameni pe care sa tii faci cu drag prieteni! AM regretat ca n-au venit cu noi in continuare, pe mare .
    Am facut cunostinta si cu yachtul, un Elan45 zvelt, placat cu lemn de teak , 4 cabine (cabina prova putea fi divizata ) , salon, 3 bai ( una doar cu dus ) …. Ce sa mai vorbim? Barca-o frumusete!
    DUpa cum spuneam, am ocupat doua mese si cateva carafe cu vin rosu , si pe laitmotivul dat de rezolvarea unor costite de miel grecesc, calamari pane si alte dracii culinare, s-a starnit o veselie de rasuna faleza .
    In port, peste 4 m de Egee cristalina, cativa pescari agitau forfigaiul cu momeala vie.
    In cockpit, glumele noastre au capatat aroma de Chivas si Chenet … iar eu epuizat de atata calatorie si veselie usor bahica, am adormit intr-un tarziu, leganat incet de barca, in salon …..
    Ceea ce evident a facut din mine un “baiat salon “
    Si asta fu ziua intai .

    Dimineata era chiar mai incantatoare decat asfintitul, prin linistea marina ce cuprindea portul . Grecii nu au ceasuri desteptatoare si nici cocosi pe garduri. Se trezesc cum o da Domnul.
    Eu insa, matinal de voie de nevoie ( cand dormi in salon, esti matinal, n-ai incotro. Toata lumea trece pe langa tine  ) am iesit pe punte, am studiat vasele pescaresti fara pescari, terasele cu scaunele pe mese, am cautat in zare un semn ca ziua o sa fie buna….
    SI a fost excelenta !
    Mai putin faptul ca amicii nostrii trebuiau sa ia calea catre casa pe sosele .
    Desi ardeam de nerabdare sa pornim, doua lucruri ne-au mai tinut locului :
    1.trebuia sa alimentam cu carburant, si eram legati de bioritmul domol al grecilor
    2.trebuia sa rontaim un mic dejun, si din nou dadeam peste bioritmul elen.

    Asa ca pana una-alta ne-am bucurat de privelistea mediteraneana a marinei, cutreierand terasele in cautare de internet wireless. Intr-un final ne-am stabilit la o terasa care avea detoate si in timp ce Adi cauta directiile vantului pe parcursul rutei noastre , am reusit sa dam gata cate un mic dejun demn de Gargantua . Ceea ce personal mi-a si cauzat mai tarziu

    Intorsi la yacht, legatura radio port control ne-a indrumat catre Porto Carras, unde era un ponton pentru alimentare cu motorina. Sus fustele si la drum !
    Sa manevrezi in 3 o barca de 45 de picioare insemna ceva agitatie. NU mari eforturi, insa promptitudine. Ce trebuie facut, trebuie facut instantaneu Si fara greseli.
    Porto Carras e o marina bine adapostita, strajuita de un hotel, as putea spune barosan ( folosind un vocabular elevat), infipt in chiar buza malului. Cum s-ar spune, treceam cu yachtul pe sub balcoanele mandrelor aflate la zburdalnicie, in vacanta.
    O manevra maiastra de intoarcere in mijlocul marinei si ne-am legat babordul la ponton, sa platim tribut rafinariilor elene. Toate astea fiind rezolvate, am reusit in sfarsit sa plecam la drum intins catre insula Lymnos, port Mirina , un drum de aproximativ 85 nm, soare, frumos, valuri moderate .. un deliciu si o senzatie de libertate totala .

    Am lasat in urma Turtle Island, o insulita asa cum ii spune si denumirea, in forma de broasca testoasa, si am ocolit capul sudic al Sithoniei, pentru a pune prova pe Lymnos.
    Mare minune pilotul automat ! Cum freca el timona sarguincios in timp ce matelotii scoteau licorile de la frigider !! Cum umfla vantul velele in timp ce marinarii inchinau pentru o croaziera reusita !
    Trebuie sa va spun ca ponderarea e dovada de maare intelepciune ! Vreau sa spun ca micul dejun trebuie sa fie MIC , luati aminte !!!
    La un ceas-doua de la plecare, dupa incercarile jalnice de a prinde peste cu o lanseta maiastra si o momeala de plumb vopsita tipator in peste, pe fondul unor valuri incapatanate, de pupa, am simtit o rascoala luand avant, in stomacul meu indesat de cu zori !
    Anuntandu-mi eu viitorul dialog cu pestii, Adi imi spune din pozitia culcat-rezemat, a la Madame Recamier:
    -Da-i drumul cand e cazul, si vino aici, la un deget de Chivas !
    Acum, cer scuze doamnelor, dar inca odata, in scop didactic: nu indesati stomacul inainte de plecarea pe valuri, ca deverseaza de preaplin !
    In cateva secunde de la anunt, am comis o reglare peste bord, iar in ciuda protestelor mele, degetul de whisky oferit apoi de skipper, a fost chiar fain. Si doar ma stiti ca nu ma ating de spirtoase !
    Apoi discutii, glume, povesti… navigatia e intr-un fel cunoastere: cunosti marea, inveti cum sa te porti cu ea, ii cunosti pe cei ce naviga cu tine, mult mai mult decat daca i-ai intalni la chefuri, cluburi sau terase .
    In zare, invelit bine in niste nori ciufuliti si vizibil nervosi, muntele Athos.
    -Dam o fuga la calugari?
    -Ei, as ! Nici n-ai voie ! Trebuie sa te anunti cu mult timp inainte ! Altfel nu te primesc fratii intru Domnul
    Ia-uzi frate !
    Ca Athosul era invelit in neguri n-ar fi fost nimic, gaseau credinciosii o relatie cu divinitatea, sa-i scape de trasnet. Dar din crestetul muntilor, norii negri intindeau tot orizontul pe directia noastra ! Si din zarea deja obscura, vedeam perdele de ploaie unind negura cu apele. Furtuna, mamaie, zic eu ! Unde mergem noi ?!
    Totusi in toata zarea fumurie se citea un punct mai luminos in chiar directia provei. Poate om avea noroc sa trecem printre vijelii, comentam noi facand prognosticuri…
    Nu zici ca n-am fost departe ! Ca in bancul cu credinciosii, la stanga furtuna, la dreapta furtuna, in fata furtuna, dar pe unde treceam noi apele se domoleau. Zgaltaia putin, cadeau cativa stropi, vajaia vantul,dar nu ne dadea cu capul de pereti ! Sprayhood-ul , mare inventie ! Am constatat-o acum, am indragit-o mai tarziu, am iubit-o pana la finalul croazierei !!! Fara el ne intra ploaia si-n chiloti (aia multi de la inceputul povestii) iar vantul ne gaurea buzunarele !


    Ei, dupa un drum parcurs cu 6-8 noduri, am ajuns pe la 18-30 in portul Mirina din insula Lymnos. Numai bine pentru o plimbare pe stradutele incredibil de mici si foarte prietenoase, cu un comert micut de pravalie, suveniruri si alte socoteli.
    Asta dupa ce ne-am distrat copios ducand ancora cu dinghy-ul pentru o noua fundarisire ( la prima incercare ancora a derapat ) . Si afurisita de ancora n-ar fi fost asa de grea, numai ca mai avea vreo 150 kg de lant cu ea …hahahah….
    In port, alaturi de noi si alte putine ambarcatiuni, erau 2 fantasme de barci de peste 50 de picioare, joase la roof, zvelte la aliura, cu catarge de carbon cu 5 crucete, de doua ori mai inalte decat Elanul nostru, avand niste vinciuri cat butoiasele de bere !!! Impresionant.
    Dar probabil ca si noi eram la fel de impresionanti, altfel nu s-ar fi batut pe noi toti patronii de terasa din portul vechi, despre care Vali a bagat de seama ca erau atrasi de figura mea barboasa, ca fetele, de televiziune ! Ori aratam eu a grec, ori privirea mea sclipea a flamand, promitand castiguri grase pe castronul de ciorba !
    SI pana la miezul noptii, freamatul falezei arata o viata de noapte activa, din care nu lipseau grupuri de fete tinandu-se de mana . Ca ma si intrebam daca nu am acostat in Lesbos !
    Ne-am mai zgait la cetate si la barcile pescaresti, si am incheiat ziua mulcom .

    Hehehe... adolescentul 'simplastic' de mai sus, infipt bine in timona, trece nonsalant pe langa ambarcatiunile aflate deja in port in cautarea unui loc in marina ; slalom simplu printre nehotarati, zarim locul, intoarce barcazul dintr-o miscare cu pupa spre SINGURUL loc din marina, eu pregatesc parame, baloane de acostare, Vali da drumul la ancora, si victoriosi tragem incet cu pupa la chei.
    Celelalte yachturi priveau perplex si nehotarat, din pozitia "mucii-cravata " cum echipajul austriac ( recte noi sub pavilionul barcii noastre ) a intrat lejer, ales simplu si rezolvat problema din mers .
    Frumos, curat, succesul zacea in genele noastre si eram sortiti gloriei, fara fasoane.

    Dar nu, nuuu, e prea simplu asa !
    La cativa metri de chei, simtim ca ancora derapeaza ! Auleu ! Sari, opreste inertia barcii ca se rupe-n mal, leag-o sa nu frece de barcile din jur, recupereaza ancora...etc.
    Ce facem? Pai , zice Adrian, ducem ancora cu dinghy-ul si o mai agatam odata !
    Oki doki. Numai ca dinghy nu avea vaslele originale, ci doua caricaturi prinse in doua snurulete cat mina de pix , skipperul e baiat dragut si ne spune sa nu mai montam motorul pentru atata lucru, iar toata situatia ia o turnura a la "Stan si Bran" de toata frumusetea
    Adica eu vaslesc numai Dumnezeu stie cum, depozitam ancora in barcuta, si incepem sa incolacim lantul langa ea. Frate dar avea ancora lant cat pentru turma de elefanti a maharajahului ! La un moment dat am pornit fluturand frenetic din vasle , si dupa 10-15m s-a dat "stop joc" !!! Restul de lant atinsese fundul apei si barcuta noastra gonflabila era ancorata ca pentru muson ! Hahahahah !
    Evident ca ne-am cracanat de ras, iar dupa hazul de rigoare, am montat motorul pe dinghy si am facut operatiunea asa cum trebuie
    Dupa care am frecat in draci rugina care ne intrase in tegument, fixata bine si de veselina si celelalte substante gretoase existente pe lant .

    Oricum, dupa exercitiul asta fizic extrem, era firesc sa-mi sclipeasca ochii de foame, atragand amabilitatile proprietarilor de terase, dupa cum am povestit mai sus
    Iar ca trasatura generala, amuzamentul tip Stan si Bran n-a putut sa submineze eleganta intrarii in marina, cu atat mai mult cu cat celelalte barci venite inaintea noastra,au ramas la ancora in golf .
    Sighinase, cum ar spune bunica

    Zorii celei de-a 3-a zile ne-au aratat ca Grecia are pulsul ei propriu, oriunde te-ai afla. La ora 9 doar pescarusii miscau pe afara . Lymnos, o piatra linistita in Egee, pe care asezarea umana nu o tulbura cu nimic.
    Volens nolens am trandavit cu o cafea pe punte, trebuind sa dam ochii cu autoritatea portuara, pentru formalitati. La 9.30 abia matura un nene prin fata unei pravalii. In rest, nici tipenie .
    Totusi am plecat in grup compact dar placut dezorganizat , sa cautam micul dejun, wireless-ul si alte trebuincioase.
    Intalnirea ulterioara cu autoritatea portuara a fost simpla, joviala chiar. Oamenii nu cautau noduri in papura, asa cum suntem noi obisnuiti . Ne-am propus pentru astazi sa plecam din Myrina cat putem de repede, sa intram in Dardanele si sa innoptam la Canakkale, pe un parcurs de 80-90 nm . Asta – socoteala de acasa ! Socoteala din targ a fost insa alta
    La 10.30 am reusit sa ridicam ancora si am iesit din golf, cu un mare nor de furtuna in fata. Pana sa depasim capul insulei, deja pe creste se zareau scaparari si perdele de ploaie ascunzand culmile.
    Ce tot spune lumea ca in Grecia ploua odata la 4-5 luni ? De cand am venit, n-a fost zi fara ploaie ! Ori pe noi, ori pe langa noi !
    Navigatia insa n-a ridicat probleme, exceptand vantul care s-a tot schimbat din mare larg in pupa si travers, cu o frecventa de ne spulbera toate sperantele .
    Abia pe la ora 16 treceam printre Gokceada si Bozcaada fixand cu prova intrarea in Dardanele. La 20.00 eram la intrare in stramtoare, cu senzatia faina de a avea in stanga un continent si in dreapta altul . Incepuse sa apuna soarele, pe dealurile din tribord pulsau lumini rosii , malurile se spuzeau de luminite, circulatia vapoarelor de toate felurile incepuse sa se aglomereze, iar noi intrasem intr-o mare problema
    Instrumentele de navigatie si-au relaxat semiconductorii si ne-au lasat in ceata . Chart plotterul, GPS-ul si alte asemenea device-uri care ne aratau pozitia, au tacut mulcom, probabil din cauza plafonului noros care se ingrosase. Harta maritima a zonei era cumparata de la greci, si probabil din dragostea de milenii ce leaga aceste popoare, de la intrare in Dardanele, partea turceasca avea trasat doar conturul tarmului, pe un fond galben. Si atat ! Nici o informatie, nimic .
    Ca sa completez tabloul : noapte, harta ioc , instrumente de navigatie ioc, vant, ploaie , vapoare, cargouri, feriboturi in toate directiile, lumini puzderie din care era foarte greu sa distingi care e baliza si care e de pe tarmuri .
    Ei si asa ne-am petrecut noaptea, cascand ochii in toate directiile, anuntandu-ne unul pe altul ce vedem, coborand in fuga in salon la chartplotter, la harta , sa combinam informatiile trunchiate, poate ne formam o imagine cat de cat .
    A fost distractia dracului !
    Cand scoteam capul de dupa sprayhood, in zece secunde vantul taios si rece imi umezea ochii, astfel incat o luminita alb-galbuie imi parea rosie. Daca ma mai concentram nitel sclipea si-n verde, si iaca intrarea in port ! hahahah !
    Intrarea in portul Canakkale a ramas o himera. 6 perechi de ochi n-au reusit sa distinga in multitudinea de ambarcatiuni si puzderia de lumini ale tarmurilor, rosu-verdele ce semnalizeaza intrarea in marina. Si nu e caz singular la navigatia pe timp de noapte, v-o spune Adrian! Cum o reclama la Coca Cola de pe un bloc, era luata de la distanta drept lumina rosie intermitenta de intrare in port !
    O alta belea pe timp de noapte este ca o luminita e o luminita si atat. Nu realizezi cat de aproape sau departe poate fi ! Am zarit lumina alba a balizei de mijloc de senal si ne-am indreptat intr-acolo, sa o ocolim prin tribord. Dar nu mai ajungeam odata la ea !!!
    Intram la idei: bai, mai mergem mult? Sa nu ne lovim de malul celalalt, sa nu fie alta lumina decat ne inchipuim noi… si alte temeri
    Plecam in prova cu binoclul la ochi, cautand orice ar putea sa fie un indiciu despre parcursul nostru. Si afurisitele de luminite se incapatanau sa nu se regaseasca in perechea rosu-verde dupa care ni se scurgeau ochii .
    La un moment dat, fiind in prova agatat cu o mana de foc si cu cealalta de binoclu, simt cum fuge barca de sub mine, inspre babord. Ce o fi ocolind? Poate un grind de nisip….zic eu .
    Dar prova se rotea si nu se mai oprea ! Frateee… ce ocol e asta ?!?
    Era unul de 180 grade
    Am alergat in cockpit si l-am intrebat pe Adi: adancimea ?
    -Da, zice el… de la 70-80m cu cat mergeam, ajunsese la sub un metru sub derivor. Brusc, intr-o distanta relativ mica. Pai si doar nu plecam stanga sau dreapta ca nu stiam ce gasesc si nici timp n-ar mai fi fost sa fac ceva. Asa ca am intors pe unde am venit !
    Corect !
    Sa nu mai lungesc povestea (desi ea e afurisit de lunga), n-am dat seama din distanta parcursa in ore, ca am trecut demult de Canakkale, asa ca urmatorul punct pe care il stiam a avea o marina, era Lapseki. Complicat in noapte, cand treci prin puncte in care se intersecteaza de pilda doua feriboturi ale caror traiectorii le vezi ca se unesc cu a ta
    Nu stii ca sunt linii paralele de ferry si ii vezi pe unii care vizibil se vor ciocni . Culmea ca prin punctul unde se intersecteaza cei doi, trebuie sa ajungi tu, in cam acelasi moment … eeei ?!
    Dar cu tot vantul, ploaia, agitatia, scenarii bazate pe presupuneri , aventura era aventura si ne-au zbarnait nervii pana pe la ora 3 (evident, dimineata) cand am zarit ceea ce presupuneam a fi luminile de intrare in portul Lapseki. Eram la 3-400 de metri de mal, vedeam totul perfect, numai ca acele lumini intermitente se repetau si in rosu si in verde, de la diverse semafoare, iar ceea ce trebuia sa fie digul portului, era de fapt o sosea pe care rulau masini catre un punct de feribot, sub nasul nostru. Ei, la naiba !
    Vedeam asta si cu ochiul liber, insa cu binoclu era limpede. Digul era o sosea, iar in dreptul nostru masinile si tirurile asteptau sa se imbarce pe ferry.
    Obositi de atata concentrare, am decis sa ne oprim la cheiul liniei ferry, alaturi de doua vapoare , noi mititei intre colosi. Dormim un ceas-doua pana se lumineaza, si plecam cu capul limpede, pe lumina.
    N-am avut nici o problema sa ne legam de cheiul masiv, soios, ruginit, bordat de cauciucuri masive ( de raba probabil, vorba lui Vali ) . AM cazut intr-un somn iepuresc, si dupa un ceas si ceva, m-am trezit cu senzatia ca se intampla ceva .
    Arunc ochiul pe hublou si vad pe partea unde trebuia sa fie cheiul, ca unul dintre vapoare, trecea silentios pe langa noi . Haaa! Ne-am desprins? Suntem in deriva?? IN doua secunde eram pe punte !!
    Alarma falsa, cheiul era unde trebuia, insa batea un vant atat de puternic incat barca era presata puternic pe baloanele de acostare, care scartaiau lugubru.
    Tropaitul meu i-a trezit si pe ceilalti, asa ca in cateva minute eram din nou la drum.
    Numai ce am pus barca pe directie si vedem la 200m de noi, INTRAREA IN PORTUL LAPSEKI !! Aia pe care o cautasem cu totii pe intuneric, in van ! Eram langa ea ! Atunci cum naiba de n-o vazusem?
    Simplu…. Digul marinei era EXACT la acelasi nivel cu soseaua din spatele lui. Iar noi vedeam chipurile masinile ruland pe dig, semafoarele pe dig, tirurile asteptand pe dig ….
    Daca ajungeam ziua , in zori sau in asfintit, era joaca de copii sa intram in marina. Pe intuneric insa, s-a dovedit o baba-oarba.

    Oricum, incepusem a 4-a zi , si desi nu aveam harta, am luat directia insulei Marmara, cea mai mare insula a arhipelagului din vestul marii Marmara.
    Vantul taios de prova nu ne-a impiedicat sa ajungem la ora 14 in marina Marmara Adasi , o marina modesta, lume pestrita, targoveti, precupete, mosnegi jucand table, terase cu ciorba de miel, case invechite, arse de soare, vant, roase de sare.
    O istorie neglijata, asa cam ca la noi. Incredibil era ca oamenii isi faceau toate cele din marmura. Masutele din gradina, dalele de pe alei, gardurile , ba chiar si fundatiile sau parapetii de sprijin erau din bolovani de marmura . Am avut aceeasi senzatie la noi in Covasna, cand un taran m-a servit cu apa minerala carbogazoasa, de la el din fantana . scoasa sub ochii mei !
    Dupa o zi si o noapte navigand, am fost surprins sa nu ne gasim deloc sfarsiti de oboseala, ba chiar ne-am fatait prin port si localitate, am glumit cu birtasii, iar Adi si-a exersat boabele de turca , flirtand in calitate de client cu patroana unui butic. Hahaha…
    Grija mare la baliza din babord, a intrarii in port. Are bolovani de jur imprejur, sub nivelul apei, iar noi iesind in lungul digului, am atins usor safranul . Bine ca fu doar atat !
    Fara alte farifasticuri, ne-am culcat spre a ne trezi in a 5-a zi .
    Prova pe Istanbul, motor plus vele , viteza de pana la 11 noduri , traversand pe cea mai scurta directie, marea Marmara. Am ocolit insula prin sud, si am ales ca destinatie marina Atakoi.
    De data asta am fost harnici, am plecat la 7 dimineata, si am ajuns in marina la 17 . O traversada de 10 ore .
    Frumos, marina adevarata, pontoane, organizare, reparatii barci, magazine, tot ce vrei . Scump. 70 euroi pe zi.
    Noi, 3 marinari plecati de-acasa, am gasit fara efort, chiar punctul “G “ al acestei marine . De fapt un punct pe pontonul “G” , unde am fost calauziti de o barca a portului.
    Aici am simtit civilizatia care se anuntase odata cu zarirea tarmului turcesc . SI dupa 5 zile , am inrosit wireless-ul Atakoy-lui, dand mesaje catre familii, cu laptopurile in brate, ca disperatii .
    Reteaua wireless nu ajungea pana la mijlocul pontoanelor, asa ca eu si Adi ne-am luat laptopurile si am stat la dispozitia tantarilor, pe o banca din fata birourilor Atakoy Marina .
    A fost o seara mai melancolica si a facut usor tranzitia catre a 6-a zi .

    Dimineata , dupa o aprovizionare de supermarket si o cumparatura la magazinasele din zona de reparatii a portului, am plecat la drum tintind stramtoare Bosfor, fara sa facem planuri detaliate asupra opririi. Oricum, la capatul stramtorii aveam doua mici porturi in care am fi putut opri. Totusi ne cam tragea ata catre casa si am mers pe principiul „vazand si facand” . Mergem cat putem de mult!
    Drumul prin stramtoare -ziua de data asta- a fost un deliciu ! Forfota vapoarelor nu mai era subiect de ingrijorare, fetele ne faceau cu mana de pe navele pasager , tarmurile aratau din bunastarea , frumusetea si chiar istoria turcilor .... aparatul meu foto a fost martor cat l-a tinut bateria, la casele, moscheile, palatele, cetatile turcesti care se iveau prin vegetatie pe chiar buza apelor Bosforului . Traversada stramtorii a fost ca o parada . Care a durat pana la ora 15, cand am iesit in Marea Neagra .
    Pai de aici ne simteam deja acasa !
    Si fiindca sentimentul apropierii de casa ne cam dadea ghes, am decis sa ne navigam iarasi toata noaptea, si sa ne oprim la Sozopol.
    Am stabilit carturi de 4h pentru fiecare dintre noi, dar ca sa nu ramana un singur om pe punte, le-am suprapus cate doua ore. Asa fiecare avea pe cartul lui, doua ore cu unul dintre camarazi (ia-uzi cum am zis: camarazi ! ) si doua ore cu celalalt.
    Asa totul a decurs bine, in zori am trecut pe langa Sozopol si am intrat la 7.30 in Burgas. Aici ne-am inregistrat la politia de frontiera unde au tot venit si plecat doi vamesi cu acte, fara acte, bine completate, prost completate, bulibasite, etc....iar la 8.30 am taiat-o catre Nessebur, unde am si ajuns la ora 11.
    Aici aveau o marina noua, dragut amenajata, doi angajati au venit sa ne ajute sa legam barca la ponton, am alimentat cu apa si am petrecut doua ceasuri in vecinatatea marinei, plimbandu-ne ca turistii, cautand un locsor de mic dejun. Aici am fost vrajiti de o corupatoare de mateloti, pusa momeala la intrarea intr-o carciuma de faleza, si am mancat cea mai jalnica ciorba, insa ulterior dreasa ca imagine, de niste fructe de mare .
    Dupa un dialog informativ cu doua buze siliconate apartinand unei voci blonde din biroul marinei, am fugit repejor la ponton si la 13.00 eram plecati catre Balchik. Eu as prefera sa-i zic Balcic, atat timp cat a fost pamant romanesc .
    Cu vant de travers de 12 knt, am ajuns la 20.30 in marina de la Balcic, o marina nepretentioasa, dar faina, cu tot ceea ce ii trebuie. Inclusiv un chei plin de terase, restaurante, viata de noapte, care completeaza senzatia de turism cu yachtul: libertate,frumusete si dezmat . (n-o luati chiar mot a mot, imaginea de ansamblu e una mai linistita, ha ! Noi am gustat dezmatul cam ca niste calugari intre vecernie si utrenie )
    Dimineata urmatoare ne-a gasit odihniti, chipesi si cu dor de casa, asa ca am mai admirat odata Farr-ul de langa noi , un velier maiestuos sub pavilion australian , si am plecat la 9.30 direct catre Mangalia . „Direct” asta include si o ora de asteptare inutila a vamesilor bulgari, la un chei ruginit plin de cauciucuri, sufe, buloane si macarale (ca in melodia socialista „macaraleee „ )
    Cu un vant de pupa de 11-12 noduri, am defilat prin fata promontoriilor de la cap Caliacra si cap Shabla, in zare conturandu-se sters tarmul romanesc.
    Insa cum se intampla in Marea Neagra, neagra ea dupa umorul cu care trateaza navigatorii, din soarele si seninul clar, au aparut niste nori opaci si nervosi si s-a pus de un front de furtuna, cu ploaie , fulgere, rafale si tot tacamul !
    La 16 nm de Mangalia ! Din sfantul senin !
    Sari , strange velele ! Bagajele erau deja pregatite iar pe mese mai erau cateva acte, telefoane, etc...
    Ei bine, dupa zgaltaiala aveam pe podeaua salonului o colectie cosmopolita de hartii, acte, bani, telefoane, imprastiate si bine amestecate !
    Dar culmea, pana sa ajungem mai ramasese doar ploaia si norul dens, din toata harmalaia.
    Iar la chiar intrarea in portul Mangalia, s-au spart norii, a tasnit o raza de soare, a incetat ploaia, si ne-am facut o intrare triumfala de toata frumusetea !
    Iar eu am incalecat pe o sa si v-am spus povestea asa, mai rarut, mai dezlanat, cum m-a lasat si pe mine timpul.





























































    Acest articol a fost publicat iniţial în topicul: Delivery Grecia- Romania iniţiat de Florio Vezi postul original