View RSS Feed

Roz Avel

Peter Gallinelli, elvetian, arhitect, navigator

Rate this Entry

În 2005 participam la un "concurs" de planuri de barca, pe tema "Eco-bateau", cu proiectul dintr-un articol precedent. Publicarea rezultatelor, în revista (care între timp a disparut) Loisirs Nautiques, a oferit ocazia unei "tribune", un soi de decriptare a relatiei complexe si bizare între constructie navala, navigatie cu vele si ecologie - sustainable, etc etc. Semnatarul articolului e un arhitect naval (si de altfel si "terestru", cercetator si dascal în cadrul unei echipe din LEEA - Geneva) si, dupa umila mea parere, un conceptor de veliere deosebit de interesant, Peter Gallinelli.
În "Loisirs Nautiques", concluzia lui Gallinelli, dupa ce trece în revista toate metodele consacrate de constructie navala, e ca nu exista un material mai ecolo-responsabil decât altul, poate cu o singura exceptie - constructia CLASICA din lemn MASIV (adica exact metoda pe care nu o mai practica aproape nimeni, gurmanda în resurse, în manopera, în material, si facând apel la cunostiinte si o meserie pe care n-o prea mai stiu multi - marangozul clasic din secolul 19 devine o pasare rarisima prin porturile europene). Principala solutie pentru o integrare ecolo-responsabila a unui velier în lumea fragila a ecosistemelor marine depinde 100% de propriul nostru comportament. Ai o barca - ai grija unde navighezi cu ea, unde si cum îti lasi ancora (fragilitatea anumitelor alge cum ar fi Poseidonia în Mediterana e cunoscuta), o întretii cu multa grija (un motor care pierde ulei, din care picura motorina, un cartus de filtru aruncat cu nesimtire în apa sunt fiecare mici catastrofe) si o pastrezi multa vreme (sau o vinzi unuia care o va întretine si o va pastra în aceleasi conditii). Principalele probleme puse de constructia navala, în afara de cele, inerente tehnologiei, din perioada initiala, de santier (degajare de componente produse de polimerizarea rasinilor, consumabile foarte toxice, materie prima pentru a carei productie se consuma energie multa si se produc gaze si lichide cu impact non-neglijabil) sunt cele de la sfârsitul vietii - ce facem cu epavele ? Esenta articolului publicat în Loisirs Nautiques se regaseste, pentru francofoni, pe site-ul lui Peter, la rubrica "Ecoconstruction".
Odata pusa întrebarea asta, fara raspuns definitiv dar, în ultimii zece ani - cu multe tentative si studii în domeniu, trec la personalitatea si activitatea de arhitect naval a lui Peter Gallinelli.
Pentru cei care îsi doresc sa exploreze regiuni extreme ale globului, sa ierneze în Islanda, în Insulele Lofoten, sa-si bage vârful etravei prin canalele din Patagonia sau în Antarctica, un velier formidabil se numeste Integral 43. Carena din aluminiu, cu multiple gurne, pescaj de 1m (cu derivorul escamotat), derivoare laterale pentru stabilitate în cam orice conditii, trec peste detaliile tehnice, totul e pe pagina web a vasului. În mai 2013 am sejurnat într-un brat al Loire-i, un pic la vest de Nantes, în micul port asociativ de la Cordemais - si am avut ca vecin yachtul Folligou, un Integral 43 al carui proprietar e printre altele trezorierul asociatiei franceze de navigatori Sail-the-World (ok, numele nu-i bash frantuzesc...) - o unitate absolut impresionanta. Dupa spusele lui Daniel, a durat o buna bucata de vreme pâna au reusit sa scoata din el tot ce poate (inclusiv corectii la velatura, la pozitia elicei, si adaugat o elice de etrava pentru facilitarea manevrelor în canalul de la Cordemais... am asistat la datul la apa al lui Folligou, initial m-am întrebat cum o sa reuseasca sa se întoarca cu etrava spre iesire... si a reusit). Safran dublu = o stabilitate si un control exceptionale în navigatia cu vele, dar reversul medaliei e o dificultate suplimentara în manevrele portuare cu motor - efectul fluxului fluid asupra safranului, când acesta e în axul elicei, se pierde, evident, si a nevoie de viteza ca sa poti manevra. Ori viteza, într-un port aglomerat, e exact ceea ce-ti lipseste.
Un Integral 43 a fost platforma-suport a unei expeditii în Islanda si Groenlanda, în anii 2005-2006 - s-a dovedit o unitate perfecta pentru genul asta de calatorie, cu amenajarea interiorului perfecta, cu "timoneria" (Dog-house ?) ca loc de veghe perfect pe orice vreme, cu pescajul mic perfect adaptat la ancorarea în golfulete unde ca sa gasesti adapost esti nevoit sa te apropii de plaja mai mult decât te lasa cei 2m pe care îi are, de exemplu, Roz Avel sub linia de plutire.
Pentru candidatii la autoconstructie însa o unitate din aluminiu e o solutie complicata si costisitoare (exista solutii cu achizitia unei carene terminate în santier, si amenajarea ei ulterioara - la îndemâna unui amator relativ "destoinic" - solutie scumpa dar mai putin decât o barca "la cheie"). Pentru ceilalti, Peter a conceput o versiune din placaj-epoxy, ICP44 (dupa opinia mea de îndragostit de placaj si multi-gurne, un velier superb).
Va las sa va bagati nasul în caracteristicile unui asemenea vas, cu o velatura de catamaran, cu o gramada de gadgeturi care iau în considerare orice tip de aliura si de conditii meteo. Mi s-a parut interesant sa public aici un site care relateaza de la A la Z experienta unor constructori - velierul Coco'n Co a fost construit în anii 2008-2009 de o familie de pasionati. O experienta extraordinara.

As fi fost curios de experiente pe tema constructiei si navigatiei cu un alt proiect semnat Gallinelli - velierul Velox, un "concept-boat", yawl cu catarge fara sarturi, un greement inovant si o carena cu un plan antideriva complex. Nu gasesc nimic pe tema asta, în afara de dezbateri interminabile despre pertinenta greementului de yawl, a unui derivor suplimentar plasat imediat dupa etrava... poate alimenteaza cineva subiectul ?
Astept cu placere opinii, experiente si sugestii.
Fair winds,
Roz Avel

Submit "Peter Gallinelli, elvetian, arhitect, navigator" to Digg Submit "Peter Gallinelli, elvetian, arhitect, navigator" to del.icio.us Submit "Peter Gallinelli, elvetian, arhitect, navigator" to StumbleUpon Submit "Peter Gallinelli, elvetian, arhitect, navigator" to Google

Comments