Micul barcaholic la pas prin Barcelona

Smokey

Mic barcaholic
Barcelona! La ce te poate duce gândul când auzi de Barcelona? Pe unii la căpşuni şi la Audi A seiz cu climă bizonică, dar un barcaholic în mod sigur se gândeşte la Barcelona ca la unul dintre marile porturi ale Mediteranei, precum şi la un oraş turistic pur-sânge.

Am avut câteva după-amieze la dispoziţie pentru a vedea cu ce se mănâncă Barcelona din punctul de vedere al micului barcaholic turist de uscat, sper ca într-un viitor nu foarte îndepărtat să am ocazia să revăd oraşul şi din punctul de vedere al micului barcaholic turist pe un velier.

Sunt multe de spus sau de scris despre Barcelona, fiecare poate găsi aici ceva care să-i placă: arhitectura lui Gaudi cu supra-solicitata Sagrada Familia, relaxarea în Park Güell, monumentele din oraşul vechi, stadionul Camp Nou şi tot ce mai ţine de FC Barcelona, Montjuic, viaţa de noapte, sau de ce nu shoppingul pe La Rambla sau la El Corte Inglés.

3614087762_73326dccb9.jpg


Totuşi, e greu pentru un barcaholic să nu petreacă ore nesfârşite în port. De departe locul cel mai frumos mi s-a părut Port Vell (portul vechi în limba catalană). Acesta este un exemplu de urmat în ceea ce priveşte transformarea unui loc neprimitor într-un complex de petrecere a timpului liber şi de relaxare în apropierea mării, cu ajutorul mării şi în armonie cu marea.

Mai precis, înainte de 1992 pe locaţia actualului Port Vell erau docuri de mărfuri, cu magazii în paragină, un loc murdar şi neprimitor. În acţiunea de pregătire a Olimpiadei din 1992 (remember Freddie Mercury şi Monserrat Cabale) locul a fost complet reconstruit, fiind oferit iubitorilor de mare.

Acum aici se află adică un acvariu marin cu 22 de bazine, peste 8000 de peşti şi 11 rechini, un cinematograf multiplex, complexul comercial Maremagnum, restaurante, alei, locuri de promenadă şi multe bănci şi locuri de odihnă de unde se pot admira vasele ancorate în marina sau care intra şi ies din port.

3613272601_de5af6160c.jpg


3613269317_4d48d3b7b3.jpg


Printre elementele spectaculoase din Port Vell se numără podul pietonal mobil Rambla de Mar, cu o arhitectură modernă care aminteşte de valurile mării şi podită cu lemn amintind de puntea unui vas. Partea mobilă a podului pietonal se retrage la nevoie pentru a permite vaselor să intre sau să iasă din marina dedicată rezidenţilor.

3613270297_40f8c59403.jpg


3613270227_1e5ced1fef.jpg


Ce e frumos la Rambla de Mar este faptul că oferă un locuri de odihnă, turiştii şi localnicii sând ore în şir întinşi la soare pe puntea de lemn sau pe bănci admirând legănatul vaselor din port.

3614087846_3f53c1c395.jpg


În partea cealaltă a Port Vell este zona dedicată vaselor vizitatoare, plină de veliere şi câteva moto-yachturi luxoase. Nu ştiu dacă din întâmplare, dar zona pentru veliere este chiar lângă lanţul de restaurante şi în faţa zona de promenadă, iar zona pentru super-yacht-uri este în cealaltă parte, mai retrasă (cel mai mare motor-yacht era ancorat lângă ghena de gunoi a mall-ului).

3613270563_b0b6f0bb74.jpg


Erau ancorate acolo vase de toate formele şi mărimile, de la vase din fibră de ultimă generaţie până la veliere clasice din lemn, mai mici sau mai mari, după buget. Din păcate pentru mine nu m-am putut apropia prea mult de vase, accesul pe docuri fiind pe bază de cartelă, nemaivorbind de camerele video de supraveghere.

3614090694_8c76b205a5.jpg


3613272809_a67facc14c.jpg


3614087968_559d85fd03.jpg


3613271487_30881b85de.jpg


*

În plimbare spre celălalt port al Barcelonei, Port Olimpic, şi acesta construit cu ocazia Olimpiadei, am făcut o plimbare pe plajă. Frumoasă plaja, cu dotări (duş, wc, etc), cu nisip mult, cu topless, cu spaţii de joacă pentru copii, cu spaţii de fitness, faleză de promenadă lată de 20m.

Port Olimpic fiind în zona mai modernă a oraşului nu oferă acelaşi senzaţie ca vechiul port, aici viaţa începe să pulseze odată cu lăsarea nopţii, când apar "turiştii bronzaţi la neon" revărsându-se din taxiuri spre mulţimea de baruri, cluburi şi restaurante de pe plajă şi din zona Portului Olimpic. Parfumuri scumpe, tocuri înalte, gel, decolteuri, etc ...

3613272179_818b9d4b7c.jpg


3613272299_6f40e3f337.jpg


Ca mic barcaholic de uscat dintre puţinele oportunităţi de a lua contact cu apa am ales o plimbare cu catamaranul Orsom, care are trei curse zilnice de aproximativ o oră şi jumătate. Ultima cursă, cea de seară, este cu specific de "jazz" şi costă 15 euro, celelalte curse costa cam 12 euro.

3613271545_a6835aed33.jpg


Plimbarea constă într-o ieşire din port, ridicat velele, plimbat o jumătate de oră cu velele şi retur. Chestia cu jazzul presupune un nene care sufla în saxofon la intrarea şi ieşirea din port - defapt "cântă" pentru cei de pe mal care se uita cu jiind, cei de pe catamaran nu aud că-i bate vântul şi oricum au plătit. Oricum, pentru o plimbare romantică la început de relaţie amoroasă poate fi o chestie interesantă. În plus, există pe catamaran un minibar de unde se poate cumpăra un pahar cu sangria la doar 1 euro. Lăsând dulcegăriile laoparte,* plimbarea de apus cu catamaranul a fost o experienţă reconfortantă.

3614090338_242c231cd8.jpg


3613271861_a20057091a.jpg


3614090482_b4e84d12e0.jpg


Revenind cu picioarele pe pămând, incursiunea în domeniul nautic se poate continua la muzeul de marină din apropierea portului, sau cu o vizită la o veche goeletă restaurată şi ancorată în port.

Pentru însoţitorii nepasionaţi de bărci şi mare, există oricând posibilitatea de scufundare în marea de turişti de toate naţionalităţile care se revasă în zonele turistice ale Barcelonei. O variantă comodă este autobuzul etajat descoperit care face circuite în punctele de interes turistic major, cu plecare din Placa Catalunya. Personal am găsit foarte folositor siteul www.barcelona-tourist-guide.com care are cam toate informaţiile utile unui turist.

3613270489_b3c0e666f0.jpg


Revenind, mi-a rămas gândul la Port Vell şi Rambla de Mar .... Nu ştiu dacă aceste locuri ar fi existat fără acea Olimpiadă, dar e cert că unii "edili" din zona litorarului românesc ar trebui să ia nişte notiţe.

*
 

Back
Sus