Marinari pe submarin

E bine că v-ați încumetat să rupeți coada pisicii, cu plecarea pe vreme de molimă.
Eu am amânat 4 călătorii pe Egee, în anul acesta. Și până la urmă mi-am petrecut vara pe barcă, numai la noi pe fluviu.
N-a fost deloc rău, dar... mi-a lipsit marea grecilor :)

Ironia este că lucrul cel mai important în ecuația plecării este pornirea interioară, singurul lucru care nu se vede. Aveam chef și în plus atunci când a sunat, Constantin ne-a spus că nu se mai cer testele COVID. Câteva zile mai târziu când ne-am interesat și am aflat că testele și formularele online sunt în continuare necesare, n-a mai contat: gândurile noastre erau deja în Grecia :)
 
Octombrie

PA033932.jpg

Ne-am facut testele COVID si am pornit spre Grecia. La miezul nopții am ajuns în Salonic și ne-am îndreptat spre marina Aretsou unde intentionam să lăsăm mașina. N-aveam card magnetic pentru bariera de la intrare, dar ne-am descurcat romaneste intrând în spatele unei mașini. Cu toate că în țară venise toamna, aici era încă vară. Străzile Salonicului forfoteau de lume îmbrăcată sumar, iar în cockpiturile multor yachturi se stătea la povești în jurul unor sticle de bere întro atmosferă autentică de vacanță. Cu un taxi am ajuns la gară, apoi cu primul tren la Volos, prea târziu însă pentru a prinde feribotul de dimineață spre insule. Ne-am petrecut dimineața bătând portul de la un capăt la altul, am făcut baie în mare și ne-am răcorit cu niște ceaiuri până la cursa navei rapide ce ne-a dus întro oră în Skiathos.

PA043944.jpg


PA043949.jpg


PA043967.jpg


PA043990.jpg


Întâlnire cu Constantin. Nu ne-am mai văzut din 2017, când ne-am despărțit în marina Roccella Ionica din Calabria. După prima călătorie pe mare scrisesem despre Constantin, parafrazându-l pe Hipocrat, "să prețuiesc ca pe tatăl meu pe cel ce m-a învățat această artă ..." și cu toți anii ce s-au scurs de atunci sentimentele au rămas aceleași. Așadar o îmbrățișare caldă la cheu, apoi îmbarcarea pe Teranga, o Bavaria 36 unde îi găsim pe Eugen și Roxana, colegii noștri de curs.

PA044006.jpg

Ne despovărăm de bagaje și ne instalăm peste drum la taverna Mariei. Maria e din Băișoara, de lângă Cluj, așa că vorbește pe limba noastră, adică ardelenește. Încercăm să ne reintegrăm în atmosfera nautică rememorând întâmplările mai picante din trecutele călătorii, apoi ne retragem în cușete pentru un somn recuperator.
Ca de multe alte ori sunt din nou în cabina prova ce valsează ușor pe hula slabă ce intră în marină. Pentru un copac cu rădăcini stufoase, schimbarea e semnificativă.

- VA URMA -​
 
PA033932.jpg

Ne-am facut testele COVID si am pornit spre Grecia. La miezul nopții am ajuns în Salonic și ne-am îndreptat spre marina Aretsou unde intentionam să lăsăm mașina. N-aveam card magnetic pentru bariera de la intrare, dar ne-am descurcat romaneste intrând în spatele unei mașini. Cu toate că în țară venise toamna, aici era încă vară. Străzile Salonicului forfoteau de lume îmbrăcată sumar, iar în cockpiturile multor yachturi se stătea la povești în jurul unor sticle de bere întro atmosferă autentică de vacanță. Cu un taxi am ajuns la gară, apoi cu primul tren la Volos, prea târziu însă pentru a prinde feribotul de dimineață spre insule. Ne-am petrecut dimineața bătând portul de la un capăt la altul, am făcut baie în mare și ne-am răcorit cu niște ceaiuri până la cursa navei rapide ce ne-a dus întro oră în Skiathos.

PA043944.jpg


PA043949.jpg


PA043967.jpg


PA043990.jpg


Întâlnire cu Constantin. Nu ne-am mai văzut din 2017, când ne-am despărțit în marina Roccella Ionica din Calabria. După prima călătorie pe mare scrisesem despre Constantin, parafrazându-l pe Hipocrat, "să prețuiesc ca pe tatăl meu pe cel ce m-a învățat această artă ..." și cu toți anii ce s-au scurs de atunci sentimentele au rămas aceleași. Așadar o îmbrățișare caldă la cheu, apoi îmbarcarea pe Teranga, o Bavaria 36 unde îi găsim pe Eugen și Roxana, colegii noștri de curs.

PA044006.jpg

Ne despovărăm de bagaje și ne instalăm peste drum la taverna Mariei. Maria e din Băișoara, de lângă Cluj, așa că vorbește pe limba noastră, adică ardelenește. Încercăm să ne reintegrăm în atmosfera nautică rememorând întâmplările mai picante din trecutele călătorii, apoi ne retragem în cușete pentru un somn recuperator.
Ca de multe alte ori sunt din nou în cabina prova ce valsează ușor pe hula slabă ce intră în marină. Pentru un copac cu rădăcini stufoase, schimbarea e semnificativă.

- VA URMA -​

Sa va bucurati si sa va priasca!
 
Manevra navei cu vele

PA054013.jpg

Dimineața e senină, cu lumină orbitoare de vară. Constantin apare cu sacul de călătorie pe umăr și se îmbarcă ocupând cabina din pupa tribord.
N-am mai călcat niciodată pe o Bavaria și înainte de orice mă familiarizez cu nava și scotocesc prin chesoane ca să știu pe unde sunt lucrurile. Skipperul ne prezintă echipamentele de siguranță (EPIRBUL, torțele și rachetele de semnalizare), apoi urmează alte chestiuni teoretice și după atelierul de noduri completăm formularul cu lista echipajului și ne desprindem de cheu cu destinația Skopelos.
În iarna lui 2017 am stat trei zile în Skopelos, așa că portul omonim îmi e familiar. Cu toate că e final de sezon sunt surprinzător de multe yachturi la cheu și surprinzător de multe cu pavilion românesc sau cu echipaj românesc. În următoarele zile am navigat în jurul insulei sau în insulele învecinate, dar am revenit în fiecare seară în acest port.


PA054031.jpg


PA074100.jpg


PA054051.jpg


PA064081.jpg


PA064075.jpg


PA064068.jpg



Întro după-amiază aveam în travers Patitiri. Făcusem câteva manevre "om la apă" și Constantin hotărâse că e prea devreme ca s-o luăm spre Skopelos, așa că am aruncat ancora într-un golf și s-a dat liber la baie. Constantin a rămas la bord în timp ce echipajul a pornit înot spre plajă. Locul era pustiu și ne-am bucurat de apă și soare până când skipperul ne-a făcut semn să ne întoarcem. Am reintrat în apă și am simțit o usturime la mână, ceva asemănător cu senzația de arsură. Până să-mi dau seama ce se petrece l-am auzit pe Mike strigând și când m-am întors l-am văzut înotând haotic către mal. Nu știam ce se întâmplase, dar cuprinși de panică am ieșit cu toții din apă ca și cum ar fi fost radioactivă. Mike se freca la subsioară și când ne-am apropiat am văzut un fel de cicatrici sângerii ce i se încolăceau pe piele.
-Meduze!

PA054043.jpg


PA074105.jpg


PA074166.jpg


PA074168.jpg


PA074170.jpg

Am cercetat apa cu atenție și am descoperit într-adevăr o meduză cât palma. Ne era groază să intrăm în apă, dar skipperul ne chema insistent și până la urmă ne-am dus. Roxana înota în față și la un moment dat a început să țipe.
-Nu înțelegeam ce s-a întâmplat, ne-a povestit mai târziu skipperul. Fata asta urla ca din gură de șarpe și voi toți înotați în direcție opusă.
În cele din urmă am ajuns la scara yachtului și ne-am grăbit să ieșim din apă. Nu știam că apele Egeei sunt periculoase, dar ulterior, discutând cu alți skipperi s-a confirmat că în jurul insulei Alonnisos sunt meduze veninoase.

*

20201006_081725.jpg

Dimineață în portul Skopelos. Yachturile amarate strâns, bord în bord, formează un vremelnic sătuc plutitor ce se trezește la viață. Cookpiturile se umplu de oameni veseli ce-și sorb cafeaua sau servesc micul dejun vociferând potolit în toate limbile pământului.
Roxana: James Bond, la bar, este întrebat cât e ceasul. "Zece... Cinci fără zece..."
Mike: cum te simți? Bine... Nu prea bine...
Cipri: ridicați vela! Marcel vela!
20201006_082047-1.jpg

*

Lăsând la o parte velele, conducerea unui yacht se aseamănă cu conducerea unui automobil... cam așa cum girafa se aseamănă cu măgarul lui Vasile. Amândouă au motor și volan, dar pe apă lucrurile se petrec la viteze mult mai mici asigurând timpi de reacție generoși, în schimb absolut orice manevră de la bordul ambarcației trebuie să țină cont de vânt, ceea ce complică un pic lucrurile mai ales din cauza faptului că rareori e constant.
Zi dedicată acostărilor. Portul larg din Skopelos este un teren de joacă perfect.
-Uitați-vă dacă nu vine feribotul, ne spune Constantin. Când intră feribotul în port, trebuie să eliberăm zona, să nu-i stânjenim manevra, pentru că nu ne poate feri și pentru că poliția portuară aplică amenzi de ordinul miilor de euro. Un coleg de-al vostru a plecat cu yachtul lui de la cheu și preocupat cu ridicarea ancorei n-a dat importanță feribotului: i-au dat 2000 de euro amendă.

PA064057.jpg

*

Revenim în Skopelos după o zi de sailing. Este seară și cu toate că e sfârșit de sezon, cheul este plin de yachturi. Constantin ochește un loc liber între yachtul unui englez și un superb catamaran Hanse. Sunt în prova la ancoră și huruitul vinciului mă împiedică să aud vociferările din pupa, dar văd animație la cheu. Locul în care intenționam să acostăm rămăsese liber fiindcă amarajele catamaranului se întindeau peste tot ca o plasă de paiangen și, văzând manevra noastră englezul ne sărea în ajutor făcându-ne loc la babale.
Nu știu care a fost schimbul de replici din cursul acostării, dar imediat ce pasarela a fost coborâtă Constantin a sărit pe cheu și s-a proțăpit în pupa catamaranului:
-Nu e portul tău, le-a strigat echipajului de pe Hanse, trebuie să încăpem toți.
În cookpitul catamaranului sar în picioare doi burtoși ca luptătorii de sumo, pe lângă care Constantin pare o scobitorică. Unul mai ales are o față de criminal, dar culmea, tocmai el pare mai împăciuitor, blocându-i calea celuilalt ce o pornise spre pasarelă.
Suntem pregătiți să sărim în apărarea skipperului, dar cumva, cumva, spiritele se liniștesc. Întindem cablul electric până la panou și Constantin îl aranjează meticulos, nu numai pe al nostru ci și pe un altul ce fusese prins între parâme, riscând să fie ros sau smuls. Eroare! De pe puntea catamaranului o voce iritată se răstește la noi:
-Cine v-a permis să atingeți cablul meu?
Constantin îl săgetează cu privirea:
-You are total crazy!

20201005_192744.jpg


 
Ultima editare:
Dar ați avut vreme frumoasă, văd :)
Oameni de genul celor de pe catamaran nu am întâlnit, ceea ce mă face să cred că sunt foarte rare asemenea caractere între yachtmani (poate sună pretențios, dar nu știu cum să numesc altfel. ”Barcagii” nu se potrivește, tehnic vorbind).
Am întâlnit în schimb în 13 ani de când călătorim cu barca, oameni care au venit să socializeze cu noi, care ne-au dăruit pește proaspăt, undeva în Porto Koufo un echipaj care a auzit că plecăm atunci pe mare într-o travesadă de 50 mile, au venit să ne aducă de-ale gurii, dacă poți crede :) .
Dialog:
-Plecați?! (ne văzuse că pregătim să dăm mola)
-Da, acum chiar.
-Pe mare e gradul 6 (la vânt se referea). Unde mergeți?
-Kyra Panagia.
-Ah, acolo e gradul 7!
-Da, zic, e ok, barca face față.
-Stați așa! zice tipul. Și coboară în barca lui, venind cu niște doze de bere și suc, niște pachețele cu ceva de păpică, cronțonele. Luați de aici!

Uite, cam așa oameni se întâlnesc de obicei.
Scorțoșii ăia sunt rarități. Eu unul nu am întâlnit :)
 
Dar ați avut vreme frumoasă, văd :)
Oameni de genul celor de pe catamaran nu am întâlnit, ceea ce mă face să cred că sunt foarte rare asemenea caractere între yachtmani (poate sună pretențios, dar nu știu cum să numesc altfel. ”Barcagii” nu se potrivește, tehnic vorbind).
Am întâlnit în schimb în 13 ani de când călătorim cu barca, oameni care au venit să socializeze cu noi, care ne-au dăruit pește proaspăt, undeva în Porto Koufo un echipaj care a auzit că plecăm atunci pe mare într-o travesadă de 50 mile, au venit să ne aducă de-ale gurii, dacă poți crede :) .
Dialog:
-Plecați?! (ne văzuse că pregătim să dăm mola)
-Da, acum chiar.
-Pe mare e gradul 6 (la vânt se referea). Unde mergeți?
-Kyra Panagia.
-Ah, acolo e gradul 7!
-Da, zic, e ok, barca face față.
-Stați așa! zice tipul. Și coboară în barca lui, venind cu niște doze de bere și suc, niște pachețele cu ceva de păpică, cronțonele. Luați de aici!

Uite, cam așa oameni se întâlnesc de obicei.
Scorțoșii ăia sunt rarități. Eu unul nu am întâlnit :)

Păi, lumea e în vacanță, teoretic ar trebui să fie relaxată...
În ceea ce privește vremea, da, nesperat de faină, exceptând vântul ce a fost preponderent de bulină, oriunde vroiam să mergem :)
 
De câteva zile urmărim prognoza meteo căci ne paște o furtună. Pentru navigatori furtună înseamnă vânturi puternice, chiar dacă nu sunt însoțite de precipitații. În portul larg al Skopelosului, nu prea bine protejat pe axa nord-sud, Teranga împreună cu suratele ei se leagănă în amaraje.
-Vom aștepta până la prânz când va mai cădea vântul, ne zice Constantin, apoi ne vom muta pe cealaltă parte a insulei în Neo Klima, unde e un mic port bine protejat. Până atunci însă vom exersa lucrul la hartă.
GPSul este instrumentul de bază în navigația modernă, dar oamenii au navigat și înainte folosind hărți maritime, compas, rigle, raportor, sextant, cronometru, alidada si sonda de adâncime.
Cei ce sunt familiarizați cu hărțile din turele montane vor avea parte de un șir de surprize, trecând la cele nautice. În primul rând, dacă la munte căutai o cărare pe care s-o urmezi fără să-ți mai bați capul pentru fiecare schimbare de direcție, pe mare dispui de libertatea de a-ți alege tu drumul dintro mulțime de variante posibile, libertate ce vine la pachet cu problema de a ști în orice moment unde ta afli căci rutele sunt invizibile. Pe mare devine primordial să te știi deplasa pe o anume direcție determinată de un unghi măsurat în grade, ba mai mult, chiar și distanțele se măsoară tot în grade, minute și secunde, lucru ce sfidează întregul sistem zecimal împământenit în mintea noastră, căci liniile drepte de pe hărțile plane în realitate sunt arce de de cerc pe suprafața sferică a pământului. Unitatea de măsură pentru distanțe este mila marină ce măsoara 1852m, iar viteza măsurată în noduri exprimă mile marine/ore. Până aici cu puțină dexteritate matematică te-ai putea descurca, dar surprizele apar în continuare, una mai grozavă ca alta. De pildă faptul că scara hărții nu e aceeași pe toată suprafața ei, alfel spus că un centimetru în colțul de jos al hărții semnifică o altă distanță decât același centimetru în colțul de sus sau faptul că unghiurile rutelor trebuiesc corectate cu un coeficient care se schimbă anual. Suma sumarum, dacă Navionics, o aplicație banală ce poate fi instalată pe orice smartphone la bani mărunți îți trasează automat o rută și apoi îți arată în orice moment unde te găsești, trasarea unei rute pe harta de hârtie necesită calcularea coordonatelor fiecărui waypoint, a unghiurilor compensate dintre direcții și mai complicat, transpunerea lor în realitate căci navigația înseamnă deplasarea din punctul A în punctul B în deplină siguranță și mai ales știind în orice moment unde te afli.

20201008_103028.jpg


20201008_103059.jpg

*
La prânz vremea se mai îndreaptă și ridicăm ancora. Mare parte din port s-a golit și skipperului îi e teamă că nu vom mai găsi loc în Neo Klima. Ocolim insula pe la sud. Vremea e minunată, dar vântul e de bulină obligându-ne să navigăm la motor. Hula persistentă ne ridică stomacul în gât, dar ocazia de a traversa în Skiathos e prea bună pentru a o rata. După-amiază suntem amarați la ponton și în vederea furtunii ce va avea intensitatea maximă la noapte, dublăm legăturile. Chiar dacă portul larg nu oferă o bună protecție, grosul furtunii nu va trece pe aici așa că ar trebui să scăpăm ieftin.

cover.jpg


PA084290.jpg

*

Noaptea a trecut cu bine. Au fost câteva rafale de vânt mai puternice, dar nici o ambarcație n-a avut de suferit. Ne petrecem ultima zi de curs exersând acostările. Luăm masa de adio la Maria căci Eugen și Roxana se vor întoarce acasă în timp ce eu cu Mike vom mai rămâne o săptămână. A fost o săptămână plăcută din toate punctele de vedere, dar mai ales pentru faptul că ne-am înțeles bine ca echipaj. Facem schimb de telefoane și promitem să ne revedem.
 
Ultima editare:
Duminică dimineața ne strângem lucrurile și debarcăm pe cheu pentru a face loc echipei de curățenie. Soarele se ridică tot mai sus și noi pierdem vremea în așteptarea echipajelor ce vor prelua cele patru yachturi ce trebuiesc duse la Salonic. Feriboturile vin și pleacă și mesele de la taverna Mariei se umplu de români. Oamenii se cunosc între ei, se strâng mâinile, se glumește, se spun povești. Sunt patru bavarii (Nefeli 42, Peter Pan 38, Teranga 36 și Amorgos 32) și patru skipperi (Petrică, Sabina, Armand și Bogdan). Inițial ar fi trebuit să ne îmbarcăm pe Amorgos, în echipajul lui Bogdan, dar fiind cel mai numeros echipaj și barca cea mai mică suntem transferați pe Teranga la Armand, cu consimțământul tuturor, bineînțeles. Noi suntem venetici, nu-i cunoaștem pe nici unii așa că ne e totuna cu ce barcă vom merge și cu cine vom face echipaj. E clar că niciun yacht nu va ridica azi ancora așa că hotărâm să mergem să vizităm insula.
-Luați mașina mea, ne zice Constantin. Cheile sunt pe frigider...
Constantin are o căsuță închiriată la marginea pistei de aterizare. Am fost oaspeții lui cu o seară înainte, bucurându-ne de ospitalitate, de posibilitatea de a face un duș și de pisicuțele ce ne torceau în poală.
Am găsit cheile la locul indicat. Ceva îmi spunea că n-o să meargă și când am presimțiri de-astea ele chiar se adeveresc. Apăs butoanele telecomenzii și mașina nu scoate nici-un sunet. Hm! Constantin are un scuter cu care face naveta în port, așa că mașina nu e prea folosită. Oare nu merge telecomanda, sau bateria e descărcată? Îl sun pe Constantin și în două minute apare călare pe scuter. E clar, bateria e caput. Îmi iau adio de la excursia cu mașina, uitând că skipperul are talentul și tenacitatea de a rezolva orice problemă.
După ce oprește alarma pleacă val vârtej și se reîntoarce în câteva minute cu un vecin ce-și trage Wranglerul în paralel și ne dă curent din bateria lui. Loganul se screme, demarorul mârâie ca un animal pe moarte și în final totul se fâsâie: bateria e prea stoarsă și nu ajunge curentul.
-Unde putem încărca bateria? întreabă Constantin.
-Posibil la vreo benzinărie, sugerează grecul.
Wranglerul pleacă și eu aduc trusa de chei. Scoatem bornele, dar șurubul ce imobilizează bateria e sudat de rugină și în plus e într-o poziție greu accesibilă. Constantin pune cap la cap câteva prelungitoare și se opintește în cheie, dar șurubul nu cedează, ba mai mult, sub tensiune prelungitoarele sar de la locul lor și se-mprăștie prin motor oprindu-se cu un chicot sarcastic pe scut. Hait! Acum chiar ne-am blocat!
Constantin cotrobăie prin casă și apare cu un spray cu care frăgezește șurubul. Împingem mașina și găsim dedesubt unul din prelungitoare cu care încercăm din nou să desfacem și "bingo!", rugina cedează!
Punem bateria pe scuter și plecăm să facem turul benzinăriilor. Presimțirile mele funcționează și nimeni nu vrea să ne încarce bateria.
-Dar baterii noi aveți? se interesează Constantin.
Au. Skipperul nu stă pe gânduri, le lasă hodoroaga și își adjudecă una încă în țiplă. În câteva minute suntem din nou acasă, punem bornele și Loganul pornește ca nou! Îi iau pe Mike și pe Cipri și pornim în turul insulei începând cu plaja de la capătul pistei de aterizare. Un drumeag prăfuit pare să o ia într-acolo și parchez mașina întrun cimitir de transformatoare electrice.
-Mai avem cam patru ore de lumină așa că propun să lăsăm băile și să vizităm ce putem.
Echipajul e de acord. Luasem cu noi costumele de baie și niște prosoape, dar le-am lăsat în mașină și am suit cu mâinile în buzunare un mic promotoriu cu vedere la mare.
Malul înalt, tapițat cu tufișuri, cade abrupt către o plajă pietroasă de o simplitate și sălbăticie cuceritoare. Ne uităm unii la alții și întrebăm aproape într-un glas:
-Facem o baie?

PA104314.jpg

Fără a aștepta răspunsul o luăm la goană pe cărarea ce coboară la apă, ne lăsăm hainele pe pietrele rotunjite de valuri și intrăm cu chicote în marea rece cu accente de cerneală. Lumina frustă a după-amiezei ascute în contraste stâncile uscatului, razele soarelui ne apasă moale pielea și mai avem o întreagă insulă de descoperit.

PA104353.jpg


PA104359.jpg


PA104370.jpg

Revenim la mașină veseli și pornim mai departe. În scurt timp asfaltul se pierde și continuăm pe o pistă de pământ ce atacă relieful muntos în pante mult mai abrupte decât sunt obișnuit. Urmăresc traseul pe o hartă rudimentară luată dintro benzinărie, greșesc drumul și pentru a întoarce în pantă trebuie să mă ajut cu un bolovan pus la roată, apoi dăm iarăși de asfalt și oprim scurt la un izvor ce alimentează un bazin din beton plin cu pești multicolori. Mai departe ajungem la o veche mănăstire cu colivii ce răsună de trilurile unor mărunte păsări colorate și pitorești baloane de sticlă cu fructe puse la macerat, apoi din vârful muntelui se deschide o frumoasă panoramă a orășelului Skiathos cu insulele stâncoase presărate în golf. Părăsim din nou asfaltul pentru o pistă ce șerpuiește printre măslini și în final ajungem la Kastro, o peninsulă aridă și stâncoasă din nordul extrem.
Punct. Părăsim mașina și o luăm la picior pe aleea ce devine cărare. Dintr-o clopotniță aflată la capătul peninsulei un dangăt marchează sonor apusul. Lumina portocalie mânjește totul ca o pastă și umbrele noastre lungi defilează pe ziduri de piatră căci orașul port s-a cocoțat pe vremuri aici de teama corsarilor. Câteva tunuri cu înalte calificări de fier vechi atestă seriozitatea chestiunii. Din vechea așezare au mai rămas în picioare doar bisericuțele mititele. Drept în față peninsula se continuă în mare cu doi pinteni de stâncă singuratici, în dreapta e un golf semicircular flancat de o extraordinară faleză de piatră (la baza căreia e vestita plajă Lalaria), iar în stânga e coasta abruptă de pământ din care s-au desprins stânci și bolovani, bătute și bătuți de talazuri la baza pantei. Locul are forță, sau poate e doar din cauza apusului. Ziua e pe sfârșite și ne grăbim spre o ultimă plajă de unde ne vom întoarce în orașul port.

PA104375.jpg


PA104386.jpg

Asfaltul a dispărut din nou și drumul pare de-a dreptul vertical. Conduc mașina în curbe strânse și mi-e teamă că pista ar putea să se înfunde și va trebui să facem cale întoarsă. Motorul diesel are destulă putere, dar pământul sfărmicios s-ar putea să nu contribuie cu aderența necesară, sau cel puțin așa mi se pare mie, însă aleluia, ajungem cu bine la plajă și parchez mașina printre măslini.
Coborâm la apă. Locul e cu desăvârșire pustiu, marea abia respiră și peisajul e bicolor, albastru/portocaliu. Atmosferă de vară târzie, de ultima zi de vacanță, căreia nu-i putem rezista. Mai facem o baie la maimuța goală, apoi ne zbicim pe pietre și odată cu ultimele accente de lumină ne înfundăm pe pista de pământ ce urmează o vale împădurită. La un momentdat drumul trece direct prin albia râului și la lumina farurilor nu-mi dau seama cât de adâncă poate fi apa. Simt un fior rece la gândul că trebuie să ne întoarcem și să urcăm pista de pământ verticală, dar Mike ieșit în recunoaștere îmi face semn că e ok. Traversăm prin vad și ne continuăm drumul, apoi apare asfaltul, apoi apare orașul. Intrăm într-o benzinărie și facem plinul, dar nu găsim o spălătorie unde să dăm jos praful gros de pe caroserie și, în fine, odată cu noaptea ajungem înapoi în port unde echipajele formate s-au regrupat în cockpituri.
 
Ultima editare:
Delicatesele sunt întotdeauna insuficiente:)
Povestea continuă...

*

Ne luăm bagajele de la Maria și ne îmbarcăm din nou pe Teranga. De data asta skipperul este Armand iar mușii suntem noi trei (eu, Mike și Cipri) plus Adi, un prieten de-al skipperului.
Cu toate că, treptat, nopțile au devenit mai reci, atmosfera este plăcută. La fel ca pe alte bărci, stăm în cockpit la un pahar de vorbă. În dreapta noastră, un echipaj spaniol e la cina festivă. Yachtul lor e mult mai mare și cockpitul generos are în centru o masă în toată regula. Fetele sunt în rochii de seară, pe masă sunt lumânări, se bea vin. Pasarela ridicată jumătate de metru deasupra cheului sugerează o petrecere închisă.
Petrecem și noi cu câte o cutie de Mythos. Skipperul ne informează că în timp ce băteam insula, echipajele au dezbătut pe marginea rutei spre Salonic. S-a convenit să navigăm în flotilă. Duminică vom da ocol insulei Skiathos și vom înnopta în Skopelos. La începutul săptămânii va fi din nou furtună în Egeea, așa că luni ne vom îndrepta spre Achileo, un port din fundul unui golf adânc înspre insula Evia, iar marți vom explora golful Volos unde furtuna nu va avea putere. Miercuri este ziua prevăzută pentru traversarea Egeei spre Halkidiki cu înnoptare în Porto Koufo, joi vom trece în Nea Moudania și vineri vom preda yachtul în Salonic.
În timp ce Armand ne explică toate astea, pe yachtul spaniolilor o rochie neagră face echilibristică pe pasarela ridicată. Cu telefonul în mână, fata vrea să filmeze sau să fotografieze, dar poate mișcările yachtului, poate vinul consumat sau poate puțin din fiecare face ca telefonul să plonjeze în apă cu tot cu proprietară. Scena e prea savuroasă pentru a nu întrerupe ședința tehnică. Adi sare să o ajute să se cațere pe cheu și odată ajunsă în cockpit își scoate cu greu rochia mulată, oferind un spectacol topless. Din păcate neșansa o împiedică să se orienteze în direcția noastră așa că Armand cere detalii prin telefon de la Bogdan care e pe Amorgos, în celălalt bord al spaniolilor.
Cu asta seara se încheie întro atmosferă destinsă. Prevăd că ne vom simți bine în următoarea săptămână.
 
Ultima editare:
Dimineața ne pregătim să ridicăm ancora. În timp ce celelalte echipaje abia se dezmorțesc, Teranga e gata demult să ia largul, dar așteptăm sosirea lui Constantin ca să ne luăm rămas bun. Nu e sigur că vineri ne va aștepta în Salonic, așa că ne despărțim din nou pe cheul unui port, cine știe până când.
La ora zece Mike trece la ancoră, eu cu Cipri molez parâmele de acostare și cu Armand la comandă dăm să ieșim din golf taman când vine feribotul. Îi facem loc să manevreze și ne continuăm marșul spre partea vestică a insulei. Ziua e cum nu se poate mai senină, cu mare albastră și soare orbitor, dar fără vânt. Navigăm la motor până în dreptul plajei Koukounaries unde lăsăm ancora pentru baie.

PA114417.jpg

Teranga​

Final de sezon: plaja e pustie. De la un beach bar se aude muzică, dar nu e urmă de client. Față de plajele sălbatice din nord, vestita Koukounaries cu nisipul ei auriu mă lasă rece. Până ne trece cheful de scaldă apar și Peter Pan și Nefeli.
Plecăm mai departe și rotindu-ne după insulă prindem un pic de vânt. În dreptul reliefului aspru de la Kastro ne vine cheful de sailing. Echipajul sare la parâme, vinciurile răpăie, triunghiurile albe ale velelor se măresc deasupra noastră și Teranga se apleacă ușor și începe să alerge pe valuri
-Iiiiii-haaaaa!

PA114452.jpg

Strigătul de satisfacție lățește zâmbete pe fețele tuturor. Oprim motorul și ne bucurăm de senzația de liniște. Firește, vântul de bulină ne obligă să navigăm aiurea, dar avem toată ziua în față pentru a ajunge în Skopelos așa că ne permitem divagația. Facem volte. E minunată senzația de "pierde vară". Am lăsat total hățurile și fără un scop imediat nu ne rămâne decăt să trăim bucuria de a călări vântul, asemeni păsărilor ce se înalță în curenții de aer ascendenți.

PA114466.jpg

Seară în Skopelos. Senzație de deja-vu cu yachtul amarat în marină. Sosesc spaniolii de aseară, total debusolați.
-Do you need help?
-Yes, please!
Le prindem parâmele și-i legăm la babale în contul showului de ieri. Flotila noastră nu e nicăieri: i-a ajuns întunericul și au ancorat în Panormos.

PA114472.jpg

Seara la tavernă
 
Ultima editare:
Începem ziua la magazinul alimentar unde suntem primii clienți. Cerul albastru și soarele plin prevestesc o nouă zi frumoasă. Molăm parâmele și ne desprindem de cheu cu destinația Achileos.

PA124520.jpg


Cipri preia timona și ne strecoară pe sub Alonnisos spre partea estică a insulei. Senzație de calm desăvârșit. Mă duc să mă instalez în scaunul balconului prova. Albastrul adânc al Egeei este vârstat ici-colo de calcarul alb al insulelor, peisaj bicolor aidoma drapelului Greciei. O vreme apa e netedă, apoi se încrețește din două direcții, formând pătrățele. Soarele pe care-l avem drept în prova se reflectă în mare în patru puncte orbitoare ce dansează hipnotic. Lumea a dispărut, Coronavirusul a dispărut. Teranga se leagănă ca un alint și torsul egal al motorului e o mantra ce intră direct în sânge. Senzație de toropeală. Marele albastru are efect psihedelic din care mă smulg părăsind balconul prova în favoarea timonei.

PA124529.jpg

Spre prânz skipperul oprește mașina și deschide balconul pupa pentru baie. Amatorii de scaldă se înșiră ca mărgelele pe parâma lăsată în apă, căci în ciuda senzației de calm, Teranga are derivă. Urmează prânzul luat pe măsuța din cockpit, apoi se ridică vântul și în entuziasmul general dăm drumul velelor. Sailing. Tracțiunea silențioasă a velei e o altă magie. Strângem vântul cât mai mult pentru a intra în canalul dintre insula Evia și continent. Soarele e tot mai galben, sau poate e doar o senzație dată de malul abrupt și argilos pe sub care trecem la distanța minimă pe care ne-o permite pescajul.

20201012_164148.jpg

Achileo e la mama naibii, la capătul extrem al unui golf semănând a fiord norvegian. Lumina pălește a înserare și umbrele munților coboară pe apă. Avem vântul și valul de pupa, deci surf: o altă beție! Lălăim. Din ungherele neșterse de praf ale memoriei scoatem la lumină versuri deșucheate de pe vremea când băteam munții. Cu Armand și Adi ne-am întâlnit cu siguranță prin Bucegi și Piatra Craiului căci avem repertoriu comun. Largul mării ne permite să petrecem îndrăcit, apoi cortina întunericului cade exact când avem baliza de intrare în port în travers.

20201012_175004.jpg


PA124551.jpg

Mike lasă ancora și Armand vine la acostare între un yacht și o mică barcă pescărească al cărei proprietar vociferează vehement. Ce-au ăștia nene? Observăm târziu mooringurile așa că ieșim ca să ne recuperăm ancora și ne alegem alt loc de acostare, ca să doarmă pescarul liniștit.
Încheiem ziua cu o cină servită la terasa portului, în compania echipajelor de pe Amorgos și Peter Pan sosite înaintea noastră. La noapte va trece peste noi aripa furtunii. Urmărim animațiile de pe Windy ale căror culori periculoase se canalizează în largul Egeei și ne ducem la culcare liniștiți de protecția fiordului.
 
Ultima editare:
De pe cușeta din salon aud cum plouă. E ora 3. Urc în cockpit și de sub protecția bimini topului privesc la lumina felinarelor picăturile dese și mari se sparg pe asfalt în jerbe luminoase.

*

Dimineață răcoroasă. Ies pentru o tură matinală pe țărm. Cheul din beton al marinei se termină cu un dig, dincolo de care începe plaja de nisip. Câțiva pescari sunt deja prezenți în peisaj. Nici urmă de vânt: am făcut bine că am fugit din calea furtunii.
Ca în fiecare zi luăm micul dejun în cockpit, apoi suntem gata să o luăm din loc. Azi furtuna își va face de cap în Egeea, așa că vom naviga în golful Volos. Armand are yachtul lui de 9m pe care și-a petrecut vara și, mare amator de liniște și singurătate, pentru diseară a pus ochii pe Kottes, o așezare-port minusculă ce promite să fie deosebită.

PA134634.jpg


Ne desprindem de cheu și ieșim la motor. Cu cât înaintăm prin fiord, vântul pe care-l avem dinapoia traversului se întărește.
-Ridicăm velele?
-Hai în vânt!

PA134636.jpg


Îmi place maxim Armand., matinal și oricând gata pentru sailing. Vinciul răpăie scurt și Teranga simte imediat tracțiunea focului, dar randa ne face probleme. Veselindu-ne cu cântece, aseară n-am prea fost atenți când am rulat randa și o cută urâtă o împiedică acum să iasă. Sunt la timonă atent la ordinele echipajului ce se chinuie să scoată vela și în final reușim.
Vântul s-a întețit binișor. Facem volta și cu noua direcție picăm pe gura de intrare în golful Volos.
Îl las pe Cipri la timonă.
-Când se vine rafala și yachtul se apleacă, reduci presiunea pe vele venind în vânt, adică rotind prova spre direcția din care bate vântul.
E simplu, dar la primul ciocan Cipri reacționează lent și Teranga se culcă obligându-ne să ne ținem bine.
-Rotește, ia stânga!
Cipri se execută cu atâta râvnă încât trece prin vânt și-l scapă în cealaltă parte. Desigur, nu e nicio catastrofă, dar pentru timonierul care se vede culcat pe val oricum învârte timona, e debusolant. Încearcă cu disperare să o ia înapoi, dar fără viteză yachtul nu urcă în vânt așa că până la urmă facem un rondou pentru a relua cursul.
-Bravo Cipri! Ne-ai spălat velele...
Știu cum e când lucrurile se petrec atât de repede încât nu înțelegi nimic. Reechilibrat, yachtul își urmează cursul, dar Cipri reține că manevra în vânt n-a fost bună și la următoarea rafală, instinctiv o ia invers. Teranga ia viteză și se înclină din ce în ce mai mult. Mâinile se încleștează din nou pe ce apucă. Pare că ne vom răsturna, dar nu, yachtul merge înainte bandat.
-Ești cam curajos, comentează laconic skipperul.
Cipri recunoaște că sailingul e diferit de mersul la motor și-i predă timona lui Mike.
Kottes este un buzunar bine dosit al golfului Volos, un bazin portuar situat cumva în centrul unei spirale. O culme muntoasă se învârte în jurul Kottesului ca un cârcel și noi trebuie să urmăm volutele uscatului. Intrarea în acest pasaj se face printr-un canal destul de strâmt dintre o insulă și continent. Golful Volos este imens și pe suprafața lui ca o mare interioară vântul are loc să formeze valuri ce vin aproape în axul canalului, deci senzație plăcută de navigație sportivă cu vânt constant de 28 de noduri și berbeci de spumă pe coama fiecărui val. Plăcere pură. Ca-ntrun sistem de vase comunicante, clocotul interior se ridică la nivelul ambientului și echipajul simte efluviul de energie preluat direct din aer. Prana.
Am asistat întâmplător la o discuție dintre Armand și Constantin, în care Armand își manifestase disponibilitatea de a ieși în furtună. Skipperul vroia să experimenteze, să trăiască o furtună pentru experiența în sine și desigur, pentru a avea un reper valoric. Atunci când pleci întro traversadă a unei mări sau a unui ocean nu te poți sustrage unor asemeni experiențe fiindcă pur și simplu n-ai unde să fugi, însă skipperii formați în insulele însorite ale Greciei n-au parte de așa ceva, în primul rând datorită faptului că contractele de charter interzic ieșirea din port pe vânturi mai mari de 25 de noduri și apoi din cauze subiective: înafara vânătorilor de furtuni nimeni nu e nebun să se bage voit în bucluc și porturile din insule stau mereu la îndemână asigurând retragerea la timp.
La capătul insulei cotește și uscatul. Intrăm în buzunarul marelui golf, la adăpost de valuri și vânt. Strângem velele și ne deplasăm mai departe doar cu motor. Adăpostit pe toate cele 360 de grade atât pe apă cât și în aer, locul pare tărâmul de poveste al tinereții fără bătrânețe și-al vieții fără de moarte. Intrăm maiestuoși pe ultima linie dreaptă spre Kottes și zărim cheul la care mai sunt amarate două yachturi. O persoană se ridică de la mesele tavernei și vine să ne asiste la acostare. Povara anilor pe care-i duce în spate l-au cam gârbovit așa că mai tai de la "tinerețe fără bătrânețe" și mai pun la "viață fără de moarte". Lăsăm ancora pe fundul nisipos și ne legăm la babale, dar ancora nu prinde. Ieșim din nou. Fundul e nisipos și totuși, când dau să întind lanțul o simt cum derapează. Cumva, cumva suntem ancorați, dar ne bazăm mai mult pe protecția naturală a locului și pe faptul că vom sta doar câteva ore.

PA134642.jpg


Ne e foame. Moșul cu baba lui țin taverna de la capătul pământului, căci se poate spune și așa devreme ce șoseaua ce duce la Volos spiralează tot melcul muntos, dublând cel puțin distanța în linie dreaptă. Nu mai mult de zece case stau pitite printre măslini și nici la alea nu prea e mișcare. Descindem la tavernă și ni se aduce meniul. Între peștii pe care-i vedem sărind din apă la doi metri de noi și cei din meniu, diferența e de 50 de euro/kilogram. Comandăm pe săturate, apoi chiar ne săturăm. De pe unul din yachturi arborând pavilionul Austriei, un cuplu în vârstă coboară să facă baie.
Mai avem două ore de lumină. Nu mi-am mai folosit picioarele demult și mi se face poftă să urc într-o șa din care s-ar putea să văd dincolo, spre insula Evia. Încerc să-mi găsesc un tovarăș pentru această incursiune și mi se alătură Adi. Pornim la pas pe șoseaua asfaltată impecabil. Flecărim. Din când în când, singurătatea e tulburată de câteo mașină în mare viteză pe care o zărim de departe căci șoseaua dă ocol largului golf pe curbă de nivel, tăind versanții tapetați cu măslini. Deși părea aproape, ne ia mai bine de o oră să ajungem în șa. Așa cum am anticipat, dincolo de culme e fiordul în care am navigat cu o zi în urmă și, uriașă, insula Evia.

PA134662.jpg


Ne facem câteva fotografii în lumina apusului și ne întoarcem. La fel ca și la dus, Adi îmi povestește peripețiile lui din cele 50 de țări prin care a hoinărit. Privite retrospectiv sunt amuzante, dar e clar că am mai găsit un om care știe să se bage singur în belele. Pământean până în vârful unghiilor, l-a însoțit pe Armand pe mare doar așa, ca să spună că a făcut-o și pe asta, dar nu l-a prins și nu m-ar mira dacă în cușeta lui de la pupa pe care cu umor o compară cu experiența unui RMN, n-ar trage linii pe perete socotindu-și AMR-ul.

PA134672.jpg


Ajungem înapoi pe întuneric. La noapte, la ora 12, vom ridica ancora pentru a traversa Egeea spre nord. Echipajul s-a culcat, taverna e cufundată în beznă și nici pe celelalte yachturi nu e vreo mișcare. Nu mi-e somn așa că îmi aduc sacul de dormit în cockpit pentru a mai rămâne conectat la țârâitul greierilor și a mai simți în nări aromele pământului.
 
Ultima editare:
La miezul nopții Armand iese în cockpit însoțit de echipaj. Greierii au amuțit și în puterea nopții huruitul vinciului ancorei pare un sacrilegiu. Până în zori vom face două carturi și cum sorții mă distribuie în al doilea, îmi iau sacul de dormit și cobor sub punte.

*

O mână mă scutură de umăr: e Mike.
-Kirulețule, ești de cart!
Mi se pare că au trecut doar două minute de când am adormit. Cu ochii cârpiți de somn urc în cockpit. Navigăm cu motor pe o mare calmă, având cuplat pilotul automat. Nu sunt probleme de raportat. Adi și Mike coboară la somn, Armand își aduce sacul de dormit și se culcă în cockpit, iar eu cu Cipri rămânem de cart.
Îmi plac carturile de noapte căci fără ele aș pierde o frrrumoasă parte a existenței. Pentru omul de la uscat noaptea trece neobservată. Pentru cei mai mulți se consumă în timp ce ei dorm, iar cei ce lucrează o fac în imensa majoritate în încăperi sau în habitaclurile unor mașini, adică "la adăpost" de frumusețea ei. Față de toți aceștia, cel ce-și face cartul în cockpitul unei ambarcații este avantajat, în primul rând pentru că are cerul înstelat deasupra capului și apoi pentru că misiunea lui este doar să observe, să fie prezent, astfel că nu e de mirare că "pământenii" nu cunosc constelațiile în timp ce navigatorilor le sunt apropiate și adeseori îi călăuzesc. Sunt "pământean", deci ageamiu în ale mării, dar sunt recunoscător că asemeni lui Alexandru cel Mare pot spune: "îți mulțumesc mărite zeu al cerului și al pământului că am putut vedea ca nimeni înaintea mea splendorile munților, ale apelor și ale tenebrelor", "ca nimeni înaintea mea" fiind, desigur, o chestie de subiectivism.
Spuneam că rolul omului de cart este să fie prezent, adică veghea, așa că mă scutur de fantasme și revin la orizontul Terangăi. Pornesc Navionicsul pe luminozitatea minimă și încerc sămă familiarizez cu locul în care ne aflăm. Identific luminile de la țărm, identific sclipirile unei balize de mică adâncime, dar mai am în jur câteva pe care le țin sub observație neștiind ce sunt. Dacă pe timpul zilei ne batem pentru timonă, acum îi suntem recunoscători lui Georgică pentru lejeritatea de a ține cursul din butoane.
-Avem un vapor în tribord, glăsuiește Cipri.
Nu mă lovesc cu palma peste frunte, dar o fac la modul imaginar, căci luminile nedetectate pe Navionics sunt cu certitudine ale unui vapor.
Mă entuziasmează Cipri. Pentru cineva care nu a mai fost în viața lui pe mare este foarte bine integrat la bord. Trec cu vederea micile bâlbe, inerente, dar nu pot să nu remarc că s-a "prins" destul de repede care e rostul lucrurilor, cum funcționează și cam la ce trebuie să te aștepți din partea lor.
Am trecut de ultimul way point înainte de Skiathos, așa că schimb cursul spre nord și angajez yachtul în strâmtoarea dintre insulă și continent. În babord identific luminile micuțului port Katigiorgis ce deservește insula cu curse taxi water, îl depășesc și schimb cursul din nou pentru a ieși la mare largă.

PA144680.jpg

Se crapă de ziuă și Mike a urcat în cockpit. O flotă de pescadoare iese în larg odată cu noi, împresurându-ne. Orizontul se colorează discret și cerul devine lăptos, doar insula rămâne neagră în urmă. Câteva raze scapă pe cer de sub orizont colorând norii în nuanțe saturate, apoi se ivește un punct incandescent ce marchează estul. Aburii somnului dispar: a început o nouă zi. E momentul să stingem luminile de navigație...

PA144691.jpg


PA144694.jpg


 
Ultima editare:
PA144708.jpg


20201014_080112.jpg


PA144714.jpg


La ora 7 tot echipajul e în cockpit. Luăm micul dejun pe măsuța rabatabilă, după care ne vine cheful să navigăm cu vele. În urma furtunii marea tresaltă de hulă și vântul ne vine fix din pupa, dar tot e mai bine decât cu motor așa că sărim pe parâme și scoatem velele în foarfecă. Vântul n-ar fi vânt dacă ar bate constant și din aceeași direcție și ca să evităm ampanările ne facem de lucru cu o parâmă improvizând un preventor. O vreme navigăm astfel, dar nu e cine știe ce și pentru a câștiga viteză, chiar dacă nu și timp, schimbăm cursul ca vântul să ne vină dinapoia traversului și ne îndreptăm spre destinație în volte.

PA144747.jpg

Insula Skiathos se vede în pupa, în tribord avem Athosul dinaintea traversului, în prova se ghicește uscatul și în babord avem Olimpul. Egeea de nord pare un lighean în care ne jucăm. Preiau timona întro încercare de a-mi găsi de lucru. Caut să strâng vântul cât mai mult pentru a ne abate minim de la drumul nostru și observ că ușor el se rotește până când ajung să țin ruta cu vânt dinapoia traversului. La vânt de 16-20 de noduri nu e chiar i-haaaaa!, dar e totuși plăcut și pe la prânz îi cedez timona lui Cipri și mă lungesc comod pe una din banchetele cockpitului.
Apar câteva vapoare la orizont. Lumina orbitoare a amiezei îmbie la letargie și mai rău, hula pe care o încălecăm oblic combină ruliul cu tangajul, ceea ce îmi ridică stomacul în gât. Mai avem vreo trei ore până la Porto Koufos, destinația noastră, și faleza de calcar în care se deschide intrarea se vede deja cu claritate. Știu de pe Navionics că în spatele intrării strâmte, ca un canion, se deschide un golf larg, ca un lac. Locul, deosebit, a fost pe vremuri o bază de submarine.

PA144754.jpg

Cade vântul. Velele blege nu ne mai ajută și suntem obligați să pornim motorul. Mike preia timona și în jurul orei 16 ne strecoară prin canion. Frumusețea naturală a bazinului portuar, protecția perfectă, dar și poziția lui din vârful trambulinei Sitoniei face ca locul să fie căutat. Peter Pan a ajuns înaintea noastră și a mai prins loc la ponton, oferindu-ne bordul lui pentru acostare.
Senzația de greață dispare de cum ajung la umbra unui copac. Ne e foame și năvălim la bucate pe terasa unei taverne. Odată cu înserarea fac pe uscat turul bazinului portuar. Un lac cu apă dulce furnizează cohorte de țânțari însetați așa că cedez locul meu din cockpit și mă retrag la somn.

PA144759.jpg


PA144765.jpg


PA144779.jpg


PA144781.jpg


PA144784.jpg


--​
 
Ultima editare:
Kirule dragă, Mike și Armand au figuri clasice de marinari. Uită-te la ei :)
Pe Armand l-am recunoscut din lista de prieteni de pe Facebook, unde figura lui ... mi-a făcut figura :D . Chiar am crezut că e un lup de mare cu experiență!
Ce ți-e domnule, cu imaginea!
 

Back
Sus