Smokey
Mic barcaholic
Dimineața toată lume apare pe punte echipată cu vestele de salvare, pălărie și ochelari de soare ... gata pentru o mică circumnavigare, care a pornit cu stângul: pornesc motorul să se încălzească dar acul turometrului nu urca deloc – încerc să apăs pe butonul de stop, motorul pare că se oprește dar își revine imediat. Fug repede la băieții de la charter care mă lămuresc că trebuie să apăs butoanele într-o anumită ordine pentru a opri motorul. Înghit gălușca și o trec la capitolul experiență, deși la checkout aceiași băieți nu reușeau să citească orele de funcționare ale motorului și au decis că trebuie schimbat panoul de control – adevărul era deci undeva la mijloc.
Ne strecurăm afară din marină și ieșim la motor din zona Split, unde bătea un vânt slab și confuz, așa că amânăm momentul deschiderii velelor. Echipajul nu pare să sufere din cauza răului de mare, dar pentru a face prima zi mai suportabilă am ancorat într-un mic golf în insula Solta pentru baie – începe deci distracția: sărituri de pe barcă în apa limpede de culoare turcoaz, snorkeling, înot prin golf ... tot tacâmul. Luam un prânz rapid la bord și ridicăm ancora pentru următoarea destinația – marina Palmizana.
La ieșirea din golf ne așteaptă un vânt frumos de mare larg, undeva la 10-13 noduri, ocazie cu care scoatem în sfârșit focul genovez și oprim motorul. Plutim frumos până aproape de Hvar unde o forfotă de motor-yachturi și veliere ne confirma faptul că portul de Hvar este innacesibil în sezon. Oricum noi plănuiam popasul în ACI Marina Palmizana, localizată într-o locație superbă în insula Sveti Klement, de unde puteam lua o barcă-taxi până în Hvar.
Marina se anunța aproape plină, câteva bărci așteptau la rând indicațiile lucrătorilor de pe diguri pentru acostare. O barcă de 50’ (16 m lungime, 4,5 m lațime) e printre cele mai mari veliere disponibile în Croația, așa că speram la un loc mai în exterior, unde să am spațiu suficient de manevră. Dar nu am eu norocul asta și se pare că trebuie să-mi dau examenul de cârmaci în audiență selectă: nenea de pe ponton fluieră și-mi face semn să-l urmez adânc în marină, în penultimul loc de la ponton. Pe canalul de acces către locul desemnat puteam atinge ancorele celorlalte bărci acostate cu mâna, nu înțelegeam ce-i în capul omului. Dar nu te pui cu ambiția docherului și încerc sa folosesc bowthrusterul pentru manevră – bineînțeles că nu am loc și agăț cu pana cârmei un mooring. Am scos din viteză și i-am făcut semn omului cu fluiericea că nu mai mișc un deget până nu mă deblochează, nu vreau să-mi încurc parâma în elice la cârmă. Ceea ce se și întâmplă, barca cu mooring e dezlegată instant și parâma molată, cârma mi se eliberează, și după ceva manevre complexe care implicau bow-thruster-ul și multe fendere am ajuns cu pupa la ponton.
Am coborât chitit să-i cer explicații omului și să-l arunc în apă, dar a dispărut instant, preocupat cu barca următoare, iar când a revenit după actele bărcii eram deja anesteziat de atmosfera marinei și pădurea de pini care o înconjura.
Dăm tenderul la apă și vâslim vis-a-vis de marină pentru o baie scurtă de răcorire. Între timp mă lămuresc ce-i cu algomerația asta: flotila de la ”The Yacht Week” era acolo, doar că pasagerii au fost transportați la cluburile din Hvar.
După baie și un duș în marină ne îmbarcăm în barca-taxi pentru a vizita Hvarul – un oraș frumos care mi-a rămas în minte de la ultima vizită în extra-sezon, când cheiul era liber și eram singurii vizitatori. Nu era cazul acum, la cheiul era ocupat de mega-yachturi și bărci turistice, iar în radă nenumărate bărci la ancoră sau baliză (destul de neconfortabil, erau valuri în permanență de siajele bărcilor).
Hvarul ne întâmpină cu o priveliște pitorească în pragul asfințitului și prima grijă este să găsim o sursă de hrană (și bere). Stomacul scurtcicuitează creierul, așa că nu-mi ascult instinctul de ”călător profesionist” și ne aruncăm la a doua terasă întâlnită în cale (prima era ocupată), în loc să căutăm un loc mai ferit și probabil mai puțin comercial. Calitatea mâncării nu face cinste locului în care este servită, dar odată problema stringentă rezolvată ne despărțim pentru a vizita orașul. Noi ne plimbăm un pic prin centru și urcăm la cetatea care străjuiește portul, de unde avem parte de o panoramă nocturnă excelentă asupra golfului și insulelor Pakleni (denumite popular Insulele Iadului).
Ne întâlnim pentru întoarcerea în marină cu același taxiboat și echipajul se retrage pentru odihnp. Pentru somn îmi rezerv un loc select în hamac legat la prova, cu vedere la luna plină. Primele raze ale soarelui mă trimit totuși în cabină la răcoare ...
Ne strecurăm afară din marină și ieșim la motor din zona Split, unde bătea un vânt slab și confuz, așa că amânăm momentul deschiderii velelor. Echipajul nu pare să sufere din cauza răului de mare, dar pentru a face prima zi mai suportabilă am ancorat într-un mic golf în insula Solta pentru baie – începe deci distracția: sărituri de pe barcă în apa limpede de culoare turcoaz, snorkeling, înot prin golf ... tot tacâmul. Luam un prânz rapid la bord și ridicăm ancora pentru următoarea destinația – marina Palmizana.
La ieșirea din golf ne așteaptă un vânt frumos de mare larg, undeva la 10-13 noduri, ocazie cu care scoatem în sfârșit focul genovez și oprim motorul. Plutim frumos până aproape de Hvar unde o forfotă de motor-yachturi și veliere ne confirma faptul că portul de Hvar este innacesibil în sezon. Oricum noi plănuiam popasul în ACI Marina Palmizana, localizată într-o locație superbă în insula Sveti Klement, de unde puteam lua o barcă-taxi până în Hvar.
Marina se anunța aproape plină, câteva bărci așteptau la rând indicațiile lucrătorilor de pe diguri pentru acostare. O barcă de 50’ (16 m lungime, 4,5 m lațime) e printre cele mai mari veliere disponibile în Croația, așa că speram la un loc mai în exterior, unde să am spațiu suficient de manevră. Dar nu am eu norocul asta și se pare că trebuie să-mi dau examenul de cârmaci în audiență selectă: nenea de pe ponton fluieră și-mi face semn să-l urmez adânc în marină, în penultimul loc de la ponton. Pe canalul de acces către locul desemnat puteam atinge ancorele celorlalte bărci acostate cu mâna, nu înțelegeam ce-i în capul omului. Dar nu te pui cu ambiția docherului și încerc sa folosesc bowthrusterul pentru manevră – bineînțeles că nu am loc și agăț cu pana cârmei un mooring. Am scos din viteză și i-am făcut semn omului cu fluiericea că nu mai mișc un deget până nu mă deblochează, nu vreau să-mi încurc parâma în elice la cârmă. Ceea ce se și întâmplă, barca cu mooring e dezlegată instant și parâma molată, cârma mi se eliberează, și după ceva manevre complexe care implicau bow-thruster-ul și multe fendere am ajuns cu pupa la ponton.
Am coborât chitit să-i cer explicații omului și să-l arunc în apă, dar a dispărut instant, preocupat cu barca următoare, iar când a revenit după actele bărcii eram deja anesteziat de atmosfera marinei și pădurea de pini care o înconjura.
Dăm tenderul la apă și vâslim vis-a-vis de marină pentru o baie scurtă de răcorire. Între timp mă lămuresc ce-i cu algomerația asta: flotila de la ”The Yacht Week” era acolo, doar că pasagerii au fost transportați la cluburile din Hvar.
După baie și un duș în marină ne îmbarcăm în barca-taxi pentru a vizita Hvarul – un oraș frumos care mi-a rămas în minte de la ultima vizită în extra-sezon, când cheiul era liber și eram singurii vizitatori. Nu era cazul acum, la cheiul era ocupat de mega-yachturi și bărci turistice, iar în radă nenumărate bărci la ancoră sau baliză (destul de neconfortabil, erau valuri în permanență de siajele bărcilor).
Hvarul ne întâmpină cu o priveliște pitorească în pragul asfințitului și prima grijă este să găsim o sursă de hrană (și bere). Stomacul scurtcicuitează creierul, așa că nu-mi ascult instinctul de ”călător profesionist” și ne aruncăm la a doua terasă întâlnită în cale (prima era ocupată), în loc să căutăm un loc mai ferit și probabil mai puțin comercial. Calitatea mâncării nu face cinste locului în care este servită, dar odată problema stringentă rezolvată ne despărțim pentru a vizita orașul. Noi ne plimbăm un pic prin centru și urcăm la cetatea care străjuiește portul, de unde avem parte de o panoramă nocturnă excelentă asupra golfului și insulelor Pakleni (denumite popular Insulele Iadului).
Ne întâlnim pentru întoarcerea în marină cu același taxiboat și echipajul se retrage pentru odihnp. Pentru somn îmi rezerv un loc select în hamac legat la prova, cu vedere la luna plină. Primele raze ale soarelui mă trimit totuși în cabină la răcoare ...
) Am patit,o si eu identic, aproape in fiecare an, asta atunci cind mai prind loc in Korcula....Anul trecut ''l,am uitat'' pe cel din Palmizana pt ca taman la tzanc pe o barca vecina, plina de nemti burtosi, unul dintre ei a inceput sa cinte la trompeta '' IL Silencio'' a lui Nini Rosa !!! A fost un moment magic, ceva de neuitat!!!! A amutit intreaga marina ....