Smokey
Mic barcaholic
Începem ziua de sailing cu o pauză, adică ne-am rezervat un pic de timp pentru a vizita orașul (sau satul?) Vrbosca – găsim o atmosferă liniștită și tihnită unde doar pisicile mai ridicau capul la trecerea noastră prin labirintul de străzi înguste. Am epuizat labirintul și ne-am întors în marină pentru plecare – direcția plaja Bol, care ne făcea cu ochiul din toate ilustratele din magazinele cu suveniruri.
Suntem purtați alene de un vânt larg și încerc să țin copii ocupați cu chestiuni marinărești (în loc de tablete și telefoane). Prima distracție este urcatul pe catarg cu scăunelul, iar Gabriel este primul candidat, în cinstea zilei de naștere pe care o serba astfel la bord – sper să-și aducă aminte de cea de 11-a aniversare a sa. Cum toată lumea era curioasă de ineditul acțiunii, am rămas singur să trag la manivela cabestanului pentru condiție fizică. Când micul pirat era undeva între cele două crucete, trece o șalupă în viteză care ne face valuri măricele, catargul începând să se clatine amenințător și în sfârșit mă pot opri din bobinat manivela. Gabriel se declară mulțumit și lasă locul următorului pretendent, astfel încât toți copii urcă rând pe rând până după prima crucetă, după măsura curajului fiecăruia.
Ajungem travers de Bol și încerc să găsesc un loc propice de ancorare prin mulțimea de bărci și vaporașe turistice din jur, apa fiind destul de adâncă. Am strecurat ancora pe partea vestică a micii peninsule care întruchipa plaja, după care ne-am bucurat cu toții de ultima baie la bord. Plaja în sine e frumoasă doar în vederi și broșuri turistice, sau în extrasezon, defapt e un petic acoperit pietriș, înțesat de lume pestriță, iar apa din jur nu era dintre cele mai curate. În plus traficul continuu de bărci care veneau, plecau, ancorau făceau locul destul de neplăcut.
Ridicăm pentru ultima dată ancora în ideea să căutăm un golf mai retras către vestul insulei Brac, undeva la sud de Milna pentru prânz. Vântul care ne-a purtat de dimineață s-a rotit și acum bătea din vest, exact în prova. Dar echipajul era de-acum experimentat în mersul în volte și nu se mai speria nimeni dacă ne înclinam un pic (să nu fie totuși ”prea mult” – fiind o barcă de ingineri, am verificat înclinarea cu o aplicație instalată pe smartphone și a reieșit că ”prea mult” era undeva la 15 grade).
Din nou vremea distracției, nu știu dacă e bine să povestesc despre așa ceva, aș putea fi acuzat că am aruncat oameni peste bord. Cu un vânt de bulină și barca înclinată, am urcat copii în scaun pe funga spinakerului (liberă) și le-am dat drumul să alunece cu picioarele prin apă. De mult vroiam să încerc treaba asta, învățată pe vremuri la skippertraining cu Sailing-Tours, dar până acum nu am avut mușterii interesați și nici echipaj suficient. Eu am rămas la timonă pentru a controla înclinația bărcii, restul au fost repartizați la cabestan, postul de lansare-recuperare și bineînțeles fotografii. Din nou Gabriel are prioritate, iar manevra ne iese neașteptat de bine și are un succes neașteptat, toți copii beneficiind de senzație, pe ambele borduri ale navei – între timp nu uitam și de volte.
Cu greu i-am convins pe copii să renunțe, apropiindu-ne de zona unde vroiam să ne oprim pentru prânz. Golfurile propice ancorajului din zona Milna au devenit din păcate comerciale, în fiecare fiind instalate balize – lega croată interzice folosirea ancorei la mai puțin de 300 m de balize, fiind obligatorie folosirea acestora. N-am avut nervii să încerc o negociem pentru o ședere de scurtă durată, de două sau trei ore, așa că am continuat spre Kastela, cu un prânz servit la bord din ultimele rezerve ale cambuzei.
În strâmtoarea dintre insulele Brac și Solta se înghesuiau ca intr-o pâlnie zeci de veliere, toate îndeptându-se către marinele din zona Split-Trogir. Pe ultimul segment avem diverse variațiuni de vânt de travers și vânt strâns, undeva între 15-20 noduri. Ne jucăm cu velele și mergem cot-la-cot cu mai multe ”veliere” care rupeau motorul, inexplicabil pentru condiții optime de sailing. Pe un vânt de travers de 16 noduri am atins o viteză de 8,5 noduri SOG ... o senzație impresionantă să vezi asta la o barcă greoaie de croazieră de 50’ cu toate velele ridicate.
Am fost nevoiți să reducem velele până la prima terțarolă în apropierea strâmtorii de lângă Split, câteva rafale mi-au adus aminte de regula de aur: dacă te gândești că ar fi bine să terțarolezi, atunci terțarolează! După ce s-au calmat vânturile am continuat cu toate velele ridicate până aproape de Marina Kastela, unde ne-am pregătit de verificarea finală și am strâns velele frumos, fără cute (defapt tot timpul am avut grijă la vele, doar că de data asta am fost și mai atenți la cute).
Distracția era gata, incepeau nervii – alimentarea finală cu motorină, chiar lângă marină era o pompă cu o ”coadă” dezorganizată, plutind in derivă spre stâncile de pe mal. După o oră de așteptare și manevre iscusite de mișcare browniană am reușit în sfârșit să facem plinul celor două rezervoare de combustibil și am acostat în locul final din marină.
Ceea ce-a urmat știe orice ”charterist”: despărțirea cu greu de ”coaja” de fibră de sticlă care ne-a fost casă pe parcursul unei săptămâni, rămasă acum parcă neînsuflețită după ce fiecare și-a strâns lucrurile și copii s-au urcat cuminți în mașini. Check-out-ul a decurs fără probleme, am recuperat garanția și am pornit spre casă.
A fost frumos, foarte frumos, poate cea mai frumoasă săptămână de sailing din scurta mea carieră de skipper. Aștept cu interes anul următor ...
Suntem purtați alene de un vânt larg și încerc să țin copii ocupați cu chestiuni marinărești (în loc de tablete și telefoane). Prima distracție este urcatul pe catarg cu scăunelul, iar Gabriel este primul candidat, în cinstea zilei de naștere pe care o serba astfel la bord – sper să-și aducă aminte de cea de 11-a aniversare a sa. Cum toată lumea era curioasă de ineditul acțiunii, am rămas singur să trag la manivela cabestanului pentru condiție fizică. Când micul pirat era undeva între cele două crucete, trece o șalupă în viteză care ne face valuri măricele, catargul începând să se clatine amenințător și în sfârșit mă pot opri din bobinat manivela. Gabriel se declară mulțumit și lasă locul următorului pretendent, astfel încât toți copii urcă rând pe rând până după prima crucetă, după măsura curajului fiecăruia.
Ajungem travers de Bol și încerc să găsesc un loc propice de ancorare prin mulțimea de bărci și vaporașe turistice din jur, apa fiind destul de adâncă. Am strecurat ancora pe partea vestică a micii peninsule care întruchipa plaja, după care ne-am bucurat cu toții de ultima baie la bord. Plaja în sine e frumoasă doar în vederi și broșuri turistice, sau în extrasezon, defapt e un petic acoperit pietriș, înțesat de lume pestriță, iar apa din jur nu era dintre cele mai curate. În plus traficul continuu de bărci care veneau, plecau, ancorau făceau locul destul de neplăcut.
Ridicăm pentru ultima dată ancora în ideea să căutăm un golf mai retras către vestul insulei Brac, undeva la sud de Milna pentru prânz. Vântul care ne-a purtat de dimineață s-a rotit și acum bătea din vest, exact în prova. Dar echipajul era de-acum experimentat în mersul în volte și nu se mai speria nimeni dacă ne înclinam un pic (să nu fie totuși ”prea mult” – fiind o barcă de ingineri, am verificat înclinarea cu o aplicație instalată pe smartphone și a reieșit că ”prea mult” era undeva la 15 grade).
Din nou vremea distracției, nu știu dacă e bine să povestesc despre așa ceva, aș putea fi acuzat că am aruncat oameni peste bord. Cu un vânt de bulină și barca înclinată, am urcat copii în scaun pe funga spinakerului (liberă) și le-am dat drumul să alunece cu picioarele prin apă. De mult vroiam să încerc treaba asta, învățată pe vremuri la skippertraining cu Sailing-Tours, dar până acum nu am avut mușterii interesați și nici echipaj suficient. Eu am rămas la timonă pentru a controla înclinația bărcii, restul au fost repartizați la cabestan, postul de lansare-recuperare și bineînțeles fotografii. Din nou Gabriel are prioritate, iar manevra ne iese neașteptat de bine și are un succes neașteptat, toți copii beneficiind de senzație, pe ambele borduri ale navei – între timp nu uitam și de volte.
Cu greu i-am convins pe copii să renunțe, apropiindu-ne de zona unde vroiam să ne oprim pentru prânz. Golfurile propice ancorajului din zona Milna au devenit din păcate comerciale, în fiecare fiind instalate balize – lega croată interzice folosirea ancorei la mai puțin de 300 m de balize, fiind obligatorie folosirea acestora. N-am avut nervii să încerc o negociem pentru o ședere de scurtă durată, de două sau trei ore, așa că am continuat spre Kastela, cu un prânz servit la bord din ultimele rezerve ale cambuzei.
În strâmtoarea dintre insulele Brac și Solta se înghesuiau ca intr-o pâlnie zeci de veliere, toate îndeptându-se către marinele din zona Split-Trogir. Pe ultimul segment avem diverse variațiuni de vânt de travers și vânt strâns, undeva între 15-20 noduri. Ne jucăm cu velele și mergem cot-la-cot cu mai multe ”veliere” care rupeau motorul, inexplicabil pentru condiții optime de sailing. Pe un vânt de travers de 16 noduri am atins o viteză de 8,5 noduri SOG ... o senzație impresionantă să vezi asta la o barcă greoaie de croazieră de 50’ cu toate velele ridicate.
Am fost nevoiți să reducem velele până la prima terțarolă în apropierea strâmtorii de lângă Split, câteva rafale mi-au adus aminte de regula de aur: dacă te gândești că ar fi bine să terțarolezi, atunci terțarolează! După ce s-au calmat vânturile am continuat cu toate velele ridicate până aproape de Marina Kastela, unde ne-am pregătit de verificarea finală și am strâns velele frumos, fără cute (defapt tot timpul am avut grijă la vele, doar că de data asta am fost și mai atenți la cute).
Distracția era gata, incepeau nervii – alimentarea finală cu motorină, chiar lângă marină era o pompă cu o ”coadă” dezorganizată, plutind in derivă spre stâncile de pe mal. După o oră de așteptare și manevre iscusite de mișcare browniană am reușit în sfârșit să facem plinul celor două rezervoare de combustibil și am acostat în locul final din marină.
Ceea ce-a urmat știe orice ”charterist”: despărțirea cu greu de ”coaja” de fibră de sticlă care ne-a fost casă pe parcursul unei săptămâni, rămasă acum parcă neînsuflețită după ce fiecare și-a strâns lucrurile și copii s-au urcat cuminți în mașini. Check-out-ul a decurs fără probleme, am recuperat garanția și am pornit spre casă.
A fost frumos, foarte frumos, poate cea mai frumoasă săptămână de sailing din scurta mea carieră de skipper. Aștept cu interes anul următor ...