Alleppey: comunitatea dintre ape
Azi plecam mai departe spre cel mai sudic punct al itinerariului nostru: Alleppey. Incheiem socotelile cu hotelul Mermaid la receptia caruia solicitam si rezervarea unor bilete pentru autobusul de Goa din 6 ianuarie, cand preconizam ca ne vom intoarce si luam din autogara primul autobus spre destinatia visata.
Netinand cont de experienta altora, keralitii au descoperit ca comunismul ar fi bun, drept pentru care in acest stat secera si ciocanul, steagurile rosii si Lenin sunt la mare pret. Intr-o autogara intermediara un mare aranjament combina toate aceste simboluri inconjurate de sute de fanioane rosii ce danseaza in vant. Ca design e frumos dar ca semnificatie... Asta e: sărăcie.
La început şoseaua şi canalele coexistă. Apoi şoselele se pierd..
Alleppey este supranumit si "Venetia sudului" datorita retelei de canale din raza sa. Ciudatenia este ca nivelul campurilor cu orez este cu cativa metri sub cel al canalelor, pe care doar digurile le impiedica sa se reverse. Pe coama acestor diguri sunt construite ici colo gospodarii, umbrite de banani si cocotieri, izolate de apa si mlastini. Legatura cu lumea se face pe canale, cu ajutorul barcilor sau, acolo unde digul o permite,cu motocicleta. Distractia principala in Alleppey este sa te lasi purtat in liniste la bordul unei ambarcatii, sa admiri peisajul lacustru si sa te relaxezi.
Chiar la iesirea din autogara Alleppeyului gasim un panou cu "turist information", ce ne trimite pe un trotuar stramt la un hotel. Un album cu fotografii infatisand diverse ambarcatii si o lista de preturi sunt toate informatiile turistice. Suntem siguri ca putem scoate preturi mai bune negociind direct cu barcagii, in schimb ne place hotelul si luam o camera cu aer conditionat, cu apa calda la galeata si cu wifi morse (merge, nu merge, merge, merge). Dupa o jumatate de ora in care ne citim emailurile si ne bucuram de racoare, iesim sa vedem unde am ajuns.
Paralel cu strada principala, un mare canal face legatura cu reteaua hidrografica de care aminteam. Frumoasele barci indiene cu capetele arcuite si neaparat umbrite de acoperisuri impletite din frunze de palmier își așteaptă clienții. De pe un pod inalt urmarim o vreme traficul acestora, apoi coboram sa ne tocmim. O tura de trei ore cu o barca lunga cu motor costa aproximativ 800 rupii (48 lei). Pornim.
La bord
Ambarcatiile din Alleppey sunt dotate cu sezlonguri inecate in perne brodate, pe care te poti lungi la umbra acoperisului, aidoma unui faraon. Motoarele outbord de fabricatie japoneza sunt silentioase de abia se aud si astfel, aluneci aproape tacut prin aceasta delta, nu a Dunarii, caci in loc de salcii si plop aici cresc pe maluri cocotieri si banani iar pe apă, în loc de ciulini, mușchiul african.
Kettuvallam
Canalul iese repede din zona locuita, debusand intr-un lac maricel unde apar renumitele kettuvallam, fostele nave de transportat orez convertite in adevarate hoteluri plutitoare, dotate cu saloane, apartamente, WC si aer conditionat. La bordul unui astfel de monstru ai tot luxul pe care-l gasesti si pe uscat, doar ca, impins de motoare, acesta este tot timpul in miscare și poți admira peisajul stând la masă și sorbind o răcoritoare sau, ca noi, lungit într-un șezlong. Calatoria cu kettuvallam incepe dimineata la ora 8 si dureaza 24 de ore, in pret (6000 rupii) intrand si mancarea gatita la bord. Aceste ambarcatii sunt specifice Alleppeyului, suprastructura construita din împletituri de bambus și frunze de palmier întâlnidu-se doar aici.
Ma fascineaza canoele localnicilor, ce stau legate la fiecare gospodarie. Sunt ambarcatii subtiri si joase, mai lungi sau mai scurte in functie de capacitatea de transport, cele lungi aducand mai degraba a pirogi. Majoritatea sunt vechi, autentice, negre, cu file de teak cusute cu sfoara tare obtinuta din fibrele cojilor nucilor de cocos dar langa o gospodarie unde miroase puternic a rășină poliesterică descopăr infamia unor canoe turnate din materiale compozite, colorate țipător.
Ambarcația aluneca pe canale dezvaluind scene autentice din viata acestor oameni. Cufundată in apă până la mijloc, o femeie spală haine lovindu-le de o lespede de piatra, o alta spala o gramada de vase de tinichea, pe care le insira pe digul de piatra din fata casei. O alta face baie îmbracata. Se sapuneste pe fata si pe gat, apoi coboara mai jos, plimband sapunul pe sub haine, până la brâu. Două școlărițe în uniformă se întorc acasă pe digul în construcție unde niste barbati tuciurii inarmati cu baroase si mistrii aliniaza la sfoara bolovanii uriasi, cimentandu-i apoi cu mortar. Dincolo de diguri sunt campurile cu orez de un verde crud. Pare o lume incremenita asa de secole, preland ocupatia si problemele inaintasilor si ducandu-le mai departe in viitor, dar totusi o lume in schimbare.
Iesim (sau intram?) intr-un lac imens. Apa se intinde pana la orizontul fragmentat de siluetele kettuvallamurilor. Printre monștrii motorizati a căror siaje se întretaie haotic, zăresc luntrea unui pescar scuturată puternic de valuri. Este un pescar de stridii negre ce incearca să le aducă în barca sa cu o cusca de plasa fixata la capătul unei prăjini lungi, pe care o tot cufundă pe fundul apei. În această "supă de vapoare" pare anacronic si tocmai de aceea, autentic. La marginea unui plaur populat cu păsări negre ce stau cu gâturile întinse și aripile desfăcute în bătaia vântului, alți pescari întind un năvod iar la reintrarea pe unul din canale, două, femei de data asta, trebăluiesc cu cuștile după stridii.
Chandan vallam
E ora amurgului. Indiferent de longitudine sau latitudine, astrul incandescent apropiindu-se de orizont îndeamnă la liniște și la încetarea activității. Oamenii devin siluete, cocotierii devin siluete iar apa se transformă în aur topit, scânteind. În această atmosferă ne întoarcem în sat, trecând pe lângă o formidabilă barcă de curse. Keraliții sunt nebuni după cursele de bărci lungi și în acest scop au construit bărci speciale numite chandan vallam, în care trag alături, 80-100 de vâslași. Spectacolul acestor curse poate fi văzut în august, la încheierea musonului. Azi, frumoasa chandan vallam atrage doar privirea mea.
Alleppey e o localitate fără prea multe tentații. Încheiem ziua la restaurantul de lângă autogară, sub ventilatoarele ce încearcă să împrăștie zăpușeala. Nu mai vrem condimente. Alegem fried rice cu carne, respectiv legume și o bananalassi ca să stingă totul, acest atât de specific iaurt indian.
La ora 7:30 ne retragem în cameră. De la o geamie din apropiere se aude tânguită, chemarea la rugăciune a muezinului. Amplificată prin mijloace electronice, chemarea are forța de a ne intra în spațiul privat. Chiar prea mare forță. Mâine dimineață la cinci o vom auzi iar.
Azi plecam mai departe spre cel mai sudic punct al itinerariului nostru: Alleppey. Incheiem socotelile cu hotelul Mermaid la receptia caruia solicitam si rezervarea unor bilete pentru autobusul de Goa din 6 ianuarie, cand preconizam ca ne vom intoarce si luam din autogara primul autobus spre destinatia visata.
Netinand cont de experienta altora, keralitii au descoperit ca comunismul ar fi bun, drept pentru care in acest stat secera si ciocanul, steagurile rosii si Lenin sunt la mare pret. Intr-o autogara intermediara un mare aranjament combina toate aceste simboluri inconjurate de sute de fanioane rosii ce danseaza in vant. Ca design e frumos dar ca semnificatie... Asta e: sărăcie.
La început şoseaua şi canalele coexistă. Apoi şoselele se pierd..
Alleppey este supranumit si "Venetia sudului" datorita retelei de canale din raza sa. Ciudatenia este ca nivelul campurilor cu orez este cu cativa metri sub cel al canalelor, pe care doar digurile le impiedica sa se reverse. Pe coama acestor diguri sunt construite ici colo gospodarii, umbrite de banani si cocotieri, izolate de apa si mlastini. Legatura cu lumea se face pe canale, cu ajutorul barcilor sau, acolo unde digul o permite,cu motocicleta. Distractia principala in Alleppey este sa te lasi purtat in liniste la bordul unei ambarcatii, sa admiri peisajul lacustru si sa te relaxezi.
Chiar la iesirea din autogara Alleppeyului gasim un panou cu "turist information", ce ne trimite pe un trotuar stramt la un hotel. Un album cu fotografii infatisand diverse ambarcatii si o lista de preturi sunt toate informatiile turistice. Suntem siguri ca putem scoate preturi mai bune negociind direct cu barcagii, in schimb ne place hotelul si luam o camera cu aer conditionat, cu apa calda la galeata si cu wifi morse (merge, nu merge, merge, merge). Dupa o jumatate de ora in care ne citim emailurile si ne bucuram de racoare, iesim sa vedem unde am ajuns.
Paralel cu strada principala, un mare canal face legatura cu reteaua hidrografica de care aminteam. Frumoasele barci indiene cu capetele arcuite si neaparat umbrite de acoperisuri impletite din frunze de palmier își așteaptă clienții. De pe un pod inalt urmarim o vreme traficul acestora, apoi coboram sa ne tocmim. O tura de trei ore cu o barca lunga cu motor costa aproximativ 800 rupii (48 lei). Pornim.
La bord
Ambarcatiile din Alleppey sunt dotate cu sezlonguri inecate in perne brodate, pe care te poti lungi la umbra acoperisului, aidoma unui faraon. Motoarele outbord de fabricatie japoneza sunt silentioase de abia se aud si astfel, aluneci aproape tacut prin aceasta delta, nu a Dunarii, caci in loc de salcii si plop aici cresc pe maluri cocotieri si banani iar pe apă, în loc de ciulini, mușchiul african.
Kettuvallam
Canalul iese repede din zona locuita, debusand intr-un lac maricel unde apar renumitele kettuvallam, fostele nave de transportat orez convertite in adevarate hoteluri plutitoare, dotate cu saloane, apartamente, WC si aer conditionat. La bordul unui astfel de monstru ai tot luxul pe care-l gasesti si pe uscat, doar ca, impins de motoare, acesta este tot timpul in miscare și poți admira peisajul stând la masă și sorbind o răcoritoare sau, ca noi, lungit într-un șezlong. Calatoria cu kettuvallam incepe dimineata la ora 8 si dureaza 24 de ore, in pret (6000 rupii) intrand si mancarea gatita la bord. Aceste ambarcatii sunt specifice Alleppeyului, suprastructura construita din împletituri de bambus și frunze de palmier întâlnidu-se doar aici.
Ma fascineaza canoele localnicilor, ce stau legate la fiecare gospodarie. Sunt ambarcatii subtiri si joase, mai lungi sau mai scurte in functie de capacitatea de transport, cele lungi aducand mai degraba a pirogi. Majoritatea sunt vechi, autentice, negre, cu file de teak cusute cu sfoara tare obtinuta din fibrele cojilor nucilor de cocos dar langa o gospodarie unde miroase puternic a rășină poliesterică descopăr infamia unor canoe turnate din materiale compozite, colorate țipător.
Ambarcația aluneca pe canale dezvaluind scene autentice din viata acestor oameni. Cufundată in apă până la mijloc, o femeie spală haine lovindu-le de o lespede de piatra, o alta spala o gramada de vase de tinichea, pe care le insira pe digul de piatra din fata casei. O alta face baie îmbracata. Se sapuneste pe fata si pe gat, apoi coboara mai jos, plimband sapunul pe sub haine, până la brâu. Două școlărițe în uniformă se întorc acasă pe digul în construcție unde niste barbati tuciurii inarmati cu baroase si mistrii aliniaza la sfoara bolovanii uriasi, cimentandu-i apoi cu mortar. Dincolo de diguri sunt campurile cu orez de un verde crud. Pare o lume incremenita asa de secole, preland ocupatia si problemele inaintasilor si ducandu-le mai departe in viitor, dar totusi o lume in schimbare.
Iesim (sau intram?) intr-un lac imens. Apa se intinde pana la orizontul fragmentat de siluetele kettuvallamurilor. Printre monștrii motorizati a căror siaje se întretaie haotic, zăresc luntrea unui pescar scuturată puternic de valuri. Este un pescar de stridii negre ce incearca să le aducă în barca sa cu o cusca de plasa fixata la capătul unei prăjini lungi, pe care o tot cufundă pe fundul apei. În această "supă de vapoare" pare anacronic si tocmai de aceea, autentic. La marginea unui plaur populat cu păsări negre ce stau cu gâturile întinse și aripile desfăcute în bătaia vântului, alți pescari întind un năvod iar la reintrarea pe unul din canale, două, femei de data asta, trebăluiesc cu cuștile după stridii.
Chandan vallam
E ora amurgului. Indiferent de longitudine sau latitudine, astrul incandescent apropiindu-se de orizont îndeamnă la liniște și la încetarea activității. Oamenii devin siluete, cocotierii devin siluete iar apa se transformă în aur topit, scânteind. În această atmosferă ne întoarcem în sat, trecând pe lângă o formidabilă barcă de curse. Keraliții sunt nebuni după cursele de bărci lungi și în acest scop au construit bărci speciale numite chandan vallam, în care trag alături, 80-100 de vâslași. Spectacolul acestor curse poate fi văzut în august, la încheierea musonului. Azi, frumoasa chandan vallam atrage doar privirea mea.
Alleppey e o localitate fără prea multe tentații. Încheiem ziua la restaurantul de lângă autogară, sub ventilatoarele ce încearcă să împrăștie zăpușeala. Nu mai vrem condimente. Alegem fried rice cu carne, respectiv legume și o bananalassi ca să stingă totul, acest atât de specific iaurt indian.
La ora 7:30 ne retragem în cameră. De la o geamie din apropiere se aude tânguită, chemarea la rugăciune a muezinului. Amplificată prin mijloace electronice, chemarea are forța de a ne intra în spațiul privat. Chiar prea mare forță. Mâine dimineață la cinci o vom auzi iar.
Ultima editare:
