Răspunde cu citatMă trezesc odihnit, cu poftă de viață, și ies pentru o plimbare pe mal. Aseară am explorat golful așa că de data asta atac versantul. Un drum de pământ mă conduce printre măslini spre o gospodărie izolată, înnecată în verdeață. Cu mult înainte de a ajunge la căsuța modernă, peisajul se împestrițează cu diverse obiecte eteroclite aruncate neglijent, gunoaie și acareturi ca la noi la țară. Grecii ăștia! Trăiesc întrun paradis natural de care nu par să fie conștienți, pe care-l spurcă cu nonșalanță. Îi dau zor pe drumul ce continuă prin livadă și mă scoate întro șa dincolo de care văd un nou golf dormitând în liniștea serenă a dimineții.
Soarele se ridică cu repeziciune și razele lui încălzesc aerul. Noaptea e destul de rece, dar zilele sunt încă de vară. Când ajung la yacht găsesc echipajul pregătit de manevră. Skipperul e om de apă, nu de uscat, așa că molăm parâmele ce ne țineau lângă Peter Pan și ieșim la mare largă prin strunga tăiată în calcar.
Calm plat. Cu arborada necolorată de vele, Teranga arată ca un zombi ce s târăște la motor. Soare orbitor și albastru marin. Suntem bărboși, suntem la bustul gol. Pe marea de ciment nimeni nu are chef să volănească, așa că trecem din nou pe pilot automat. Peninlulele lungi ale tridentului Halkidiki asigură o bună protecție celor două golfuri adânci, ceea ce mă duce cu gândul la o tură cu caiacele în jurul Sitoniei. Zac la plajă lângă Mike, pe puntea prova. Viață tihnită. Uite, asta ar trebui să ne prescrie doctorul de câteva ori pe an, dar adesea suntem prea băgați în priză pentru a ne putea opri.
Mă ridic în capul oaselor ca să văd mai bine insula din largul Neos Marmarisului, semănând cu o broască țestoasă adormită între ape. Am pielea încinsă și mă gândesc că ar merge o baie când motorul se oprește și se dă liber la scaldă: gând la gând cu bucurie! Cât timp ne desfătăm în răcoarea albastră, se ridică vântul, nu tare, dar destul cât să scoatem velele.
Prânzim în cockpit. Încet, fără grabă, ajungem în capătul golfului. Malurile se strâng ca un laț în jurul nostru, dar știm că există scăpare prin canalul Potidea ce taie brațul Kasandra pe la bază. Strângem velele și ne angajăm la motor în șenal. De la nivelul punții avem impresia că mărul catargului zgârie tablierul podului ce asigură continuitatea uscatului. Canalul are ceva mai mult de un kilometru, pe care-l parcurgem în câteva minute.
Nea Moudanis, ținta noastră de azi, e primul port de pe coastă în direcția Salonic. Încă de departe zărim biserica imensă, aidoma unui far călăuzitor. Ocolim digul de larg din bolovani ciclopici, ne angajăm în pasa de intrare și iată-ne ajunși. Primul ponton e sfărâmat. Găsim loc la al treilea. Echipajul este rodat așa că parâmele sunt legate cu profesionalism la tacheți și Teranga intră la repaus.
Prima impresie e cea de mizerie. Mizerie cruntă. Scândurile smulse ale pontonului lasă să se vadă dedesub o mulțime de peturi și de doze de aluminiu, iar la cheul din beton zace epava ruginită a unei nave de peste ocean. Veniți din paradisul insulelor, noua imagine ne dă palme. Trecerea de la atmosfera medievală a micilor sate pescărești la cea modernă a orașelor industriale e deprimantă. Ne răcorim cu o bere servită la o masă de pe cheu și ne învârtim pe străzi ca niște găini bete în căutarea uleiului de măsline extravirgin.
Originally Posted by Florio
. Chiar am crezut că e un lup de mare cu experiență!
Bookmarks