Smokey
Mic barcaholic
Plecăm așadar din Poros cu veselie și voie bună, pe o mare frumoasă de forța 3, destinația Aigina. Primul lucru pe care l-am făcut până am ieșit din zona aglomerată din Poros, a fost să-mi arunc scula de pescuit în apă, cu speranțe de sashimi proaspăt.
Ne luăm la revedere de la Poros și ieșim spre Nord, către Aigina. Mă arunc spre cabestane să scot velele, dar ... ghinion, randa nu vrea să iasă din catarg. Și trag, împing, înjur, iar trag, iar împing, mă urc pe ghiu, trag cu mâna, cu piciorul, strang și destrâng randa de zeci de ori ... nimic, pur și simplu nu vrea să iasă mai mult de doi metri, probabil e obișnuită cu meltemi.
Era o zi perfectă de sailing, fără randă nu puteam face nimic, aveam vânt din prova și trebuia urcat în volte până la Aigina. Am spurcat tot ce-am putut și m-am resemnat într-un colț, cu gândul la marele pește pe care-l voi prinde.
Am păcănit motorul până către destinație, copii s-au jucat pe punte, fetele au facut plajă, program relaxant. Bineînțeles că n-am prins niciun pește.
În apropiere de Aigina am deschis bine ochii, apele sunt puțin adânci, deși în mod normal pescajul nostru nu ne punea probleme, totuși am mers încet și prevăzători. Am preluat timona și am rugat-o pe soția mea să-mi strângă rola cu momeala inutilă. Nici n-a apucat să înceapă operația, că din senin a apărut o șalupă rapidă în viteză maximă, care părea că-mi va tăia calea prin prova. Încetinesc, să-i las loc de trecere, deși venea foarte repede și ar fi avut loc oricum, dar vroiam să nu treacă prin pupa să-mi agațe prețiosul fir de pescuit. N-am luat bine mâna de pe maneta de accelerație, șalupa schimbă brusc cursul și-mi trece prin pupa la trei metri de barcă... în două secunde rola era în apă, firul rupt, iar momeala pierdută. Cu nervii de rigoare exersăm manevra de om la apă și recuperăm rola de fir, care plutea dezmembrată în apele turcoaz, puțin adânci travers de portul din Aigina.
Portul din Aigina include și o marină complet rezervată, cu semne de interzicere la intrare și ceva pază, așa că acostăm la cheiul orașului, din două încercări - prima dată soția mea care era responsabilă de ancoră a fost furată de peisajul orașului și a uitat să arunce ancora la timp.
Cheiul destul de gălăgios, scutere și mașini treceu în permanență cu zgomotul specific, enervant și asurzitor pentru cineva care vine de pe mare. Orașul este totuși frumos, găsim repede o tavernă pe plajă, cu vedere la o mini-lagună unde copii fac baie până noi ne așteptăm preparatele specific grecești, cu care deja ne-am obișnuit până la refuz.
În timp ce Adi și familia lui nu se pot dezlipi de lagună, fetele mele toropite de căldură, se retrag în cabină pentru o siestă de dupăamiază. Cu gândul la randa problematică încep să investighez problema blocajului. Nu-mi ia mult să descopăr contra-funga randei blocată într-un rai la baza catargului. De descoperit a fost ușor, de reparat mi-a luat cam două ore, în care în mare parte am incercat să scot contra-funga fără să o ciupesc (prea tare), după care am înlocuit raiul cu altul similar de la kicker, mai puțin folosit.
Dacă tot era ziua de reparații, am ajuns și la coșmarul oricărui skipper – toaleta. Din fericire nu era înfundată, doar că pompa manuală mergea foarte greu și scârțâia îngrozitor la fiecare manevră. Am desfăcut-o și am uns-o cu ce mi-a picat la îndemână, întâmplător crema hidratantă a soției pe bază de unt de cacao și alte ingrediente aromate, care în mod sigur fac bine și la pompă. Spre seară am fost felicitat pentru îmbunătățirea adusă pompei, dar a fost mai greu când am recunoscut cum am reușit performanța ...
Seara ne-am lăsat purtați de străzile înguste și de farmecul micilor magazine și taverne, am cumpărat câte ceva de la vânzătorii de pe bărcile tradiționale care vând fructe pe chei, am vizitat catedralele, am făcut poze, ne-am simțit bine. Și mai bine ne-am simțit când am revenit la barcă și-am constatat că era închisă circulația prin fața cheiului pe timpul nopții, locul devenind promenada localnicilor și turiștilor.
Următoarele două zile aveau să fie ultimele din croaziera noastră, dar prognoza din zona Lavrion era din ce în ce mai îngrijorătoare. Pentru Joi era un Beaufort 6/7, dar Vineri, când plănuiam noi să ne întoarcem, ajungea la Beaufort 7/8.
Planul de întoarcere era complicat, între Aigina și Lavrion erau aproape 40 de mile pe ruta directă, alternativa era o oprire pe coasta sudică a peninsulei Atica, la est de Atena, în locuri destul de neprimitoare – porturi mici pescărești, ancoraje semi-expuse pe plajă, vom vedea dimineață.
Ne luăm la revedere de la Poros și ieșim spre Nord, către Aigina. Mă arunc spre cabestane să scot velele, dar ... ghinion, randa nu vrea să iasă din catarg. Și trag, împing, înjur, iar trag, iar împing, mă urc pe ghiu, trag cu mâna, cu piciorul, strang și destrâng randa de zeci de ori ... nimic, pur și simplu nu vrea să iasă mai mult de doi metri, probabil e obișnuită cu meltemi.
Era o zi perfectă de sailing, fără randă nu puteam face nimic, aveam vânt din prova și trebuia urcat în volte până la Aigina. Am spurcat tot ce-am putut și m-am resemnat într-un colț, cu gândul la marele pește pe care-l voi prinde.
Am păcănit motorul până către destinație, copii s-au jucat pe punte, fetele au facut plajă, program relaxant. Bineînțeles că n-am prins niciun pește.
În apropiere de Aigina am deschis bine ochii, apele sunt puțin adânci, deși în mod normal pescajul nostru nu ne punea probleme, totuși am mers încet și prevăzători. Am preluat timona și am rugat-o pe soția mea să-mi strângă rola cu momeala inutilă. Nici n-a apucat să înceapă operația, că din senin a apărut o șalupă rapidă în viteză maximă, care părea că-mi va tăia calea prin prova. Încetinesc, să-i las loc de trecere, deși venea foarte repede și ar fi avut loc oricum, dar vroiam să nu treacă prin pupa să-mi agațe prețiosul fir de pescuit. N-am luat bine mâna de pe maneta de accelerație, șalupa schimbă brusc cursul și-mi trece prin pupa la trei metri de barcă... în două secunde rola era în apă, firul rupt, iar momeala pierdută. Cu nervii de rigoare exersăm manevra de om la apă și recuperăm rola de fir, care plutea dezmembrată în apele turcoaz, puțin adânci travers de portul din Aigina.
Portul din Aigina include și o marină complet rezervată, cu semne de interzicere la intrare și ceva pază, așa că acostăm la cheiul orașului, din două încercări - prima dată soția mea care era responsabilă de ancoră a fost furată de peisajul orașului și a uitat să arunce ancora la timp.
Cheiul destul de gălăgios, scutere și mașini treceu în permanență cu zgomotul specific, enervant și asurzitor pentru cineva care vine de pe mare. Orașul este totuși frumos, găsim repede o tavernă pe plajă, cu vedere la o mini-lagună unde copii fac baie până noi ne așteptăm preparatele specific grecești, cu care deja ne-am obișnuit până la refuz.
În timp ce Adi și familia lui nu se pot dezlipi de lagună, fetele mele toropite de căldură, se retrag în cabină pentru o siestă de dupăamiază. Cu gândul la randa problematică încep să investighez problema blocajului. Nu-mi ia mult să descopăr contra-funga randei blocată într-un rai la baza catargului. De descoperit a fost ușor, de reparat mi-a luat cam două ore, în care în mare parte am incercat să scot contra-funga fără să o ciupesc (prea tare), după care am înlocuit raiul cu altul similar de la kicker, mai puțin folosit.
Dacă tot era ziua de reparații, am ajuns și la coșmarul oricărui skipper – toaleta. Din fericire nu era înfundată, doar că pompa manuală mergea foarte greu și scârțâia îngrozitor la fiecare manevră. Am desfăcut-o și am uns-o cu ce mi-a picat la îndemână, întâmplător crema hidratantă a soției pe bază de unt de cacao și alte ingrediente aromate, care în mod sigur fac bine și la pompă. Spre seară am fost felicitat pentru îmbunătățirea adusă pompei, dar a fost mai greu când am recunoscut cum am reușit performanța ...
Seara ne-am lăsat purtați de străzile înguste și de farmecul micilor magazine și taverne, am cumpărat câte ceva de la vânzătorii de pe bărcile tradiționale care vând fructe pe chei, am vizitat catedralele, am făcut poze, ne-am simțit bine. Și mai bine ne-am simțit când am revenit la barcă și-am constatat că era închisă circulația prin fața cheiului pe timpul nopții, locul devenind promenada localnicilor și turiștilor.
Următoarele două zile aveau să fie ultimele din croaziera noastră, dar prognoza din zona Lavrion era din ce în ce mai îngrijorătoare. Pentru Joi era un Beaufort 6/7, dar Vineri, când plănuiam noi să ne întoarcem, ajungea la Beaufort 7/8.
Planul de întoarcere era complicat, între Aigina și Lavrion erau aproape 40 de mile pe ruta directă, alternativa era o oprire pe coasta sudică a peninsulei Atica, la est de Atena, în locuri destul de neprimitoare – porturi mici pescărești, ancoraje semi-expuse pe plajă, vom vedea dimineață.