Grecia 2015 - 5 - Insula Alonnisos

Smokey

Mic barcaholic
De aici deja începe să se sălbăticească atmosfera, nu mai sunt turiști și locurile sunt aproape pustii. În partea de sud mai e ceva mișcare, fiind aproape de Skopelos, dar în nord doar capre.

Patitiri – Alonissos Old Village
Patitiri e principalul port de pe insulă, iar portul e micuț și cochet, într-un golf săpat într-o stâncă acoperit cu pini. Sunt toate facilitățile acolo, dar n-am avut nevoie decât de tavernă și mini-market. E și o plajă chiar lângă port, așa că portul e all-inclusive. Noaptea stâncăria din jur este luminată spectaculos, iar în combinație cu cerul înstelat m-au făcut să suport mai ușor partyul de la taverne.

Atracția este însă Alonissos Old Village – vechiul sat cocoțat pe vârful dealului. Părăsit până nu demult, a început să fie din nou animat de taverne și mici butique-uri cu suveniruri manufacturate. Am urcat cu autobuzul, ocazie cu care am redescoperit ritmul grecesc – orarul de plecare este stabilit de viteza cu care-și bea șoferul frappe-ul. Sus peisajele sunt spectaculoase, se văd ambele părți ale insulei: cea de nord, expusă unui meltemi de forța 5 și partea de sud, mai protejată.

19777844396_4afff7cfd0_z_d.jpg


19605911120_6f8a31f614_z_d.jpg


19605181038_bea28629da_z_d.jpg


19767009686_d500f73757_z_d.jpg


19605177888_4d1935a72b_z_d.jpg


19605181230_864065134e_z_d.jpg


19172295033_da6705dd2c_z_d.jpg


19793187185_8af1be119a_z_d.jpg



Steni Vala
O mică așezare formată din câteva taverne, toate în proprietatea aceluiași clan. Locul la chei este un pic periculos pentru velierele mari, sunt bolovani la baza zidului de piatră și o cârmă mai lungă poate atinge fundul la valuri mari.

După ce-am terminat de acostat am intrat în mini-marketul combinat cu tavernă, imediat proprietarul a recunoscut barca și mi-a oferit apă și curent gratis – iar dacă ne face plăcere putem să bem un frappe la el la tavernă. L-am rugat să-mi recomande o tavernă pentru prânz, la care grecul a răspuns încurcat: Nu pot, toți de aici sunt verii mei, nu vreau să supăr pe niciunul.

Înafară de relaxare și ceva mâncare, nu prea sunt multe de făcut acolo, plaja din apropiere e neinteresantă și expusă valurilor. Cu toate astea ne-am mai oprit odată acolo la întoarcere, pentru prânz.

19804037715_d843edd7eb_z_d.jpg



Tzortzi
Încă un loc declarat "best of" - un mic golf la sud de Steni Vala, dar cu plajă cu nisip fin, ape turcoaz și o tavernă bine plasată. Noi n-am stat peste noapte, dar în cartea pilot zice că se poate.

19605163830_1227e2058b_z_d.jpg


19793175025_4239dda358_z_d.jpg


19785893482_d2594b8903_z_d.jpg
 

Back
Sus