View RSS Feed

Roz Avel

Jean-Pierre Villenave, un arhitect cu o pasiune - lemnul

Rate this Entry
Public un link, pentru cititorii francofoni, o pledoarie a lui Jean-PIerre Villenave pentru construcția din lemn. Traduc rapid o singura fraza, când voi avea timp ma ocup si de restul.

j'ai vu des constructeurs d'unités en Contre-plaqué repousser d'une semaine la pose des bordés pour "pouvoir jouir encore de la beauté de la charpente"
"am văzut constructori de unități din placaj amânând cu o săptămâna fixarea bordajului ca sa mai profite încă puțin de frumusețea unei șarpante"

Citatul exprima clar sentimentele care ne leaga pe noi, în clipa în care punem mâna pe rindea sau pe fierăstrău, de "produsul" activității noastre. O barca, fie ea de 2,5 sau de 15m, nu e un simplu obiect, în orice caz (nu degeaba englezii, care se cam pricep la , îi atribuie un sex - feminin, în cazul lor, spre deosebire de cam toate celelalte obiecte din jur care în limba engleza sunt neutre).

villenave3

Promit o traducere cât de rapid.
Fair winds...

Submit "Jean-Pierre Villenave, un arhitect cu o pasiune - lemnul" to Digg Submit "Jean-Pierre Villenave, un arhitect cu o pasiune - lemnul" to del.icio.us Submit "Jean-Pierre Villenave, un arhitect cu o pasiune - lemnul" to StumbleUpon Submit "Jean-Pierre Villenave, un arhitect cu o pasiune - lemnul" to Google

Tags: None Add / Edit Tags
Categories
Uncategorized

Comments

  1. CrocodiluDiluDilu's Avatar
    Ar fi nemaipomenita traducerea fiindca mostra indica un constructor cu vocatie "pedagogica", un lucru rar, pe care l-am gasit pana acum doar la Bud Mclntosh:

    "Când eram foarte tânăr, mi-am construit cea mai bună barca din toată lumea. A fost un pui cu fund plat mărişor, conceput pentru a se potrivi unei plimbări de mâna a doua, şi nu foarte impresionantă pentru alţii. A fost un lucru curajos şi pentru mine, frumos si de atunci nu mi-am pierdut viziunea despre cea mai bună barcă din lume, întotdeauna doar un pic mai mult decât cea actuală, către care putem tânji..." - Ship building
  2. Roz Avel's Avatar
    OK, promit, ma ocup zilele astea.
  3. Roz Avel's Avatar
    Pentru o construcție din placaj de calitate
    traducerea textului lui Jean-Pierre Villenave, arhitect naval

    La sfârșitul anilor 1980, când mi-am fondat propriul birou de proiectare, construcția din placaj devenise confidențială, odată cu dispariția șantierelor care fabricau în serie vase din materialul acesta : STEPHAN, CRAFF, AUBIN… Materialul care ajutase la notorietatea unor arhitecți ca VAN DE STADT, AMIET, HERBULOT sau HARLE a devenit brusc demodat? La epoca respectivă, după o vogă efemeră a «ferrociment»-ului, materialul folosit cu predilecție de constructorii amatori era tabla de otel, programul - «cursa lunga» iar lungimea adecvată : 12 metri. Primul meu proiect «profesional» a fost deci în mod natural un 12 m 40 din otel, JPV 41, construit în două exemplare, care navighează la ora actuală în familie în jurul lumii și aduc fericire deplină proprietarilor respectivi (altfel spus în natură găsești toate gusturile). Eu eram mai atras de placaj, material cu care avusesem deja ocazia să lucrez cu propriile mele mâini, concepând și construind personal la vârsta de 18 ani un velier de croazieră de 7.30 m, o greșeală de tinerețe, după unii, dar cu care am învățat... ce nu trebuie făcut, și că mai aveam mult de învățat.

    Principiul meu a fost întotdeauna următorul: «dacă vrei să lucrezi pentru amatori, trebuie să poți răspunde la toate întrebările lor și deci să nu te dispersezi, ci să te specializezi întâi și întâi într-un material. Apoi – îți place lucrul cu lemnul, dar nu ești tâmplar, cu atât mai puțin marangoz. Vei avea deci nevoie să înveți sa desenezi ceea ce vei fi capabil sa realizezi tu însuti, de la nivelul structurii până la finisaje». Între timp am mai învățat, în mod cert, dar învăț în continuare, fie de la adevărați profesioniști (mai exista încă marangozi adevărați) fie de la amatori dibaci. În fine, mi-am condus studiile în sensul unei reale simplificări a sistemului constructiv, în măsura în care aceasta nu pune în pericol nici soliditatea, nici securitatea, nici frumusețea vasului. Nici un fel de compromis! Aceste cunoștințe, acumulate de-a lungul anilor, am reușit sa le comunic prin intermediul revistei Loisirs Nautiques, care mi-a oferit spaţiu în paginile sale, și au fost editate sub forma de«Hors série nr 27».

    JOJO 9,20, «velier de călătorie pentru un cuplu», a fost deci primul dintr-o serie de veliere de croaziera, novator, cred, destinat autoconstructiei totale sau parțiale din placaj, serie care astăzi conține cincisprezece modele diferite, de la 5.50 la 12 m, și care în mod surprinzător nu vor să îmbătrânească – JOJO numărul 44 tocmai a fost lansat pe apă în Elveția. Această gama conține atât vase de croazieră costieră cât și adevărate vase destinate navigației în larg, robuste și performante, care au demonstrat ca placajul poate fi folosit în mod eficace într-un program de navigație pe termen lung. Cincisprezece modele în cincisprezece ani (nu mai socotesc și proiectele unicat destinate altor tipuri de material), nu e mult, dar e prețul pe care am acceptat sa-l plătesc pentru a concepe modele într-adevăr duse până la capăt, a nu lasă nimic «în umbră», nici un loc pentru improvizație, a furniza planuri îngrijite și detailate (cele mai complete de pe piață, după spusele unora), a acorda timpul necesar explicațiilor și a fi întotdeauna disponibil.

    A lucra pentru amatori reprezintă deci constrângeri. Nu e lucrativ dar e pasionant. Am sentimentul că e indispensabil ca arhitecții și constructorii care doresc să se aventureze în acest sector să fie conștienți de aceasta. E vorba de un mediu de pasionați unde telefonul fără fir funcționează bine, care vă acordă încredere și cu care avem obligația să fim cinstiți. Cunoscând la perfecție un material, îi putem exploata la maximum calitățile dar și cunoaște defectele (nu există produs «miraculos») și putem încerca să le ocolim, pentru că în general există soluții pentru a le minimiza. A face abstracție de dezavantajele materialului poate nu numai să ne ducă la erori de concepție magistrale dar și să inducă în eroare și să dezamăgească un utilizator. Din contră, a pune în garda clientela asupra inconvenientelor și problemelor cărora va fi nevoită să le facă faţă, îi va permite să le rezolve și să vă fie recunoscătoare.

    Satisfacția, în cursul lucrului, adusă de luciditate și de disponibilitate, e de a participa la fericirea oamenilor, dar și de a vedea concretizate la perfecție fructele reflecției. În domeniul construcției din lemn realizările amatorilor sunt adesea mai reușite decât cele ale profesioniști.lor Exista mai multe explicații, întâi și întâi materialul însuși, fără îndoiala cel mai plăcut de lucrat, noblețea lui, aspectul «natural», mirosul, senzualitatea tactilă. Apoi, de multe ori, procedeul de fabricație care aduce satisfacții la fiecare etapă (am văzut constructori de bărci din placaj amânând cu o săptămână punerea în operă a bordajului pentru a «putea profita încă puțin de frumusețea unei șarpante ajustate perfect» - nu se poate inventa asa ceva). În plus, vă livrez concluzia confratelui meu, arhitectul DUGARDIN: «Spre deosebire de alte materiale, un amator va putea realiza cu aceleași scule atât coca cât și amenajarea interiorului». Nu în ultimul rând, pentru ca își acordă timp pentru reflecție, pentru realizarea la perfecție a asamblării, ceea ce nu e întotdeauna compatibil cu imperativele unui șantier naval care e nevoit să producă «repede» (de unde nevoia de personal calificat capabil în același timp să producă «bine»). Cred ca MOITESSIER spunea, «a construi o barca înseamna și a ști să te așezi în fata ei și să fumezi o țigară». Aveți grija totuși la pericolul de incendiu, cu unele rășini!

    Pe scurt, lemnul ne conduce la pasionați pentru care autoconstructia nu e doar un mijloc de a realiza economii substanțiale, de ordinul de 30 – 50% din prețul unei unități echivalente ieșite dintr-un șantier. Plăcerea de a realiza cu propriile mâine propria barca face parte în mare măsura din motivele lor. Pentru aceasta trebuie ca proiectul, vasul, să merite și să justifice inevitabilele sacrificii. Finisarea un obiect superb, vasul, va trebui să-l facem să corespundă imperativului de «bun» dar și de «frumos»! Rolul proiectantului e de a da constructorului neofit mijloacele pentru reușită antreprizei. A construi "simplu", desigur, dar nu "simplist", caci obiectivul nu e de a construi o "lada" ci o barca cu care să te poți mândri în mod legitim. E esențial, și explica de ce mare parte din clienții mei care construiesc unități de 10 m sau mai mult optează pentru punți îmbrăcate în teck: simplificarea și viteza de execuție nu par să fie preocupări majore pentru ei! Ceea ce e esențial în ochii lor în momentul în care se lansează într-o construcție, e să fie siguri ca o vor putea duce la bun sfârșit. În fata acestei probleme sunt posibile două atitudini: a considera că avem în față persoane incompetente și a simplifica până la exces, ceea ce va avea drept consecință un rezultat nesatisfăcător, ori a spune «voi face din voi niște constructori capabili, explicându-vă cele câteva metode sau tehnici pe care va trebui să le stăpâniți, și sistemul meu de construcție nu va mai prezenta nicio dificultate pentru ca va fi vorba, în special, de o succesiune de gesturi repetitive». Pare evident că un neofit va sta o ora ca să traseze și să decupeze pentru prima oara locul în care se va încastra o piesă de structură într-un panou, dar cea cu numărul 100, la fel de perfectă, nu-i va lua decât câteva secunde.

    Așadar, trăiască lemnul, trăiască libertatea, imaginația și talentul constructorilor, și să nu uităm "les BOUCHAINS VIFS" («Cu gurne ascuțite» - asociație de constructori amatori cu care Villenave colaborează de ani de zile)

    Jean-Pierre Villenave
    Arhitect Naval

    Updated 12 Feb 2014 at 01:09 PM by Roz Avel (corecturi)