chemari si raspunsuri

Hmm..:) Mi-ai amintit de serile din cartierul de blocuri din Constanta unde am copilarit...:) Pocnitoarea cu carbid.. Cutie goala de NessCafe, sau similar, esentialul era sa aiba capac etans si usor detasabil, gaurita cu cuiul in fund. O bucata de carbid si un scuipat rapid cat mai curat si apos (dupa vreo ora de pocnit nu reuseam sa mai adunam nici un strop de saliva in gura si ne muscam limba). Inchis capacul si astupat gaura din fundul cutiei cu degetul vreo 40-50 de secunde. Pus cutia jos rasturnata lateral, stabilit directie de tragere, blocat cutia cu talpa piciorului pentru siguranta, aprins chibritul si adus flacara in dreptul gaurii din fundul cutiei. Luat degetul... bubuitura rezona beligerant intre blocuri scandalizand vecinii care uneori chemau sectoristul sa ne alerge. Capacul proiectat de explozia trebuia recuperat la vreo 10-15 m. Daca nimerea pe vreunul din noi in glezna sau in fluierul piciorului durea putin..:) Daca capacul era prea apasat si prea strans in timpul exploziei nu mai sarea, iar detunatura se transforma intr-un suierat si flacara de acetilena tzashnea pe gaura din fundul cutiei si iti ardea degetul si podul palmei. Doar asa, cu arsuri repetate, am invatat sa calibrez presiunea cu care apasam capacul..:) Iarna existau si pocnitorile "cilindru-piston", cu gaura laterala de rasuflare, facute la strungul vreunui atelier pentru 25 de lei. Le numeam "batoze" si le incarcam cu maciulii de chibrit razuite, sau cu clorat de potasiu sustras de la laboratorul de chimie al scolii generale din cartier..:) Au trecut anii..:).

Prin liceu ne-am apucat de rachete. Epuizasem variantele cu carbid si pac-pac-ul cu pistoale din injectoare de raba încarcate cu capete de chibrit si încercam sa descoperim formule noi pentru motoarele de racheta cu combustibil solid (reteta clasica cu azotat de potasiu, carbune si sulf pica din lipsa de azotat...). Auzisem noi de la muncitorii de la fabrica de zahar ca respectivul aliment e raspunzator pentru tablitele cu "pericol de explozie" din fabrica si ne-am ambitionat sa gasim o reteta in care sa-i facem loc. Ideea era de a produce un "praf" care prin ardere rapida sa degaje o cantitate mare de gaze. Serile de iarna incepeau repede si ne adunam 5-6 piromani prin gradinile din spatele blocurilor. Corpuri de rachete aveam destule "pe stoc" si singura problema ramanea fitilul, unde eram deficitari. Cu mâinile îngheţate cojeam maciuliile chibritelor cu care umpleam un tub subtire facut pe loc din hartie de ziar, pe care-l infigeam direct in camera de ardere a motoarelor. Aprindeam fitilul si fugeam cat ne tineau picioarele, ca era scurt :) De cele mai multe ori racheta exploda la sol fiinca nu prea gaseam cartuse de vanatoare sa le folosim tuburile ca si carcase de motor si roluiam tuburi din hartie cu aracet, gâtuite cu sfoară, aşa cum citisem într-o revistă Modelism în articolul "preistoria rachetei moderne". Alteori combustibilul nu era suficient de "iute" si arunca doar flacari fara a avea putere. Indiferent de manifestare, spatiul dintre blocuri se umplea de un fum albicios, ca o ceata, cu miros inecacios de "pucioasa". Mai tarziu, ca sa nu iscam probleme, am mutat poligonul de incercare in cimitir...
 
Faine amintiri :) In rest, chiar te gandesti la toate Adrian, iar preferintele nu se discuta, fiecare duce cat are chef, doar este vacanta :)
Imi amintesc in turele de iarna pe 2-3 zile in Fagaras sau Crai, as fi fost jignit in amorul propriu daca duceam mai mult de 10 kg. Sapam barlog o ora sau doua, mai bine decat sa car cort :)
Nu siam cat de pasionat esti de filmat :)
50 de baterii , si o sa le cari cu stoicism inapoi. Probabil cea mai buna varianta , ziua sunteti pe apa iar seara nu mai este soare pentru PV.
La antena ma gandeam doar pentru a asculta dimineata si seara buletine meteo, in rest nu te vad cerand ajutor pe vhf, iar daca e groasa, ai PLB-ul

Cum spuneam, sunt tot mai linistit :)

Buletinele meteo vin prin repetoare instalate pe oarece geamanduri, se zice. Altfel, stii cum e cu raza de actiune a VHF-ului (line of sight) iti vezi partenerul de conversatie, il auzi, nu-l mai vezi (distanta sau obstacole fizice) nu-l mai auzi. Fabricantul sustine ca semnalul transmis prin DSC duce 20 de mm pe apa deschisa... Se poate, dar eu sunt Toma necredinciosul cand e vorba de ce afirma fabricantii in reclame...:) bateriile alea cu lithium sunt uimitor de usoare, fulg, nu e gluma...

ma gandesc eu la detalii si sunt pregatit sufleteste pentru orice, dar stiu, sau intuiesc, ca realitatea din teren imi va da un pumn serios in barba inca de la inceput... am optat deliberat ca primele 3-4 zile sa acopere sudul, portiunea cea mai dificila din traseu pentru a ne taia sansa de a ne speria si renunta... se pare ca cei mai multi prefera sa faca traseul de la nord la sud, cu insertie in nord si extractie in sud, acordandu-si optiunea de a renunta la ultimul segment in caz ca SE-ul se infoaie. Punctul sudic al arhipeleagului are iesire in imensitatea Pacificului spre vest si vreo 100 de mm spre est pana la coasta canadiana. E "open ocean" la cheremul vanturilor si valurilor... noi am cerut insertia la o zi jumatate nord de punctul extrem sudic... nu avem unde fugi daca ne sperie vremea, do or die, coboram la sud, atingem insulitza pe care vrem s-o vizitam, tragem doua cadre si dupa aia fugim spre nord timp de 7 zile. pana la punctul de rendez-vous pentru extractie... Vrem sa folosim SE-ul care-i sperie pe altii din fatza si-i face sa renunte pentru a ne propulsa din spate si pe cat se poate de mult dintr-un unghi de 45 de grade pe directia de inaintare... nu mi-au placut niciodata jocurile de noroc, dar in expeditie imi place sa trag cu ochiul la cate o pagina din scenariul destinului...:)
 
Ultima editare:
Prin liceu ne-am apucat de rachete. Epuizasem variantele cu carbid si pac-pac-ul cu pistoale din injectoare de raba încarcate cu capete de chibrit si încercam sa descoperim formule noi pentru motoarele de racheta cu combustibil solid (reteta clasica cu azotat de potasiu, carbune si sulf pica din lipsa de azotat...). Auzisem noi de la muncitorii de la fabrica de zahar ca respectivul aliment e raspunzator pentru tablitele cu "pericol de explozie" din fabrica si ne-am ambitionat sa gasim o reteta in care sa-i facem loc. Ideea era de a produce un "praf" care prin ardere rapida sa degaje o cantitate mare de gaze. Serile de iarna incepeau repede si ne adunam 5-6 piromani prin gradinile din spatele blocurilor. Corpuri de rachete aveam destule "pe stoc" si singura problema ramanea fitilul, unde eram deficitari. Cu mâinile îngheţate cojeam maciuliile chibritelor cu care umpleam un tub subtire facut pe loc din hartie de ziar, pe care-l infigeam direct in camera de ardere a motoarelor. Aprindeam fitilul si fugeam cat ne tineau picioarele, ca era scurt :) De cele mai multe ori racheta exploda la sol fiinca nu prea gaseam cartuse de vanatoare sa le folosim tuburile ca si carcase de motor si roluiam tuburi din hartie cu aracet, gâtuite cu sfoară, aşa cum citisem într-o revistă Modelism în articolul "preistoria rachetei moderne". Alteori combustibilul nu era suficient de "iute" si arunca doar flacari fara a avea putere. Indiferent de manifestare, spatiul dintre blocuri se umplea de un fum albicios, ca o ceata, cu miros inecacios de "pucioasa". Mai tarziu, ca sa nu iscam probleme, am mutat poligonul de incercare in cimitir...

cristalele alea galbui erau azotat de potasiu, sigur? Nu stiu de ce mi-a ramas in minte clorat de potasiu, dar nu te contrazic caci, cum am spus, au trecut anii si... am imbatranit... :) asta-i adevarul!
 
cristalele alea galbui erau azotat de potasiu, sigur? Nu stiu de ce mi-a ramas in minte clorat de potasiu, dar nu te contrazic caci, cum am spus, au trecut anii si... am imbatranit... :) asta-i adevarul!

Dupa ce am subtilizat tot azotatul de potasiu din laboratorul de chimie, am mai gasit doar iodura de potasiu. Am luat-o si pe aia. O amestecam in cantitati mici cu azotat de sodiu si o incalzeam la spirtiera in fundul unei eprubete pana substanta se topea, dupa care o scurgeam pe o placa de faianta. Obtineam niste "jetoane" care se acopereau iute cu iod maroniu, pe care-l stergeam. Sfărâmam "jetoanele" in mojar obtinând din nou pulbere cu care faceam noi lansari nocturne in cimitir...
 
Dupa ce am subtilizat tot azotatul de potasiu din laboratorul de chimie, am mai gasit doar iodura de potasiu. Am luat-o si pe aia. O amestecam in cantitati mici cu azotat de sodiu si o incalzeam la spirtiera in fundul unei eprubete pana substanta se topea, dupa care o scurgeam pe o placa de faianta. Obtineam niste "jetoane" care se acopereau iute cu iod maroniu, pe care-l stergeam. Sfărâmam "jetoanele" in mojar obtinând din nou pulbere cu care faceam noi lansari nocturne in cimitir...

gamaliile de chibrit nu se fac (si) cu clorat de potasiu? memoria mea a ramas blocata pe clorat de potasiu, cristale maricele ca un zahar granular... galbui... toti acesti ani am fost convins ca noi foloseam clorat de potasiu... hmmm...
 
Ultima editare:
:) offtopicilor!
mie imi transpira palmele citind cat de serioasa poate fi parasirea uboatului si voi incepeti sa vorbiti de rachete in cimitir.....

( mergea cu gamalii de chibrituri amestecate cu pulbere de aluminiu, amestecat cu alcool si pus in motor de racheta facut din hartie, aracet si un fund de baterie AA cu o gaura in mijloc. si fitil din staniol cu pulbere de chibrit la interior....conul rachetei din dop de sticla de vin....tija cu rol de rampa de lansare din umbrela mamei...)
 
:) offtopicilor!
mie imi transpira palmele citind cat de serioasa poate fi parasirea uboatului si voi incepeti sa vorbiti de rachete in cimitir.....

( mergea cu gamalii de chibrituri amestecate cu pulbere de aluminiu, amestecat cu alcool si pus in motor de racheta facut din hartie, aracet si un fund de baterie AA cu o gaura in mijloc. si fitil din staniol cu pulbere de chibrit la interior....conul rachetei din dop de sticla de vin....tija cu rol de rampa de lansare din umbrela mamei...)

Alex, bag sama ca esti de-al nostru :) (am trecut si prin faza cu fund de baterie A4, si prin amestecul cu permanganat de potasiu si pulbere de aluminiu, da' n-am vrut sa monopolizez threadul).
 
:) offtopicilor!
mie imi transpira palmele citind cat de serioasa poate fi parasirea uboatului si voi incepeti sa vorbiti de rachete in cimitir.....

( mergea cu gamalii de chibrituri amestecate cu pulbere de aluminiu, amestecat cu alcool si pus in motor de racheta facut din hartie, aracet si un fund de baterie AA cu o gaura in mijloc. si fitil din staniol cu pulbere de chibrit la interior....conul rachetei din dop de sticla de vin....tija cu rol de rampa de lansare din umbrela mamei...)

toti barcaholicii au ceva "explosiv" in trecutul lor? :) o fi si asta un semn... La rachete n-am mai avut timp sa trec pentru ca la inceputul primului an de liceu am descoperit taramul magic al primei iubiri si am lasat in urma definitiv toate activitatile zgomotoase "de gasca", trecand la plimbari shoptite in doi pe malul marii si la un cu totul alt ritm de viata...

U-boat-ul doarme fericit pe raftul lui anticipand tura din Maine luna viitoare.. :) pare consolat ca nu-l luam in Pacific. De data asta.
 
Ultima editare:
Daca tot veni vorba de rachete si pocnitori...

Mai era varianta de pocnitoare din 2 suruburi prinse intre ele cu o piulita, iar de una se lega o bucata de punga, pt directie...
Detalii aici: Pocnitoare cu surub
Beleaua mare era cand aterizau pe vreo masina...

Ne mai distram cu tunurile din pasta de pix si radiera. Astea se puteau folsi si in casa sau la scoala.

Se ia o mina de pix metalica goala, fara pasta in ea, se infige cu varful intr-o radiera. Se indeasa fosforul
de la cateva bete de chibrit pe capatul celalalt si se astupa cu un bat de chibrit care are rol de proiectil.
Se indreapta catre tinta, se incalzeste si...FOOOC !
Tunurile astea puteau fi montate cu succes pe diferite masinute, tancuri...

Cea mai palpitanta treaba a fost cand intr-o iarna, impreuna cu un vecin am facut rost de niste
capse de puscat bolturi in beton. Ne-am dus in gradina, am facut foc intr-un lighean vechi
si am aruncat capsele in foc ( asa am vazut noi la alt vecin, ca facea de revelion ). Apoi ne-am ascuns dupa niste pomi. In cateva secunde capsele din foc zburau in toate directile, iar noi ne-am dat seama ca e periculos sa le aruncam in foc deschis, drept urmare ne-am dus in casa si am aruncat cateva pe foc in teracota....
Alta data le puneam pe bordura si dadeam cu ciocanul in ele.

p.s: scuze pt. offtopic
 
Ultima editare:
U-boat-ul nostru devine mai popular si peste ocean...:)

166769_10151393441232986_193616818_n.jpg


Echipa de brits din imagine a castigat proba de kayace demontabile (vreo 25 de ore de padelat) si s-a situat pe locul intai la o distanta de vreo 57 min. de o echipa de militari activi care se antreneaza zilnic la padelat..:) Ma rog, si Sol, cel din spate, tot militar e, dar la deminari, nu pe apa si ei se bucura mult ca au batut echipa cealalta...:)
 
Ultima editare:
Ah, ce inseamna sa ai timp. Admirand ce fac cei ca ei, ma simt de parca toata viata m-as fi plimbat prin parcul din fata garii Constanta, crezandu-ma in salbaticie... Jos palaria in fatza unei expeditii adevarate.

 
Ultima editare:
Admirand ce fac cei ca ei, ma simt de parca toata viata m-as fi plimbat prin parcul din fata garii Constanta, crezandu-ma in salbaticie... Jos palaria in fatza unei expeditii adevarate.


Ha...Si unde mai pui si faptul ca e descrisa, doar cu 2 minute de filmulet, fara alte comentarii. M-au lasat zambind, cu gura cascata !
 
Ha...Si unde mai pui si faptul ca e descrisa, doar cu 2 minute de filmulet, fara alte comentarii. M-au lasat zambind, cu gura cascata !

Aia e reclama filmului (trailer), menita sa trezeasca apetitul. Filmul e mai lung, mai domol, si mai adanc... si miez si coaja, nu doar cireasha...:) Eu cred ca filmul lor e si mai bun decat reclama. Deocamdata mi-am facut doar o idee si mi-au starnit curiozitatea. Astept sa particip la bataturile fiecarei zile...
 
Ultima editare:
U-boat-ul nostru devine mai popular si peste ocean...:)

166769_10151393441232986_193616818_n.jpg


Echipa de brits din imagine a castigat proba de kayace demontabile (vreo 25 de ore de padelat) si s-a situat pe locul intai la o distanta de vreo 57 min. de o echipa de militari activi care se antreneaza zilnic la padelat..:) Ma rog, si Sol, cel din spate, tot militar e, dar la deminari, nu pe apa si ei se bucura mult ca au batut echipa cealalta...:)


Si povestea celor din imagine...

British Commando Fitness: Devizes to Westminster 2013
 
Povestea dinaintea povestii continua... desincronizare... Zodiac-ul nu are cursa de insertie in lunea planificata... pierdem o zi pe mal... ziua de rezerva pentru furtuna... nu mai avem rezerva... se strange cercul... ori lungim distantele parcurse in fiecare din zilele ramase intre insertie si extractie pantru a crea o noua rezerva... ori va trebui sa ne miscam spre nord indiferent de vreme...

o noua rezervare/confirmare pentru ziua si noaptea suplimentara pe mal... ce naiba facem o zi intreaga pe mal? inchiriem biciclete de munte si plecam hai-hui pe drumuri forestiere? probabil...

lucrez de zor la coordonatele gps ale traseului pe apa, am ajuns de abea la 628 de puncte gps... imi marchez fiecare colt de stanca submersata la flux, fiecare posibila debarcare de urgenta in caz de furtuna, fiecare firicel de apa potabila... incerc da identific locuri unde se poate acosta din doua directii, daca bate puternicul sud-est, sau inselatorul nord-vest.... cateva locuri de acostare de urgenta in golfuri stramte asemanatoare unor palnii sunt marcate drept capcane din care nu se mai poate iesi in caz de valuri... nu-mi place ideea unei capcane... masor muntii si pantele, ce sanse am avea sa trecem kayakul prin vegetatia deasa, peste munte, a la "Fitzcarraldo", dintr-un fiord in altul? Nu vreau s-o sperii pe M.

M. ma intreaba de ursi din ce in ce mai des... i-am facut o demonstratie cu alarmele pe perimetru... pare mai linistita... bun, si daca il auzim ca intra in tabara, ce facem? pai... ce optiuni avem? iesim la el si-l luam la pietre... spray, maceta... atacul este cea mai buna defensiva... tii minte tampitii aia de mini-mistreti din Corcovado? Ce ziceau aia in ghidurile de calatorie? periculosi, ataca turistii, urcati-va cat mai repede in copaci pentru a evita muscaturile de gambe... pe dracu! cum i-am vazut pe poteca m-am repezit la ei cu pietre...:) au fugit... probabil ca eram primii turisti care ii confruntau... asa facem si cu ursul, da-l in ma-sa! doar n-o sa-l astept sa intre peste mine in cort, sau in hamac... cum le ziceau aia la hamace? bear burrito...:)

Lasa, M. daca o fi si o fi, iti promit ca-i cadem greu la stomac...:) ha, ha, ha, nu pare amuzata...:)

Avem de traversat doua fiorduri de vreo 2.5 mm deschidere cu adancimi interesante... unul vreo 504 picioare si unul doar vreo 420 de picioare... ei, si? ce importanta mai are de la 10 picioare incolo, oricum nu atingi fundul...:)

Combinezoanele n-au sosit inca... Oare, de ce? Se implinesc 3 saptamani de cand le-am comandat si nici un semn...

Am terminat de modificat/adaptat vestele, in sfarsit... am terminat de laminat si pregatit hartile... batem pasul pe loc pana sosesc combinezoanele...

pana la urma, pregatirile sunt mai obositoare decat calatoria in sine... Pana una alta, se apropie calatoria in Bar Harbour. U-boat-ul este in docul uscat in mijlocul sufrageriei in faza de revizie si pregatiri... cusaturile, hypalon-ul si puntile arata excelent, la fel ca in prima zi cand l-am adus acasa... scheletul are nevoie de touch ups pe la incheieturi... voi folosi pentru prima data gluvit cu accelerator... de abea astept sa-i mangai fiecare nit in parte sa vad in ce stare se afla...

boala grea chestia asta cu barcile...:)
 
Ultima editare:
Povestea dinaintea povestii continua... desincronizare... Zodiac-ul nu are cursa de insertie in lunea planificata... pierdem o zi pe mal... ziua de rezerva pentru furtuna... nu mai avem rezerva... se strange cercul... ori lungim distantele parcurse in fiecare din zilele ramase intre insertie si extractie pantru a crea o noua rezerva... ori va trebui sa ne miscam spre nord indiferent de vreme...

o noua rezervare/confirmare pentru ziua si noaptea suplimentara pe mal... ce naiba facem o zi intreaga pe mal? inchiriem biciclete de munte si plecam hai-hui pe drumuri forestiere? probabil...

lucrez de zor la coordonatele gps ale traseului pe apa, am ajuns de abea la 628 de puncte gps... imi marchez fiecare colt de stanca submersata la flux, fiecare posibila debarcare de urgenta in caz de furtuna, fiecare firicel de apa potabila... incerc da identific locuri unde se poate acosta din doua directii, daca bate puternicul sud-est, sau inselatorul nord-vest.... cateva locuri de acostare de urgenta in golfuri stramte asemanatoare unor palnii sunt marcate drept capcane din care nu se mai poate iesi in caz de valuri... nu-mi place ideea unei capcane... masor muntii si pantele, ce sanse am avea sa trecem kayakul prin vegetatia deasa, peste munte, a la "Fitzcarraldo", dintr-un fiord in altul? Nu vreau s-o sperii pe M.

M. ma intreaba de ursi din ce in ce mai des... i-am facut o demonstratie cu alarmele pe perimetru... pare mai linistita... bun, si daca il auzim ca intra in tabara, ce facem? pai... ce optiuni avem? iesim la el si-l luam la pietre... spray, maceta... atacul este cea mai buna defensiva... tii minte tampitii aia de mini-mistreti din Corcovado? Ce ziceau aia in ghidurile de calatorie? periculosi, ataca turistii, urcati-va cat mai repede in copaci pentru a evita muscaturile de gambe... pe dracu! cum i-am vazut pe poteca m-am repezit la ei cu pietre...:) au fugit... probabil ca eram primii turisti care ii confruntau... asa facem si cu ursul, da-l in ma-sa! doar n-o sa-l astept sa intre peste mine in cort, sau in hamac... cum le ziceau aia la hamace? bear burrito...:)

Lasa, M. daca o fi si o fi, iti promit ca-i cadem greu la stomac...:) ha, ha, ha, nu pare amuzata...:)

Avem de traversat doua fiorduri de vreo 2.5 mm deschidere cu adancimi interesante... unul vreo 504 picioare si unul doar vreo 420 de picioare... ei, si? ce importanta mai are de la 10 picioare incolo, oricum nu atingi fundul...:)

Combinezoanele n-au sosit inca... Oare, de ce? Se implinesc 3 saptamani de cand le-am comandat si nici un semn...

Am terminat de modificat/adaptat vestele, in sfarsit... am terminat de laminat si pregatit hartile... batem pasul pe loc pana sosesc combinezoanele...

pana la urma, pregatirile sunt mai obositoare decat calatoria in sine... Pana una alta, se apropie calatoria in Bar Harbour. U-boat-ul este in docul uscat in mijlocul sufrageriei in faza de revizie si pregatiri... cusaturile, hypalon-ul si puntile arata excelent, la fel ca in prima zi cand l-am adus acasa... scheletul are nevoie de touch ups pe la incheieturi... voi folosi pentru prima data gluvit cu accelerator... de abea astept sa-i mangai fiecare nit in parte sa vad in ce stare se afla...

boala grea chestia asta cu barcile...:)


Asa e, pregatirile sunt mai obositoare decat calatoria in sine. Calatoria este aventura dupa care tanjim, oricat de obositoare ar fi, contine ineditul si adrenalina, natura si actiunea .
Pe cand pregatirile sunt chinuitoare, asteptarea, grijile, planurile.... uite, chiar si combinezoanele astea aduc un suspans ce nu pica bine la stomac :) .

Cu privire la planul pasajului, sunt sigur ca o sa va gasiti punctele de popas optime si zone de refugiu din fata unei mari posibil suparate .
Si cu ursii lucrul e serios, fiindca un animal salbatic e imprevizibil. Stiu foarte multe cazuri din muntii Buzaului (eu sunt buzoian la origine si am batut acei munti ani de zile ) care au o densitate foarte mare de urs carpatin . M-am intalnit de multe ori cu ursanul in salbaticie si am tendinta sa cred ca stiu cum sa procedez.
In realitate am avut noroc de fiecare data. Din povestirile batranilor de la Varlaam, Vadu Oii , Piciorul Caprei, oameni ai muntilor care traiesc "cu ursul in spatele curtii ", am realizat ca nu poti fi sigur niciodata de reactia acestui animal incredibil de aparte intre salbaticiunile padurii .
Ca principiu, trebuie sa fii zgomotos pentru a evita o intalnire de aproape. A-l ataca devine periculos, fiindca nu se teme ci se supara. Si o lovitura de la un urs, rupe omul in bucati.
Dar cu galagie de la distanta e o metoda buna de a-l face sa se retraga fiindca e un mos solitar si n-are chef de companie :) .
Spray-ul cu piper e o metoda de ultim moment . Focul e la fel de bun . O retragere usoara e singura care iti da sanse. Fuga e inutila de fiecare data: un urs a alergat, a prins si sfartecat un cal, pe o coasta de deal din Vadul Oii, cu cateva zile inainte de trecerea mea pe acolo. Noi nu putem fugi ca un cal, asa ca nici nu incercam :) .

P.S.
Astea sunt discutii dintre noi. M. nu trebuie sa stie de ele, daca are o teama viscerala de urs :) .
 
Asa e, pregatirile sunt mai obositoare decat calatoria in sine. Calatoria este aventura dupa care tanjim, oricat de obositoare ar fi, contine ineditul si adrenalina, natura si actiunea .
Pe cand pregatirile sunt chinuitoare, asteptarea, grijile, planurile.... uite, chiar si combinezoanele astea aduc un suspans ce nu pica bine la stomac :) .

Cu privire la planul pasajului, sunt sigur ca o sa va gasiti punctele de popas optime si zone de refugiu din fata unei mari posibil suparate .
Si cu ursii lucrul e serios, fiindca un animal salbatic e imprevizibil. Stiu foarte multe cazuri din muntii Buzaului (eu sunt buzoian la origine si am batut acei munti ani de zile ) care au o densitate foarte mare de urs carpatin . M-am intalnit de multe ori cu ursanul in salbaticie si am tendinta sa cred ca stiu cum sa procedez.
In realitate am avut noroc de fiecare data. Din povestirile batranilor de la Varlaam, Vadu Oii , Piciorul Caprei, oameni ai muntilor care traiesc "cu ursul in spatele curtii ", am realizat ca nu poti fi sigur niciodata de reactia acestui animal incredibil de aparte intre salbaticiunile padurii .
Ca principiu, trebuie sa fii zgomotos pentru a evita o intalnire de aproape. A-l ataca devine periculos, fiindca nu se teme ci se supara. Si o lovitura de la un urs, rupe omul in bucati.
Dar cu galagie de la distanta e o metoda buna de a-l face sa se retraga fiindca e un mos solitar si n-are chef de companie :) .
Spray-ul cu piper e o metoda de ultim moment . Focul e la fel de bun . O retragere usoara e singura care iti da sanse. Fuga e inutila de fiecare data: un urs a alergat, a prins si sfartecat un cal, pe o coasta de deal din Vadul Oii, cu cateva zile inainte de trecerea mea pe acolo. Noi nu putem fugi ca un cal, asa ca nici nu incercam :) .

P.S.
Astea sunt discutii dintre noi. M. nu trebuie sa stie de ele, daca are o teama viscerala de urs :) .



Ai dreptate.

Afirmatiile tale sunt dublate si intarite de sfaturi pertinente provenind de la cei care au studiat ursii, sau au avut contact indelungat si repetat cu ei, vanatori, fotografi, rangers, etc.

Nu are rost sa fugi pentru ca-i trezesti pofta de vanatoare si te prinde oricum.

Faci zgomot inca inainte de intalnire pentru a-l avertiza ca existi si pentru a-i oferi oportunitatea sa te evite.

Stai la distanta, nu te apropii, nu oferi mancare, nu lasi mancare la sol peste noapte, eviti mirosurile puternice de orice fel (de la mancare, ulei de peste, condimente, la pasta de dinti si deodorant)

Faci pe mortul... si aici lucrurile incep sa se complice putin, pentru ca rezultatul final depinde de specie (polar, grizzly, negru), de temperamentul animalului respectiv, de starea sanatatii lui, de circumstantele momentului si inevitabil de soarta...

Se spune, bazat pe experiente multiple, ca nu exista nici o sansa in fata unui urs polar. Si totusi sunt oameni care au scapat sa-si spuna povestea... Era un video pe youtube cu unul care face pasi hotarati spre un urs polar ce-l privea adulmecand... Omul ridica mainile deasupra capului si paseste hotarat spre urs... ursul, incredibil, se retrage. Probabil o unica exceptie.

Se spune ca ursul grizzly nu este interesat sa te manance si ataca doar pentru a se apara, pentru a apara puii, sau pentru a-si apara hrana. Si totusi au existat cazuri multiple in care ursi grizzly au atacat noaptea in cort si au consumat din turist. Este oarecum ciudat ca are "gusturi selecte" si prefera sa consume muschi curat de pe extremitati si nu se inghesuie sa consume din cavitatea toracica sau cea abdominala. Considerand atacul la cort o exceptie, se recomanda ca in cazul unui atac de zi, pe poteca, sa faci pe mortul, strangandu-te ghem si protejand cu palmele ceafa... evident, trebuie sa ai nervii tari si sa ramai calm chiar cand te intoarce pe toate partile ca o mingie, sau chiar daca musca o bucata din tine. In cele mai multe cazuri, povestite de cei care au trecut prin experienta asta, se plictiseste si abandoneaza joaca... Daca nu renunta si continua sa muste se recomanda sa ripostezi prin orice mijloace lovind ochii... (ceva asemanator cu riposta impotriva unui crocodil care te-a prins in cleste) Oare, nu e putin cam tarziu si devine un ultim gest de disperare inaintea mortii? Nu stiu, n-am avut acest tip de experienta inca, dar ceva imi spune ca ajuns in situatia aia am pierdut orice initiativa strategica si nu pot recurge decat la un ultim act de disperare... Nu-mi place... Animalul este deja in ofensiva/control.

blackbear.jpg


Ursul negru este prezentat ca un animal mai timid care poate fi indepartat cu zgomote... dar atunci cand un urs negru ataca, pe poteca sau noaptea la cort, o face pentru a te consuma. Faptul ca are un scop clar, bune definit, lucreaza in avantajul lui. Ursul negru pornit sa te vaneze nu are dubii si confuzii. Pana la atac te-a urmarit, te-a studiat, te-a asteptat pana ai ajuns in situatia in care-i pari sa fii cel mai vulnerabil. Se recomanda sa nu faci pe mortul (ii place sa consume mortaciuni si ar percepe situatia ca pe o invitatie la masa) si sa ripostezi viguros... hmm... iar ne intoarcem la lovirea ochilor si botului, alea, alea... iar mi se pare tarziu...

Simt ca pe masura ce scade distanta intre mine si animal, imi scad sansele si avantajele trec de partea lui datorita fortei si echipamentului. Intr-o confruntare directa, nu am nici o sansa. Da, voi incerca sa folosesc spray, da, il voi lovi cu ce am in cealalta mana, cutit, maceta, piatra, in ochi si peste bot, dar... nu cred ca vom ajunge la o intelegere...:)

Poate, repet, poate, am o sansa daca incerc sa-i demontez strategia si sa-i ofer situatii la care nu se asteapta, cu care nu este obisnuit, fortandu-l sa ezite pentru a cantari, caci un mamifer vanator gandeste... si el analizeaza si dezvolta o strategie de atac bazata pe instinct si experiente anterioare. Frica ramane singura arma care ne egalizeaza sansele. Daca mie imi este mai frica de el (si imi este!) decat ii este lui frica de mine, el invinge... Frica si intimidarea raman la baza protocolului de interactiune intre indivizi in lumea animala...:)

Am avut ocazia sa ma joc cu un urs negru mai ciudat in comportament intalnit pe o poteca in Delaware Water Gap acum cativa ani. Statea proptit si ne privea. De obicei, ursii negri din zona fug la primul contact. Asta statea tacut si nemiscat si privea. I-am vorbit tare, am strigat, am ridicat mainile deasupra capului pentru a parea mai mare decat sunt (recomandat de toti), am scos fluierul si am fluierat... nici o reactie... ursul continua sa ne priveasca neclintit.. dupa marime si fizionomie parea un adult, nu stiu daca era mascul sau femela... mi s-a parut nefirec sa astept lasandu-i timp de gandire si am inceput jocul... aruncand pietre, nu in el, sau spre el, ci pe deasupra, cat mai departe in spatele lui... pietrele cadeau cu oarece zgomot in frunzis... de la a doua piatra a iesit din starea de "hipnoza" si a inceput sa intoarca capul adulmecand in directia din care se auzeau zgomotele... am rugat-o pe M. sa ramana in poteca continuand sa fluiere si eu am inceput sa ma deplasez lateral prin boscheti pasind rar si aplecandu-ma dupa pietre... alternam directia pietrelor care continuau sa aterizeze cat mai departe posibil in spatele ursului... deja isi petrecea mai mult timp reactionand la zgomotul pietrelor decat privind la noi si deja trebuia sa priveasca separat la mine si la M. S-a intors si a plecat perpendicular pe poteca... n-a fugit, dar a plecat... nu i-a placut jocul... Evident ca a fost o exceptie fericita din care nu vreau sa deduc vreo regula.

Tineti minte bataia de pe maidanul copilariei? De cele mai multe ori cel care lovea primul castiga...:) Primul pumn intimida si crea frica, era o victorie obtinuta nu atat prin forta fizica bruta, ci prin frica... cam ca in zicala aia, nu fug ca mi-e frica, ci mi-e frica pentru ca fug...:)

Sunt convins ca "ursologii" de renume ar gasi argumente pertinente, mult mai bune si probabil documentate temeinic, sa-mi demonteze "doctrina de aparare" impotriva ursilor, dar asta este punctul in care am ajuns pana acum... Ce ne facem daca si ursul se gandeste sa aplice aceeasi tactica?..:)

Interesant si amuzant deopotriva este ca sunt situatii cand si ursul incearca sa intimideze, sau sa testeze adversarul, prin asa zisele "bluff charges" (ca si elefantii africani care se reped spre masina). Daca fugi sau sovai in timpul acelui atac simulat, te ataca real. Vede ca ti-e frica, intelege ca ti-e frica...

In fine, nu stiu cum va fi acolo, atunci... stiu doar ca la fiecare loc de debarcare exista cel putin un urs negru rezident care patruleaza plaja in cautarea hranei... stiu ca voi instala trip wire pe perimetru pentru ca nu vreau sa fiu luat la intrebari din somn si stiu ca voi cauta spray cand aterizam... da, spray-ul e util de la vreo 2 m pana la "impact", cu conditia sa nu alerge spre tine, caci masa in miscare (cel putin datorita inertiei) nu se va opri de la spray in cazul unui atac... stiu si ca voi cara rugina macetei caci asa m-am obisnuit...:)

Cum ziceam, nu era mai bine la "all inclusive"?..:)

Adaug un articol interesant despre ursii polari. Inca n-am gasit video clip-ul de pe YouTube.

Am gasit in schimb ce recomanda cei de pe Appalachian Trail, desi ursii nostri negri din Pacific vor fi mai mari si cu un comportament oarecum diferit si am gasit clip-ul acestor tineri pe poteca... oarecum amuzant...:)


 
Ultima editare:
Sunt convins ca "ursologii" de renume ar gasi argumente pertinente, mult mai bune si probabil documentate temeinic, sa-mi demonteze "doctrina de aparare" impotriva ursilor, dar asta este punctul in care am ajuns pana acum... Ce ne facem daca si ursul se gandeste sa aplice aceeasi tactica?..

Ideile principale ale specialistilor in comportamentul animalelor salbatice, sunt de aplicat. Dar ele nu vor functiona in toate cazurile, pentru ca asa cum stim toti si am intarit mai sus, un animal salbatic e imprevizibil .
Cel mai graitor fapt este ca unii dintre cei mai mari specialisti in comportamentul animal, si-au gasit sfarsitul intre coltii respectivelor animale studiate si ras-studiate.
Rusul acela care a studiat ani intregi ursii traind intre ei, a murit ucis de un urs.
Cel mai tare specialist in lei, care a studiat parca 3 ani comportamentul unui pride mergand si traind intre lei si leoaice care il luau drept al lor... ei bine, am vazut stirea ca a murit sfartecat. De un leu.
Asadar oricat ar fi de cunoscator un specialist, sfaturile lui se refera la situatii generale. Asta e valabil la animalele salbatice ca si la oameni dealtfel :) .
Hai ca am deturnat firul principal al discutiei. Ma si vedeam noaptea in prezenta unui urs.
In ultima instanta, cu un spray si o bricheta ii pun blana pe bigudiuri :) . Asta daca nu imi pune el pielea pe bat .

P.S.
Un cort mic pe un varf golas inconjurat de padure, in pustiul muntilor Buzaului . Nori grosi, vineti, vant de zguduia cortul, jarul din fata cortului nu se mai vedea mocnind sub spuza, iar in cort noi doi : eu si un prieten la fel de matur ca mine: 17 ani :) Ziua intalnisem un urs inainte sa ajungem in culme, iar culmea ne-a primit cu cativa copaci trazniti, urme si balegar de urs.
Noaptea in vuietul vantului, s-au auzit racaieli in panza cortului.
Noi ne-am dat coate pe intuneric, ne-am intrebat ce sa facem si....
am inceput sa cantam in gura mare !

Ca urmare, astazi sunt aici si va scriu toate aceste bazaconii :)
 

Back
Sus