Marinari pe submarin

Scuze pentru cei cu gandul la „VA URMA”. Intr-adevar, am fost plecat din nou prin lume si am revenit cu o noua experienta pe care am s-o povestesc, nu inainte de-a incheia-o pe cea veche (din care nu mai e decat episodul final).
 
Suntem din nou pe pământ ferm, alături de Constantin, și această metamorfoză a ucis aventura. Lipsiți de scop ne trambalăm peste drum la taverna Mariei.
-No, ați ajuns?
În prezența dialectului ardelenesc experimentăm un nou fel de a fi „acasă”. Cu Maria nu ne-am mai văzut din toamnă, dar în ceața timpului asta parcă a fost ieri. Serbăm cu bere Alpha turnată în halbe scoase din congelator (glaciațiune instantanee), apoi ne îngrijim stomacurile laolaltă cu papilele gustative. Din crumieră se ridică molatec un fuior de fum…
-Probleme cu barca? se interesează Constantin.
-Capacul rezervorului de motorină.
-Altceva?
-Altceva nu. Sau ar fi ceva…
-…am tăiat parâma ancorei de rezervă, intervine Mike.
-De ce?
-Aseară am simțit nevoia unui amaraj suplimentar.
-Și n-ați găsit decât parâma ancorei?
-N-am găsit alta!
-Mai erau încă două, în același cheson.
-Unde naiba? Că doar ne-am uitat…
-Într-o pungă de nylon.
-Aaaaa!
Deci așa. Într-adevăr, mai erau tot felul de chestii pe-acolo, dar ochii noștri căutau parâme… Încă o dată superficialitatea conjugată cu necunoașterea inventarului a făcut victime.
-Cine a tăiat-o?
-Eu.
-Ok! O matisezi la loc.
-Dacă îmi arăți cum.
-Îl vezi pe băiatul ăla de la yacht? E Giorgios, îți arată el.
Mike merge să vorbească cu Giorgios și ne mutăm înapoi în cockpitul Terangăi.
Giorgios e un copil al portului. Îi explicăm pocinogul și cu mișcări repezi ne arată un nod pe veriga ancorei. Ceea ce a făcut are sens, dar Constantin nu e mulțumit…
-Mike, du-te la magazin și cumpără o rodantă și doi metri de merlin.
Mike pleacă, dar nu peste mult îl sună pe Constantin și-i tot explică ceva. Încerc să ghicesc ce se întâmplă, dar nu aud decât frânturi din discuție.
-Mike, poți vorbi mai lizibil?
Senzație pregnantă de „acasă”. Fiecare clipă îl devoalează pe Constantin, skipperul voiajelor din Caraibe sau Istanbul, omul de fier care rezolvă. Cunosc umorul lui Constantin și aproape că îi anticipez cuvintele și gesturile. Mike revine cu cumpărăturile și în locul nodului face o gașă, patronând capetele cu merlin. Desigur, nu e la fel de elegant ca matisarea inițială, dar e ceva mai prezentabil decât nodul lui Giorgos.

*

Seara ne găsește tot în cockpit. Insula nu ne atrage.
-Ce să vedețí? ne întreabă Constantin. Case?
Inevitabil, firul discuției se reîntoarce la yacht, la orizontul nesfârșit al mărilor și al oceanelor.
-V-ați descurcat bine, ne laudă Constantin. Dacă am văzut că prezența mea încurcă, am dispărut și manevra de acostare a fost corectă. Kiru face lucrurile mai bine ca 85% din skipperii ce se perindă pe aici…
Aprecierea mă flatează, dar îmi cunosc limitele. Recapitulez. În urmă cu doi ani aveam deja câteva mii de mile făcute pe mare, dar experiența mea avea lacune pe care am încercat să le elimin învățând pe brânci, interesat, punând mâna la treabă și angajându-mi răspunderea. În urma acestor demersuri s-au născut trei voiaje în insulele Egeei, trei experiențe încununate cu succes, trei examene trecute care mă încurajează să plănuiesc explorarea unui nou continent, numit Mediterana!


-SFÂRȘIT-​
 
Ultima editare:
Wow. Am citit pe nerăsuflare poveștile celor 3 Grecii. Impresionat și incantat, vreau sa mulțumesc scriitorului. Acum imi doresc să ajung alaturi de autor intr-o astfel de aventura, și să văd ulterior ce ințelesuri sunt atașate unor evenimente obișnuite
 

Back
Sus