Eurosail - Cursuri RYA
Page 42 of 84 FirstFirst ... 3238394041424344454652 ... LastLast
Results 411 to 420 of 831

Topic: Marinari pe submarin

  1. #411

    Default

    Quote Originally Posted by MBG View Post
    Nu cred sa ajungem sa traim ziua in care sa nu mai ai loc pe apa de amabrcatiuni.
    Nu e vorba despre a nu mai avea loc pe apa. Cand esti singurul care face o treaba, ajungi sa nu fi inteles si esti intampinat adeseori chiar cu ostilitate (vezi ce patesc Nomazii, uneori chiar aici pe forum). Cand esti pe la mijloc, lumea e avizata, exista legislatie permisiva, exista si un pic de dotari. Cand miscarea devine "de masa", legislativul se implica puternic cu tot felul de initiative ce se dovedesc aberante, de obicei vizand profitul unora. De aceea mi-ar place sa avem doar un pic mai multa priza decat la momentul actual, dar sa nu se ajunga la o "larga popularitate".
    Life in colour!

  2. #412

    Default

    Quote Originally Posted by CrocodiluDiluDilu View Post
    Nu e vorba despre a nu mai avea loc pe apa. Cand esti singurul care face o treaba, ajungi sa nu fi inteles si esti intampinat adeseori chiar cu ostilitate (vezi ce patesc Nomazii, uneori chiar aici pe forum). Cand esti pe la mijloc, lumea e avizata, exista legislatie permisiva, exista si un pic de dotari. Cand miscarea devine "de masa", legislativul se implica puternic cu tot felul de initiative ce se dovedesc aberante, de obicei vizand profitul unora. De aceea mi-ar place sa avem doar un pic mai multa priza decat la momentul actual, dar sa nu se ajunga la o "larga popularitate".
    De cand lumea si pamantul cei care au avut initiativa si au fost primii intr-un domeniu au fost primviti "chioras" si blamati.
    Cei mai norocosi numai la inceput,altii pe tot parcusul vietii,ca 1 sau mai multe genratii mai tarziu sa fie considerati vizionari si tratati ca atare.\
    Insa asta este alta poveste.
    Partea cu politicul care se implica in sporturile de masa,este la fel peste tot in lume.
    Important este ce ramane in urma implicarii.
    Este drept ca la noi in general raman promisiuni si de multe ori legi aberante,insa este datoria nostra sa speram si sa "tragem" pt a misca lucrurile intr-o directie pozitiva.
    Spre normalitate in cele din urma.
    Ma gandesc la tarile din vest,fie ele germanice,francofone sau nordice.
    Acolo sportul de masa,oricare ar fi el,a dus la creea de conditii pt practicanti.
    Imi vine rapid in minte cum la Paris se opreste circulatia pe bulevarde importante si este asigurata protectia de catre politie si prefectura pt a se desfasura "cursa mamelor care merg pe role".
    Evident ca si acolo s-a aruncat cu rahat in cele care au avut initiativa,insa pana la urma au reusit.
    Este drept ca vorbim de alta tara,insa pana la urma acolo trebuie sa tindem si noi sa ajungem:
    la un nivel la care fiecare sa poata sa se exprime liber,iar statul sa ii ofere cadrul de a se exprima.

  3. #413

    Default

    Quote Originally Posted by CrocodiluDiluDilu View Post
    Nu e vorba despre a nu mai avea loc pe apa. Cand esti singurul care face o treaba, ajungi sa nu fi inteles si esti intampinat adeseori chiar cu ostilitate (vezi ce patesc Nomazii, uneori chiar aici pe forum). Cand esti pe la mijloc, lumea e avizata, exista legislatie permisiva, exista si un pic de dotari. Cand miscarea devine "de masa", legislativul se implica puternic cu tot felul de initiative ce se dovedesc aberante, de obicei vizand profitul unora. De aceea mi-ar place sa avem doar un pic mai multa priza decat la momentul actual, dar sa nu se ajunga la o "larga popularitate".
    Miscarea "de masa" in natura este coroziva.

    In ceea ce ne priveste, metamorfoza de la calatoria individuala, in care trebuie sa te ocupi de toate detaliile si sa te bazezi exclusiv pe ceea ce stii sa faci intr-o calatorie, la un tur (chiar individual) organizat de o entitate angajata in prestarea de turism "industrial" este abrupta si dureroasa.

    Ca in orice alt domeniu de activitate, goana excesiva dupa profituri conduce la transformarea unei resurse turistice intr-un proces industrial ce sufoca experienta turistului si abuzeaza resursa "asfaltandu-i" sponataneitatea surprizelor.

    Prin cele mai multe din marile parcuri din Africa imaginea de astazi este jalnica. In Ngoro-Ngoro, de exemplu, intra in fiecare zi zeci de masini... inconjurand un leu bolnavicios si confuz cu o adevarata caravana de motoare diesel si fum gros si negru de esapament... trafic bara la bara in cautarea leului plicitisit, in timp ce preturile de acces cresc in fiecare an...

    Din ce in ce mai putine destinatii raman accesibile unui calator independent. Peste tot se incearca inregimentarea turistului si impingerea lui prin "experienta" contr-timp, ca pe banda rulanta de la un "Disney ride". In functie de cat platesti, pe aici intri, pe aici treci, in tipul asta de cort dormi, meniul asta iti este rezervat, tipul asta de masina te poarta, pe poteca asta esti inregistrat, atatia ghizi si carausi sunt echipa ta, pe aici iesi, na si-un video gata facut daca vrei...

    "Been there, done that, got the T-shirt..."

    Experienta unica a calatoriei care iti furnizeaza deopotriva o oglinda pentru propriile calitati si defecte si o poarta de evadare dincolo de cofrajele eu-lui, dansul cu destinul si apropierea de moarte asumata constient, respectuos si senin, devin un banal exercitiu de contabilitate usor plictisita in care bifezi "tzambalul destinatiilor"... pe aici am fost, pe aici n-am fost... si mai lipesc un magnet pe usa frigiderului...

    Mai exista o tendinta in turismul de masa, promovata de cei ce invart cifre "the bean counters", sa descurajeze utilizarea echipamentului personal... Sigur ca de multe ori este mai economic sa inchiriezi o masina, o barca, un cort, o saltea, un costum, o padela, un motor, etc, dar respectul si intelegerea pentru echipament se pierd... pentru noi echipamentul face parte din ceea ce suntem, poarta mai departe ecourile si amintirile fiecarei iesiri, trezeste nelinisti si chemari noi spre alte destinatii...

    Cei din jur ne privesc si ne trateaza ca pe o anomalie alunecata accidental din tiparele "consumatorului de turism". Nu incapem pe raftul alocat si le dam batai de cap prin insistenta cu care vrem sa ne intoarcem la starea de gratie a calatoriilor de dinaintea inventarii cazanului cu abur...

    Datorita incongruentelor intre stilul nostru de calatorie si ceea ce se ofera acum in turismul "organizat industrial", repet, pregatirea unei calatorii este mai epuizanta decat calatoria in sine.
    Last edited by DoiNomazi; 24 Jul 2014 at 07:09 PM.
    DoiNomazi aka "Seasick & Grumpy", aflati intr-o perpetua TraveloTherapie

  4. #414

    Default Efectul Alionte

    Povestea ar putea avea multe începuturi, de la celebrul „Next?” al Nomazilor la ultima mână de răşină pe corpul lui Endorfin, dar parcă mă simt mai aproape de întâlnirea de la Bucureşti cu Modi, în curtea mică din spatele blocului a bombei „La petardă”, unde am auzit din nou de canalul Alionte şi lumea lui încă neîmblânzită. Îl ştiţi pe Modi. Dacă se pricepe cu adevărat la ceva, acel „ceva” este să sublinieze o afirmaţie, oricare ar fi ea. Prima dată o spune simplu, cu inocenţă (O să-ţi placă Alionte), după care revine şi se ambalează, se montează singur şi, din ce în ce mai satisfăcut de propriile găselniţe (Nu, e demenţial!), revine iar şi iar asupra propriilor afirmaţii nuanţându-le (Bă! Aşa ceva nu există! Dorine, îţi spun, aşa ceva nu mai există!), punându-le în altă lumină (Acolo e sălbăticie. E altă planetă.), schimbă tonalitatea vocii şi încheie paroxistic, cu o invenţie menită să te dea gata:
    -O să ai orgasme pe Alionte! Îţi spun eu.
    În ciuda bogatului arsenal pus în slujba persuasiunii, în mod normal aş fi clasat informaţia, dat fiind cei 800 de kilometri ce mă despart de acest colţişor sălbatic pe care Modi îl evoca cu atâta patos, dar faptul că în mai puţin de o lună urma să trec cu caiacele pe maşină prin preajma lui, m-a făcut să fiu categoric:
    -Bine. O să merg să văd.
    Experienţa îmi spunea că nu va fi mare scofală, că Alionte în sine nu va fi deajuns pentru a justifica efortul, dar pentru a pleca de acasă şi a trece prin cele mai neprevăzute situaţii nu e nevoie decât de un pretext şi poate, inconştient, Modi mi-l oferea.
    Aşadar luni 18 august ne întâlneam cu Grasu într-o benzinărie din proximitatea Sibiului şi având deasupra capului caiacele Lady Ga Ga şi Endorfin, iar Grasu în Jimny-ul lui, Răţoiul înfuriat, porneam glonţ spre Cernavodă.




    Last edited by CrocodiluDiluDilu; 31 Aug 2014 at 09:51 PM.
    Life in colour!

  5. #415

    Default

    Quote Originally Posted by CrocodiluDiluDilu View Post
    Povestea ar putea avea multe începuturi, de la celebrul „Next?” al Nomazilor la ultima mână de răşină pe corpul lui Endorfin, dar parcă mă simt mai aproape de întâlnirea de la Bucureşti cu Modi, în curtea mică din spatele blocului a bombei „La petardă”, unde am auzit din nou de canalul Alionte şi lumea lui încă neîmblânzită. Îl ştiţi pe Modi. Dacă se pricepe cu adevărat la ceva, acel „ceva” este să sublinieze o afirmaţie, oricare ar fi ea. Prima dată o spune simplu, cu inocenţă (O să-ţi placă Alionte), după care revine şi se ambalează, se montează singur şi, din ce în ce mai satisfăcut de propriile găselniţe (Nu, e demenţial!), revine iar şi iar asupra propriilor afirmaţii nuanţându-le (Bă! Aşa ceva nu există! Dorine, îţi spun, aşa ceva nu mai există!), punându-le în altă lumină (Acolo e sălbăticie. E altă planetă.), schimbă tonalitatea vocii şi încheie paroxistic, cu o invenţie menită să te dea gata:
    -O să ai orgasme pe Alionte! Îţi spun eu.
    [/CENTER]
    EXACT ASA ESTE !!!
    Trebuie sa vezi ca sa poti crede. Asta e Modi !

  6.  
     
  7. #416

    Default Efectul Alionte - primele cadouri

    M-a fascinat întotdeauna Dobrogea şi iată că acum urma să o văd din nou. Am fost în munţii ei deosebiţi, am simţit în cerul gurii arşiţa ei, am fost pe marile întinderi de apă, am gustat din darurile oamenilor ei şi mi-a plăcut întotdeauna atât de mult încât singurul lucru pe care îl regret este faptul că nu e mai aproape de oraşul meu.
    Suntem în România aşa că n-am găsit de cuviinţă să ne mai complicăm cu GPS-ul. La o benzinărie din Cernavodă, Grasu coboară şi merge să întrebe pe unde să o luăm spre Topalu. Îl urmăresc pe interlocutorul lui, un bărbat scund, bronzat, explicând cu gesturi largi. Fără sonor drumul pare complicat, dar Grasu ne face semn să-l urmăm, foarte sigur pe el. Oraşul e mic şi după două curbe ajungem la marginea aşezării, pe un fel de drum de centură ce se pierde sub un strat gros de noroi, ca o mlaştină. Dacă Suzukiul Jimny a suferit până acum din lipsă de teren accidentat, o simt pe Baghera prea puţin dispusă să se mânjească pe lăbuţe. Urmele ce continuă ca două şanţuri pe presupusul drum sunt înspăimântător de adânci, dar Jimny trece fără probleme. Fie ce-o fi! Schimb viteza într-o treaptă inferioară şi intru în mlaştină prudent. Uneori simt cum nivelez noroiul cu podul, dar nu mai pot da înapoi. Mă bazez că dacă mă înfund, mă trage Grasu cu troliul, dar nu e cazul, în cele din urmă ies pe roţile Bagherei: am făcut-o şi pe asta!
    În scurt timp debuşăm în drumul spre Hârşova. Altă viaţă! Şoseaua urmează cursul Dunării peste dealuri, apoi pe tăietura unei văi se lasă la fluviu, într-o poiană demnă de grădinile Raiului. Locul, ascuns între două falduri ale dealului este complet orizontal, ceea ce mă duce cu gândul la o luncă inundabilă. În această perioadă terenul e năpădit literalmente de flori violacee în mijlocul cărora stau proţăpite două vagoane a unor apicultori. Şi asta nu e tot. Dunărea ajunge aici doar prin nişte braţe idilice îmblănite cu păduri de sălcii, sugerând un labirint acvatic tăinuit. Încântat peste măsură, opresc pentru o fotografie. Ştiu că nu va reuşi să surprindă ceea ce ochiul şi imaginaţia mea a construit, dar am nevoie de ea ca suport al amintirilor viitoare. Găsirea acestui loc fermecat este ceea ce eu numesc „efectul Alionte”. Locul este o mică bijuterie, totuşi prea mică pentru a justifica deplasarea de la Oradea, dar este un cadou frumos şi bine primit ca efect secundar al drumului spre Alionte.


    În continuare drumul şerpuieşte la baza dealului dezvăluind noi colţişoare ale acestei poieni invadate de apicultori, apoi ajunge la Capidava unde indicatoare pe fond maro vestesc un site arheologic. Oprim lângă ruinele unei cetăţi geto-romane ce străjuiesc fluviul de la înălţimea unei terase. Zidurile refăcute un pic peste înălţimea solului dezvăluie planul geometric al cetăţii, cu donjoane pe colţuri şi contraforturi. Ne pierdem printre ele o vreme, întorcând de pe o parte pe alta diverse piese ceramice risipite, apoi ne regrupăm la marginea terasei să privim Dunărea. Pentru nişte caiacişti de râuri şi lacuri, este o imagine măreaţă, în primul rând prin dimensiuni. Apoi, în lumina razantă şi caldă a dupăamiezei, valurile ce-i încreţesc suprafaţa trădează curenţi contradictorii ce se întâlnesc în anafoare.





    Plecăm mai departe spre Topalu, destinaţia finală. Satul pare mort. Nici un suflet de om nu se arată pe uliţele sale sau prin ogrăzi. Coborâm la Dunăre în locul în care un bac metalic stă încremenit la ţărm. De pe puntea lui ruginită, câţiva copii sar în apă scăldându-se cu chiote.



    Last edited by CrocodiluDiluDilu; 1 Sep 2014 at 11:26 PM.
    Life in colour!

  8. #417

    Default Pe apă


    foto: Grasu

    Descărcăm. Vom petrece o noapte pe Alionte, aşa că pe lângă mâncare avem nevoie de echipament pentru bivuac. În timp ce caiacele se înşiruie pe mal ca torpilele, în spatele nostru se opreşte o maşină de teren şi o voce veselă ne întreabă:
    -Aţi găsit Topalu?
    Este chiar ghidul nostru din Cernavodă, bărbatul scund şi bronzat. Întâlnirea este remontantă de ambele părţi. Îl întrebăm unde ne putem lăsa maşinile şi ne invită la ferma lui. Nea’ Petre este un fel de latifundiar local, implicat în tot felul de activităţi economice. Bacul ruginit este tot a lui. Cu el aduce în sat lemn de foc exploatat dincolo de braţul Dunării: salcie, plop, frasin.




    Ieşim pe fluviu. Alionte este un canal ca un arc de cerc, având capetele pe celălalt mal al fluviului, amonte, respectiv aval de Topalu. Socotesc să o luăm amonte, ca să curgem odată cu curentul pe canal, să putem admira în tihnă.
    Valurile nu sunt mari, dar preventiv ne punem fustiţele. Curentul Dunării pare puternic şi traversăm pentru a găsi protecţie sub malul opus. În lumina soarelui coborât spre orizont, feţele noastre radioase par bronzate. Caiacele se joacă vesele, parcă mulţumindu-ne pentru lestul bagajelor, ce le conferă stabilitate. Gata: suntem în lumea apei, pentru care am bătut atâta drum.


    Încet, malul opus se individualizează. Liziera verde se transformă în copaci distincţi, pe sub coroanele cărora alunecă o lotcă împinsă la rame. Ne salutăm ca de la barcagiu la barcagiu şi bărbatul vânjos, tăbăcit şi bărbos, cu hainele arse de soare, asortate cu lemnul înnegrit al bărcii sale, mă invită la competiţie. De o parte lotca lui masivă, având inerţie. De cealaltă, corpul fusiform, iute ca un rechin, a lui Endorfin. Accept, dar din câteva bătăi de padelă situaţia e clară şi pescarul o recunoaşte cu fair-play.


    foto: Grasu

    foto: Grasu

    Ne atrage pădurea inundată. Intrăm cu caiacele printre plopii aliniaţi din care atârnă rădăcini aeriene ca nişte ţesături textile. În lumina filtrată de frunziş, locul pare tăinuit. Curentul Dunării, vămuit de piaptănul trunchiurilor, ne lasă să ne jucăm printre ele. Cu caiacele prin pădure: ultima revelaţie! Din păcate joaca se complică fiindcă, unde ne aşteptăm mai puţin dăm peste crengi groase împotmolite printre copaci, ce ne obligă la slalomuri strânse, obositoare, cu frâne din padelă, aşa că după ce ne satisfacem pofta de inedit preferăm să ieşim la Dunăre şi să luăm curentul în piept.








    În dreapta se deschide un canal. Nu e Alionte ci un frate mai mic, ce ne poate duce însă la Alionte, aşa că intrăm pe el. Ştim din fizica de clasa a VI-a că lucrul mecanic între două puncte A şi B este acelaşi, indiferent de drumul parcurs, dar ne face plăcere să diversificăm peisajul. Faţă de Dunăre canalul nu are valuri ceea ce, în ciuda manualului de clasa a VI-a, ne scuteşte de o parte din lucrul mecanic necesar. Răzbunarea manualului însă nu a întârziat: o lotcă mânată de motor a trecut pe lângă noi săltându-ne provele, în timp ce unul din pasagerii ei şi-a ridicat pălăria şi ne-a strigat ceva.
    -Ai văzut? îmi spune Grasu. Imediat a recunoscut că eşti profesor.
    -Da? Cum aşa?
    -A spus „good morning teacher”.





    După acest episod hilar ajngem în sfârşit la Alionte şi schimbăm sensul, tocmai la timp că începusem să resimţim oboseala în braţe.
    La început, noul canal e strâmt. În lumina razantă a apusului totul pare mirific, singurul lucru deranjant fiind zgomotul motorului lotcii ce face incursiuni ici-colo prin crângurile inundate, făcând, se pare, inventarul unor năvoade. Înserarea are întotdeauna farmecul ei însă aduce şi o umbră de îngrijorare: unde ne vom instala tabăra? Nu-i vorbă, pe sub copaci este loc de două corturi, însă un loc de tabără nu se rezumă la atât. Câteva incursiuni pe sub frunziş ne-au dovedit, dacă mai era cazul, că locurile sunt pline de ţănţari. Aşadar căutăm un loc deschis, fără iarbă înaltă sau tufe.








    -Ceva mai jos, „la trecere” ar fi un loc de cort, ne-au povăţuit braconierii.
    Într-adevăr, nu mult în aval, în locul unde la cote mai mici ale Dunării se pare că era un vad practicabil, am găsit locul căutat. Dincolo de copacii bătrâni ce bordau canalul, era un loc vast, defrişat, plantat cu plopi tineri. Am tras la malul nămolos, am instalat corturile şi la pălălaia unui foculeţ ne-am spus poveştile cu câte o bere de ghimbir în mână, încercând să nu luăm în serios ţânţarii ce se nimereau prin preajmă, apoi, într-un târziu ne-am dus la culcare.
    -Într-adevăr, sălbatic loc, mi-au servit-o camarazii.
    De dincolo de canal se auzea continuu zgomotul unui motor.
    Last edited by CrocodiluDiluDilu; 5 Sep 2014 at 06:23 AM.
    Life in colour!

  9. #418

    Default

    Frumos povestit, Kiru.
    Am trecut de multe ori pe langa Alionte, ba cu ocazia editiilor TID, ba in croazierele noastre dunarene de familie, am si poposit la mai putin de 2 km de el, pe o insula, dar nu l-am cercetat niciodata. N-am stiut de el.
    Poate as fi stiut daca as fi avut patima pescuitului.
    Neavand-o, zona mi-a starnit interesul prin fortareata Capidava.

    P.S>
    Imi place cuvantul Crocodilului, care compune,descrie, mangaie sau inteapa, acolo unde trebuie, atunci cand trebuie
    Last edited by Florio; 2 Sep 2014 at 04:03 PM.

  10. #419

    Default

    Quote Originally Posted by Florio View Post
    P.S>
    Imi place cuvantul Crocodilului, care compune,descrie, mangaie sau inteapa, acolo unde trebuie, atunci cand trebuie
    D'apoi cum!
    Experience is a wonderful thing, it lets you recognize a mistake when you make it again.

  11. #420

    Default Frumuseţe volatilă

    Alionte
    Dimineața începe când Grasu zdrăngăne pe la caiace.
    -Ce cauți? îl întreb din cort.
    -Oala, să fac cafea.
    -E în compartimentul din față a lui Endorfin.
    Zgomotul încetează. E încă prea devreme ca să ies din cort. Deși s-a luminat, soarele nu a răsărit. Afară trebuie să fie frig, umezeală și țânțari, așa că mă învelesc mai bine în sacul de dormit și îmi continui somnul.
    *********************
    Când deschid iarăși ochii, e mult mai bine. Lumina portocalie de pe cort nu lasă loc de îndoială. Ies. Grasu își soarbe cafeaua iar Alionte fumegă.
    -La 5, când am ieșit pentru prima dată, n-a fost chip să dau de oală din cauza țânțarilor. Știi cum erau pe mine? Trebuia să-mi dau palme continuu și nu mai aveam mâini să deschid tambuchiul.
    -Dar canalul l-ai văzut cum fumegă?
    -Da. La 5 a fost mai spectaculos: coloane întregi de aburi se ridicau din apă.
    -Hai să ieșim cu caiacele.












    foto: Grasu

    N-a trebuit să spun de două ori. Tragem caiacele prin nămol și ne suim în ele stângaci. Chiar în dreptul taberei adâncimea apei e mai mică și curentul se iuțește. Fuioare de aburi se desprind la suprafața apei asigurând caiacelor un pat de vată. Am mai văzut ceață lipită de apă, dar era acolo de când lumea, nu se năștea sub ochii mei. Ne învârtim de colo, colo, doar așa, să tăiem ceața cu provele, apoi intrăm în pădurea inundată. Aici ceața nu mai e atotprezentă, ci apare doar acolo unde vreo spărtură în frunzișul des lasă vreun laser să-l străpungă. Raza incandescentă intră pieziș, lovește apa și o vaporizează, apoi, tot ea transformă norul de vapori în efluvii sclipitoare ce lucesc ireal și nepământean, în umbra codrului. Tot acest transfer energetic se petrece silențios, fără cel mai mic sunet, iar noi ne conducem caiacele tot așa, de parcă ceața ar putea să o ia la fugă la vederea noastră.

















    Last edited by CrocodiluDiluDilu; 5 Sep 2014 at 10:27 PM.
    Life in colour!

Tags for this Thread

Bookmarks

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •