Multumesc pentru aprecieri.
am sa mai postez fotografii de pe acolo (pe Google Earth gasiti fotografii mai frumoase, dar astea sunt ...ale mele).
Mi-e rusine sa recunosc ca am fost cu o matahala de vapor, dar altfel n-as fi putut ajunge pe acolo cu mijloacele tehnice si umane de care dispun...deocamdata.A fost insa o excursie foarte reusita si as fi vrut sa-l deturnez vreo 800 km mai spre nord sa infig un stegulet la pol sau macar sa gasim banchiza.
Nici mie nu-mi place iarna, imi lipseste vara la nebunie.
Acum stau toata ziua pe net, ma uit la barci si ambarcatiuni de tot felul si fac o mie de planuri pentru la vara, pe care le reiau, le modific, le updatez constant si restul familiei cred ca se intreaba daca, in afara de "barci", tata mai are si altceva in cap...
Ca sa revin la subiecte mai interesante, era un voiaj pe care imi doream sa-l fac, locurile sunt de-o pustietate miscatoare, nu vezi nimic decat stanci, ghetari imensi care se topesc intr-un ritm acelerat (asta e intr-adevar foarte trist).
Poza cu capul de ren si ghetarul sunt facute in Magdalenefjord, este un fiord in nordul Svalbardului, 79º34'N unde erau tabere ale vanatorilor de balene cu 200 ani in urma si unde ne-au lasat sa debarcam sub paza si vigilenta stricta a doi rangeri inarmati.(din cauza ursilor polari, care, spre dezamagirea noastra au lipsit cu desavarsire pe toata durata excursiei). De fapt, ne povestea un paznic (aproape tot arhipelagul este rezervatie naturala, nu poti debarca fara autorizatie, nu poti merge decat inarmat sau insotit de un vanator, etc) ca in acea zona nu a mai vazut un urs polar de doi ani de zile...In conditiile in care in Svalbard sunt 2500 locuitori si 3000 si ceva de ursi polari.Astia din urma nu stiu pe unde au mai emigrat, le lipseste teribil gheata si banchiza cu foci si morse.
Cei de pe vas ne aratasera fotografii facute cu un an in urma si era plin de iceberguri, anul asta in aceeasi perioada cu greu am mai vazut cativa (cred ca in total nu erau 10).
Marea are o culoare verde turcoise impresionanta, gheata care se desprinde din ghetari e un albastru...de Voronet si locurile au o magie sau o incarcatura pe care as vrea sa v-o pot descrie dar imi este imposibil. Dimineata cand am ajuns acolo era o liniste coplesitoare, pe vas eram vreo 2500 de suflete si as zice ca nu ne auzeam unii altora nici macar respiratia...Fara muzica, fara tipete, fara telefoane...
Din fericire, nu exista acoperire GSM si alte minuni ale tehnicii moderne care sa ne impiedice sa incercam sa ne contopim pentru cateva ore cu salbatica mama natura asa cum probabil o vazusera primii exploratori.
Nu cred in teoriile cu incarcatura energetica a anumitor locuri, dar Svalbardul e exact unul in care lipsa oamenilor si linistea naturii te compleseste si te incarca cu aceea atractie fata de acele locuri, pe care, subsemnatul o va purta ani multi de acum inainte.
Norvegienii sunt foarte stricti, singura proba a trecerii noastre pe acolo au fost doar moleculele de CO2 pe care le-am lasat in aer (...interzis fumatul chiar si in aer liber...) si n-am avut voie sa lasam nici macar un...fir de par.
Frig n-a prea fost, ajunge pe acolo Gulfstream-ul si e mult mai "cald" decat ar trebui sa fie pe la acele latitudini (mai exact minima +2ºC si vreo 7-8ºC maxima la inceputul lunii august).
Si noi care vroiam sa vedem banchiza...eventual sa si ramanem blocati cateva zile ca sa prelungim...concediul pe motiv de forta majora...
Nimic din toate astea. Nici macar balene in afara de cativa casaloti...si asta a fost un alt motiv de tristete si frustrare, dar, dupa macelurile pe care le-au facut in sute de ani de vanatoare de balene, morse, foci, etc., nu e de mirare ca n-a mai ramas mare branza in ale faunii pe acolo.
Daca relatarea mea intereseaza pe cineva, cred ca am sa incep sa postez mai multe poze si eventual va povestesc ce era mai interesant din experientele de zi cu zi.
I-am invidiat pe cei, cativa curajosi, cu veliere care ajusesera pana acolo, veniti din ca si noi ... din sud. In cele 4 zile prin Svalbard, am vazut probabil 5-6 veliere...acum ma intreb daca se asteptau si ei, inainte de plecare, sa vada cam tot atatea iceberguri cate ne imaginam noi si daca stiau ca o sa aiba parte de o mare foarte calma si linistita).
Oricum, nu numai curajosi, dar si norocosi, intrucat au navigat in perioada noptilor albe, ...care, mai exact, sunt de-a dreptul insorite.
Ai senzatia ca e in permanenta 6-7 dupa-amiaza, te trezesti ca de fapt e 2-3 noaptea si corpul nu-ti cere inca portia zilnica de somn...
N-o mai lungesc acum, am sa va mai scriu.
Succes cu traversada Atlanticului, ...deocamdata trebuie sa "mai cresc" si rutina zilnica si obligatiile de serviciu nu-mi permit deocamdata sa particip la o astfel de evadare, dar daca treci prin zona te astept cu drag, macar pentru un antrenament de cateva zile catre Baleare sau pe Costa Brava.
Zilele acestea ma gandesc intens la o traversare de la Barcelona catre Baleare mai catre vara, mai vorbim ca deocamdata e prea devreme, dar e sigur ca prin iunie-iulie ne intereseaza, poate mai apar doritori si incropim de-un "echipaj".
In rest, ma gandesc s-o schimb pe Roshioara, am ochit cateva semirigide intre 5,5 si 6 m (imi trebuie ceva care sa navigheze mai bine si sa fie totusi usor de transportat / remorcat si pus pe apa ) cu care sa pot merge in fiecare week-end intr-un alt port si sa navigam apoi o zi-doua in zona sau sa pot merge de la o insula la alta (Baleare, Canare) eventual si fara sa consumam tone de benzina ca majoritatea "tractoristilor" (Aici, cei care merg cu barci cu motor sunt "tractoristi" iar cei cu vele: "vanatori" , n.trad:...de vant)...