Cu fiecare zi ce trece este tot mai evident că trăim într-o lume suprapopulată. Bunăstarea ne face mofturoși sau chiar individualiști și egoiști: nu vrem să împărțim cu cei pe care nu-i cunoaștem și nici măcar să folosim la comun, ca să nu fim scoși din zona noastră de confort. Și dacă totuși suntem de acord să împărțim lucruri, nu suntem de acord să împărțim clipe fiindcă înafară de cei apropiați nouă (cine se aseamănă se adună), ceilalți ni se par grobieni, ciudați, de neacceptat. Dar unde să te retragi din calea lor? Locurile facile sunt luate cu asalt, iar pentru cele periculoase sau sportive (munți, peșteri) adeseori nu suntem nici noi pregătiți.
Din acest punct de vedere, înapoierea în ceea ce privește agrementul nautic a lăsat un gol ce poate fi exploatat. Râurile și bălțile oferă un potențial greu de evaluat. Este suficient să ascultăm argumentul „doctorului” din povestirea ”În deltă” a lui Jean Bart pentru a simți imboldul de a urca în barcă:
„... uneori doctorul rămânea în contemplare. Balta spunea el mișcat, mă farmecă. Munții rigizi și reci, pădurile triste și monotone mă apasă. Marea veșnic schimbătoare în oglinda căreia se reflectează cerul cu alte nuanțe la fiecare ceas îmi încântă ochii, dar numai balta îmi farmecă simțirea și-mi atâță mintea. Peisagiile de baltă, viața bogată și misterioase care se zbate în umezeala asta îmi evocă vârsta primelor epoci, începuturile vieții pe Pământ, enigma nepătrunsă a creațiunii. Când pentru întâia oară m-am găsit singur în pustietatea bălții în mijlocul acestor naturi solemne și primitive în care nu se simte nicio suflare omenească mi se parea că intru deodată într-o lume aparte, într-o lume rămasă printr-o vrajă în starea zămislirii, un colț de pământ peste care plutește încă tainicul parfum biblic din vechea povestire a facerii lumii în cele șase zile...”
Dar unde sunt bălțile astea? Unde sunt apele pe care să plutim înfiorați în căutarea acestor momente sublime, de singurătate? Rămase afară din circuitele turistice, le știu poate doar păsările călătoare sau poate ochiul artificial din văzduh, tăcutul Google Earth. Partea frumoasă este că putem atât să ne bucurăm de apă, cât și să explorăm. Acest topic este deschis celor ce au căutat, caută, au găsit și găsesc ochiuri de apă cu potențial de agrement. Experiența mi-a demonstrat că un mare râu, poluat și amenajat hidrotehnic își poate pierde aspectul plăcut, primordial pentru agrement, în timp ce un firav curs de apă, cu adâncimea de o palmă, nebăgat de nimeni în seamă poate fi fabulos. Vă invit să deschideți hărțile, să urcați caiacele pe mașini și să explorați aceste ape și în măsura în care căpătați experiență în depistarea lor, să ne-o împărtășiți și nouă. Atenție! Nu locurile ne interesează, fiindcă e bine ca ele să rămână mai departe ferite de interesul oamenilor, ci felul în care ele pot fi depistate. Succes!
Din acest punct de vedere, înapoierea în ceea ce privește agrementul nautic a lăsat un gol ce poate fi exploatat. Râurile și bălțile oferă un potențial greu de evaluat. Este suficient să ascultăm argumentul „doctorului” din povestirea ”În deltă” a lui Jean Bart pentru a simți imboldul de a urca în barcă:
„... uneori doctorul rămânea în contemplare. Balta spunea el mișcat, mă farmecă. Munții rigizi și reci, pădurile triste și monotone mă apasă. Marea veșnic schimbătoare în oglinda căreia se reflectează cerul cu alte nuanțe la fiecare ceas îmi încântă ochii, dar numai balta îmi farmecă simțirea și-mi atâță mintea. Peisagiile de baltă, viața bogată și misterioase care se zbate în umezeala asta îmi evocă vârsta primelor epoci, începuturile vieții pe Pământ, enigma nepătrunsă a creațiunii. Când pentru întâia oară m-am găsit singur în pustietatea bălții în mijlocul acestor naturi solemne și primitive în care nu se simte nicio suflare omenească mi se parea că intru deodată într-o lume aparte, într-o lume rămasă printr-o vrajă în starea zămislirii, un colț de pământ peste care plutește încă tainicul parfum biblic din vechea povestire a facerii lumii în cele șase zile...”
Dar unde sunt bălțile astea? Unde sunt apele pe care să plutim înfiorați în căutarea acestor momente sublime, de singurătate? Rămase afară din circuitele turistice, le știu poate doar păsările călătoare sau poate ochiul artificial din văzduh, tăcutul Google Earth. Partea frumoasă este că putem atât să ne bucurăm de apă, cât și să explorăm. Acest topic este deschis celor ce au căutat, caută, au găsit și găsesc ochiuri de apă cu potențial de agrement. Experiența mi-a demonstrat că un mare râu, poluat și amenajat hidrotehnic își poate pierde aspectul plăcut, primordial pentru agrement, în timp ce un firav curs de apă, cu adâncimea de o palmă, nebăgat de nimeni în seamă poate fi fabulos. Vă invit să deschideți hărțile, să urcați caiacele pe mașini și să explorați aceste ape și în măsura în care căpătați experiență în depistarea lor, să ne-o împărtășiți și nouă. Atenție! Nu locurile ne interesează, fiindcă e bine ca ele să rămână mai departe ferite de interesul oamenilor, ci felul în care ele pot fi depistate. Succes!