Smokey
Mic barcaholic
Dimineața m-am trezit cu hamacul ud, plin de rouă, semn de oareșce schimbări in vreme. Toată puntea era defapt foarte udă, iar norii se vedeau deja spre nord deasupra munților care străjuiesc coasta dalmată. Băieții erau deja pe punte pregătiți să aducă parâmele de pe mal, așa că am purces la drum spre Korcula.
Privind retroactiv a fost o destinația cam ambițioasă, aproape 35 mile, dar speram la un vânt purtător și ideea vizitării unui oraș frumos au fost suficiente pentru a ridica ancora la 7 dimineața.
Rând pe rând s-au trezit cu toții, am luat un mic dejun în mers și am așteptat vântul prognozat, care nu a mai venit. Pe o mare calmă am înaintat la motor către canalul dintre insulele Korcula și peninsula Peljesac unde se prefigura un vânt mai puternic, canalizat de masivele muntoase de pe laterale. Acolo am întâlnit vânt, într-adevăr, dar direct din prova, total opus față de prognoză. Traficul de acolo, oboseala echipajului și nerăbdarea de a pune piciorul pe uscat au ținut velele împachetate până în Korcula – eram și stresat de aglomerația din marina Korcula cu care mă speria cartea pilot și toate siteurile de profil pe care le-am consultat.
Ultimele mile până la marină le-am făcut urmăriți de un vaporoi turistic din care răsuna o muzică de petrecere și vocea unui nene la megafon care întreținea atmosfera la bord. Intrarea în marina Korcula e destul de întortocheată, aproape de o plajă unde erau se țineau cursuri de windsurf chiar în gura marinei. Constat cu bucurie că sunt suficiente locuri libere, atât în partea mai înghesuită, destinată bărcilor mai mici, cât și în zona mai largă a marinei, unde am și ochit un loc care-mi asigura spațiu confortabil de manevră. Angajații marinei nu se vad niciunde, așa că trag barca cu pupa la ponton și în timp ce agățam cu cangea o parâmă de mooring apare un nene docher care mă ia nervos la rost și mă întreabă rățoit ”ce cred eu că fac acolo”. Nu-mi dau seama daca nu era evident că acostam sau nu, dar răspund politicos că defapt vreau să acostez (în timp ce el se burzuluia la noi eram aproape gata defapt). Nenea e în continuare nemulțumit, locul cu pricina e rezervat ”bărcilor mari”. Îmi aduc aminte de rădăcinile mele ardelenești, aranjez pălăria de soare din cap, mă uit în lungul bărcii și-l întreb dacă asta e destul de mare la 50’, în caz contrar mă ofer să o mut (deși nu prea aveam chef, era prea bun locul ăla)? Treacă de la el, oricum barca lângă care am acostat era de 45’, dar tot n-am bască: nu l-am anunțat pe VHF 17 că vin! Aici pare să aibă dreptate, îmi cer scuze și promit ca de mâine sa fiu mai vorbăreț prin stație.
Toată lumea pe mal și ne împărțim care încotro – baie, cumpărături, mâncare, vizitat orașul, suveniruri și căscat gura prin marină – care începuse să se aglomereze cu repeziciune, motor-yachturile mari și unele veliere mai serioase erau deja trimise către exteriorul digului, un loc destul de inconfortabil datorită valurilor provocate de traficul din zonă.
Despre Korcula ca oraș numai de bine – aici s-ar fi născut Marco Polo în perioada în care zona Dalmației se afla sub dominație venețiană, deși nu s-a stabilit prea clar acest lucru, dar croații exploatează foarte bine potențialul turistic. Străzile înguste de piatră sunt aglomerate cu turiști de toate națiile, mini-restaurante și magazine de suveniruri. Noi am urcat în turn de unde am admirat forfota de jos și apusul soarelui.
În marină aerul exclusivist emană din toate mega-yachturile strălucitoare acostate la exteriorul digului, deservite de un echipaj permanent profesionist, care încerca să facă pe plac stăpânilor care luau masa la puntea superioară. Mie îmi atrage însă atenția un velier frumos și bine echipat, care arbora la bastonul pupa un pavilion britanic, dar nu cel obișnuit pe fond roșu, ci cel pe fond albastru (blue ensign) – semn că proprietarul face parte dintr-un club de tradiție al Forțelor Navale Regale al Marii Britanii. Un mic semn al unei tradiții seculare.
În concluzie Korcula este o destinație frumoasă, înțesată de turiști, recomandată celor pasionați de cultură, istorie și arhitectură, poate mai puțin celor orientați spre distracție, plajă sau baie în mare. Pentru aceștia din urmă insulele din arhipelagul din SE păreau interesante de vizitat, dar pentru noi suna ceasul întoarcerii. Începea deci partea neplăcută a excursiei, mai aveam numai două zile de sailing. Facem un traseu de revenire prin nordul insulei Hvar cu oprire la Vrboska ca destinație finală, înainte de Kastela.
Privind retroactiv a fost o destinația cam ambițioasă, aproape 35 mile, dar speram la un vânt purtător și ideea vizitării unui oraș frumos au fost suficiente pentru a ridica ancora la 7 dimineața.
Rând pe rând s-au trezit cu toții, am luat un mic dejun în mers și am așteptat vântul prognozat, care nu a mai venit. Pe o mare calmă am înaintat la motor către canalul dintre insulele Korcula și peninsula Peljesac unde se prefigura un vânt mai puternic, canalizat de masivele muntoase de pe laterale. Acolo am întâlnit vânt, într-adevăr, dar direct din prova, total opus față de prognoză. Traficul de acolo, oboseala echipajului și nerăbdarea de a pune piciorul pe uscat au ținut velele împachetate până în Korcula – eram și stresat de aglomerația din marina Korcula cu care mă speria cartea pilot și toate siteurile de profil pe care le-am consultat.
Ultimele mile până la marină le-am făcut urmăriți de un vaporoi turistic din care răsuna o muzică de petrecere și vocea unui nene la megafon care întreținea atmosfera la bord. Intrarea în marina Korcula e destul de întortocheată, aproape de o plajă unde erau se țineau cursuri de windsurf chiar în gura marinei. Constat cu bucurie că sunt suficiente locuri libere, atât în partea mai înghesuită, destinată bărcilor mai mici, cât și în zona mai largă a marinei, unde am și ochit un loc care-mi asigura spațiu confortabil de manevră. Angajații marinei nu se vad niciunde, așa că trag barca cu pupa la ponton și în timp ce agățam cu cangea o parâmă de mooring apare un nene docher care mă ia nervos la rost și mă întreabă rățoit ”ce cred eu că fac acolo”. Nu-mi dau seama daca nu era evident că acostam sau nu, dar răspund politicos că defapt vreau să acostez (în timp ce el se burzuluia la noi eram aproape gata defapt). Nenea e în continuare nemulțumit, locul cu pricina e rezervat ”bărcilor mari”. Îmi aduc aminte de rădăcinile mele ardelenești, aranjez pălăria de soare din cap, mă uit în lungul bărcii și-l întreb dacă asta e destul de mare la 50’, în caz contrar mă ofer să o mut (deși nu prea aveam chef, era prea bun locul ăla)? Treacă de la el, oricum barca lângă care am acostat era de 45’, dar tot n-am bască: nu l-am anunțat pe VHF 17 că vin! Aici pare să aibă dreptate, îmi cer scuze și promit ca de mâine sa fiu mai vorbăreț prin stație.
Toată lumea pe mal și ne împărțim care încotro – baie, cumpărături, mâncare, vizitat orașul, suveniruri și căscat gura prin marină – care începuse să se aglomereze cu repeziciune, motor-yachturile mari și unele veliere mai serioase erau deja trimise către exteriorul digului, un loc destul de inconfortabil datorită valurilor provocate de traficul din zonă.
Despre Korcula ca oraș numai de bine – aici s-ar fi născut Marco Polo în perioada în care zona Dalmației se afla sub dominație venețiană, deși nu s-a stabilit prea clar acest lucru, dar croații exploatează foarte bine potențialul turistic. Străzile înguste de piatră sunt aglomerate cu turiști de toate națiile, mini-restaurante și magazine de suveniruri. Noi am urcat în turn de unde am admirat forfota de jos și apusul soarelui.
În marină aerul exclusivist emană din toate mega-yachturile strălucitoare acostate la exteriorul digului, deservite de un echipaj permanent profesionist, care încerca să facă pe plac stăpânilor care luau masa la puntea superioară. Mie îmi atrage însă atenția un velier frumos și bine echipat, care arbora la bastonul pupa un pavilion britanic, dar nu cel obișnuit pe fond roșu, ci cel pe fond albastru (blue ensign) – semn că proprietarul face parte dintr-un club de tradiție al Forțelor Navale Regale al Marii Britanii. Un mic semn al unei tradiții seculare.
În concluzie Korcula este o destinație frumoasă, înțesată de turiști, recomandată celor pasionați de cultură, istorie și arhitectură, poate mai puțin celor orientați spre distracție, plajă sau baie în mare. Pentru aceștia din urmă insulele din arhipelagul din SE păreau interesante de vizitat, dar pentru noi suna ceasul întoarcerii. Începea deci partea neplăcută a excursiei, mai aveam numai două zile de sailing. Facem un traseu de revenire prin nordul insulei Hvar cu oprire la Vrboska ca destinație finală, înainte de Kastela.