View RSS Feed

DoiNomazi

Urban Pulse - 2014

Rate this Entry
Intre doua iesiri in apele reci ale nordului, cea din vara lui 2014 si cea care urmeaza in vara lui 2015, si dupa cinci ierni consecutive petrecute la padela in Everglades, am cedat tentatiei de a ne bucura de apele mai calde ale sudului si de confortul unei camere cu aer conditionat.

Ca intodeauna, amintirile oricarei calatorii incep cu nesfarsita autostrada si regasirea gustului libertatii in imbratisarea nemarginirii.

Autostrada este intotdeauna o loterie. Am trecut pe langa patru accidente majore care s-au intamplat cu cel mult jumatate de ora inainte de trecerea noastra... niciodata nu stim ce este menit sa se intample si ne bucuram cand ajungem cu bine undeva, oriunde, doar pentru a porni din nou la drum, jongland cu probabilitatile.

Despre Key West s-ar putea scrie volume fara a epuiza subiectul. Nici nu indraznesc sa astern mai mult decat cateva impresii sumare "din saua calului". Imi este locul cel mai drag din State. Unde altundeva intalnesti acea pace indulgenta ce leagana o perpetua senzatie de vacanta?

Ne plimbam in fiecare seara pe pontoane cu pasi curiosi privind la yahturile luxoase de milioane de dolari, imense, intimidante, sclipitoare, manevrate de echipaje angajate. Mai in larg, nu foarte departe, erau ancorate veliere vechi de lemn, mici si subrede, pe care cei ce nu mai pot plati o chirie in oras prefera sa locuiasca in rada, la ancora. Unele dintre ele erau atat de garbovite si coscovite incat nu mai pareau capabile sa strabata nici macar cele 2-3 sute de metri inapoi la cheu. In locul velelor de odinioara stateau insiruite rufe lenese si decolorate ce barfeau timpuri apuse. Parca si briza le ocolea.

Ca o specie mutanta si extrem de viguroasa, numeroasele barci de pescuit rapide, albe si frivole, de cel mult 30 de picioare, erau dotate cu 2 si 3 motoare imense de 250 sau 300 CP. Am inmultit de mai multe ori pentru a fi sigur ca nu gresesc calculul. 300 x 3 = 900 CP. Wait! Seriously?

Unele barci de pescuit aveau montate la pupa un scaun special, ca de frizer, dar mult mai zdravan si mai confortabil, in care imi imaginam ca vreun pescar inrait va fi luptat vitejeste inarmat cu un arsenal de scule ce pareau pregatite pentru capturarea unui cetaceu. Tare sunt curios care era ratia bere/momeala.

Din cand in cand, ca intr-o secventa refuzata la montaj in "Tora, Tora, Tora", apareau o puderie de jet ski-uri extrem de zgomotoase, de obicei navigand in formatii stranse intr-o aceeasi directie de-a lungul tarmului. Impodobite cu ecourile numelor de firma consacrate, se napusteau asemeni Zero-urilor, mitraliindu-ne auzul cu interminabile salve de decibeli. Jet ski-urile sunt la fel de enervante ca pauzele publicitare rostogolite peste retina in timpul unui film captivant.

Cateva nave militare ale marinei, aproape invizibile in gri-ul lor, dormitau tacute si misterioase la ponton. Undeva, putin mai departe de ele, o nava alba si mandra a Pazei de Coasta cershea cu un zambet cochet admiratia trecatorilor in shlapi.

Doua gigantice vase de croaziera faceau corp comun cu betonul masiv al cheului, neclintite chiar si cand toate celelalte ambarcatiuni saltau pe valuri. Vasele de croaziera au o dimensiune infricosatoare. Este ca si cand ai locui intr-un bloc imens cu sute de balcoane si ferestre. Unele au gradini interioare, terenuri de tenis, piscine cu cascade artificiale, piste de alergat, etc. Oare cei de pe un asemenea vas simt ca naviga, mai mult decat simt eu ca navig cu intreaga planeta prin imensitatea Cosmosului? Nu voi afla niciodata raspunsul direct la cum simt ei pentru ca nu intentionam sa plecam nicaieri pe o astfel de ambarcatiune. Lipseste chemarea...

Evident, Key West este un paradis al velierelor de toate tipurile si marimile. Ochiul si inima nu se mai satura admirand si visand. Am admirat veliere mici si medii (in special cele care purtau pe punte patina traversadelor) si am admirat si o replica de 125 de picioare a unui Liberty Clipper. Am fi dat curs invitatiei capitanului pentru o iesire la asfintzit, dar cand am auzit ca va lua 80 de pasageri la bord am renuntzat. Metrou, chiar daca nu plutitor, aveam si acasa.

N-am gasit, nici macar mai la umbra, un velier bluewater de aluminiu sau otzel. Probabil ca nu coboara atat de mult in sud. Cei cu care am stat de vorba, mandri proprietari ai bijuteriilor lor, sustineau ca delaminarile anilor '80-'90 nu mai exista si fibra zilelor noastre este excelenta. Probabil ca asa este, dar nici unul nu navigase mai sus de Maine.

Stim sigur ca atat timp cat vom continua sa avem domiciliul pe uscat, nu vrem o barca mai mare decat U-Boat-ul, sau KaBoat-ul, dar continuam sa visam mutarea domiciliului pe un velier. Si stim la fel de sigur ca vrem aluminiu si stim sigur ca vrem in jur de 50-60 de picioare. Nu pot trai fara un spatiu in care sa-mi dezmortesc putin picioarele intr-o eventuala traversada. Vreau sa simt ca locuiesc pe barca noastra, nu doar ca incap in ea.

Am invatat sa ascult un motor in timpul mersului si acum stiu cand elicea prinde aer, sau priza de apa se acopera cu alge. Am invatat sa-i citesc sanatatea si dupa ritmul jetului apei de racire.

In timp ce KaBoat-ul fara chila are proprietatile hidrodinamice ale unui lighean jucaus, barca "Carolina Skiff" de 21 de picioare, inchiriata la Key West, a avut si ea fundul plat si cei de la marina ne-au recomandat sa nu iesim cu ea in larg la recif ca sunt valuri. Evident ca din marina ne-am dus sfoara aproape 8 mm, direct la recif. Ecce homo!

Barca sarea vioaie pe valuri si cand ateriza pleznea cu un soc care cred ca mi-a rearanjat toate perlele de la rinichi.

La recif am gasit o baliza de acostare si ne-am legat de ea cu un nod ciobanesc, in nici un caz marinaresc.

Am invatat din mers sa ma dau utza pe valuri in diverse unghiuri cu motorul turat corespunzator pasului dintre valuri si, din pacate, am invatat si cum este cand elicea loveste un obiect rigid submersat. Aproape jumatate din pala a disparut in adancuri.

Am invatat cum este sa te strecori prin traficul marin din Key West si am sesizat ca, in cea mai mare parte, se respecta regulile invatate "la scoala", dar am constatat ca sunt si situatii care trebuie rezolvate pe loc, in functie de dinamica momentului respectiv, nu tocmai cum scrie "la carte". Acceleratia rapida si o manevra de evitare au fost mai utile decat incapatanarea de a astepta sa mi se acorde prioritatea ce mi se cuvenea conform regulamentului.

Ne-am amuzat cum siajul celor mai mari si rapizi se intersecta si forma un fel de masina de spalat rufe care ne salta pe toti in toate partile.

Motociclete grele venite la Key West in asteptarea Revelionului, poate cele mai mari si mai fantezist modificate motociclete vazute vreodata, alunecau nefiresc de gratios si trufash pe Duval Street, inconjurate de sute de scutere de toate culorile ce bazaiau nervos asemeni unui roi de tzantzari la asfintzit. Dudui in floarea vietii, desi erau si multe ce pareau scoase de la ierbar, cu machiajul incruntat si cu linii sinuoase acoperite partial in piele neagra, de sub care se furisau strategic tatuaje viu colorate, stateau cu fesele cabrate pe locul din spate al unora din motociclete. Ochelarii cu lentile mari fumurii le transformau intr-un soi de libelule cu tabieturi de arahnide ce se tin strans de umerii masculilor ce urmeaza a fi devorati intr-un viitor iminent. Din cand, in cand, plictisiti de durata culorii rosii a semaforului, motociclistii ambalau motoarele puternice imbrancindu-ne timpanele la limita pragului de durere.

Cu un aer, oarecum arogant, de constiinta civica, treceau pe langa toti si toate, ca sosite dintr-un alt film, sutele de biciclete multicolore. In mod paradoxal, majoritatea celor de pe biciclete nu pareau sa aiba nimic atletic in alura lor si pareau garboviti prematur de scaunele de birou de unde probabil proveneau. Unii dintre ei erau zgarcit camuflati in dare albe de crema de soare si pedalau de parca s-ar fi nascut baletand pe doua roti, in timp ce altii, purtatori de tricouri cu slogane pacifiste, sau ecologiste, pedalau miscand ghidonul nervos de parca s-ar fi aflat intr-un perpetuu dribling al nevazutului destin...

Noi am inchiriat un scooter si ne-am mirat mult ca nu se cerea purtarea castii de protectie. Din pacate, n-am citit cu atentie "the fine print" in contractul de inchiriere si am plecat cu scuterul la vreo 19 mile terestre de Key West, cand, de fapt, nu aveam voie cu el in afara orasului! My bad...

La intoarcerea in oras, cei de la inchirieri ni l-au confiscat fara multe explicatii, desi era inchiriat pe doua zile. Evident, am pierdut banii de inchiriere, ca asa scria in contract! Ne-au spus ca nici un turist nu a parasit orasul pe scooter si ca e mare minune ca ne-am intors teferi. Pai, de de? Are roate, se invart, are benzina si ulei, motorul merge, care-i baiul? Nu le-am mai spus de pana de cauciuc si de oamenii de treaba care ne-au ajutat s-o reparam cu un petec.

Unii turisti isi faceau poze cu papagalul pe umar sau pe cap... Argh... oare, de ce parea papagalul mai destept ca ei?

La un moment dat s-a oprit traficul rutier pe una din strazile perpendiculare pe Duval pentru ca o gaina trecea strada (neregulamentar) urmata indeaproape de cativa pui zglobii si pufosi. Problema mare! Gaina si puii ei s-au retras la umbra sub un van parcat la bordura si soferul incerca cu disperare sa-i convinga sa plece pentru a misca van-ul. Nu se facea sa porneasca riscand sa calce vreunul cu atatia turisti inarmati cu camere si telefoane destepte. Probabil ca ar fi ajuns pe "cartea de fetze", postat si infierat de vigilentza colectivului global, inainte sa apuce sa stinga semnalizatorul.

Alti turisti isi faceau poze cu un piton albino lenesh si scarbit de atatea gaturi si umeri transpirati. Galbenul de porumb fiert al pitonului contrasta cinematic cu rosul aprins al tatuajelor... In Key West te poti alege rapid cu un tatuaj de care devii constient de abea in aburii mahmurelii de a doua zi... What? Fuck, if I remember...

Saltul cu parasuta a fost o experienta deosebita care trebuie repetata, cat mai curand si cat mai des.

"Get your own gear and then you pay only $25 for each jump", ne-a zis unul din instructori.

Era un tip amabil si glumetz, imbatranit de gravitatie si ploi, care pe vremuri fusese instructor de parasutism in armata sud-africana.

M. m-a rugat sa nu cumpar parasute si altimetru...

"OK, mate... I hear you..."

Momentul cand se deschide usa avionului si trebuie sa-ti faci loc cu greu prin deschizatura pentru a plonja in gol pentru prima data in viata, practic actionand complet impotriva instinctului de conservare, este absolut de neuitat. Impulsul spre a te transforma in pasare este mai puternic decat orice teama sau calcul logic.

"Don't forget! Keep your chin up and the head tilted backwards", a tzipat inca o data instructorul.

Se pare ca pozitia capului in timpul perioadei de cadere libera are menirea sa facliteze respiratia. Caderea libera si imbratisarea stransa a fortei gravitationale o simti in fiecare madular si organ intern. Dansul cu propria-ti greutate...

Un harnasament prea ingust lasa vanatai in timpul impactului din momentul deschiderii parasutei. Noroc ca este urmat de plutirea ca o pasare a cerului si de libertatea absoluta a zborului deasupra oceanului si a golfuletzelor.

Nu pot uita linistea si pacea de acolo, de sus, in care de abea se aude suieratul vantului prin deschizatura parasutei... si izvorul gandurilor...

"Pull the right cord...", zice instructorul.

Parasuta se angajeaza intr-un viraj spiralat pe dreapta. Rostogolirea in spirala pare sa se accelereze mutandu-mi micul dejun inapoi sub limba. Intind mana si eliberez chinga dreapta, virajul se opreste.

"Pull hard on both of them together", zice instructorul.

Trag puternic de ambele chingi si alunecarea spre pamant se opreste considerabil.

"That's the brake", rade instructorul...

Taximetristul caruia i-am telefonat, urmand sfatul si numarul dat de un alt taximetrist, a fost de acord sa vina sa ne ia de la salt, la 19 mile est de Key West, fara sa perceapa vreo taxa pentru toti acei km parcursi in gol. Nu stiu unde in alta parte s-ar mai intampla asta.

La vreo jumatate de ora dupa apelul telefonic, a aparut un SUV roz condus de un blond fara varsta, cu accentul sudic oarecum tocit.

"Hi..."

Inalt si osos, statea incolacit deasupra volanului. Avea ochii ascunsi in spatele unor ochelari de soare de aviator cu rama aurie si lentile de un negru opac impenetrabil.

Conducea relaxat, nici repede, nici incet, si parea dornic de conversatie. Ne-a intrebat de unde suntem, cum ne-a placut cu parasuta, alea, alea, dar de unde suntem, "de fapt"? De la Constanta, bre, desi am trait mai multi ani in NY decat in Constanta.

"The Black Sea Coast", zic eu dornic sa-l ascult la geografie.

"Turkey?" intreaba el, probabil inspirat de bronzul proaspat de pe fetze si maini.

"Nope. But I'll give you a hint. I'm not a gymnast and I'm not a vampire... eh?"

"Romania..." raspunde el rapid si sigur.

"Bravo!"

"I spent nine years in prison..." adauga taximetristul.

"In Romania?" intreb eu oarecum derutat dar gata sa ascult o poveste interesanta. Nu stiu de vreun american care sa fi petrecut noua ani de inchisoare in Romania. Ma rog, orice e posibil.

"In Cuba..." zice el cu o inflexiune noua in glas.

"A... " incerc eu sa ma dumiresc de legatura creata in capul lui intre Romania si Cuba.

Ne-a povestit cum a sosit cu multi ani in urma in Key West si cum s-a indragostit de barci si cum, tanar fara minte fiind, s-a lasat convins sa participe intr-un voiaj de contrabanda pe un velier si cum, la intoarcerea din America de Sud, datorita unei furtuni, velierul lor nu s-a mai putut intoarce in Key West si a esuat in Cuba. Aia i-au gasit marfa si l-au condamnat pentru vreo 20 de ani din care a facut numai 9 inainte de a fi eliberat si trimis inapoi la Key West.

"Wow!"

Sincer, nu stiam daca e o poveste credibila, sau doar un basm de Key West. La urma urmei, casa unde a locuit Hemingway si barul unde-i placea sa-si clateasca inspiratia sunt puncte majore de atractie pentru turistii din Key West.

"I wrote a book about it. I am a self published author."

"Oh, I see..."

"Here..." a scos din torpedo o paper back de o grosime decenta.

"May I.."

"Sure." mi-a inmanat cartea in timp ce ma privea in oglinda retrovizoare.

"Aha. Hotel Fidel Castro, by Rick Townson" citesc eu cu voce tare.

Fatza uscata a taximetristului s-a luminat de un zambet cald.

"That's me."

Pe reversul cartii se afla poza lui.

"You can buy it on Amazon, or you can order it in e-form, if you don't like the paper." , a adaugat el cu entuziasm.

"Yeah... How much is it?" intreb eu cu o zgarcenie neasteptata de care n-am avut timp sa ma rusinez inainte de a deschide gura.

"$12.95", raspunde el.

"Would you sell this copy?"

"Yeah... Do you want me to write a dedication?"

"You bet."

"To...?"

"Doi Nomazi."

"How do you spell that? Is that your name?"

"Yep. It means Two Nomads... that's us... delta, oscar, india, space, november, oscar, mike, alpha, zulu, india."

"...mike, alpha, zulu, india?"

"That's correct."

A terminat de scris si mi-a inmanat cartea fara sa-si ia ochii de pe asfaltul ce se scurgea sub capota masinii.

"Here."

"Thank you."

Am ajuns la cocheta casutza unde inchiriasem camera.

"You take care now..."

"Happy New Year!"

Petrecerea Revelionului pe Strada Duval din Key West este o experienta eliberata de multe din franele traiului urban...Oameni diferiti, din toate categoriile sociale, rad, tzipa, vocifereaza, danseaza pe strada si se simt bine in asteptarea cumpenei dintre ani. Sunt politicosi si dragutzi unii cu altii si glumesc la fiecare pas. Ne-am retras de pe Duval pe o strada laterala intunecata cu trei minute inainte de miezul noptii pentru a primi noul an in "spatiul nomazilor", in liniste...

"Te iubesc! La Multi Ani!"...

Cu vreo trei luni in urma inchiriasem o camera la un B&B intim si cochet chiar langa parcarea municipala si terminalul de unde urma sa plece catamaranul la Dry Tortugas. Masina a fost intodeauna la indemana, vreo 3 minute pe jos de la camera si a ramas in siguranta, neclintita, aproape 9 zile. Peste drum de garaj era un splendid magazin "West Marine" de unde nu-mi mai venea sa ies, si la vreo 50 m departare terminalul catamaranului.

In dimineata de 1 Ianuarie, la 6 dimineata, caram barca, apa, hrana si echipamentul de campare de la masina la catamaran. Planul a fost executat bine.

Catamaranul solid din aluminiu este propulsat de doua motoare puternice care creaza un siaj impresionant. Nu poti privi siajul topit in departare fara sa te gandesti la trecerea timpului. Fiecare clipa din viata unui om este ca un val care se rostogoleste in urma pentru a se intoarce inapoi in mare...

Analizand marea de pe puntea catamaranului, am incheiat capitolul traversarii de la Key West la Dry Tortugas in U-Boat. Concluzia este clara, nu putem. Cele 70 de mm pot fi, chiar si pe o zi senina, dificile. Curentii si valurile au zgaltzait serios catamaranul si a fost o zi senina si frumoasa. De dus, probabil ca am reusi, daca nu cumva se rupe vreo aka de la dansul pe valuri, dar de intors, desi curentul principal, exceptand turbioanele, este de la vest la est, ne-ar fi imposibil atat timp cat bate nord-estul. Si a batut neincetat 4 zile la rand. Tot respectul pentru cei care au traversat Atlanticul intr-un Klepper. Noi n-am putea. Clar.

Am campat trei nopti langa meterezele Fortului Jefferson incercand sa ne imaginam viata de zi cu zi a celor ce au fost, la un moment dat, incartiruiti acolo. A fost si fort de aparare a liniilor maritime, a fost si inchisoare militara pentru dezertorii unionisti in timpul Razboiului Civil. Care or fi fost bucuriile si necazurile celor aproape 2,000 de oameni inghesuiti pe acel petec de nisip?

Fortul a fost construit cu dificultati in mijlocul marii, pe un prag de nisip si lucrarile s-au sistat inainte de a-l termina. Proiectul initial mai prevedea un etaj la care s-a renuntat in timpul constructiei datorita greutatii excesive a structurii. Urma sa fie dotat cu 420 de guri de foc, dintre care unele cantareau 25 de tone bucata. Evolutia rapida a tehnologiei militare in artilerie au facut ca Fortul Jefferson sa devina depasit inca inainte de a fi terminat. Valurile, vantul, uraganele, apa sarata au fost si continua sa fie neiertatoare cu cele peste 16 milioane de caramizi. Incet, incet imensa constructie se dizolva si dispare. Cea mai apropiata sursa de apa potabila se afla la 70 de mm si rezervoarele construite initial in fundatia fortului pentru a colecta apa de ploaie s-au fisurat si au fost contaminate de apa marii.

Am vazut rechini si meduze "usturatoare", am scos KaBoat-ul la pagaie si ne-am invartit pe apele din jurul fortului. Inca o data, fara chila, KaBoat-ul se comporta in bataia vantului si a curentilor ca un om care si-a pierdut echilibrul si sensul oricarei directii. A fost dificil de guvernat doar din pagai si dupa cateva mile de tranta cu curentul ne-am intors fericiti la cort.

Numai foamea mai are puterea sa intrerupa reveriile...

Calitatea preparatelor din peste si vietati de mare din unele restaurante din Key West este greu de gasit in alte parti. Am mancat in fiecare zi pe Duval la un restaurant mexican cu un meniu excelent. Ma intreb si acum ce fel de bucatar au si unde l-or fi gasit.

Specialitatea casei pentru desert in Key West este "Lime Pie".

Asa a fost sa fie...

Submit "Urban Pulse - 2014" to Digg Submit "Urban Pulse - 2014" to del.icio.us Submit "Urban Pulse - 2014" to StumbleUpon Submit "Urban Pulse - 2014" to Google

Updated 14 Feb 2015 at 02:31 AM by DoiNomazi

Tags: None Add / Edit Tags
Categories
Ecouri la focul de tabara

Comments

  1. waterspider's Avatar
    excelent facut filmul ... profi ...muzica perfect aleasa imaginile montajul ...felicitari ...daca e facut de voi woow ar trebui sa va angajati in industria de film ...felicitari inca o data si la mai multe aventuri
  2. DoiNomazi's Avatar
    Industria “de film” ar contamina entuziasmul creativ. Asa, doar ne jucam de placere.

    Multumim mult pentru vizionare.