Smokey
Mic barcaholic
Parasim Agia Eufimia si inaintam la motor spre Nord, prin canalul care separa insula Kefalonia de Ithaca. E o dimineata linistita, marea ca oglinda. Pe partea Vestica a insulei Kefalonia multe golfulete cu plaje izolate, ici-colo cate un velier la ancora. In acest canal dupamasa sunt vanturi puternice (pe care le-am experimentat cu o zi in urma), scopul nostru e sa ne oprim intr-un golf inainte de Fiskardo pentru baie, iar apoi sa ajungem devreme la destinatie, pentru a prinde un loc in port.
Cartea pilot insista ca e un loc preferat de flotile, trebuie ajuns devreme pentru a acosta la cheiul principal. Absolut toate recomandarile privitoare la locurile din Marea Ionica mentioneaza aceasta asezare la capitolul "must do", deci hai si noi, cu toata aglomeratia. Dar dimineata nu bate vantul, asa ca pacanitul motorului ne tine companie vreme de 2 ore.
Crosetam golfurile dinainte de Fiskardo in cautarea unui loc de baie, dar majoritatea sunt pline ochi de barci ancorate. Gasim un golf mai maricel care parea un pic mai liber si aruncam ancora la mare inghesuiala. Cel mai apropiat vecin era o barcuta de agrement-pescuit care avea un comportament diferit de al meu la vant, asa ca am dat o parama la mal pentru mai multa siguranta.
Program de baie, plaja, pranz. Mica plaja destul de aglomerata, era accesibila si de pe sosea, lume pestrita.
Ridicam ancora pentru ultima destinatie din mica noastra croaziera - Fiskardo, aflat imediat dupa deal. Cartea pilot spune ca in Fiskardo e un ponton cu apa si curent, un chei al orasului fara nicio facilitate, iar daca toate sunt ocupate in partea opusa orasului se poate ancora si da parame la tarm, pentru o seara linistita cu o panorama minunata.
La intrarea in port suntem incantati de frumusetea locului, dar imediat suntem adusi cu picioarele pe pamant de doua feriboturi care incercau sa plece. Evaluez repede situatia, portul plin de flotila Neilson, usor de recunoscut dupa rollfocul portocaliu, pontonul cu facilitati era plin ochi, la cheiul orasului doar cateva locuri libere, dar inghesuite intr-un colt. In coltul respectiv cheiul facea un unghi de aprox 120 grade, deci o ancorare acolo insemna automat incalecare cu alte ancore.
Imi asum riscul, in ideea ca voi pleca dimineata devreme si nu-i voi deranja pe ceilalti. Calculez traiectorile posibile ale diferitelor ancore existente in zona mea, si imi incerc norocul. Aruncam ancora in prova feribotului care statea sa plece si ne facem loc la propriu intre doua barcute noi si frumoase de la Neilson. O domnisoara blonda, bine infipta pe picioare, cu accent de UK, voce ferma si guturala ma ajuta cu legatul paramelor la tarm. Aflam mai tarziu ca este skipperinta flotilei Neilson, are pe mana cam 25 de barci ...
Tot cheiul din Fiskardo este intesat cu tavernele, iar pasarelele barcilor dau direct intre mese. Chelnerii de la taverna noastra ne masoara din cap pana in picioare, se uita la cruceta, si asteapta ca vulturii momentul in care ne voi aseza la o masa. Nu le dam satisfactie, in schimb stam in cockpit si glumim cu colegii de cheiaj, pariem cate ancore se vor incalci dimineata, dar toata lumea e relaxata, asa-i in Grecia. Aceleasi discutii legate de pavilionul meu, de unde venim, despre prietenul meu Dracula, cum e cu sailingul in Marea Neagra versus canalul Manecii. Unul dintre cei de la Neilson imi spune ca firma lor e extinsa si in turismul montan si au o baza in Poiana Brasov, stie mai multe despre Romania, si despre Dracula implicit.
Caldura toropitoare ne scoate pe toti la baie, intr-un mic golf la 5 minute de mers de port, pe o plaja mica adapostita de maslini. Aici avem parte de un spectacol inedit, manevrele de ancorare a super-yachtului Corelia (pavilionul e din Liberia, echipaj de minim 8, detalii pe net): dihania se opreste in mijlocul golfului, se deschide o trapa in lateral, iasa un rib (90 CP), sar doi mateloti in el si in cea mai mare posibila tromba se indreapta spre mal, spre o casa cu o mica terasa deasupra stancilor. Opresc motoarele si urla ceva despre "request permission". In aceeasi tromba se intorc langa nava mama, si duc la mal doua parame. Se arunca ancora in fata, agitatie in rib, agitatie pe punte toata manevra a durat cam 1,5 ore.
Intre timp golful se umple de barcute de tot felul care faceau poze, iar cand intr-unfinal ancoreaza rib-ul se apropie de plaja in care faceam baie. Cine vine? Menajera filipineza cu doi catei creti, care imediat cum au simtit pamant sub picioare si-au facut toate nevoile printre prosoapele muritorilor.
Spre seara ne retragem la o taverna, apoi ne plimbam pana in partea opusa a golfului, unde acum stateau deja ancorate multe barci cu parame la mal. De acolo intr-adevar privelistea era incantatoare asupra intregii asezari, dar totul intr-o liniste pitoreasca.
Aproape de mizul noptii leganatul linistit al portului e perturbat brusc de valuri mari, vasele se leagana puternic, pasarelele pica de pe chei, agitatie in cockpituri. Milionarii de pe Corelia erau la taverna din fata noastra si au chemat ribul sa-i duca inapoi pe yacht, iar matelotul zelos a venit cu tromba maxima caracteristica sa-si serveasca stapanii. Cu toti ochii atintiti pe ei, milionarii pleaca resemnati la relanti, lasant portul sa-si continue siesta de seara.
(noi suntem catargul inalt din mijloc/dreapta)
Dimineata ... pe racoare, ne pregatim de plecare. Flotila Nielson nu dadea inca semne de trezire, asa ca planuiesc sa plec primul, sa nu-mi ridice ancora. Nu apuc sa-mi fac bine planul, ca un fier de calcat arunca ancora in mijlocul golfului si se trage frumos la mal, banuiam eu peste lantul meu. Am mai asteptat un pic pana parea ca s-a trezit toata lumea, nu de altceva, dar sa am spectatori pentru show-ul de descolacire a ancorei.
Ne dezlegam de la chei, vira ancora ... si bineinteles, sunt anuntat de la prova ca avem doua lanturi peste a nostru. Hai ca la unul ma asteptam, dar nu la doua. Cand am fost la baie sau pe seara probabil au avut loc miscari de trupe in flotila, mai au obiceiul sa ia ancorele in dinghy si sa le arunce din nou. Spectatorii si-au luat locurile in tribune si incepe spectacolul.
Pana sa ajung la prova cu o parama pentru a elibera lanturile, din neant apare dinghy-ul de asistenta de la Nielson, cu un baiat harsait in treburi de-astea. Il ajut si eu cu parama, eliberam imediat cele doua lanturi. Multumesc, omul pleaca, iar noi continuam virarea ancorei. Dupa cateva zeci de secunde, din nou sunt anuntat ca mai avem un lant peste noi, de data asta cel la care ma asteptam, al fierului de calcat. Noul meu prieten din dinghy din nou ma asista si imi vad in sfarsit ancora la post. Multumesc tuturor spectatorilor ca Ceausescu de la tribuna si iesim victoriosi din port.
Ne indreptam spre Lefkas, punctul terminus al croazierei.
.