Frikes

Dupa doua nopti in Sivota fierband in suc propriu, am dezlegat paramele si-am iesit de sub protectia golfului cu destinatia Frikes - Ithaca. Am fost rasplatit cu o zi minunata de sailing, Bf 3/4, vant din travers, o minunatie. Veselie din nou pe punte, marea plina de vele, valuri mici si cuminti, ce-ti puteai dori mai mult.









Cand toate merg bine, sunt doua variante: fie continua sa mearga bine, fie incep sa mearga prost. Dupa ce intram in dreptul insulei Ithaca, au inceput rafalele de 15-20 noduri, rezultat al reliefului muntos si efectului de tunel. Nu ma gandesc prea mult si iau o tertarola la vele, astfel incat sa pastrez nivelul de confort acceptabil.

Ma apropii temator de micul port, descris in cartea pilot ca un loc linistit, dar cu putine locuri de acostare, unde recomandata acostarea la cheiul de protectie, in celelalte zone rafalele care coboara de pe munti sunt neplacute. Cu binoclul vad doar doua catarge dupa un chei care protejeaza portul, si un ponton plutitlor dezafectat.

Ne pregatim deci pentru prima noastra acostare cu ancora. Intru incet in port si ... surpriza, cele doua veliere sunt acostate cu bordul la chei. Schimbam repede tactica si baloanele de acostare si cu ajutorul skipperului de pe unul din veliere acostez cu bordul la ponton, in locul pe care-l credeam (in naivitatea mea) a fi ultimul disponibil. Skipperul britanic isi trage chiar Bavaria 38, proprietate personala, cu babala mai in spate, sa-mi faca mai mult loc.

Frikes, la sosirea noastra:




La scurt timp acosteaza in fata noastra, la mare inghesuiala, skipperul flotilei Seafarer. Dupa terminarea "formalitatilor", ma anunta ca vor mai veni 5 barci din flotila lui acolo, si-mi cere permisiunea sa lege una paralel cu mine. Bineinteles ca accept fara comentarii, si plecam cu totii pentru o baie intr-o plaja din apropiere. Iau statia cu mine, in cazul in care e nevoie de mine la barca.



Ne intoarcem pentru somnul de amiaza a Mariei, la timp pentru a vedea skipperul flotilei Sailing Holidays ajungand in port, o barca plina de steaguri si fanioane pe toate sarturile. Dupa acostare skiiperul incepe munca: vine la fiecare barca de la chei si intreaba daca e ok sa mai lege "cateva" barci in paralel. Din nou accept fara comentarii, dornic sa vad ce poate urma. Skipperul englez accepta cu jumatate de gura o singura barca, iar cel francez (de pe cealalta barca proprietate personala existenta de dimineata in port) vocifereaza puternic.

Let the hell begin! In cateva ore s-a ajuns la asta:



Apoi la asa:

(noi suntem primii din planul apropiat, cu dinghy-ul pe punte)

Cum s-a ajuns la asta? Nu stiu, dar ajungeau barcile in port la foc automat, din cele 2 flotile, iar skipperii impreuna cu cei din dinghy-urile de asistenta au inceput "impletitura" de parame. In final am fost 5 barci pe randul nostru, la fel cu majoritatea, cu exceptia francezului. Recunosc ca n-am fost nici eu prea incantat de situatie, rafalele de seara impingeau toate cele 5 barci in fenderele mele, unul a si cedat. Am rugat pe unul din skipperi de flotila sa arunce o ancora perpendicular cu ultima barca, sa mai reduca din tensiune, m-a asigurat ca o va face cu siguranta daca nu se vor potoli rafalele pana pe inserat.

Skipperul englez nu era nici el vesel, a facut o reclamatie la sediile flotilelor, iar cel francez se plimba pe chei vociferand intr-un accent englezo-francez amuzant. Din 2 in 2 minute trebuia sa-mi dau acceptul echipajelor lipite de noi sa treaca peste bordul nostru, la un moment dat am vrut sa pun un afis cu "yes, you can".





Intre timp am mai povestit cu cei din jur, cu skipperii de flotile, cu skipperul englez. Punctul comun al discutiilor: ce pavilion am eu la cruceta? Roumenia ... ahh ?! Yes, Drakula coutry! Radem si glumim de "ciorapul impletit" la babala din dreptul nostru. Englezul are barca lui, vine in Grecia de 30 de ani pentru lunile de vara. Skipperi de flotila imi povestesc despre jobul lor, cam care e programul tipic si incercam impreuna sa gasim un algoritm prin care pe viitor sa evit astfel de aglomerari, dar concluzionam ca e o problema de noroc.



Seara luam cina la o taverna unde lua masa si una dintre flotile, pe principiul ca trebuie sa fie mancarea buna. Nu ne plangem, si ne retragem in cockpit in rasetele vesele ale micii noastre comunitati legate ... la propriu.