Smokey
Mic barcaholic
Deşi eram în ultima zi, atmosfera dimineţii liniştite din Veli Iz ne-a făcut să uităm de plecare. Am mai zăbovit dimineaţa la baie, ne-am aprovizionat cu fructe proaspete şi într-un târziu ne-am dezlegat de la ponton cu destinaţia Biograd na Moru.
Aveam din nou noroc de vânt, doar că era taman din Sud-Est, adică "deăla care înclină barca". Mai cu stres mai cu un zâmbet forţat înaintăm în volte spre acelaşi pod dintre Uglijan şi Pasman, de data aceasta în sens opus. Chiar înainte de pod este un golf larg unde am găsit pe internet că-ar fi o plajă cu nisip. Ajunşi la faţa locului nu am fost prea încântat de situaţie, golful fiind expus la vântul de bătea din larg cu 10-12 noduri. Am ancorat printe cei care erau deja poposiţi acolo pentru baie dar fără prea mare tragere de inimă. Am ţinut în permanenţă motorul pornit şi eram pregătit de plecare în orice moment ar fi scăpat ancora.
Am trimis fetele la baie cu dinghy-ul şi am rămas să supraveghez comportamentul ancorei. Din fericire a ţinut bine, probabil şi la vânt mai puternic, dar nu vroiam să risc o eşuare în ultima zi. Am ridicat repede ancora şi am trecut la motor pe sub pod, după care m-am grăbit să scot repede velele pentru a continua drumul spre Biograd na Moru.
Vântul a bătut toată după-amiaza, chiar la un moment dat se înteţise la 20 noduri. Am făcut volte, din ce în ce mai dese, până în strâmtoarea dintre insusele din apropiere de Biograd, unde traficul era foarte mare şi mersul în volte devenea anevoios, aşadar ultimele 2 mile până la Biograd am mers la motor.
Ajunsesem la final, dar nu se terminase încă. Trebuia făcut plinul de motorină, iar în faţa staţiei de alimentare roiau într-un haos organizat 7-8 bărci care aşteptau la pompă. Intru şi eu în organizarea asta haotică şi încerc să-mi dau seama cine e ultimul. În scurt timp zona se aglomerează şi mai mult, iar situaţia devine tragi-comică când ne dăm seama că staţia de motorină e lipită de terminalul de feriboturi, iar două feriboturi se apropiau ameninţătoare. Procesul de alimentare merge lent, sunt două pompe într-un gang lung şi îngust, sunt şi multe bărcuţe mici cu motor care se bagă în faţă.
Când simt că mi se apropie rândul fac manevre de îndreptare spre staţie, dar văd un skipper agitat la tribord care părea că vrea să intre el primul. Fac un sondaj printre cei din echipaj şi nu ne este prea clar dacă a fost sau nu înaintea noastră. După o scurtă analiză a situaţiei observ că locul mai accesibil al staţiei, la prima pompa, este ocupat de o barcă cu motor destul de mare care probabil va sta mult acolo. Invit mişeleşte pe colegul skipper grăbit să intre primul, în locul rămas liber de la a doua pompă, din fundul gangului. Amicul meu se îndreaptă spre pompă dar nu dă semne că vrea să intre, ci s-a pus să aştepte motocruiserul care alimenta la prima pompa.
Aştept şi eu, intrarea era acum blocată de tot. Nobleţea yachtmenilor care aşteptau a cam fiert şi a dat pe-afară, din spate se auzeau zbierete cu accent latin care-l apostrofau pe skipperul nehotărât. Acesta s-a gândit să-mi întoarcă gestul politicos şi m-a invitat să intru eu primul, dându-se la o parte. În minte mi s-au derulat rapid exerciţiile de acostare cu bordul tribord, de la skipper-trainingul din primăvară, într-o după-amiază ploioasă din Komiza, şi m-am îndeptat vitejeşte spre pompa liberă. Aruncat şpringul prova, legat la mal, totul perfect. Am alimentat repede, iar la ieşire am anunţat echipajul că vom aplica "regula cotului lui Maraloi", învăţată la Nautical Blue. Iniţial au crezut ce e vorba de ceva violenţă, dar regula e o scurtătură bună pentru a-ţi aminti efectul elicei: la o elice pas dreapta, când dai schimbătorul înapoi cotul merge spre babord, exact ceea ce-mi trebuia mie să mă eliberez din înghesuiala aia, aşa că am ieşit frumos înainte ca motocruiserul să termine.
Îmbătat de micul succes m-am îndreptat spre destinaţia finală, pontonul din marina Kornati-West din Biograd na Moru. Ceea ce trebuia să fie cea mai bună acostare a săptămânii, mai ales în faţa celor de la charter, n-a fost chiar una de care să fiu mândru, am ratat locul de acostare cu jumătate de barcă, am turat aiurea motorul ... totul în privirile dispreţuitoare ale angajatului de la charter care m-a întrebat cu subînţeles dacă am avut probleme în timpul săptămânii. Dar barca era neatinsă, echipajul complet şi vesel, o săptămână frumoasă se încheiase, deci nu era nicio problemă.
Seara am vizitat Biogradul, am mâncat pe o terasă de pe chei şi ne-am amintit de clipele frumoase (şi sperieturile) din săptămâna ce se încheiase. Întorşi la barcă am debarcat o parte din bagaje, urmând ca restul să fie debarasat dimineaţa înainte de check-out. Din nou am dormit noaptea în cockpit, reflectând la ce-a mers bine şi cea mers rău. În general totul a mers bine, n-am avut incidente, dar nici n-am avut vreme rea, iar jumătatea de barcă "lipsă" din dreapta mea mă făcea să-mi aduc în permanenţă aminte că mai am mult de învăţat şi mai ales de practicat.
Aveam din nou noroc de vânt, doar că era taman din Sud-Est, adică "deăla care înclină barca". Mai cu stres mai cu un zâmbet forţat înaintăm în volte spre acelaşi pod dintre Uglijan şi Pasman, de data aceasta în sens opus. Chiar înainte de pod este un golf larg unde am găsit pe internet că-ar fi o plajă cu nisip. Ajunşi la faţa locului nu am fost prea încântat de situaţie, golful fiind expus la vântul de bătea din larg cu 10-12 noduri. Am ancorat printe cei care erau deja poposiţi acolo pentru baie dar fără prea mare tragere de inimă. Am ţinut în permanenţă motorul pornit şi eram pregătit de plecare în orice moment ar fi scăpat ancora.
Am trimis fetele la baie cu dinghy-ul şi am rămas să supraveghez comportamentul ancorei. Din fericire a ţinut bine, probabil şi la vânt mai puternic, dar nu vroiam să risc o eşuare în ultima zi. Am ridicat repede ancora şi am trecut la motor pe sub pod, după care m-am grăbit să scot repede velele pentru a continua drumul spre Biograd na Moru.
Vântul a bătut toată după-amiaza, chiar la un moment dat se înteţise la 20 noduri. Am făcut volte, din ce în ce mai dese, până în strâmtoarea dintre insusele din apropiere de Biograd, unde traficul era foarte mare şi mersul în volte devenea anevoios, aşadar ultimele 2 mile până la Biograd am mers la motor.
Ajunsesem la final, dar nu se terminase încă. Trebuia făcut plinul de motorină, iar în faţa staţiei de alimentare roiau într-un haos organizat 7-8 bărci care aşteptau la pompă. Intru şi eu în organizarea asta haotică şi încerc să-mi dau seama cine e ultimul. În scurt timp zona se aglomerează şi mai mult, iar situaţia devine tragi-comică când ne dăm seama că staţia de motorină e lipită de terminalul de feriboturi, iar două feriboturi se apropiau ameninţătoare. Procesul de alimentare merge lent, sunt două pompe într-un gang lung şi îngust, sunt şi multe bărcuţe mici cu motor care se bagă în faţă.
Când simt că mi se apropie rândul fac manevre de îndreptare spre staţie, dar văd un skipper agitat la tribord care părea că vrea să intre el primul. Fac un sondaj printre cei din echipaj şi nu ne este prea clar dacă a fost sau nu înaintea noastră. După o scurtă analiză a situaţiei observ că locul mai accesibil al staţiei, la prima pompa, este ocupat de o barcă cu motor destul de mare care probabil va sta mult acolo. Invit mişeleşte pe colegul skipper grăbit să intre primul, în locul rămas liber de la a doua pompă, din fundul gangului. Amicul meu se îndreaptă spre pompă dar nu dă semne că vrea să intre, ci s-a pus să aştepte motocruiserul care alimenta la prima pompa.
Aştept şi eu, intrarea era acum blocată de tot. Nobleţea yachtmenilor care aşteptau a cam fiert şi a dat pe-afară, din spate se auzeau zbierete cu accent latin care-l apostrofau pe skipperul nehotărât. Acesta s-a gândit să-mi întoarcă gestul politicos şi m-a invitat să intru eu primul, dându-se la o parte. În minte mi s-au derulat rapid exerciţiile de acostare cu bordul tribord, de la skipper-trainingul din primăvară, într-o după-amiază ploioasă din Komiza, şi m-am îndeptat vitejeşte spre pompa liberă. Aruncat şpringul prova, legat la mal, totul perfect. Am alimentat repede, iar la ieşire am anunţat echipajul că vom aplica "regula cotului lui Maraloi", învăţată la Nautical Blue. Iniţial au crezut ce e vorba de ceva violenţă, dar regula e o scurtătură bună pentru a-ţi aminti efectul elicei: la o elice pas dreapta, când dai schimbătorul înapoi cotul merge spre babord, exact ceea ce-mi trebuia mie să mă eliberez din înghesuiala aia, aşa că am ieşit frumos înainte ca motocruiserul să termine.
Îmbătat de micul succes m-am îndreptat spre destinaţia finală, pontonul din marina Kornati-West din Biograd na Moru. Ceea ce trebuia să fie cea mai bună acostare a săptămânii, mai ales în faţa celor de la charter, n-a fost chiar una de care să fiu mândru, am ratat locul de acostare cu jumătate de barcă, am turat aiurea motorul ... totul în privirile dispreţuitoare ale angajatului de la charter care m-a întrebat cu subînţeles dacă am avut probleme în timpul săptămânii. Dar barca era neatinsă, echipajul complet şi vesel, o săptămână frumoasă se încheiase, deci nu era nicio problemă.
Seara am vizitat Biogradul, am mâncat pe o terasă de pe chei şi ne-am amintit de clipele frumoase (şi sperieturile) din săptămâna ce se încheiase. Întorşi la barcă am debarcat o parte din bagaje, urmând ca restul să fie debarasat dimineaţa înainte de check-out. Din nou am dormit noaptea în cockpit, reflectând la ce-a mers bine şi cea mers rău. În general totul a mers bine, n-am avut incidente, dar nici n-am avut vreme rea, iar jumătatea de barcă "lipsă" din dreapta mea mă făcea să-mi aduc în permanenţă aminte că mai am mult de învăţat şi mai ales de practicat.