Marinari pe submarin

Joc de oameni mari

P1287985.jpg

Înserare

P1287994.jpg

Așteptând raza verde

Apusul ne îmbracă în portocaliu. Cu velele ridicate navigăm în culoarul strâmt dintre insula Makronisos și continent, pe o mare de gradul trei. Până în marina Alimos mai avem 20 de mile. Constantin vorbește la telefon cu unul din prietenii lui ce ne-a rezervat un loc la pontonul 7.
De când a urcat la bord Grasu și-a luat rolul în serios asigurându-ne un meniu variat și gustos. La prima vedere poate să pară neimportant, dar nu e, căci alimentația contribuie din plin la starea de bine și la vitalitatea echipajului, și în această seară suntem serviți cu tortelini pe care-i înghit repede pentru a ieși în cockpit unde Mike face singur de cart.
Navigația de noapte în preajma coastei mi-a creat întotdeauna un sentiment de detașare. Prin natura lui, universul marin este o cu totul altă lume în care reflexele „pământrești” se diminuează până la disoluție. Eliberat din plasa gravitațională a lucrurilor uscate pot să mă întorc asupra lor cu o privire neutră, însă lumina albă din prova îmi strică zenul tocmai pentru că avertizează asupra uscatului, mai precis a insulei Patroklos pe care ar trebui să o lăsăm în babord. Știu că skipperul a terminat cina și instalat în fața chartplotterului se joacă cu Nereida ca într-un joc pe calculator, însă Mike e îngrijorat de proximitatea balizei luminoase pe care și-ar dori-o mult mai departe.
-N-ar trebui să schimbăm cursul?
Arunc o privire prin trapă pentru a mă încredința că skipperul se joacă în continuare…
-Nu e nicio primejdie, vom schimba mai în colo.
Nu cred c-am reușit să-l liniștesc. Atâta vreme cât pilotul automat funcíonează, serviciul de cart se rezumă la veghe, ori ochii lui îi spun că suntem în primejdie… Își aprinde o țigară și pentru o fracțiune de secundă îi văd chipul la lumina tremurândă a brichetei.
-Vezi? De-aia fumez așa de mult…
Fumul aromat face aerul mai dens. Plasticul sprayhoodului reduce vizibilitatea obligându-mă să ies în unul din borduri ca să pot privi în prova. E lună nouă și pe cerul negru conturul insulei abia se distinge, însă baliza albă se vede cu claritate și, cel mai grav, se vede aproape. Până să revin în cockpit Mike și-a și băgat capul sub roof avertizând asupra pericolului, dar a fost asigurat că totul e sub control, neavând decât să-și termine țigara. Fără a mai spune ceva așteptăm încordați cu privirea la reperele luminoase de la mal, în timp ce Nereida se încăpățânează să țină prova pe baliză cu îndârjirea unui sinucigaș. Minutele trec și simt nevoia să mă uit din nou de sub bimini. Ce naiba? Lumina aia e deja mult prea aproape!
-Mike, dă-mi și mie o țigară!
Nu pot să-i văd figura, dar sunt convins că mă privește cu ochi dilatați:
-Dar tu nu fumezi…
-Nu fumez, dar orice om are dreptul la o ultimă țigară!
În secunda următoare luminile coastei translatează spre prova și baliza se mută în babord: în sfârșit! Tensiunea se disipă ca și cum n-ar fi fost și, scăpat de stres, Mike trece la glume:
-Joacă tare căpitanu`! Are nerv!
Cu asta cartul lui Mike se termină și preiau eu serviciul. Insula Patroklos este punctul cel mai sudic al traseului nostru, dincolo de care intrăm în golful Saronic în care trebuie să urcăm pe 320, paralel cu coasta…
 
Ultima editare:
Plăceri matinale

Duminică, 29 ianuarie 2017
494 mile
631 bancuri


P1298005.jpg

Nereida în marina Alimos

P1298011.jpg

Dimineață însorită​

Noaptea petrecută în marină a fost binevenită. Având acces la electricitate și implicit la căldură, am dormit neîntorși, ba mai mult, dimineața mă trezesc cu gândul la un duș fierbinte și la toaleta completă căci vagabondăm de mai bine de o săptămână și oricât aș vrea să seamăn cu un lup de mare, nu-mi mai suport figura. Înarmat cu săpun, lamă de bărbierit și-un întreg scenariu legat de plăcerea ce va urma, pornesc spre grupul social pe care mi-l imaginez ca pe o saună islandeză.
Clădirea scundă e prevestitoare de rele. Nu vreau să pun răul în față, dar ferestrele sunt larg deschise și având notă de trecere la fizică știu că pe unde nu ies aburi, intră iarna. Revin cu picioarele pe pământ, spun un „Doamne ajută” și deschid ușa terifiat de ideea de a găsi țevile înghețate.
Băile străine mă inhibă fiindcă nu nimeresc niciodată apa caldă. Încerc pe stânga, dar mi se pare prea rece, schimb pe dreapta și-mi dau seama că se poate și mai rău, așa că las apa să curgă sperând ca timpul, și nu anotimpul, să rezolve problema. Trec la înviorare dându-mi cu apă pe față și trebuie să recunosc că de data asta condițiile sunt ideale, apoi mă săpunesc și încep bărbieritul, prilej de dulci aduceri aminte cu situații similare: insula Aruba, marina Atakoy… ce condiții!
Apare Grasu cu Janu:
-Este apă caldă?
-Să vedem…
Ne dezbrăcăm precipitat și intrăm în vârful picioarelor la dușuri. Dacă pe circuitul cald a fost un pic de apă dezmorțită, cu siguranță a curs, căci acum nu mai suntem în stare să facem diferența dintre cei doi robineți. Facem un duș cu chiuituri și în câteva minute ne încolonăm la ieșire, la timp ca să-l prindem pe Vasile sosind cu prosopul pe umăr.
-Este apă caldă?
-Ca-n bancul ăla…
-Ce-i mai rece și mai rece decât apa rece?
-Apa caldă…

-VA URMA-​
 
Ultima editare:
Analizând numărul de mile dar și raportul cu numărul de bancuri, văd că nu sunteți doar barcaholici ci și bancaholici... :D

Mulțumesc și eu pentru minunata povestire, abia aștept continuarea

Sent from my Mi-4c using Tapatalk
 
Cu asta cartul lui Mike se termină și preiau eu serviciul. Insula Patroklos este punctul cel mai sudic al traseului nostru, dincolo de care intrăm în golful Saronic în care trebuie să urcăm pe 320, paralel cu coasta…

Flăcăi, voi ați luat-o pe repede-înainte, într-un sezon terminați Grecia, cu toate insulele ei :) . La polul opus ca abordare, eu savurez fiecare insuliță ivită în cale, cu toate golfurile și micile localități.
Știu, aventura voastră e una băiețească, o navigație îndrăcită, de rupt ritmul molcom al trândăvitului de hibernal. :)
E îmbucurător că vremea a fost îngăduitoare cu barca și marinarii.
Cum s-ar zice, e după sufletul omului :)
 
Analizând numărul de mile dar și raportul cu numărul de bancuri, văd că nu sunteți doar barcaholici ci și bancaholici... :D

Mulțumesc și eu pentru minunata povestire, abia aștept continuarea

Am fost privilegiat să fac parte dintr-un echipaj vrednic! După numărul de bancuri spuse în prima seară am fost convins că în 2-3 zile ne vom epuiza. Da, de unde! Debitul a rămas constant pe toată durata călătoriei, ba mai mult, după ce am debarcat, în drum spre casă, mi-am mai amintit (cu ciudă) câteva pe care nu le-am spus :)
 
Golful Saronic

P1298012.jpg

Primim vizita lui Narcis, binefăcătorul ce ne-a rezervat locul în marină​

Vrem să luăm largul cât mai repede, dar mai sunt o mie și una de lucruri de făcut. În timp ce o parte din echipaj iese în oraș pentru aprovizionare, se umplu tancurile cu apă, se face revizia la motor și se repară lumina din tribord ce s-a defectat astă noapte. E duminică, vremea e splendidă și grecii se dezmorțesc ieșind pe mare. Pe fundalul Partenonului se suprapun triunghiurile velelor zig-zagând în volte, în timp ce din babord apar continuu vapoare ce se îndreaptă spre Pireu.

P1298013.jpg

Fănel luându-și gradul pentru funcția de motorist

P1298041.jpg

Plecăm (dedicație pentru Florio și băieții lui fără geci :) )

P1298042.jpg

Plimbare prin marină - foto: Grasu

P1298053.jpg

Frumuseți locale

P1298070.jpg

Scăpați de înghesuială

P1298082.jpg

În larg

P1298083.jpg

Toate pânzele sus

P1298091.jpg

Grecii își plimbă „bărcuțele”

P1298115.jpg

... și bărcuțele

P1298124.jpg

Clasic

P1298103.jpg

Ăștia suntem noi​


Tăiem culoarul de demarcație în spatele unui uriaș transcontainer chinezesc ce ar putea umple magazinele din toată Europa. Cerul s-a închis și vântul a căzut treptat obligându-ne să navigăm cu motor. Sub norii gri-albăstrii apa mării se întinde grea, uleioasă, aproape memorându-ne siajul. E atâta liniște în jur încât bătăile mașinii par un sacrilegiu. La ora prânzului tăiem rada portului printre zeci de vapoare ce stau la ancoră, apoi rămânem singuri țintind fundul golfului Saronic spre locul în care hărțile ne semnalează canalul Corint.

P1298157.jpg


P1298133.jpg


P1298164.jpg


P1298175.jpg


P1298177.jpg


P1298186.jpg


P1298216.jpg


P1298219.jpg

Se observă tangonul improvizat dintr-o creangă

P1298231.jpg


P1298243.jpg


P1298250.jpg


P1298275.jpg


P1298287.jpg


P1298291.jpg


P1298305.jpg


P1298313.jpg


P1298315.jpg


P1298326.jpg


P1298341.jpg


P1298363.jpg


P1298366.jpg


P1298367.jpg


P1298370.jpg

Canalul Corint - foto Grasu​

Canalul este o realizare minunată pentru cei grăbiți, ce nu vor să mai ocolească 400 de kilometri în jurul Peloponezului, sau în caz de vreme rea, asigurând trecerea spre marea Ionică la adăpostul unor golfuri prietenoase. De data asta noi eram și grăbiți și doritori de liniște și, în plus, după canalul Potidhea și strâmtoarea Chalkis eram colecționari de locuri înguste. În momentul în care uscatul încinge o horă în jurul nostru părând a ne interzice orice direcție, skipperul comută stația pe canalul 11 și lansează primul apel:
-Corint Canal, Corint Canal, this is Sailing Yacht Nereida, this is Sailing Yacht Nereida. Do you read me? Over.
-Who is calling Corint Canal? Over.
- This is Sailing Yacht Nereida, this is Sailing Yacht Nereida, call sign Sierra Victor eight, four, zero, one. You are caming from Atena, intending cross the canal. Over.
-This is Corint Canal captain. Are you coming from the east, or from the west? Over.
-I am caming from the east, and I are four miles from entrance. Over.
-OK captain, call me back when you will be two miles from entrance. Over.
-Understand, call you back at two miles. Over.
În timp ce ne apropiam de fundul golfului, o navă s-a lăsat înghițită de fălcile uscatului indicându-ne locul prin care ne vom strecura și noi. La două mile măsurate pe chartplotter luăm iarăși legătura radio cu Canalul Corint și ni se permite intrarea în micul port ce deservește canalul. Iarăși sunt eu de cart așa că îmi ocup locul la timonă, apoi preia Constantin pentru manevra de acostare.

P1298390.jpg

În micul port de la capătul canalului

P1298387.jpg

Turnul de control​


La ora la care ne legăm la uscat iluminatul public s-a aprins deja și seara stă să coboare. Am fi vrut să traversăm istmul pe lumină, să vedem cât mai bine adânca spintecătură ce seamănă cu un canion și ne pare rău că ne-am moșmondit atât de mult cu pregătirile matinale de plecare. Ca în orice punct critic, navigația prin canal este reglementată și pentru început trebuie să ne prezentăm cu actele navei într-un birou de la parterul turnului de control, să ne înregistrăm și să plătim o taxă (128 euro).
 
Ultima editare:
Canalul Corint

Instinctul de a fenta e înrădăcinat în fiecare specie, așa că nu trebuie să ne mirăm că ideea canalului Corint e antică. Împăratul Nero a fost primul care s-a înhămat la treabă, sosind la fața locului cu o lopată de argint și umplând în mod simbolic primul coș cu pământ, dar cu toată forța exemplului, cei 6000 de sclavi ce i-au urmat n-au reușit să termine lucrarea. În urma lor au rămas câteva tronsoane de șanț cu lățimea de 40-50 de metri și o serie de puțuri săpate în porțiunea cea mai înaltă a istmului, și cam atât. Ideea a fost reluată mereu de alți împărați sau visători însă lucrurile au stagnat, singura realizare fiind croirea unui drum pe care se transbordau mărfurile între navele sosite de o parte și de cealaltă a uscatului.
Realizarea Canalului de Suez a adus un puternic entuziasm în tabăra constructorilor. Peste ocean, în Panama, se vorbea de un canal grandios și Corintul a prins valul demarând lucrările în 1881. Timp de 12 ani s-a escavat în rocile moi, sedimentare, imaginile înrămate din turnul de control ilustrând șantierul în diverse stadii. Inițial francezii au fost cei care s-au apucat de lucru, sub îndrumarea arhitecților Istvan Turr și Bela Gerster ce lucraseră la Canalul Panama, dar la fel ca peste ocean francezii au abandonat, lucrările fiind continuate până la capăt de către greci.


P1298395.jpg

Așteptând semnalul de plecare

P1298396.jpg

Mușii pozează - foto: Janu

Ne întoarcem la yacht și așteptăm pe VHF semnalul de plecare. Seara se transformă în noapte, dar tăietura trapezoidală din trupul uscatului rămîne scăldată în lumina portocalie a proiectoarelor cu vapori de sodiu. La intrarea în canal există un pod rutier care se scufundă atunci când trebuie să treacă navele și în așteptare stăm cu ochii pe el. Canalul Corint este una din atracțiile turistice ale Greciei și suntem nerăbdători să-l experimentăm și noi.


P1298397.jpg

Plecăm - foto: Grasu

P1298398.jpg

În canal - foto: Grasu

P1298399.jpg

Magistrala albastră :) - foto: Grasu

Stația prinde viață, podul dispare și semafoarele se înverzesc: plecăm! Preiau timona și cu viteză redusă tăiem apele liniștite ca ale unui lac, intrând între pereții ce se adună în jurul nostru. Unul din generalii lui Alexandru Macedon, a vrut la rândul lui să construiască canalul, dar a renunțat din lipsă de soluții tehnice după ce topografii vremii au raportat în mod greșit niveluri diferite ale mărilor adiacente. Canalul de azi face trecerea fără ecluze și nu simt vre-un curent.
La început malurile joase sunt de pământ, protejate la nivelul apei de calupuri de piatră zidită, apoi cu cât coama lor se înalță mai tare, verticalele se transformă în gresie. Posibil ca acum un secol ele să fi fost drepte, însă eroziunea le-a vălurit, dându-le un aspect natural, ca cel din canioane. Materialul moale ce i-a ajutat pe constructori le-a dat bătaie de cap urmașilor ce au fost nevoiți să decolmateze calea navigabilă după nici treizeci de ani de exploatare.
Canalul are șase kilometri pe care-i parcurgem în aproape o oră. La capătul canalului există un port similar celui din care am plecat, dincolo de cheurile căruia ne iau în primire valurile. O mare de luminițe ce rămân în pupa semnalează localitatea Corint...
 
Ultima editare:
Fanta roz

30 ianuarie 2017
587 mile
708 bancuri


La magazin:
-Sărumâna, aveți Fanta roz?
-Dragule! TOATE avem fanta roz...
 
Ultima editare:
Janu

Janu a fost ultimul membru al echipajului. În zilele premergătoare plecării, când deja șapte oameni erau înscriși pe listă, am făcut public anunțul că mai luăm la bord încă un doritor și la scurt timp am fost sunat de Grasu:
-Dacă lista e deschisă, eu zic să-l luăm pe Janu. I-am povestit mai demult că plec cu voi și mi-a spus că i-ar place și lui. Și-apoi, sigur va fi ceva de reparat și Janu poate da o mână de ajutor...
Unul din lucrurile remarcabile la Constantin, e faptul că oferă neinițiaților posibilitatea unei experiențe marine, și asta în condițiile unor croaziere de anduranță, nu într-o dupăamiază cu vreme bună, navigând câteva ore cu coasta la orizont. Despre călătoria pe care tocmai o intreprindem a scris pe blogul lui:
„De câțiva ani, în ianuarie, organizăm câte o tură ce poate fi încadrată fie la „aventura pe mare”, fie la „miles building”. Este vorba despre ture ceva mai lungi, de câte 500-1500 de mile marine, în condiții de iarnă. Asta presupune, pe lângă frig și mare mai agitată, vânt mai puternic, valuri mai mari. Nu seamănă cu turele din sezon, cu soare, plajă, înghețată în insule, etc. Sunt ture de anduranță, cu navigație non-stop de mai multe zile, ture ce presupun organizare mai complexă, crew management, meteorelogie și whether forecast, cunoștințe despre alimentație și îmbrăcăminte, alegerea rutelor și manevra velelor. Se dobândesc multe cunoștințe, acelea care pot transforma un skipper de vacanță în unul profesionist.
Mereu, în aceste ture, am încercat să înbin grupurile astfel încât să conțină un număr de oameni cu experiență, alături de unul sau doi aflați la începuturi pe mare, dar cu experiență în expediții terestre ce presupun condiții mai deosebite.”
Așa a ajuns Janu la bord. Nu l-am cunoscut înainte de îmbarcare și asta m-a bucurat în carturile lungi, de noapte, când mi-a povestit câte ceva din viața lui. La ora fantomelor poveștile lui Janu se amplificau (nu degeaba Ion Minulescu indica pentru proza sa „de cetit noaptea”), și faptul că dârdâiam împreună ferecați în fermoare ne creea sentimentul unei frății. În singurătatea mării, parcă lăsând totul la o parte pentru a fi împreună, ne povesteam viața și câteodată ajungeam și la acele pe care nu le poți spune decât persoanelor foarte apropiate sau unor străini. În această noapte, navigând prin golful Corint, l-am îndemnat ca-n „1001 de nopți”:
-Mai povestește, Janule, câteva!
-Într-o vară un prieten mi-a arătat cum se dibuiesc greierii și cum se prind, cu paiul. Am adus acasă doi, pentru insectar, dar pe unul l-am scăpat. Îți poți închipuii ce-a fost în noaptea aia pe-acasă? Un greiere ce-ți cântă la ureche e în stare să te scoată din minți, și-atunci mi-a venit ideea. Aveam în bloc un profesor de muzică, un om tare cutricios căruia aveam să-i plătim câteva polițe și pentru el am conceput o adevărată bombă cu greieri. O zi întreagă am muncit cu paiul până am umplut cu cântăreți un borcan de 800, apoi, seara, l-am lăsat cu o sfoară în balconul profesorului. Nu-ți spun mai multe decât că a trebuit să plece să doarmă pe la neamuri, iar a doua zi n-a fost chip să se mai întoarcă decât cu dezinsecția...
Ieșim de sub bimini ca să mai aruncăm o privire în jur, dar marea e pustie. Cine să cutreiere iarna mările reci? Golful Corint nu e prea larg și în zare sclipesc câteva lumini aparținând uscatului. Probabil că acolo lumea doarme demult, fără să bănuiască măcar de existența noastră. Fără protecția sprayhoodului simt pe față vântul rece și instinctiv mă uit la ceas: mai avem o oră. Fac pasul înapoi în cockpit și-mi reiau locul lângă Janu.
-Mai zi una!
Janu nu se lasă rugat. Mi-a povestit cum la 6 ani s-a răzbunat pe bunicul ce ascundea de el toporișca, bătând cuie în buturuga pe care-și ascuțea bătrânul aracii, cum a dinamitat soba cu praf din petarde lăsându-l pe vărul său fără păr pe față, cum îi teroriza pe prietenii de la bloc bombardându-i cu ouă stricate sau cum, la practică, în mină, avea grijă să zgârie baloanele becurilor de schimb pentru ca odată ajunse sub abajurul antigrizutos să facă explozie, și cu cât povestea mai mult îmi era tot mai clar de ce marea e pustie și de ce ne-am găsit noi să mergem iarna în Italia.
 
Ultima editare:
Patras

După orele de cart nocturn e o plăcere deosebită să cobori în cabina încălzită și să te lungești în sacul de dormit. Glasul egal al motorului combinat cu legănatul cușetei este de-a dreptul hipnotic. Am apucat să dorm câteva ore, dar sunt trezit de subconștient, ce a rămas de cart raportând că la bord se întâmplă ceva neobișnuit. Skipperul vorbește la stația VHF:
- Bridge control, bridge control, this is Sailing Yacht Niriidi, this is Sailing Yacht Niriidi. Do you read me? Over.
- Who is calling bridge control?
- Bridge control, bridge control, this is Sailing Yacht Niriidi, this is Sailing Yacht Niriidi, call sign Sierra Victor eight, four, zero, one. Over.
- Captain, can you spelling for me the boat name? Over.
- Bridge control, bridge control, this is Sailing Yacht Niriidi, this is Sailing Yacht Niriidi. I spelling the name of the boat: november, india, romeo, india, india, delta, india. Over.
- Captain, what is the high of your mast?
- Bridge control, this is Sailing Yacht Niriidi, my mast is about fifteen meters from water. Over.
- OK, captain. Proceed to inland canal, one pillar left, three pillar right. Repat, one pillar left, three pillar right. Over.
- Bridge control, this is Sailing Yacht Niriidi, understand, one pillar left, three pillar right. Repeat, one pillar left, three pillar right. Over.
Așadar, ne apropiem de pod. La ieșire, golful Corint se gâtuie chiar înainte de orașul Patras, loc în care Peloponezul e legat încă odată de Grecia prin podul Rio-Antirio, cu o lungime de doi kilometri. Cunosc podul din imagini și vreau să-l văd în realitate, dar cad abisal într-un nou episod de somn hipnotic din care mă trezesc cu senzația că am pierdut ceva important. Mă îmbrac gros, ca pentru o dimineață rece și ies în cockpit unde majoritatea echipajului își bea cafeaua. Mă uit repede după pod și-l găsesc în pupa. Așadar, am trecut... Un șir de luminițe orizontale îi marchează tablierul deasupra căruia se înșiră pe toată lungimea triunghiurile hobanelor ce pornesc din vârful fiecărui pilon.

P1302482.JPG

Podul Rio-Antirio. Foto: Grasu​

Noaptea cedează și norii grei ce atârnă la mică înălțime se fac tot mai albi. Rafale turbate ne caută pe la fermoare și marea e numai berbeci de spumă pe care Nereida îi taie navigând poticnit. Patrasul, al treilea oraș ca mărime al Greciei, se deșteaptă pentru o nouă zi și privindu-i forfota, redevenim tereștri. Vedem luminile de intrare în marină și digul de bolovani, dar natura e atât de dezlănțuită încât fiecare val pare treapta unei scări pe care yachtul trebuie să o suie, pas cu pas. În așteptarea protecției marinei și a beneficiilor uscatului, Mike fabulează poetic, poate despre Patrasul pe care-l cunoaște din escala cu Bombo, poate despre alt port din lumea largă:
- ... negresele vând fanta roz, la pompă curge lapte de cocoz...
La ora 8 suntem legați la ponton. Când vii de pe mare e dulce senzația de a pășii pe teren ferm și echipajului îi este permisă bucuria de a zburda asemeni unui câine scăpat din lanț. Ca în fiecare marină trecem în revistă yachturile ce dormitează în parâme, admirând eleganța unui Hallberg Rassy sau noblețea unor nave din lemn, apoi împreună cu skipperul descind în cafeneaua adiacentă pentru a ne conecta la internet și a lua la cunoștință prognoza meteo pentru următoarele zile.

P1308433.JPG

Se face ziuă

P1308434.JPG

La ponton. Foto: Janu

P1308435.JPG

Telefoane. Foto: Janu​

În ciuda zicalei conform căreia dacă ai un ceas știi întotdeauna cât e ora pe când dacă ai mai multe niciodată nu ești sigur, Constantin consultă trei siteuri meteo, coroborând și interpolând datele. Investigația cere ceva cunoștințe și experiență fiindcă pe de-o parte trebuie să aproximezi punctul navei în timp, după care să urmărești condițiile mării pentru acel loc și acel timp ca într-un film în care concretul și imaginarul se împletesc și se condiționează de la un cadru la altul. Pentru cine nu e familiarizat cu hărțile meteo, mulțimea de bastonașe închinate în diferite direcții, izobarele șerpuite, culorile din fundal și zonele umbrite par să fie capriciile unui pictor abstract cu imaginație debordantă, dar cu puțină practică poți deveni unul din acei guru ce se uită la cifrele luminiscente ce curg din Matrix exclamând: „ai văzut-o pe femeia în roșu?”...
-Avem șense de vreme bună, îmi spune skipperul. În următoarele zile prin marea Ionică coboară de la nord la sud un anticiclon, adică un fel de vârtej ce se rotește în sensul acelor de ceasornic și prin mijlocul căruia coboară aerul cald din păturile superioare ale atmosferei. Pe acest vârtej noi îl vom traversa de la est la vest, trecând chiar prin centrul lui, ceea ce înseamnă că în prima zi vom avea vânt din tribord, apoi vom trece printr-o zonă de calm corespunzătoare centrului anticiclonului, după care vântul va bate invers, din babord. Vestea bună este că avem șanse să prindem gradul cinci doar pentru o scurtă perioadă de timp, ceea ce e convenabil. Convoacă echipajul în cockpit pentru o ședință.
Băieții se adună de la pontoanele vecine, din cafenea, sau de jos, din cabină. Atunci când președintele țării face conferință de presă momentul e întotdeauna solemn, așa că toți suntem numai ochi și urechi, așteptându-l pe Constantin să glăsuiască.
-Până în acest moment călătoria a decurs bine. Cu toate că Nereida nu e echipată pentru croazieră, s-a dovedit o navă comodă și destul de rapidă, iar echipajul s-a amarinizat reușind să scape de răul de mare. Exceptând furtunile din Egee, pe care am reușit să le fentăm, nici vremea nu a fost foarte rea, vânturile fiind tolerabile, precipitațiile minime și temperatura destul de ridicată. Totuși, cele trei zile de așteptare din Skopelos și ziua pierdută în Chalkida n-au putut fi recuperate, ceea ce înseamnă că suntem în întârziere și acum e momentul să hotărâm dacă ne asumăm această întârziere și mergem până la capăt, sau reintrăm în grafic abandonând destinația finală. Skipperul e la dispoziția echipajului, însă trebuie știut că continuarea călătoriei va însemna costuri suplimentare, și decalarea sosirii în țară, pentru cei cu concedii stricte.
Pe moment se lasă liniștea. Până în acest loc s-a navigat predominant costier, ceea ce a avut farmec, Grecia fiind îmbinarea fericită a muntelui cu marea. Totuși, traversarea mării Ionice ne incită pe fiecare și poate și ambiția de a nu abandona, de a merge până la capăt, așa că fără abțineri sau voturi contra se ia decizia de continuare a călătoriei ceea ce automat atrage după sine febra plecării.
După micul dejun luat la bord Grasu și ajutoarele sale pleacă în oraș într-o tură de aprovizionare cu alimente și motorină, se umple din nou tancul de apă, apoi se trece pe la duș și la vremea prânzului ne desprindem de ponton ieșind în golful Patras.
 
Ultima editare:
Spre Italia

S-ar putea crede că marea este monotonă, dar nu este așa. La gama de nuanțe întâlnite în zilele anterioare a venit rândul să adăugăm verdele și turcoazul. Soarele strălucește neumbrit de nori și lumina lui pare să pătrundă în masa apei dând la iveală culori pe care uneori le împrumută doar gheața polară. Marea e răvășită de vânt, dar totuși veselă. Cockpitul e uscat, soarele domolește senzația de rece și Nereida zboară literalmente, înclinată până la copastie. Acestea sunt momentele de deliciu, când echipajul zâmbește larg.

P1308472.jpg

Podul Rio-Antirion

P1308479.jpg

Culori noi

P1308490.jpg

Deliciul navigației cu vele

P1308502.jpg


P1308494.jpg


P1308510.jpg


P1308513.jpg


P1308514.jpg


P1308524.jpg


P1308551.jpg


P1308565.jpg



Navigăm pe 270, adică vest curat. Marea e de gradul 5 necesitând atenția timonierului de cart atunci când vreo rafală mai puternică îi dă de furcă pilotului automat. Navigăm cu 7-8 noduri și Fănel, atent la detalii, ne cheamă în bordul din vânt pentru a diminua sarcina asupra cârmei.
Patrasul rămâne mic la orizont și cu cât ne îndepărtăm mai tare vedem tot mai clar fundalul montan înzăpezit al lanțului Panachaikon, singurul semn că este totuși iarnă. Grasu a adus un braț de beri pe care lumea le savurează cu ochii la peisaj, mai puțin Fănel ce s-a lungit pe bancheta rămasă liberă în bordul de sub vânt. Vasile și-a amintit un banc:
-Zice bărbatul către nevastă: „Dragă, te simți bine?”. „Da”. „Canapeaua e bună? E comodă?”. „Da, dragă”. „Nu te trage curentul?” „Nu, totul este perfect”. „Atunci dă-mi mie locul tău!”
Mustăcim, apoi îl auzim pe Grasu:
-Fănel, stai bine?
 
Ultima editare:
Final de zi

Seara coboară peste noi și odată cu ea vântul se mai moaie. Ca să ieșim în marea Ionică printre insulele Kefalonia și Zakynthos trebuie să venim pe 215 și degeaba încercăm să mărim viteza ridicând și randa căci velele se maschează una pe alta și în final o strângem rămânând doar cu focul.
A fost o zi superbă și apusul nu e mai puțin spectaculos. Încălecat peste vinciul din babord urmăresc reflexia bulgărelui incandescent în huloul cabinei. Este atâta frumusețe în jur încât skipperul, care de obicei se mulțumește să fumeze în tăcere, ține să puncteze momentul:
-Apusul ăsta e un spectacol privat, doar pentru noi, adică pentru cei ce sunt aici și acum. Nimeni altcineva nu-l va mai vedea așa...

P1308575.jpg


P1308608.jpg


P1308624.jpg


P1308675.jpg


P1308691.jpg

Poate să pară puțin, dar aș putea spune că unul din motivele pentru care am plecat în această călătorie este și acest apus, neștiut la momentul luării deciziei, dar intuit ca probabil. Posibil că spectacole comparabile se consumă din când în când și la orizontul urbei natale, însă cotidianul, acest ucigaș tăcut, reușește să le treacă în anonimat. „Dacă ai impresia că aventura este periculoasă”, spunea Paulo Coelho, „încearcă rutina. Este letală”.
 
Ultima editare:
Janu a fost ultimul membru al echipajului. În zilele premergătoare plecării, când deja șapte oameni erau înscriși pe listă, am făcut public anunțul că mai luăm la bord încă un doritor și la scurt timp am fost sunat de Grasu:
-Dacă lista e deschisă, eu zic să-l luăm pe Janu. I-am povestit mai demult că plec cu voi și mi-a spus că i-ar place și lui. Și-apoi, sigur va fi ceva de reparat și Janu poate da o mână de ajutor...
Unul din lucrurile remarcabile la Constantin, e faptul că oferă neinițiaților posibilitatea unei experiențe marine, și asta în condițiile unor croaziere de anduranță, nu într-o dupăamiază cu vreme bună, navigând câteva ore cu coasta la orizont. Despre călătoria pe care tocmai o intreprindem a scris pe blogul lui:
„De câțiva ani, în ianuarie, organizăm câte o tură ce poate fi încadrată fie la „aventura pe mare”, fie la „miles building”. Este vorba despre ture ceva mai lungi, de câte 500-1500 de mile marine, în condiții de iarnă. Asta presupune, pe lângă frig și mare mai agitată, vânt mai puternic, valuri mai mari. Nu seamănă cu turele din sezon, cu soare, plajă, înghețată în insule, etc. Sunt ture de anduranță, cu navigație non-stop de mai multe zile, ture ce presupun organizare mai complexă, crew management, meteorelogie și whether forecast, cunoștințe despre alimentație și îmbrăcăminte, alegerea rutelor și manevra velelor. Se dobândesc multe cunoștințe, acelea care pot transforma un skipper de vacanță în unul profesionist.
Mereu, în aceste ture, am încercat să înbin grupurile astfel încât să conțină un număr de oameni cu experiență, alături de unul sau doi aflați la începuturi pe mare, dar cu experiență în expediții terestre ce presupun condiții mai deosebite.”
Așa a ajuns Janu la bord. Nu l-am cunoscut înainte de îmbarcare și asta m-a bucurat în carturile lungi, de noapte, când mi-a povestit câte ceva din viața lui. La ora fantomelor poveștile lui Janu se amplificau (nu degeaba Ion Minulescu indica pentru proza sa „de cetit noaptea”), și faptul că dârdâiam împreună ferecați în fermoare ne creea sentimentul unei frății. În singurătatea mării, parcă lăsând totul la o parte pentru a fi împreună, ne povesteam viața și câteodată ajungeam și la acele pe care nu le poți spune decât persoanelor foarte apropiate sau unor străini. În această noapte, navigând prin golful Corint, l-am îndemnat ca-n „1001 de nopți”:
-Mai povestește, Janule, câteva!
-Într-o vară un prieten mi-a arătat cum se dibuiesc greierii și cum se prind, cu paiul. Am adus acasă doi, pentru insectar, dar pe unul l-am scăpat. Îți poți închipuii ce-a fost în noaptea aia pe-acasă? Un greiere ce-ți cântă la ureche e în stare să te scoată din minți, și-atunci mi-a venit ideea. Aveam în bloc un profesor de muzică, un om tare cutricios căruia aveam să-i plătim câteva polițe și pentru el am conceput o adevărată bombă cu greieri. O zi întreagă am muncit cu paiul până am umplut cu cântăreți un borcan de 800, apoi, seara, l-am lăsat cu o sfoară în balconul profesorului. Nu-ți spun mai multe decât că a trebuit să plece să doarmă pe la neamuri, iar a doua zi n-a fost chip să se mai întoarcă decât cu dezinsecția...
Ieșim de sub bimini ca să mai aruncăm o privire în jur, dar marea e pustie. Cine să cutreiere iarna mările reci? Golful Corint nu e prea larg și în zare sclipesc câteva lumini aparținând uscatului. Probabil că acolo lumea doarme demult, fără să bănuiască măcar de existența noastră. Fără protecția sprayhoodului simt pe față vântul rece și instinctiv mă uit la ceas: mai avem o oră. Fac pasul înapoi în cockpit și-mi reiau locul lângă Janu.
-Mai zi una!
Janu nu se lasă rugat. Mi-a povestit cum la 6 ani s-a răzbunat pe bunicul ce ascundea de el toporișca, bătând cuie în buturuga pe care-și ascuțea bătrânul aracii, cum a dinamitat soba cu praf din petarde lăsându-l pe vărul său fără păr pe față, cum îi teroriza pe prietenii de la bloc bombardându-i cu ouă stricate sau cum, la practică, în mină, avea grijă să zgârie baloanele becurilor de schimb pentru ca odată ajunse sub abajurul antigrizutos să facă explozie, și cu cât povestea mai mult îmi era tot mai clar de ce marea e pustie și de ce ne-am găsit noi să mergem iarna în Italia.

Așa este în navigație, ca în armată: îi cunoști pe oameni și oamenii te vor cunoaște pe tine, așa cum sunteți cu adevărat. Acolo se nasc cele mai stranse prietenii sau cele mai mari antipatii.
Alături de caracterul potrivit, niciodată nu te plictisești .
Apropo de nebuniile copilăriei, cred că ștrengarul scriitor Ion Băieșu, i-a inspirat pe mulți, cu ideile lui:) . Treaba cu greierii a scris-o cu mult umor, în piesa de teatru ”Crimă pe palier”, unde prezenta cele mai trăznite idei ce le veneau vecinilor de bloc, pentru a se șicana între ei. :)
 
Fusul orar

Marți, 31 ianuarie 2017
693 mile
796 bancuri


Ca de obicei, cina se consumă în salon. Pentru seara asta Grasu a pregătit pireu de cartofi. După o zi excelentă suntem binedispuși.
-Odată ieșiți în marea Ionică va trebui să schimbăm ora, își aduce aminte Vali.
Într-adevăr, mergând către vest trecem prin acel ipotetic hotar dintre fusele orare. În aparență suntem izolați de restul lumii pe cei 30 de metri pătrați ai Nereidei, fiindu-ne cam tot una cum ne fixăm ceasul, dar Vasile ține să ne dea o pildă:
-Cică Putin îi cheamă pe consilierii lui și-și varsă oful: „Măi! Trebuie să rezolvăm cumva cu fusele astea orare! Nu se mai poate! Luna trecută i-am telefonat președintelui Chinei ca să-i transmit condoleanțe și mi-a spus că am fost ultimul care i-a telefonat și nu se poate ca președintele celei mai mari țări să rămână ultimul. Am băgat la cap și azi când am sunat în Polonia să prezint condoleanțe pentru prăbușirea avionului la Kaliningrad mi-au spus că încă nici nu a decolat...”

- VA URMA -​
 

P6071967.jpg

Cu bucurie anunț publicarea cărții „Călătorii în India”, cu desene realizate după fotografiile autorului de Florin Drăghici, cunoscut în lumea navigatorilor ca Roz Avel. Chiar dacă, de astă dată, nu e vorba despre o carte nautică (am mers în India cu avionul :) ), în paginile ei am acordat atenție bărcilor tradiționale întâlnite pe subcontinent. Cartea poate fi comandată pe siteul ProExpedition ( http://www.proexpedition.org/…/calatorii-in-india-dorin-ch…/ ), dar până atunci vă propun o scurtă degustare:

Yin_yang_300-v1.jpg


„La capătul River Road se termină plasele şi coasta face un cot, ieşind spre Marea Arabiei. Locul îmi aduce aminte că India este o ţară murdară. În India, elementul antropic este semnalat de mormane de gunoi, şi această plajă nu face excepţie. În mod normal, ne‑am îndepărta dezgustaţi, însă câteva ambarcaţii trase pe nisip îmi reţin atenţia. Ignorând resturile eteroclite rulate de mare şi uitând până şi de plasele ce cu câteva minute înainte mă fascinau, mă apropii să studiez bărcile din lemn înnegrit, având alură de canoe. Sunt frumoase, solide, lucrate impecabil şi, contrar spiritului indian, cu precizie, însă ceea ce mă entuziasmează sunt cusăturile. Am citit prima dată despre bărcile cusute în cartea lui Tim Severin, „Expediţia Sindbad”. Corabia cu care Tim a traversat Marea Arabiei din Oman până în India a fost construită prin metode tradiţionale, cu filele cusute cu sfoară.
Potrivit lui Tim, navele cusute erau făcute de arabi, de la care probabil s‑au inspirat şi indienii de pe coasta Malabarului. S‑a găsit chiar şi o explicaţie, mai mult sau mai puţin credibilă, potrivit căreia arabii îşi coseau corăbiile, temându‑se că pe fundul mării există un mare magnet, capabil să smulgă cuiele din structura vaselor ce treceau peste el. În orice caz, despre calităţile unei astfel de nave, din relatările lui Marco Polo nu tragem mari speranţe: „Corăbiile lor sunt foarte proaste şi multe dintre ele se scufundă pentru că nu sunt încheiate în cuie de fier, ci cusute cu sfoară din coajă de nucă de cocos. Ei înmoaie cojile până când ajung să aibă consistenţa părului de cal, apoi le transformă în sfoară şi cu aceasta sunt cusute corăbiile... ceea ce face să fie periculos să călătoreşti cu asemenea corăbii. Să mă credeţi pe cuvânt că multe din ele se scufundă, pentru că Oceanul Indian este adesea furtunos.”
Istoricii navali moderni confirmă că aceste vase se sfărâmau în bucăţele, arabii renunţând în cele din urmă la coasere din pricină că structurile lor nu rezistau la şocul produs de reculul tunurilor de punte. Dar cum înmuiau arabii nucile de cocos? Le ţineau în apă de mare, probabil un procedeu similar topirii cânepii la noi. Pentru ca sfoara să fie rezistentă, era esenţial ca fibrele astfel obţinute să fie răsucite manual şi mai ales ca în procesul de prelucrare să nu fie folosite ciocane de metal, care le‑ar fi putut strivi. Din păcate, comoditatea şi pierderea înţelesurilor anumitor cutume au alterat tradiţiile, şi marangozii lui Tim, ştiind că în zilele noastre cojile nu se mai duc la mare, ci se „topesc” local, în bălţi cu apă dulce, aveau metodele lor de a încerca sfoara: tăiau o mostră şi o băgau în gură, căutând să detecteze gustul sărat. Tim, care îi însoţea, făcea la fel: „Mestecam cu solemnitate fibra din nucă de cocos, încercând să nu mă gândesc la noroaiele fetide din bălţile cu apă stătută unde nucile de cocos fuseseră puse la putrezit".
Expediţia Sindbad a fost realizată în anii ’80 cu o navă cusută, construită special pentru această călătorie. Corabia Sohar a călătorit de la Mascat, din Oman, până la Canton, în China, parcurgând mările fără probleme deosebite. La finalul cărţii, Tim susţine că structura cusută a navei a supravieţuit călătoriei în condiţii excelente: „cu un rând de vele noi ar fi putut să plece înapoi spre Mascat la începutul următorului muson...”
Nu‑mi închipuiam cum poate o ditamai corabia să stea în câteva sforicele, dar azi, în Fort Cochin, am ocazia să văd cu ochii mei aceste bărci, descoperire ce mă umple de încântare. Când doar visa la Expediţia Sindbad, Tim Severin a plecat să caute nave tradiţionale în Oman. Nu a prea găsit. De cealaltă parte a mării, după 30 de ani, pe această plajă, descopăr ambarcaţiile arhaice încă în uz. Una tocmai e trasă la mal de către doi pescari ce, îndată ce se văd pe uscat, se apucă să‑şi descâlcească năvoadele.”
 

P6071967.jpg

Cu bucurie anunț publicarea cărții „Călătorii în India”, cu desene realizate după fotografiile autorului de Florin Drăghici, cunoscut în lumea navigatorilor ca Roz Avel. Chiar dacă, de astă dată, nu e vorba despre o carte nautică (am mers în India cu avionul :) ), în paginile ei am acordat atenție bărcilor tradiționale întâlnite pe subcontinent. Cartea poate fi comandată pe siteul ProExpedition ( http://www.proexpedition.org/…/calatorii-in-india-dorin-ch…/ ), dar până atunci vă propun o scurtă degustare:

Yin_yang_300-v1.jpg


„La capătul River Road se termină plasele şi coasta face un cot, ieşind spre Marea Arabiei. Locul îmi aduce aminte că India este o ţară murdară. În India, elementul antropic este semnalat de mormane de gunoi, şi această plajă nu face excepţie. În mod normal, ne‑am îndepărta dezgustaţi, însă câteva ambarcaţii trase pe nisip îmi reţin atenţia. Ignorând resturile eteroclite rulate de mare şi uitând până şi de plasele ce cu câteva minute înainte mă fascinau, mă apropii să studiez bărcile din lemn înnegrit, având alură de canoe. Sunt frumoase, solide, lucrate impecabil şi, contrar spiritului indian, cu precizie, însă ceea ce mă entuziasmează sunt cusăturile. Am citit prima dată despre bărcile cusute în cartea lui Tim Severin, „Expediţia Sindbad”. Corabia cu care Tim a traversat Marea Arabiei din Oman până în India a fost construită prin metode tradiţionale, cu filele cusute cu sfoară.
Potrivit lui Tim, navele cusute erau făcute de arabi, de la care probabil s‑au inspirat şi indienii de pe coasta Malabarului. S‑a găsit chiar şi o explicaţie, mai mult sau mai puţin credibilă, potrivit căreia arabii îşi coseau corăbiile, temându‑se că pe fundul mării există un mare magnet, capabil să smulgă cuiele din structura vaselor ce treceau peste el. În orice caz, despre calităţile unei astfel de nave, din relatările lui Marco Polo nu tragem mari speranţe: „Corăbiile lor sunt foarte proaste şi multe dintre ele se scufundă pentru că nu sunt încheiate în cuie de fier, ci cusute cu sfoară din coajă de nucă de cocos. Ei înmoaie cojile până când ajung să aibă consistenţa părului de cal, apoi le transformă în sfoară şi cu aceasta sunt cusute corăbiile... ceea ce face să fie periculos să călătoreşti cu asemenea corăbii. Să mă credeţi pe cuvânt că multe din ele se scufundă, pentru că Oceanul Indian este adesea furtunos.”
Istoricii navali moderni confirmă că aceste vase se sfărâmau în bucăţele, arabii renunţând în cele din urmă la coasere din pricină că structurile lor nu rezistau la şocul produs de reculul tunurilor de punte. Dar cum înmuiau arabii nucile de cocos? Le ţineau în apă de mare, probabil un procedeu similar topirii cânepii la noi. Pentru ca sfoara să fie rezistentă, era esenţial ca fibrele astfel obţinute să fie răsucite manual şi mai ales ca în procesul de prelucrare să nu fie folosite ciocane de metal, care le‑ar fi putut strivi. Din păcate, comoditatea şi pierderea înţelesurilor anumitor cutume au alterat tradiţiile, şi marangozii lui Tim, ştiind că în zilele noastre cojile nu se mai duc la mare, ci se „topesc” local, în bălţi cu apă dulce, aveau metodele lor de a încerca sfoara: tăiau o mostră şi o băgau în gură, căutând să detecteze gustul sărat. Tim, care îi însoţea, făcea la fel: „Mestecam cu solemnitate fibra din nucă de cocos, încercând să nu mă gândesc la noroaiele fetide din bălţile cu apă stătută unde nucile de cocos fuseseră puse la putrezit".
Expediţia Sindbad a fost realizată în anii ’80 cu o navă cusută, construită special pentru această călătorie. Corabia Sohar a călătorit de la Mascat, din Oman, până la Canton, în China, parcurgând mările fără probleme deosebite. La finalul cărţii, Tim susţine că structura cusută a navei a supravieţuit călătoriei în condiţii excelente: „cu un rând de vele noi ar fi putut să plece înapoi spre Mascat la începutul următorului muson...”
Nu‑mi închipuiam cum poate o ditamai corabia să stea în câteva sforicele, dar azi, în Fort Cochin, am ocazia să văd cu ochii mei aceste bărci, descoperire ce mă umple de încântare. Când doar visa la Expediţia Sindbad, Tim Severin a plecat să caute nave tradiţionale în Oman. Nu a prea găsit. De cealaltă parte a mării, după 30 de ani, pe această plajă, descopăr ambarcaţiile arhaice încă în uz. Una tocmai e trasă la mal de către doi pescari ce, îndată ce se văd pe uscat, se apucă să‑şi descâlcească năvoadele.”

Le multumesc colegilor de forum care au comandat „Călătorii în India”. Mă bucur că scrierile mele vă plac! Pentru cei ce n-au apucat, anunt ca mai exista pe stoc cartea nautica „Povestiri în oglindă - Filosofia mării/Vocea mării”: http://www.proexpedition.org/produs/povestiri-in-oglinda-dorin-chisflorin-mugurel-rosu/
 
Invitație

Drina este un superb râu pentru caiac, la granița dintre Serbia și Bosnia-Herțegovina. În fiecare primăvară Asociația Vâslașilor Sârbi rezolvă permisele de frontieră necesare pentru coborârea integrală a râului, din zona montană până la vărsarea acestuia în Sava. Anul acesta românii au fost chemați din nou, însă cei ce vor să dea curs invitației e bine să știe cum a fost anul trecut. Prezentarea va fi facuta miercuri, 31 ianuarie, ora 18, în Aula Magna a Universitatii din Oradea, in cadrul celei de a XIII-a editii a manifestarii „Expeditia - chemare in necunoscut”.

26992528_10215008064739871_5561281184325653578_n.jpg

Pentru cei care nu pot ajunge la prezentare, povestea poate fi citită pe siteul ProExpedition: http://www.proexpedition.org/in-cautarea-raului-perfect/
 
Diluții

Am fost din nou la Titicaca, prima dată în anul ăsta. Mergem la Titicaca pentru a ne relaxa, deși punând la socoteală toată tevatura, numai relaxare nu pare: la atelier e haos din cauza șantierului așa că extragerea caiacelor și încărcarea lor pe mașină e o aventură, șoseaua E70 e aglomerată, coborârea caiacelor la lac se face pe o pantă abruptă și accidentată având în spate paznicul de la baraj ce încearcă să ne interzică accesul… Stop! De aici începe relaxarea.

IMG_8926-1.jpg

Avem locul nostru de campare, „poiana noastră”. Lacul imens pare să absoarbă toate interferențele lăsând nealterată atmosfera naturală. După ce am montat cortul am aprins focul și am fiert o supă la plic, apoi a venit ploaia și am dormit liniștiți de zgomotul picăturilor.

IMG_8906-1.jpg


IMG_8907-1.jpg

(fiindcă bagajele nu au fost exagerat de voluminoase, mi-am permis extravaganța de a lua farfurii de porțelan :) )​

Seara am ieșit din nou pe lac. La ora când soarele dispare în spatele culmilor apa lacului e nemișcată, ca uleiul. Crâmpeie de vapori generați de ploaia recentă împrumută locului o notă de mister.



IMG_8979-1.jpg

Dimineața ies devreme. Îmi place ceața matinală ce diluează peisajul. Percepțiile se schimbă în funcție de opacitatea vaporilor, de lumina pe care o filtrează și de distanța până la mal, astfel că fiecare împingere în padelă transformă locul.

IMG_8954-1.jpg


IMG_8961-1.jpg


IMG_8969-1.jpg


IMG_8995-1.jpg


IMG_9072-1.jpg


IMG_9109-1.jpg


IMG_9119-1.jpg


IMG_9147-1.jpg


IMG_9160-1.jpg


IMG_9185-1.jpg


IMG_9189-1.jpg


IMG_9196-1.jpg



 

Back
Sus