Page 75 of 77 FirstFirst ... 256571727374757677 LastLast
Results 741 to 750 of 768

Topic: Marinari pe submarin

  1. #741

    Default

    Quote Originally Posted by Florio View Post
    E bine că v-ați încumetat să rupeți coada pisicii, cu plecarea pe vreme de molimă.
    Eu am amânat 4 călătorii pe Egee, în anul acesta. Și până la urmă mi-am petrecut vara pe barcă, numai la noi pe fluviu.
    N-a fost deloc rău, dar... mi-a lipsit marea grecilor
    Ironia este că lucrul cel mai important în ecuația plecării este pornirea interioară, singurul lucru care nu se vede. Aveam chef și în plus atunci când a sunat, Constantin ne-a spus că nu se mai cer testele COVID. Câteva zile mai târziu când ne-am interesat și am aflat că testele și formularele online sunt în continuare necesare, n-a mai contat: gândurile noastre erau deja în Grecia
    Life in colour!

  2. #742

    Default Octombrie


    Ne-am facut testele COVID si am pornit spre Grecia. La miezul nopții am ajuns în Salonic și ne-am îndreptat spre marina Aretsou unde intentionam să lăsăm mașina. N-aveam card magnetic pentru bariera de la intrare, dar ne-am descurcat romaneste intrând în spatele unei mașini. Cu toate că în țară venise toamna, aici era încă vară. Străzile Salonicului forfoteau de lume îmbrăcată sumar, iar în cockpiturile multor yachturi se stătea la povești în jurul unor sticle de bere întro atmosferă autentică de vacanță. Cu un taxi am ajuns la gară, apoi cu primul tren la Volos, prea târziu însă pentru a prinde feribotul de dimineață spre insule. Ne-am petrecut dimineața bătând portul de la un capăt la altul, am făcut baie în mare și ne-am răcorit cu niște ceaiuri până la cursa navei rapide ce ne-a dus întro oră în Skiathos.









    Întâlnire cu Constantin. Nu ne-am mai văzut din 2017, când ne-am despărțit în marina Roccella Ionica din Calabria. După prima călătorie pe mare scrisesem despre Constantin, parafrazându-l pe Hipocrat, "să prețuiesc ca pe tatăl meu pe cel ce m-a învățat această artă ..." și cu toți anii ce s-au scurs de atunci sentimentele au rămas aceleași. Așadar o îmbrățișare caldă la cheu, apoi îmbarcarea pe Teranga, o Bavaria 36 unde îi găsim pe Eugen și Roxana, colegii noștri de curs.


    Ne despovărăm de bagaje și ne instalăm peste drum la taverna Mariei. Maria e din Băișoara, de lângă Cluj, așa că vorbește pe limba noastră, adică ardelenește. Încercăm să ne reintegrăm în atmosfera nautică rememorând întâmplările mai picante din trecutele călătorii, apoi ne retragem în cușete pentru un somn recuperator.
    Ca de multe alte ori sunt din nou în cabina prova ce valsează ușor pe hula slabă ce intră în marină. Pentru un copac cu rădăcini stufoase, schimbarea e semnificativă.

    - VA URMA -
    Life in colour!

  3. #743

    Default

    Quote Originally Posted by CrocodiluDiluDilu View Post

    Ne-am facut testele COVID si am pornit spre Grecia. La miezul nopții am ajuns în Salonic și ne-am îndreptat spre marina Aretsou unde intentionam să lăsăm mașina. N-aveam card magnetic pentru bariera de la intrare, dar ne-am descurcat romaneste intrând în spatele unei mașini. Cu toate că în țară venise toamna, aici era încă vară. Străzile Salonicului forfoteau de lume îmbrăcată sumar, iar în cockpiturile multor yachturi se stătea la povești în jurul unor sticle de bere întro atmosferă autentică de vacanță. Cu un taxi am ajuns la gară, apoi cu primul tren la Volos, prea târziu însă pentru a prinde feribotul de dimineață spre insule. Ne-am petrecut dimineața bătând portul de la un capăt la altul, am făcut baie în mare și ne-am răcorit cu niște ceaiuri până la cursa navei rapide ce ne-a dus întro oră în Skiathos.









    Întâlnire cu Constantin. Nu ne-am mai văzut din 2017, când ne-am despărțit în marina Roccella Ionica din Calabria. După prima călătorie pe mare scrisesem despre Constantin, parafrazându-l pe Hipocrat, "să prețuiesc ca pe tatăl meu pe cel ce m-a învățat această artă ..." și cu toți anii ce s-au scurs de atunci sentimentele au rămas aceleași. Așadar o îmbrățișare caldă la cheu, apoi îmbarcarea pe Teranga, o Bavaria 36 unde îi găsim pe Eugen și Roxana, colegii noștri de curs.


    Ne despovărăm de bagaje și ne instalăm peste drum la taverna Mariei. Maria e din Băișoara, de lângă Cluj, așa că vorbește pe limba noastră, adică ardelenește. Încercăm să ne reintegrăm în atmosfera nautică rememorând întâmplările mai picante din trecutele călătorii, apoi ne retragem în cușete pentru un somn recuperator.
    Ca de multe alte ori sunt din nou în cabina prova ce valsează ușor pe hula slabă ce intră în marină. Pentru un copac cu rădăcini stufoase, schimbarea e semnificativă.

    - VA URMA -
    Sa va bucurati si sa va priasca!
    DoiNomazi aka "Seasick & Grumpy", aflati intr-o perpetua TraveloTherapie

  4. #744

    Default

    Quote Originally Posted by DoiNomazi View Post
    Sa va bucurati si sa va priasca!
    Merci, Nomazilor! Chiar ne-a plăcut, chiar ne-a priit! Scriu la prezent și e încă octombrie, dar deja suntem acasă și ne uităm și noi la fotografii... Povestea continuă!
    Life in colour!

  5. #745

    Default Manevra navei cu vele


    Dimineața e senină, cu lumină orbitoare de vară. Constantin apare cu sacul de călătorie pe umăr și se îmbarcă ocupând cabina din pupa tribord.
    N-am mai călcat niciodată pe o Bavaria și înainte de orice mă familiarizez cu nava și scotocesc prin chesoane ca să știu pe unde sunt lucrurile. Skipperul ne prezintă echipamentele de siguranță (EPIRBUL, torțele și rachetele de semnalizare), apoi urmează alte chestiuni teoretice și după atelierul de noduri completăm formularul cu lista echipajului și ne desprindem de cheu cu destinația Skopelos.
    În iarna lui 2017 am stat trei zile în Skopelos, așa că portul omonim îmi e familiar. Cu toate că e final de sezon sunt surprinzător de multe yachturi la cheu și surprinzător de multe cu pavilion românesc sau cu echipaj românesc. În următoarele zile am navigat în jurul insulei sau în insulele învecinate, dar am revenit în fiecare seară în acest port.















    Întro după-amiază aveam în travers Patitiri. Făcusem câteva manevre "om la apă" și Constantin hotărâse că e prea devreme ca s-o luăm spre Skopelos, așa că am aruncat ancora într-un golf și s-a dat liber la baie. Constantin a rămas la bord în timp ce echipajul a pornit înnot spre plajă. Locul era pustiu și ne-am bucurat de apă și soare până când skipperul ne-a făcut semn să ne întoarcem. Am reintrat în apă și am simțit o usturime la mână, ceva asemănător cu senzația de arsură. Până să-mi dau seama ce se petrece l-am auzit pe Mike strigând și când m-am întors l-am văzut înnotând haotic către mal. Nu știam ce se întâmplase, dar cuprinși de panică am ieșit cu toții din apă ca și cum ar fi fost radioactivă. Mike se freca la subsioară și când ne-am apropiat am văzut un fel de cicatrici sângerii ce i se încolăceau pe piele.
    -Meduze!










    Am cercetat apa cu atenție și am descoperit într-adevăr o meduză cât palma. Ne era groază să intrăm în apă, dar skipperul ne chema insistent și până la urmă ne-am dus. Roxana înnota în față și la un moment dat a început să țipe.
    -Nu înțelegeam ce s-a întâmplat, ne-a povestit mai târziu skipperul. Fata asta urla ca din gură de șarpe și voi toți înnotați în direcție opusă.
    În cele din urmă am ajuns la scara yachtului și ne-am grăbit să ieșim din apă. Nu știam că apele Egeei sunt periculoase, dar ulterior, discutând cu alți skipperi s-a confirmat că în jurul insulei Alonnisos sunt meduze veninoase.

    *


    Dimineață în portul Skopelos. Yachturile amarate strâns, bord în bord, formează un vremelnic sătuc plutitor ce se trezește la viață. Cookpiturile se umplu de oameni veseli ce-și sorb cafeaua sau servesc micul dejun vociferând potolit în toate limbile pământului.
    Roxana: James Bond, la bar, este întrebat cât e ceasul. "Zece... Cinci fără zece..."
    Mike: cum te simți? Bine... Nu prea bine...
    Cipri: ridicați vela! Marcel vela!

    *

    Lăsând la o parte velele, conducerea unui yacht se aseamănă cu conducerea unui automobil... cam așa cum girafa se aseamănă cu măgarul lui Vasile. Amândouă au motor și volan, dar pe apă lucrurile se petrec la viteze mult mai mici asigurând timpi de reacție generoși, în schimb absolut orice manevră de la bordul ambarcației trebuie să țină cont de vânt, ceea ce complică un pic lucrurile mai ales din cauza faptului că rareori e constant.
    Zi dedicată acostărilor. Portul larg din Skopelos este un teren de joacă perfect.
    -Uitați-vă dacă nu vine feribotul, ne spune Constantin. Când intră feribotul în port, trebuie să eliberăm zona, să nu-i stânjenim manevra, pentru că nu ne poate feri și pentru că poliția portuară aplică amenzi de ordinul miilor de euro. Un coleg de-al vostru a plecat cu yachtul lui de la cheu și preocupat cu ridicarea ancorei n-a dat importanță feribotului: i-au dat 2000 de euro amendă.


    *

    Revenim în Skopelos după o zi de sailing. Este seară și cu toate că e sfârșit de sezon, cheul este plin de yachturi. Constantin ochește un loc liber între yachtul unui englez și un superb catamaran Hanse. Sunt în prova la ancoră și huruitul vinciului mă împiedică să aud vociferările din pupa, dar văd animație la cheu. Locul în care intenționam să acostăm rămăsese liber fiindcă amarajele catamaranului se întindeau peste tot ca o plasă de paiangen și, văzând manevra noastră englezul ne sărea în ajutor făcându-ne loc la babale.
    Nu știu care a fost schimbul de replici din cursul acostării, dar imediat ce pasarela a fost coborâtă Constantin a sărit pe cheu și s-a proțăpit în pupa catamaranului:
    -Nu e portul tău, le-a strigat echipajului de pe Hanse, trebuie să încăpem toți.
    În cookpitul catamaranului sar în picioare doi burtoși ca luptătorii de sumo, pe lângă care Constantin pare o scobitorică. Unul mai ales are o față de criminal, dar culmea, tocmai el pare mai împăciuitor, blocându-i calea celuilalt ce o pornise spre pasarelă.
    Suntem pregătiți să sărim în apărarea skipperului, dar cumva, cumva, spiritele se liniștesc. Întindem cablul electric până la panou și Constantin îl aranjează meticulos, nu numai pe al nostru ci și pe un altul ce fusese prins între parâme, riscând să fie ros sau smuls. Eroare! De pe puntea catamaranului o voce iritată se răstește la noi:
    -Cine v-a permis să atingeți cablul meu?
    Constantin îl săgetează cu privirea:
    -You are total crazy!



    Last edited by CrocodiluDiluDilu; acum 4 săptămâni at 09:36 PM.
    Life in colour!

  6.  
     
  7. #746

    Default

    Dar ați avut vreme frumoasă, văd
    Oameni de genul celor de pe catamaran nu am întâlnit, ceea ce mă face să cred că sunt foarte rare asemenea caractere între yachtmani (poate sună pretențios, dar nu știu cum să numesc altfel. ”Barcagii” nu se potrivește, tehnic vorbind).
    Am întâlnit în schimb în 13 ani de când călătorim cu barca, oameni care au venit să socializeze cu noi, care ne-au dăruit pește proaspăt, undeva în Porto Koufo un echipaj care a auzit că plecăm atunci pe mare într-o travesadă de 50 mile, au venit să ne aducă de-ale gurii, dacă poți crede .
    Dialog:
    -Plecați?! (ne văzuse că pregătim să dăm mola)
    -Da, acum chiar.
    -Pe mare e gradul 6 (la vânt se referea). Unde mergeți?
    -Kyra Panagia.
    -Ah, acolo e gradul 7!
    -Da, zic, e ok, barca face față.
    -Stați așa! zice tipul. Și coboară în barca lui, venind cu niște doze de bere și suc, niște pachețele cu ceva de păpică, cronțonele. Luați de aici!

    Uite, cam așa oameni se întâlnesc de obicei.
    Scorțoșii ăia sunt rarități. Eu unul nu am întâlnit

  8. #747

    Default

    Quote Originally Posted by Florio View Post
    Dar ați avut vreme frumoasă, văd
    Oameni de genul celor de pe catamaran nu am întâlnit, ceea ce mă face să cred că sunt foarte rare asemenea caractere între yachtmani (poate sună pretențios, dar nu știu cum să numesc altfel. ”Barcagii” nu se potrivește, tehnic vorbind).
    Am întâlnit în schimb în 13 ani de când călătorim cu barca, oameni care au venit să socializeze cu noi, care ne-au dăruit pește proaspăt, undeva în Porto Koufo un echipaj care a auzit că plecăm atunci pe mare într-o travesadă de 50 mile, au venit să ne aducă de-ale gurii, dacă poți crede .
    Dialog:
    -Plecați?! (ne văzuse că pregătim să dăm mola)
    -Da, acum chiar.
    -Pe mare e gradul 6 (la vânt se referea). Unde mergeți?
    -Kyra Panagia.
    -Ah, acolo e gradul 7!
    -Da, zic, e ok, barca face față.
    -Stați așa! zice tipul. Și coboară în barca lui, venind cu niște doze de bere și suc, niște pachețele cu ceva de păpică, cronțonele. Luați de aici!

    Uite, cam așa oameni se întâlnesc de obicei.
    Scorțoșii ăia sunt rarități. Eu unul nu am întâlnit
    Păi, lumea e în vacanță, teoretic ar trebui să fie relaxată...
    În ceea ce privește vremea, da, nesperat de faină, exceptând vântul ce a fost preponderent de bulină, oriunde vroiam să mergem
    Life in colour!

  9. #748

    Default

    De câteva zile urmărim prognoza meteo căci ne paște o furtună. Pentru navigatori furtună înseamnă vânturi puternice, chiar dacă nu sunt însoțite de precipitații. În portul larg al Skopelosului, nu prea bine protejat pe axa nord-sud, Teranga împreună cu suratele ei se leagănă în amaraje.
    -Vom aștepta până la prânz când va mai cădea vântul, ne zice Constantin, apoi ne vom muta pe cealaltă parte a insulei în Neo Klima, unde e un mic port bine protejat. Până atunci însă vom exersa lucrul la hartă.
    GPSul este instrumentul de bază în navigația modernă, dar oamenii au navigat și înainte folosind hărți maritime, compas, rigle, raportor, sextant, cronometru, alidada si sonda de adâncime.
    Cei ce sunt familiarizați cu hărțile din turele montane vor avea parte de un șir de surprize, trecând la cele nautice. În primul rând, dacă la munte căutai o cărare pe care s-o urmezi fără să-ți mai bați capul pentru fiecare schimbare de direcție, pe mare dispui de libertatea de a-ți alege tu drumul dintro mulțime de variante posibile, libertate ce vine la pachet cu problema de a ști în orice moment unde ta afli căci rutele sunt invizibile. Pe mare devine primordial să te știi deplasa pe o anume direcție determinată de un unghi măsurat în grade, ba mai mult, chiar și distanțele se măsoară tot în grade, minute și secunde, lucru ce sfidează întregul sistem zecimal împământenit în mintea noastră, căci liniile drepte de pe hărțile plane în realitate sunt arce de de cerc pe suprafața sferică a pământului. Unitatea de măsură pentru distanțe este mila marină ce măsoara 1852m, iar viteza măsurată în noduri exprimă mile marine/ore. Până aici cu puțină dexteritate matematică te-ai putea descurca, dar surprizele apar în continuare, una mai grozavă ca alta. De pildă faptul că scara hărții nu e aceeași pe toată suprafața ei, alfel spus că un centimetru în colțul de jos al hărții semnifică o altă distanță decât același centimetru în colțul de sus sau faptul că unghiurile rutelor trebuiesc corectate cu un coeficient care se schimbă anual. Suma sumarum, dacă Navionics, o aplicație banală ce poate fi instalată pe orice smartphone la bani mărunți îți trasează automat o rută și apoi îți arată în orice moment unde te găsești, trasarea unei rute pe harta de hârtie necesită calcularea coordonatelor fiecărui waypoint, a unghiurilor compensate dintre direcții și mai complicat, transpunerea lor în realitate căci navigația înseamnă deplasarea din punctul A în punctul B în deplină siguranță și mai ales știind în orice moment unde te afli.




    *
    La prânz vremea se mai îndreaptă și ridicăm ancora. Mare parte din port s-a golit și skipperului îi e teamă că nu vom mai găsi loc în Neo Klima. Ocolim insula pe la sud. Vremea e minunată, dar vântul e de bulină obligându-ne să navigăm la motor. Hula persistentă ne ridică stomacul în gât, dar ocazia de a traversa în Skiathos e prea bună pentru a o rata. După-amiază suntem amarați la ponton și în vederea furtunii ce va avea intensitatea maximă la noapte, dublăm legăturile. Chiar dacă portul larg nu oferă o bună protecție, grosul furtunii nu va trece pe aici așa că ar trebui să scăpăm ieftin.




    *

    Noaptea a trecut cu bine. Au fost câteva rafale de vânt mai puternice, dar nici o ambarcație n-a avut de suferit. Ne petrecem ultima zi de curs exersând acostările. Luăm masa de adio la Maria căci Eugen și Roxana se vor întoarce acasă în timp ce eu cu Mike vom mai rămâne o săptămână. A fost o săptămână plăcută din toate punctele de vedere, dar mai ales pentru faptul că ne-am înțeles bine ca echipaj. Facem schimb de telefoane și promitem să ne revedem.
    Last edited by CrocodiluDiluDilu; acum 4 săptămâni at 09:18 AM.
    Life in colour!

  10. #749

    Default

    Duminică dimineața ne strângem lucrurile și debarcăm pe cheu pentru a face loc echipei de curățenie. Soarele se ridică tot mai sus și noi pierdem vremea în așteptarea echipajelor ce vor prelua cele patru yachturi ce trebuiesc duse la Salonic. Feriboturile vin și pleacă și mesele de la taverna Mariei se umplu de români. Oamenii se cunosc între ei, se strâng mâinile, se glumește, se spun povești. Sunt patru bavarii (Nefeli 42, Peter Pan 38, Teranga 36 și Amorgos 32) și patru skipperi (Petrică, Sabina, Armand și Bogdan). Inițial ar fi trebuit să ne îmbarcăm pe Amorgos, în echipajul lui Bogdan, dar fiind cel mai numeros echipaj și barca cea mai mică suntem transferați pe Teranga la Armand, cu consimțământul tuturor, bineînțeles. Noi suntem venetici, nu-i cunoaștem pe nici unii așa că ne e totuna cu ce barcă vom merge și cu cine vom face echipaj. E clar că niciun yacht nu va ridica azi ancora așa că hotărâm să mergem să vizităm insula.
    -Luați mașina mea, ne zice Constantin. Cheile sunt pe frigider...
    Constantin are o căsuță închiriată la marginea pistei de aterizare. Am fost oaspeții lui cu o seară înainte, bucurându-ne de ospitalitate, de posibilitatea de a face un duș și de pisicuțele ce ne torceau în poală.
    Am găsit cheile la locul indicat. Ceva îmi spunea că n-o să meargă și când am presimțiri de-astea ele chiar se adeveresc. Apăs butoanele telecomenzii și mașina nu scoate nici-un sunet. Hm! Constantin are un scuter cu care face naveta în port, așa că mașina nu e prea folosită. Oare nu merge telecomanda, sau bateria e descărcată? Îl sun pe Constantin și în două minute apare călare pe scuter. E clar, bateria e caput. Îmi iau adio de la excursia cu mașina, uitând că skipperul are talentul și tenacitatea de a rezolva orice problemă.
    După ce oprește alarma pleacă val vârtej și se reîntoarce în câteva minute cu un vecin ce-și trage Wranglerul în paralel și ne dă curent din bateria lui. Loganul se screme, demarorul mârâie ca un animal pe moarte și în final totul se fâsâie: bateria e prea stoarsă și nu ajunge curentul.
    -Unde putem încărca bateria? întreabă Constantin.
    -Posibil la vreo benzinărie, sugerează grecul.
    Wranglerul pleacă și eu aduc trusa de chei. Scoatem bornele, dar șurubul ce imobilizează bateria e sudat de rugină și în plus e într-o poziție greu accesibilă. Constantin pune cap la cap câteva prelungitoare și se opintește în cheie, dar șurubul nu cedează, ba mai mult, sub tensiune prelungitoarele sar de la locul lor și se-mprăștie prin motor oprindu-se cu un chicot sarcastic pe scut. Hait! Acum chiar ne-am blocat!
    Constantin cotrobăie prin casă și apare cu un spray cu care frăgezește șurubul. Împingem mașina și găsim dedesubt unul din prelungitoare cu care încercăm din nou să desfacem și "bingo!", rugina cedează!
    Punem bateria pe scuter și plecăm să facem turul benzinăriilor. Presimțirile mele funcționează și nimeni nu vrea să ne încarce bateria.
    -Dar baterii noi aveți? se interesează Constantin.
    Au. Skipperul nu stă pe gânduri, le lasă hodoroaga și își adjudecă una încă în țiplă. În câteva minute suntem din nou acasă, punem bornele și Loganul pornește ca nou! Îi iau pe Mike și pe Cipri și pornim în turul insulei începând cu plaja de la capătul pistei de aterizare. Un drumeag prăfuit pare să o ia într-acolo și parchez mașina întrun cimitir de transformatoare electrice.
    -Mai avem cam patru ore de lumină așa că propun să lăsăm băile și să vizităm ce putem.
    Echipajul e de acord. Luasem cu noi costumele de baie și niște prosoape, dar le-am lăsat în mașină și am suit cu mâinile în buzunare un mic promotoriu cu vedere la mare.
    Malul înalt, tapițat cu tufișuri, cade abrupt către o plajă pietroasă de o simplitate și sălbăticie cuceritoare. Ne uităm unii la alții și întrebăm aproape într-un glas:
    -Facem o baie?


    Fără a aștepta răspunsul o luăm la goană pe cărarea ce coboară la apă, ne lăsăm hainele pe pietrele rotunjite de valuri și intrăm cu chicote în marea rece cu accente de cerneală. Lumina frustă a după-amiezei ascute în contraste stâncile uscatului, razele soarelui ne apasă moale pielea și mai avem o întreagă insulă de descoperit.






    Revenim la mașină veseli și pornim mai departe. În scurt timp asfaltul se pierde și continuăm pe o pistă de pământ ce atacă relieful muntos în pante mult mai abrupte decât sunt obișnuit. Urmăresc traseul pe o hartă rudimentară luată dintro benzinărie, greșesc drumul și pentru a întoarce în pantă trebuie să mă ajut cu un bolovan pus la roată, apoi dăm iarăși de asfalt și oprim scurt la un izvor ce alimentează un bazin din beton plin cu pești multicolori. Mai departe ajungem la o veche mănăstire cu colivii ce răsună de trilurile unor mărunte păsări colorate și pitorești baloane de sticlă cu fructe puse la macerat, apoi din vârful muntelui se deschide o frumoasă panoramă a orășelului Skiathos cu insulele stâncoase presărate în golf. Părăsim din nou asfaltul pentru o pistă ce șerpuiește printre măslini și în final ajungem la Kastro, o peninsulă aridă și stâncoasă din nordul extrem.
    Punct. Părăsim mașina și o luăm la picior pe aleea ce devine cărare. Dintr-o clopotniță aflată la capătul peninsulei un dangăt marchează sonor apusul. Lumina portocalie mânjește totul ca o pastă și umbrele noastre lungi defilează pe ziduri de piatră căci orașul port s-a cocoțat pe vremuri aici de teama corsarilor. Câteva tunuri cu înalte calificări de fier vechi atestă seriozitatea chestiunii. Din vechea așezare au mai rămas în picioare doar bisericuțele mititele. Drept în față peninsula se continuă în mare cu doi pinteni de stâncă singuratici, în dreapta e un golf semicircular flancat de o extraordinară faleză de piatră (la baza căreia e vestita plajă Lalaria), iar în stânga e coasta abruptă de pământ din care s-au desprins stânci și bolovani, bătute și bătuți de talazuri la baza pantei. Locul are forță, sau poate e doar din cauza apusului. Ziua e pe sfârșite și ne grăbim spre o ultimă plajă de unde ne vom întoarce în orașul port.




    Asfaltul a dispărut din nou și drumul pare de-a dreptul vertical. Conduc mașina în curbe strânse și mi-e teamă că pista ar putea să se înfunde și va trebui să facem cale întoarsă. Motorul diesel are destulă putere, dar pământul sfărmicios s-ar putea să nu contribuie cu aderența necesară, sau cel puțin așa mi se pare mie, însă aleluia, ajungem cu bine la plajă și parchez mașina printre măslini.
    Coborâm la apă. Locul e cu desăvârșire pustiu, marea abia respiră și peisajul e bicolor, albastru/portocaliu. Atmosferă de vară târzie, de ultima zi de vacanță, căreia nu-i putem rezista. Mai facem o baie la maimuța goală, apoi ne zbicim pe pietre și odată cu ultimele accente de lumină ne înfundăm pe pista de pământ ce urmează o vale împădurită. La un momentdat drumul trece direct prin albia râului și la lumina farurilor nu-mi dau seama cât de adâncă poate fi apa. Simt un fior rece la gândul că trebuie să ne întoarcem și să urcăm pista de pământ verticală, dar Mike ieșit în recunoaștere îmi face semn că e ok. Traversăm prin vad și ne continuăm drumul, apoi apare asfaltul, apoi apare orașul. Intrăm într-o benzinărie și facem plinul, dar nu găsim o spălătorie unde să dăm jos praful gros de pe caroserie și, în fine, odată cu noaptea ajungem înapoi în port unde echipajele formate s-au regrupat în cockpituri.
    Last edited by CrocodiluDiluDilu; acum 3 săptămâni at 11:50 AM.
    Life in colour!

  11. #750

    Default

    Frumoasa iesire, chiar daca o servesti cu dumicatul...
    DoiNomazi aka "Seasick & Grumpy", aflati intr-o perpetua TraveloTherapie

Tags for this Thread

Bookmarks

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •