View RSS Feed

Roz Avel

Passagemaker Take Apart Pram - povestea lui Litle Gu (episodul 3)

Rate this Entry
Grămada de lemne din episodul trecut a devenit o barcă. Cusături și lipituri au dat viată unei carene în formă de banană. De Martinica. El unico fruto del amor...
Tipul ăla care a inventat rășina epoxy, oare cine-o fi?... generații de constructori amatori îl omagiază zilnic. Pentru lipituri, pentru stratificări cu fibra de sticla, pentru impregnări, dar mai ales pentru «joint congé». Metoda definitivă de a fixa durabil doua bucăți de placaj perpendiculare, fără cuie, fără șuruburi, fără agrafe, poartă în franceză numele de „joint congé”, în engleză cred ca-i zice „epoxy fillet”. În limba româna? Îi invit pe cunoscători sa-mi aducă aminte. Va mulțumesc.

Se toarnă rășina-bază în recipient. Una din proprietățile rășinilor epoxy e că nu se lipesc de vinil, polietilenă și încă câteva mase plastice – deci un recipient din materialele respective e perfect (cutiile de înghețată din Carrefour sau Auchan, după ce ai consumat înghețata, merg la fix) Se strecoară întăritorul. Ca apa în Pastis. Adevărații cunoscători vor recunoaște aici un Barouin sau un Boyer, aromatizat cu multiple soiuri de plante, și nu vulgarul Ricard, servit zi de zi la toate tejghelele de bar dintre Rin și Mediterana. O măsură în trei măsuri de rășină-bază (aceiași adevărați cunoscători îmi vor explica cum că dozajul pentru Pastis e de 5-1. Evident, pentru Marseille) Se amestecă. Mult. Când ai impresia ca ai amestecat destul, mai amesteci un minut și o sa fie bine bine. Aștepți un pic, să înceapă procesul de polimerizare, câteva secunde. Adaugi cinci-sase cupe de pudră, în funcție de vâscozitatea dorită Micro-fibre de celuloză, micro-bile de sticlă, siliciu, rumeguș foarte foarte fin (cernut cu grija, e cel mai bun pentru asamblaje structurale lemn-pe-lemn). În funcție de ce pretenții ai de la îmbinare, alegi agentul de îngroșare. Prietenul meu Gabriel, fabricant artistic și artizanal de canoe din strip-planking ar zice „măi omule, făină, măi. Doua nule!”. E ok pentru asamblaje care au doar un rol de etanșare sau pentru masticarea carenei înainte de șlefuire, pentru finisaje. În cazul nostru asigură legătura structurală între panourile de bordaj ale cocii, trebuie să reziste la orice agresiuni, căutăm un adaos mai serios decât cel de brutărie. Pentru Little Gu am folosit produsele firmei SICOMIN, comandate online. Sicomin furnizează o pudră de lemn sub referința WoodFill 250 care e perfectă, deși cam greu de șlefuit. Amestecul ideal va avea consistenta unei creme de ciocolată gen Nutella. Pui pasta într-o pungă de plastic. Dai o gaură într-un colt. Aplici un cordon în unghiul dintre placaje. Lisezi cu scula cea mai potrivită, o spatulă rotunjită, o lingură de plastic, o bucată de tub PVC de diametrul cuvenit.
Teoria și modul de calcul (fisă tehnica realizată de Club Nautique du Sud-Loire, din Nantes) dă o listă de corespondente între raza îmbinării si grosimea placajului, în funcție de densitatea amestecului. Vrem o chestie țeapănă. Placaj de sase, deci facem o rază de 30mm, ar trebui sa ajungă. Unii, genul care poarta și bretele și curea, vor face peste toată afacerea o „corniera” din fibra - vor aplica unul sau mai multe straturi de fibra de sticla bi-direcțională E util în cazul unei construcții sofisticate a unui prototip de cursă din compozit. Nu va fi necesar în cazul unei bărcuțe de 45kg. Tot teoria spune ca se va urmări obținerea unui asamblaj cu densitatea cea mai mică posibil (are un aport non-neglijabil în greutatea totala a bărcii), în măsura în care rezistenta amestecului după întărire va fi mai mare decât cea a placajului.


clic pe poză = clip video

Pentru a asigura etanșeitatea unei bărci din placaj soluția ideala este impregnarea cu rășina epoxy. Pe vremea când navigam pe un „Mousquetaire” prietenul meu Lucas Montagne, competitor cu vele în cadrul clasei 6,50 și mare cunoscător în materiale compozite, restaurator al unui „Mousquetaire Club” customizat, ANITA, a compus o fisă care da principalele baze (dacă e utilă cuiva pot s-o traduc). Pe scurt – după Lucas, si în cazul unei carene vechi de restaurat, cu urme de putregai și resturi de cuie ruginite prin placaj, patru-cinci straturi sunt necesare – unul sau doua straturi diluate cu 30*% acetonă, un strat diluat cu 15% și doua straturi de rășină pură. SICOMIN preconizează mai puțin, doua sau trei straturi, din care primul diluat. Pe Tayo al nostru, bătrân „Mousquetaire” din placaj construit în 1968, am pus patru straturi, dar era o carena de 35 de ani care cunoscuse diferite aventuri dramatice (inclusiv un sejur pe fundul estuarului La Rance, din iresponsabilitatea fostului ei proprietar). După restaurare a stat trei ani de zile în apă, la ancoră, am navigat pe mare si prin estuar, am traversat toată Bretania pe canalele interioare timp de o săptămână și n-a intrat niciun strop de apa înauntru. Pe Little Gu, construcție nouă, am aplicat un strat diluat cam la 10-15% pe panouri înainte de a le asambla. Când totul a fost aproape gata, în același timp cu stratificarea fundului bărcii cu un strat de fibra de sticla, am mai aplicat un strat, de rășină pură. După ce am tăiat barca în două, astupat găurile și masticat panourile de contact, am aplicat peste tot încă un strat final de rășină un pic diluata.
Din experientă, pentru o aplicare cu pensula e bine sa diluezi un pic. Pentru o aplicare cu ruloul (rulourile mici de burete au o durata de viata extrem de scurta) rășina pură e perfectă. Unul din secretele maeștrilor e aplicarea unui strat înainte ca precedentul sa fie uscat 100% (cât e încă lipicios – a se încerca cu buricul degetului, mănuși de protecție indispensabile) - peliculele de rășină se „sudează” între ele. Dacă nu se poate, o tură de șmirghel rapidă cu granulația 120 între straturi e utilă.
Little Gu așteaptă în haina lui de miere, la locul lui din hangar, tăiat în două. Totul a mers perfect. Un bătrân trucaj de scamator de duminica după amiaza, pe programul unu. Figura cu fierăstrăul „coada de vulpe”. În locul asistentei „magicianului” o bărcuță din placaj.


clic pe poza = clip video

În episodul următor Little Gu va primi o îmbrăcăminte de vopsea și de lac.
Luni va face cunoștință cu mediul lui natural, de preferință sărată.

Câteva linkuri utile (în franceză)
Arwen Marine, agentul CLC din nordul Franței, publică pe site-ul lui câteva sfaturi practice pentru utilizarea rășinilor epoxidice (am câteva obiecții minime dar 99% e OK si functioneaza)
Naoonet, site-ul web al Clubului Nautic Sud-Loire din Nantes, are o secție interesantă despre subiectul restaurării sau construcției ambarcațiunilor ușoare pentru vele sau/și vâsle.
Restauratorul lui Zygomar, un "Corsaire" (velier de 5,5m din placaj) are câteva rețete magice pentru bucătărit rășina și alte sosuri (de exemplu manualul "totul despre lemn" al lui Sicomin, indisponibil de când și-au refăcut site-ul)

Submit "Passagemaker Take Apart Pram - povestea lui Litle Gu (episodul 3)" to Digg Submit "Passagemaker Take Apart Pram - povestea lui Litle Gu (episodul 3)" to del.icio.us Submit "Passagemaker Take Apart Pram - povestea lui Litle Gu (episodul 3)" to StumbleUpon Submit "Passagemaker Take Apart Pram - povestea lui Litle Gu (episodul 3)" to Google

Tags: None Add / Edit Tags
Categories
constructie navala

Comments

  1. CrocodiluDiluDilu's Avatar
    Ma distreaza imprumuturile din franceza ce apar in textele lui Florin - azi, "lisez" - "Lisezi cu scula cea mai potrivită..."
    De asemenea mi-a placut descrierea plastica "Little Gu așteaptă în haina lui de miere" ce poate ramane neinteleasa de cineva care nu a lucrat cu rasina, dar foarte expresiva pentru cine s-a manjit cu ea. Nu in ultimul rand, figura cu fierastraul, ioai! trebuie sa ai nervii tari sa faci asta.
  2. Roz Avel's Avatar
    Primul cuvânt care-mi vine când îți citesc comentariul e un alt împrumut... nu știu din ce limba, din "limburile" internetului - "LOL!"
    În general fac tot ce pot ca sa evit împrumuturile astea (mi-a plăcut unul pe care l-am auzit de la un compatriot de-al nostru care lucra în construcții, și care nu mai știa unde a pus "cutia cu vise" - vis=șurub, în franceza, da suna atâta de fain...) iar pe asta cu lisatul (rubedenie cu visatul, nu ?) îl pun într-una. Din textul asta l-am scos din vreo patru fraze, dar vad ca s-a încăpățânat
    Pe de alta parte, totuși, cum se spune pe românește la "joint congé" ?
  3. CrocodiluDiluDilu's Avatar
    Vali si altii de pe forum îi spun, intraducere liberă, filetări, fileturi. Ex: I-am facut filetările şi apoi am laminat fibra de sticlă. Cam aşa.
  4. Roz Avel's Avatar
    Mda, e clar tradus direct din engleza (fillet, sealant/sealing fillet, epoxy fillet, etc). Speram ceva mai românesc, dar am impresia ca suntem definitiv doborâți de anglicisme... au învins americanii
    Oricum, mulțam fain.