XVII. Porto Koufo- Neos Marmaras
XVII. Porto Koufo- Neos Marmaras
La ora 8 suntem toți în cockpit, zi mare, 1 iunie! Sărbătorim copiii mici și copiii mari (adică noi
)
Cu tacâmuri speciale, baloane, goarne de carnaval...eee, socoteală serioasă.
Dacă stau să mă gândesc, am început sezonul acesta de sailing, din jumătatea lui mai. Superb! La 1 iunie deja am făcut două săptămâni și două zile, de vacanță... și încă mai avem de hoinărit!
Intenționez să plecăm după orele 10, oricum. Hakidiki m-a învățat programul vântului local, nu mai fac încercări fără rost.
Interesant e că la ora asta, când grecii încă visează, apare în port un personaj aparte: un tip slăbuț, cu raniță și bicicletă, haine kaki uzate, arse de soare, lanseta la fel. Omul pare foarte experimentat. Privește în apă ici colo, lansează și recuperează cu precizie o montură fâlfâind, un fel de calamar artificial, sigur de fabricație proprie. Pare făcut din fâșii de polietilenă tăiate dintr-o sacoșă.
Perie puțin locul, apoi se îndepărtează. Mi-e ciudă că nu l-am întrebat detalii, cred că aș fi avut ceva de învățat.
Noi facem o masă festivă în cockpitul nostru decorat cu baloane, ghirlande și alte alea, râdem, ne hârjonim, mâncăm bine și ne mai conversăm cu francezii reveniți la cheu (ce francezi? Sunt belgieni! Ieri am prezumat naționalitatea, după limba vorbită)
Înainte de a ne desprinde de cheu, apare din nou pescarul fantomă, pe care nu-l mai scap
. Când îl întreb de montura aia creativă, scoate din raniță o alta, făcută tot artizanal: un pui de rechin de vreo 35 cm, prins cu două cercuri de bandă izolatoare albă (de-aia de electrice), de două cârlige barosane. Un fel de vobler natural.
Fantomaticul mi-a arătat cu necaz, niște siluete de ton mediteranean, care nu vor să muște. Eu nu le-am văzut nici arătate de el, dar am dat din cap: da, da!
.
Asta-i. ”Iasas” și sus în barcă! După desprinderea de cheu am trecut pe lângă barca belgienilor cu prova spre promontoriul de ieșire din golf.
Băi, asta fu cea mai faină zi de navigație, din toată călătoria! Mai fu așa plecarea din Drenia, dar numai prima jumătate, până să se supere marea.
Am pus prova pe Neos Marmaras, direcția cea mai apropiată cât ne permitea vântul, strâns la maximum. Vom vedea mai încolo, cum s-o roti.
Normal că s-a rotit. A fost nevoie să scot din nou minunea de tangon, când a început să bată pupa. De când am tangonul, n-am mai scos gennakerul deloc. Genovezul devine extrem de eficient, întins astfel și completat de randă pe bordul celălalt. Iar barca alunecă frumos, fără nici o înclinație. Lucru de care au profitat fetele, să-și definitiveze niște manichiuri măiestre
.
Și a ținut vântul acesta bunuț, până în dreptul ancorajului Spala Thronisia (o insuliță și două stânci stânga-dreapta), unde, pe țărm se află o șa coborâtă din relieful ceva mai înalt, iar în șa, o tavernă: Taverna Panos.
Taverna era un punct pe care voiam să-l vizitez, mai ales la dorința lui CristiZZ care își crease o fantezie din acest loc și nu putuse veni . Pica bine că era vremea de o masă de prânz. În plus de asta, cu siguranță vântul va reveni până păpăm noi meniul grecesc.
Pe mare, în larg, o velă se apropia din travers de noi.
-Cum naiba au ăia vânt, când la noi nu mișcă?
-Poate au scos vela, doar de poză.
-Sau poate au rămas cu ea așa, în speranța că revine vântul.
Pun binoclul pe barcă și surpriză! Apropiindu-se, îl văd pe Constantin, cu Bananec Blues. Tare fain e să întâlnești prieteni, așa, inopinat, pe mare!
Am mers puțin alături, bucuroși de revedere, apoi noi am virat spre Panos iar Bananec și-a continuat drumul, urmând să ne adunăm spre seară în Neos Marmaras.
Aici la Panos, e o mică poveste. Taverna are grădină mare, copaci seculari cu umbră deasă, răcoare, o zonă de camping și o șosea minimală dar impecabil asfaltată îi trece prin față.
Tot în fața tavernei, e marea, la un lat de șosea numai. Acolo și-au montat grecii, un ponton făcut din 3 chesoane de beton, înșirate ele frumos odinioară, dar pe care marea le-a împins mai artistic, doar să nu mai fie așa axate.
Că doar ne-a spus Nichita Stănescu ” Perfecțiunea nu are de-a face cu arta! Dacă faci un cub perfect, trebuie să îi zdrobești un colț și atunci el devine artă. Perfecțiunea nu atrage atenția!”
Perfecțiunea însă, ne aștepta la mal. Cum ne-am apropiat, doi greci au venit în fugă la pontoane, făcând semn ”aici, aici!”.
-E semn bun! zic. Cum dau ăștia fuga, e clar ce prețuri ne așteaptă înăuntru
. Sunt pățit, am luat-o și la Golden Falcon!
M-am apropiat cu ochii pe sonar, fără să iau de bune semnele surescitate ale grecilor. Nu de alta dar barca e a mea, deciziile tot ale mele. Flăcăul de pe mal, oricine ar fi el, și-a pus pălăria și-a plecat, dacă pe informația lui lovești ceva.
La pontonul din mijloc, apa are cam 1,5m adâncime. Dar fundul apei este stâncos și neregulat, de aceea trebuie mare atenție.
Privind deschiderea spre mare, nu mi-a inspirat încredere. Acum e calm, dar dacă se ridică vântul, se strică treaba.
-Mâncăm repejor, zic, fiindcă dacă se pornește ceva, aici nu e nici o protecție.
Dar până una-alta, să acostăm. Grecii se împart, unul în prova îi cerea insistent lui Cosmin, parâma. Cel din pupa, la fel de insistent, mie. Degeaba așa, doar de complezență și amabilitate.
Eu mulțumesc și cobor singur cu parâma-n mână, pe ponton. Dau să leg barca... ce vorbești!? Pupa tot pleca. Mă uit în față, năucul de grec trecuse parâma prova prin tachetul cheiului și trăgea de parcă priponea buhaiul!
-Hei! Lasă parâma aia, nu mai trage de ea! Las-o largă, lungă, dar las-o! îi zic grecului în engleză, căutând să îmi ascund iritarea.
Am tot întâlnit zeloși din ăștia, chiar și la marine cu pretenții, cum ar fi Nessebar. N-au habar de nimic, fac prost tot ce fac, dar se mândresc să te încurce
. Cum s-ar zice, drumul spre iad e pavat cu bune intenții.
Mă rog, l-am convins să-i dea lui Cosmin parâma și ne-am legat noi barca așa cum trebuie.
Pontoanele aranjate bine: margini de lemn, tacheți, frumos. Adică nu frumos, dar util. Între pontoane, niște grilaje-pasarelă, din metal.
Gata. Hai la tavernă!
La Panos la tavernă, totul curat, aranjat, bun gust, grădină mirifică, aranjamente interesante înăuntru pe pereți, toalete cu granit ca la hoteluri scumpe. Un amestec de rustic cu părți utile care ar friza luxul modernității.
Comandăm și mâncăm, nu de foame cât de circumstanță. Fructe de mare, să fier o masă ușoară
.
Nu zici că am avut dreptate? Numai ce am terminat masa și s-a ridicat și vântul. Așa de bine că ne bălăngănea barca la pontoane.
Plecăm frumos, simplu, fără ajutorul tipului de la tavernă, care plin de bune intenții, venise din nou să ne asiste. Așa vânt bun, mai rar. Am mers cu el, defilând și prin fața marinei Porto Carras, până exact în gura marinei Neos Marmaras. Parcă nu mă mai înduram să strâng velele.
Ce vorbești, Bananec Blues era acolo, Constantin ne face cu mâna de la ponton, iar noi atât de rodați, acostăm cu o manevră bâlbâită de toată jena
.
E drept ce se spune de copilul cu multe moașe, că rămâne nemoșit. Așa și noi, cu comenzi încrucișate. Eu strig la Cosmin să lase ancora, fac manevră ca de ancorare cu legat pupa la cheu. Din spate Constantin îmi strigă că mi-a păstrat mooring, ca la boieri, așa că întrerup manevra să aduc barca spre linia de mooring, dau în față, dau în spate, ridică ancora, prinde mooring-ul, bla bla bla, și așa am dus-o la cheu bâlbâită.
Dar nu-i nimic, suntem ajunși, ne aflăm între prieteni, ne strângem mâinile, ne bucurăm și...plecăm să sărbătorim la taverna unde Constantin are linie de credit deschisă.
Bere și barbuni, apoi colind prin localitate, înghețată cât cuprinde, iar mai târziu, planurile băiețești de sporovăit la un pahar și un cântecel, până târziu, au fost anulate de țânțari. Iaca, fiecare a cântat în barca lui, că afară, trupele de țânțari asaltaseră și cuceriseră Neos Marmaras!
Țipetele copiilor fericiți de la noi din barcă, cică nu s-au auzit. Eu credeam că n-a dormit tot portul, până nu mi-au adormit ghiavolii
.
Neos Marmaras, din gura portului